Am găsit 25 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Îl, va, găsi:

GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



găsí (găsésc, găsít), vb.1. A afla, a întîlni. 2. A afla, a descoperi. – 3. A afla, a observa, a constata. – 4. A considera, a crede, a socoti. – 5. (Refl.) A se afla, a fi prezent. – 6. (Impers.) A avea o idee. Sl. gasiti „a stinge” (DAR; Pușcariu, Lr., 282). Semantismul deosebit de ciudat, s-ar putea explica printr-un sens primitiv „a stinge suflînd” sau „a sufla”, care ajunge astfel să coincidă cu afflareafla. Este de asemenea posibilă o confuzie, din partea subiectului rom., între sl. gasiti „a stinge” și sl. desiti, dositi „a afla”. Evoluția semantică „a stinge” › „a potoli setea” › „a afla” (Skok, Dacor., IX, 217), nu pare probabilă. Nici der. din alb. gjëig „aflu” (Cihac, II, 717), din sb. gaziti „a trece prin vad” (Weigand, BA, III, 107) sau din gepidicul gasihts „acțiunea de a zări” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 252) nu par probabile. Der. găsitură, s. f. (descoperire); găselniță, s. f. (invenție, născocire stilistică), formație artificială modernă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

găsi v. 1. a da peste ceva, căutând sau din întâmplare: a găsi o comoară; 2. a descoperi: a găsi un mijloc; 3. a procura: a găsi cuiva un post; 4. a da peste cineva, a apuca: nu știu ce l´a găsit; 5. a-i trece prin minte: tocmai acum ți-ai găsit să...; 6. a crede: a găsi cu cale; 7. a fi undeva: ei se găsiau tocmai pe acolo. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

*il- pref. V. in.
Sursa: Dicționaru limbii românești

VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VA2 (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cândva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar ) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.
Sursa: Dicționarul etimologic român

va1 (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

va2 vb. v. vrea2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

VA1 (METR.), simbol pentru voltamper.
Sursa: Dicționar enciclopedic

VA2 (lat. vedit [vadere „a merge”]), vb. I intranz., defectiv. (Numai la prez. ind., pers. 3: pop. și fam. în expr.) Mai ~ = mai este mult până atunci sau până acolo.
Sursa: Dicționar enciclopedic

-vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va.
Sursa: Dicționaru limbii românești

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu sá sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva4), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

v. voi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s.
Sursa: Dicționaru limbii românești

Forme flexionare:

găsi - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul găsi

găsi - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul găsi

- Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul tu

- Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul tu

- Pronume, Genitiv-Dativ, plural, masculin - pentru cuvantul tu

- Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul tu

va - Invariabil - pentru cuvantul va

îl - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

va - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

- Formă unică - pentru cuvantul

il - Formă unică - pentru cuvantul il