TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a túrlă (-le), s. f. – 1. Tun. – 2. Clopotniță. – Var. înv. trulă. Ngr. τροῦλλα, ngr. τοῦρλα (Cihac, II, 708; REW 8949).Sursa: Dicționarul etimologic român
túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) túrlă și (vechĭ) trúlă f., pl. e (ngr. túrla, trúla, cúpolă, dom, d. lat. trulla, pîntecele garafeĭ; mgr. trûllos, de unde vine vsl. sîrb. trulo). Munt. Turn de biserică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) túrlă, V. tîrlă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
turlă f. turn mic: turlele bisericei. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
țúrlă, țúrle, s.f. (reg.) fată bătrână.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme