ȘIRETÉNIE1, șiretenii, s. f. Însușirea de a fi șiret2; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. – Șiret2 + suf. -enie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘIRETÉNIE2, șiretenii, s. f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s. f.] – Cf. șir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
șireténie f. (d. șiret, adj.). Fire șireată: șiretenia vulpiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șireténie (-ni-e) s. f., art. șireténia (-ni-a), g.-d. art. șireténiei; pl. șireténii, art. șireténiile (-ni-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șiretenie f. fire șireată: șiretenia vulpei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘIRETÉNIE1, șiretenii, s. f. Însușirea de a fi șiret2; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. – Șiret2 + suf. -enie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘIRETÉNIE2, șiretenii, s. f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s. f.] – Cf. șir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)