ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a întregíme f. Starea de a fi întreg, totalitate. Deplinătate. În întregime, în totalitate, peste tot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregímiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită întregime f. stare întreagă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)