ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a încordătúră f. Rezultatu încordăriĭ. Contracțiune, spazm [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești
încordătúră, -i, s.f. – Cotitură, șerpuire de drum. – În- + coardă „fir elastic; funie; strună; arc” (< lat. chorda) + -tură.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încordătură f. contracțiune, spasm: încordături dureroase OP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)