ÍNCA adv. v. incas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÍNCA adj. v. incaș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. în plus, pe deasupra. Au venit încă două persoane. ◊ Expr. Ba încă (sau și încă) = chiar mai mult decât atât. Dar încă = a) cu atât mai mult; b) (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. (Și) încă cum = foarte mult, în mare măsură. Încă pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iarăși. 2. Și acum, în continuare, mai. Încă durează. 3. (În propoziții negative) Până acum; până atunci. Încă nu mi-a răspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a încă adv. – 1. Pînă acum. – 2. Din nou, iarăși. – 3. De asemenea. – 4. În plus. – 5. Chiar. – Mr. ningă, megl. ancă, istr. incă. Probabil lat. unquăm, mai ales cu sensul său negativ cînd este însoțit de nec: o propoziție ca încă nu s’a însurat a putut însemna la început „nu s-a căsătorit niciodată” și apoi „încă nu s-a căsătorit”. Fonetismul este natural; pentru schimbarea u › î, cf. umple, umbla, înăuntru; însă evoluția semantică nu e clară. Etimonul indicat de Pușcariu 805 cu oarecare îndoială a fost admis de Candrea-Dens., 835 și Spitzer, Dacor., V, 468, cf. DAR. Este strigătoare coincidența cu it. anche, anco, v. prov. anc, v. fr. ainc, gal. anque, cuvinte prost explicate (de la un lat. *anque, după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495 și REW 488; lat. *anqua, în loc de antequam, după G. G. Nicholson, R. Ling. rom., VI, 152; lat. hanc (rem), după G. Bonfati, RFE, XXI, 158; it. ancora, după Prati); astfel încît și rom. încă a fost explicat uneori prin intermediul unui lat. *anqua (Pascu, Beiträge, 8) sau lat. *anique, cum este cat. anch „niciodată” (Brüch, ZRPh., XLI, 583). Celelalte explicații au doar valoare de curiozitate (din lat. adhuc sau hanc horam, după Diez, I, 21; de la hanc ad (horam), după Crețu 335).Sursa: Dicționarul etimologic român î́ncă adv. (lat. *anca, prescurtat din hanc [hôram], această oră, de unde vine și it. ánche și ancóra, fr. encore îld. ancore, vfr. ainc, pv. anc, sp. aun și aunque). Pînă acuma: n´a venit încă, încă n´a venit. Peste ceĭa ce exista, maĭ, tot, în ainte [!] (fr. en avant): a maĭ lua încă saŭ simplu a lua încă), el (maĭ) doarme încă saŭ el încă (maĭ) doarme (el tot maĭ doarme saŭ el tot doarme saŭ el doarme în ainte [!]); după ce aĭ greșit, încă maĭ vorbeștĭ. De cînd, deja: lupu fura încă de cățel (de cînd era cățel). – În eliziune: fă´nc´o dată (fă încă o dată). – Vechĭ și încășĭ și încășile.
Sursa: Dicționaru limbii românești
'încă adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încă adv. 1. până acum: n’a venit încă; 2. din nou: o mai lua încă; 3. de când: încă de mic. [Cf. it. ANCHE]
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. în plus, pe deasupra. Au venit încă două persoane. ◊ Expr. Ba încă (sau și încă) = chiar mai mult decât atât. Dar încă = a) cu atât mai mult; b) (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. (Și) încă cum = foarte mult, în mare măsură. Încă pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea.(Reg.) Chiar. II. n. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iarăși. 2. Și acum, în continuare, mai. Încă durează. 3. (În propoziții negative) Până acum; până atunci. Încă nu mi-a răspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)