Am găsit 150 de definiții care conțin toate cuvintele vâslă sau forme flexionare ale acestora:

AMBARCÁȚIE, ambarcații, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Var.: ambarcațiúne s. f.] – Din fr. embarcation.


BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BARCARÓLĂ, barcarole, s. f. Cântec al gondolierilor venețieni; compoziție muzicală cu caracter liric și mișcare ritmică, imitând unduirea valurilor sau cadența vâslelor. – Din it. barcarola, fr. barcarolle.

BÁRCĂ, bărci, s. f. Ambarcație de dimensiuni mici, cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – Din it. barca.

BĂBÁICĂ, băbăici, s. f. (Reg.) vâslă1. [Var.: bobáică s. f.] – Din ucr. babajka.

BERTÓN, bertoane, s. n. Barcă cu vâsle, din pânză cauciucată folosită la bordul submarinelor și al navelor mici. – Din fr. berthon.

BIRÉMĂ, bireme, s. f. Navă antică de război cu două rânduri de vâsle suprapuse. – Din fr. birème, lat. biremis.

CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcații puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri1. – Din fr. canotage.

DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. Femeie cu moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcații, în care se sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

GALÉRĂ, galere, s. f. Veche navă comercială sau militară, prevăzută cu vâsle și pânze și care era mânuită de obicei de sclavi sau de condamnați. – Din fr. galère.

GONDÓLĂ, gondole, s. f. 1. Barcă lungă, puțin adâncă, cu fundul plat, cu prora (și pupa) ridicată și încovoiată, manevrată cu o singură vâslă, folosită la Veneția. 2. Raft, suport în formă de gondolă (1) pe care este așezată marfa într-un magazin cu autoservire. 3. Nacelă în care se află motorul unui dirijabil. – Din it. gondola, fr. gondole.

OPĂCINÁȘ, opăcinași, s. m. (Reg.) Vâslaș. – Din opacină + suf. -aș.

LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor (3), de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan.

ÚJBĂ, ujbe, s. f. Cui de lemn de care se leagă vâsla unei ambarcații; strapazan. – Et. nec.

VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele1, care conduce o ambarcație cu vâsle1; vâslitor. – vâslă1 + suf. -aș.

vấslă1, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

vấslă2, vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele1 în apă, făcând să înainteze o ambarcație. – Din vâslă1. Cf. bg. veslja, scr. vesliti.

VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. Diminutiv al lui vâslă1.vâslă1 + suf. -ișoară.

VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se bagă pâinea în cuptor. 2. vâslă1. – Din sl. lopata.

PADÉLĂ, padele, s. f. vâslă de formă specială, cu câte o pală convexă la cele două capete, folosită la caiac pentru înaintarea rapidă pe apă. – Din germ. Paddel.

PAGÁIE, pagaie, s. f. vâslă scurtă cu o singură pală, care se manevrează cu ambele mâini și pe un singur bord, fără a o sprijini de ambarcație. – Din fr. pagaie, it. pagaia.

PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile marine fosile din era mezozoică, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur.Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcație rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).

PUI1, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka.

OPÁCINĂ, opăcini, s. f. (Reg.) vâslă scurtă; lopată. [Pl. și: opacine] – Din ucr. opačyna.

OPÁC1, opace, s. n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. opacină.

LUNTRÁȘ, -Ă, luntrași, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș.

TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (În antichitate) Corabie sau navă de război cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei niveluri diferite; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis.

RÁMĂ2, rame, s. f. vâslă (a unei ambarcații) manevrată pe o singură parte. – Din fr. rame.

GONDÓLĂ s. f. 1. barcă venețiană lungă, cu fundul plat, încovoiată la proră și la pupă, care se manevrează cu o singură vâslă, în picioare. 2. locaș în care se plasează motorul avionului atunci când se găsește în fuzelaj sau echipamentele unui vehicul orbital. ◊ ~ de dirijabil = nacelă. 3. tonetă rotundă care servește la prezentarea mărfurilor într-un magazin. (< it. gondola, fr. gondole)

CVADRIRÉMĂ, cvadrireme, s. f. Navă folosită în antichitate, care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslași la o vâslă. – Din lat. quadriremis, fr. quadrirème.

GALERIÁN s. m. condamnat la muncă silnică, ca vâslaș, pe galere. (< fr. galérian)

DUBLÓU2 s. n. (sport) cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. (< engl. double/scull/)

CVADRIRÉMĂ s. f. galeră care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslași la o vâslă. (< fr. quadrirème, lat. quadriremis)

AMBARCÁȚIE s.f. Vas plutitor de dimensiuni mici propulsat cu vâsle, vele sau cu motor, folosit în diferite scopuri. [Gen. -iei, var. ambarcațiune, îmbarcațiune s.f. / cf. fr. embarcation].

CVADRIRÉMĂ s.f. Galeră care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslași la o vâslă. [Var. cuadriremă s.f. / cf. fr. quadrirème, lat. quadriremis].

DRÓMON s.n. 1. (Ant.) Navă de transport. 2. Navă medievală de război cu vâsle. [< fr., gr. dromon].

DUBLÓU2 s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

CANÓE s. f. 1. barcă ușoară dintr-un singur trunchi, la amerindieni. 2. ambarcație cu capetele ascuțite, la care se vâslește cu ajutorul unei pagaie din poziția în genunchi. ◊ sport nautic cu această ambarcație. (< fr. canoë, engl. canoe)

GALERIÁN s.m. Condamnat la muncă silnică (ca vâslaș) pe galere. [Pron. -ri-an. / < fr. galérien].

GIG s.n. 1. Ambarcație de sport, lungă și ascuțită la pupă și la proră, cu scăunașe mobile pentru vâslași. 2. Trăsură mică cu două roți, trasă de un cal. [< engl. gig].

GONDÓLĂ s.f. 1. Barcă lungă încovoiată la proră, care se manevrează cu o singură vâslă, stând în picioare. 2. Gondolă de motor = locașul în care se plasează motorul avionului atunci când nu se găsește în fuzelaj; gondolă de dirijabil = nacelă. [< it. gondola].

IÓLĂ s.f. Ambarcație cu vâsle sau cu pânze, strâmtă, lungă și ușoară, larg răspândită în concursurile de iahting. ♦ Ambarcație cu doi arbori, folosită pentru pescuit. ♦ Barcă cu două, patru sau șase rame, folosită de nave în diferite scopuri. [Pron. io-. / cf. fr. yole, sp. yola, engl. Yawl, norv. jol].

PALONIÉR s.n. 1. Pârghie articulată cu două pedale la extremități, legată de organul de direcție al unui avion sau al unei ambarcații și folosită la dirijarea acestora cu ajutorul picioarelor. 2. Suport fixat pe fundul bărcilor pentru sprijinirea picioarelor celui care vâslește. [Pron. -ni-er. / < fr. palonnier].

PENTÉRĂ s.f. Navă grecească cu cinci rânduri de vâsle. [< fr. pentère, cf. gr. penteres].

PENTIRÉMĂ s.f. (Ant.) Galeră, navă de război cu vâslași așezați în șiruri de câte cinci. [< fr. pentirème].

POLIRÉMĂ s.f. (Mar.) Corabie cu mai multe rânduri de vâsle. [< fr. polyrème].

RAMÉR s.m. (Rar) Cel care ramează; vâslaș. [< fr. rameur].

–RÉMĂ Element secund de compunere savantă cu sensul „vâslă”, „prevăzut cu vâsle sau rânduri de vâsle”. [< fr. -rème, it. -rema, cf. lat. remus].

STROKE s.n. (Canotaj) Numărul de lovituri de vâslă pe minut; ritmul canotorului. [Pron. strouc, scris și stroc, pl. -kuri. / < engl. stroke].

BERTÓN s. n. barcă cu vâsle pliantă, din pânză cauciucată. (< fr. berthon)

TRIERAULÉT s.m. (Ant.) Cântăreț din flaut care imprima ritmul vâslașilor pe o trieră. [Pron. tri-e-ra-u-. / < fr. triéraulète, gr. trieraules].

UXER s.n. Navă de transport cu vâsle și pânze, folosită mai mult la transportul cailor. [< fr. uxer].

AMBARCÁȚIE s. f. vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, vele sau motor. (< fr. embarcation)

BANC s.n. I. 1. Grămadă submarină uriașă de nisip, de pietriș etc. depusă pe fundul mărilor, lacurilor și al fluviilor, care se ridică până aproape de nivelul apei. ◊ Banc de gheață = masă uriașă de gheață plutitoare, care se întâlnește în mările polare. 2. Grup de pești marini, în care predomină o anumită specie. II. 1. Postament, suport care susține o mașină-unealtă. 2. Masă de atelier pe care se fixează piesele de prelucrat. 3. Instalație pentru încercarea puterii motoarelor. 4. Scândură transversală la bărci, pe care stau cei care trag la vâsle; bancă. III. 1. Numele unui joc de cărți. 2. (Fam.) Glumă ieftină; anecdotă; minciună. [Pl. -curi. / < fr. banc, germ. Bank].

BÁRCĂ s.f. Ambarcație mică, fără punte, cu vâsle sau cu un motor. [Pl. bărci. / < it. barca, cf. fr. barque < lat. barca].

BERTÓN s.n. Barcă cu vâsle, din pânză cauciucată, care se poate strânge după ce a servit pe apă. [< fr. berthon].

CANÓE s.f. 1. Barcă subțire dintr-un singur trunchi, folosită de indienii din America. 2. (Sport) Ambarcație la care se vâslește cu ajutorul unor padele scurte din poziția în genunchi. [Pron. -no-e. / < fr. canoë, engl. canoe].

chiurécciu, chiurécci, s.m. (înv.) lopătar, vâslaș.

GALÉRĂ s.f. Navă mare cu pânze și vâsle, mânuite de sclavi sau de condamnați (folosită până în sec. XVIII). [Cf. fr. galère, it. galera].

MAHÓNĂ s.f. Barcă cu vâsle, de dimensiuni mari, cu fundul lat, folosită în porturi la transportarea încărcăturii de pe nave. [< fr. mahonne, cf. sp. mahona < ar. ma'on – vas].

rudáș, rudáși, s.m. (reg.) 1. om care mână vitele. 2. vâslaș, cârmaci. 3. cal înhămat singur. 4. căpiță mică de fân, purcoi.

salamástră, salamástre, s.f. (reg.) 1. curea, funie care leagă vâsla unei bărci de strapazan; împletitură de parâme care se pune ornamental la bordul unei nave. 2. vână de bou.

carábă (carábe), s. f.1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe „fluier”, carabatak „partea de sus a pulpei de pasăre”; însă nu se poate explica prin sb. (cum susțin DAR și Scriban), deoarece este împrumut în sl. și datorită răspîndirii rom. a cuvîntului și a der. săi. În plus, este cuvînt care a proliferat și în gr., fără ca rădăcina să aparțină acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς „lăcustă”; ϰάραβος „gîndac” și, mai tîrziu, „navă”, care, după Boissacq 411, trebuie să fie cuvînt străin în gr.; ϰαρβατίνη „învelitoare de blană pentru picioare”, a cărui origine este necunoscută, tot după Boissacq 412; ϰαρβατιών „mașinărie de aruncat sulițe”. Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt străin (probabil trac), cu sensul de „tulpină”, apoi devenit „picior”, și poate în legătură cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic *caraba nu poate fi gr., căci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; și, întrucît nu este nici sl., se cuvine să-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizează, toate, prin faptul că au multe picioare; ϰάραβος „navă” (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explică prin aspectul bărcii cu vîsle, care are o oarecare asemănare cu un gîndac. Trecerea semantică de la „fluier” la „os” și „picior” este firească, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier și ciolan. Der. caraban, s. m. (nasicorn); carabană, s. f. (nasicorn; femur); cărăbăni, vb. (a o întinde, a fugi, a dispărea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR și Scriban îl pun în legătură cu caravană, ipoteză imposibilă istoric și fonetic și care trebuie să se interpreteze ca „a pleca pe picioare”, cf. fr. carapater; cărăbăneală, s. f. (fugă, plecat); carabete, s. m. (larvă de țînțar sau tăune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legătură cu un gr. *ϰαραββίς, și care este un der. cu suf. -ete, cf. cărete. Din același grup face parte fără îndoială cărăbuș, s. m. (insectă, Melolontha vulgaris), format cu suf. -uș (mr. cărăbuș, megl. carabatšcă, cf. bg. karabacka, care trebuie să provină din rom.), și care prezintă un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Pușcariu 286 pleacă de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune că s-a contaminat cu lat. buscus „pădure”, și propune de asemenea o legătură cu alb. karabuš „rac” (cf. Meyer 177 și Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. *carabus, pe care el însuși îl califică drept incert cu acest sens, și care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leagă direct de lat. scarabaeus, și Diculescu, Elementele, 487, de un gr. *ϰάρραβος, cu finală expresivă. În sfîrșit, DAR leagă acest cuvînt cu cărăbaș, fără să fie clară rațiunea acestei apropieri. Pare mai sigur să nu îl separăm de caraban sau carabete; caz în care și alb. ar proveni din rom. Var. caradașcă, s. f. (nasicorn) indică o contaminare a lui cărăbuș cu rădașcă.Caravani, s. m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) și caravei, s. n. (par, băț), folosit în Olt., par a fi în legătură cu același cuvînt primitiv, fără îndoială prin intermediul sl.Carîmb, s. m. (drug de loitră în care intră spetezele carului; parte a cizmei care îmbracă piciorul de la genunchi la gleznă, în Bucov. și Maram., băț pentru a măsura laptele muls) face parte din aceeași familie, și reprezintă același cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος „gîndac” și glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citată de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legătură cu originea sa sînt și mai numeroase decît în cazul lui cărăbuș; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. *karǫbŭ „coajă”, provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati „a dezghioca” (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv *cărîmlu (Pușcariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); această ipoteză, admisă de Densusianu, GS, 363; Candrea și DAR, prezintă mari dificultăți fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrșit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio menționată, crede că este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încăibăra.

PADÉLĂ s.f. vâslă special construită ca să se poată vâsli cu ea alternativ, când pe un bord, când pe celălalt. [< germ. Paddel, cf. engl. paddle].

strapazán, strapazáne, s.n. și strapazáni, s.m. (reg.) 1. (s.n.) cui de lemn sau de metal, fixat pe marginea bărcii, de care se sprijină vâsla; ujbă, opac, scarmos. 2. (s.n.) parmaclâc de lemn la prispă; prispă. 3. (s.m.) pui de șalău sau de crap (până la 30 de cm).

șaiculíță, șaiculíțe, s.f. (înv. și pop.) ambarcație mică cu vâsle.

PLESIOZÁUR s.m. Reptilă marină fosilă din era mezozoică, cu gâtul lung și cu membrele în formă de vâsle. [Pron. -si-o-. / < fr. plésiosaure, cf. lat. plesiosaurus < gr. plesios – aproape, sauros – șopârlă].

RÁMĂ s.f. (Rar) Cârmă de barcă, vâslă. [Pl. -me. / < fr. rame].

REMÍGE s.f. Fiecare din penele mari care alcătuiesc aripa la păsări. [< fr. rémige, cf. lat. remex – vâslaș].

TRIÉRĂ s.f. Navă de război grecească cu trei rânduri de vâsle suprapuse; triremă. [Pron. tri-e-. / < fr. trière, gr. trieres].

PALONIÉR s. n. 1. pârghie principală pentru acționarea direcției unui avion sau a unei ambarcații, manevrată cu ajutorul picioarelor. 2. suport pe fundul bărcilor pentru sprijinirea picioarelor celui care vâslește. (< fr. palonnier)

PENTIRÉMĂ s. f. (ant.) galeră, navă de război cu vâslași așezați în șiruri de câte cinci. (< fr. pentirème)

POLIRÉMĂ s. f. corabie cu mai multe rânduri de vâsle. (< fr. polyrème)

RÁMĂ1 s. f. vâslă. (< fr. rame)

RAMÉR s. m. cel care ramează; vâslaș. (< fr. rameur)

-RÉMĂ2 elem.vâslă”. (< fr. -rème, cf. lat. remus)

STROKE STROC/ s. n. (canotaj) numărul de lovituri de vâslă pe minut; cadență, ritm; (p. ext.) cel care dictează ritmul vâslitului. (< engl. stroke)

TRIERAULÉT s. m. (ant.) cântăreț din flaut care imprima ritmul vâslașilor pe o trieră. (< fr. triéraulète)

SÍNTĂ, sinte, s. f. Mică ambarcație cu vâsle, care poate trece prin locuri foarte strâmte.

a da la vâsle expr. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. bărbați, cu o femeie) a aterizat la punct fix, a bate untul, a-și băga cuponul în fabrică, a o băga, a băga măgaru-n grajd / salamu-n traistă, a băga pe ăla micu’ la serviciu, a băga pe moșu-n beci, a băga ratonul la veveriță, a buli, a cădea la așternut, a călări, a călca, a ciocăni, a cobzări, a cordi, a se culca, a curăța coșul, a i-o da, a da cosor, a da (pe cineva) cu cracii-n sus, a da cu lipici / cu sacâz, a da cu osul, a da de-a dura, a da gaură, a se da huța, a se da în bărci / ghioc, a o da în bijboc / vată, a da la buci / pipi, a da la vâsle, a-i da cuiva pilaf, a descânta, a escalada, a face, a face huța-huța, a formata, a frige, a fute, a găuri, a injecta, a i-o înfige, a împunge cu cornu’, a încăleca, a înșuruba, a întinde, a înțepa, a lovi în creastă (pe cineva), a lua, a lua (pe cineva) în toroipan, a mârli, a naviga în strâmtoarea Dardanele, a pârli, a pompa, a poseda, a pritoci, a i-o propti (cuiva), a i-o pune, a pune dop, a i-o pune în ghioc, a i-o pune (cuiva) între mustăți, a pune toroipanul (pe cineva), a rade, a răsturna cu roțile-n sus, a răzui prapurele (cuiva), a regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a-i tăbăci (cuiva) pielea, a-i sparge (cuiva) ghiocul, a tăvăli, a tivi, a trage un clei, a trage (cuiva) clopote, a trage în cosor / în țeapă, a-i trage (cuiva) la poartă, a trage pe făcăleț, a o trage sub coadă (cuiva), a trage un tighel, a trece Gibraltarul, a trosni, a umple, a vaccina.

MÂNĂ aripă, cange, cazma, magnet, mistrie, muflă, vâslă.

URECHE antenă, ascultătoare, vâslă.

AMBARCÁȚIE, ambarcații, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. ♦ Marfă încărcată pe un astfel de vas. – Fr. embarcation.

LOPĂTÁR (‹ lopată) s. m. 1. Vâslaș; barcagiu. 2. Pasăre călătoare din ordinul ciconiiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (Platalea leucorodia); cosar. Trăiește în colonii. Cuibărește în Delta Dunării și este ocrotit prin lege. Toamna migrează spre valea Nilului, Africa Centrală și de Sud-Est. ◊ Cerb-lopătar v. cerb.

BÁIERĂ, băieri, s. f. 1. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau legată de un obiect (traistă, ploscă etc.) și cu ajutorul căreia obiectul poate fi transportat sau atârnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a simți (sau a provoca cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui (cuiva). A ofta (sau a striga, a râde etc.) din băierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toată inima. ♦ Ață, șnur etc. cu care se leagă, se strânge sau se încheie o rufă, o haină, o pungă etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. ♦ Ochi de frânghie legat de fiecare dintre cele două margini ale unei bărci, prin care se introduc vâslele. 2. (Rar) Amuletă. [Pl. și: baieri.Var.: báier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.

BARCARÓLĂ, barcarole, s. f. Cântec de barcagiu sau de marinar, mai ales de gondolier venețian; compoziție muzicală care imită mișcarea legănată a valurilor sau cadența vâslelor. – It. barcarola (fr. barcarolle).

BÁRCĂ, bărci, s. f. Ambarcație de dimensiuni mici cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – It. barca.

BĂBÁICĂ, băbăici, s. f. (Reg.) vâslă. – Ucr. babájka.

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

BERTÓN, bertoane, s. n. Barcă cu vâsle, din pânză cauciucată, folosită la bordul submarinelor și al navelor mici. – Fr. berthon.

BOBÁICĂ, bobăici, s. f. (Reg.) vâslă, lopată. – Ucr. babaika.

BRAS s. n. Stil de înot în care se vâslește simultan cu mâinile și cu picioarele în plan orizontal, în mișcări largi, simetrice. – Fr. brasse.

vâslă, vâsle s. f. 1. mână. 2. ureche clăpăugă.

GIG2, giguri, s. n. Ambarcație de sport cu scăunașe mobile, pe care șed cei ce manevrează vâslele. – Fr. gigue (< engl.).

OPÁCĂ, opăci, s. f. (Reg.) vâslă, lopată. – V. opacină.

RENOIR [renuár], Auguste R. (1841-1919), pictor, grafician și sculptor francez. Influențat șa început de Courbet și Delacroix, a devenit unul dintre reprezentanții de seamă ai impresionismului, din limita căruia iese prin preferința manifestată pentru compoziție cu personaje și pentru portrete („Le Moulin de la Galette”, „Loja”, „Balansoarul,” „Jeanne Saray”, „D-na Charpentier și fiicele sale”), pictate ca și numeroasele sale tablouri nude feminine, într-o gamă caldă, luminoasă, cu o notă de senzualitate senină („”Judecata lui Paris„, ”Nud în soare„, ”Femei la scăldat„, ”Tinere la pian„, ”Dejunul vâslașilor„). Reprezentat în Muzeul Național de Artă al României. 2. Jean R. (1894-1979), regizor francez de film. Fiul lui R. (1). Unul dintre marii maeștri ai cinematografului mondial. Reprezentant al realismului poetic din cinematograful anilor ’30 ai sec. 20, autorul câtorva capodopere (”Azilul de noapte„, ”Iluzia cea mare„, ”Regula jocului„, ”Bestia umană„, ”Cei din sud„). Filme îmbinând perfecțiunea tehnică cu o profundă intuiție psihologică, în care sentimentul predilect este cel al iubirii (”Jurnalul unei cameriste„, ”Caleașca de aur„, ”Fluviul„, ”French Cancan„, ”Elena și bărbații„, ”Testamentul dr. Cordelier„). Premiul Oscar onorific: 1974.

PADÉLĂ (‹ germ., engl.) s. f. vâslă (de 2,10-2,50 m lungime) prevăzută la capete cu câte o pală convexă, cu care se poate vâsli, alternativ, în cele două borduri, folosită la caiac. P. nu are punct de sprijin pe vreun dispozitiv de ghidare, ci este susținută și acționată de către caiacist.

cormănáș, -i, s.m. – Vâslaș de plută (Acta Musei 2002: 317). – Probabil din cormană (< magh. kormány „cârmă„) + -aș.

godíe2 (vâslă) s. f., art. godía, g.-d. art. godíei; pl. godíi, art. godíile (-di-i-)

RÁMĂ2 (‹ fr.) s. f. vâslă manevrată pe un singur bord.

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

REMÍGE (‹ fr.; {s} lat. remiex, -igis „vâslaș”) s. f. (ORNIT.) Fiecare dintre penele mari ale aripilor unei păsări, care servesc la baterea aerului în timpul zborului.

cocotier m. arbore mare și frumos din țările calde, din familia palmierilor; nuca sa conține lapte, lemnul său servă pentru facerea vâslelor și cu frunzele-i uscate s’acopăr colibe, se fac panere, pălării, funii, etc.; iar zeama sa dospită produce o băutură plăcută numită vin de palmieri.

lopată f. 1. unealtă de curățit zăpadă, gunoiui etc; 2. unealtă de vânturat grâne sau de băgat pâinea în cuptor; 3. (de corabie) vâslă. [Slav. LOPATA].

opac n. cuiul de care se prinde vâsla de luntre. [Slav. OPAKO, înapoi, din dos].

opacină f. vâslă (se aude în Ialomița). [Rut. OPAČINA, lit. vâslă dinapoi].

Osman m. nume dat Turcilor în genere (după primul lor Sultan: tremure Osmanul sub paloșul dreptății AL. ║ a. treizeci de vâslași osmani AL.

strapazan (strepezen) m. 1. cuiul de care se prinde vâsla de luntre; 2. puiu de crap până la 30 cm. [Origină necunoscută].

văslă f. lopată de mânat o corabie. [Slav. VESLO].

văslaș m. cel ce vâslește.

văslì v. a mâna corabia cu vâsle.

sandal n. 1. arbore din India cu lemnul mirositor: vâsle de sandal AL.; 2. un fel de luntre lungă (în cântecele populare): șepte bolozale și șepte sandale POP. [Turc. SANDAL].

VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele1, care conduce o ambarcație cu vâsle1; vâslitor. – vâslă1 + suf. -aș.

vấslă1, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

vấslă2, vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele1 în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă1. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă1.vâslă1 + suf. -ișoară.

vâslitór, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

AMBARCAȚIÚNE, ambarcațiuni, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Pr.: -țí-u-.Var.: ambarcáție s.f] – Din fr. embarcation.

ÚJBĂ, ujbe, s. f. Cui de lemn de care se leagă vâsla unei ambarcațiuni; strapazan. – Et. nec.

BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcațiune cu fundul și capetele plate, folosită pentru traversarea râurilor sau lacurilor de la un mal la altul sau pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcațiune cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BARCARÓLĂ, barcarole, s. f. Cântec al gondolierilor venețieni; compoziție muzicală cu caracter liric și mișcare ritmică, imitând unduirea valurilor sau cadența vâslelor. – Din it. barcarola, fr. barcarolle.

BÁRCĂ, bărci, s. f. Ambarcațiune de dimensiuni mici, cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – Din it. barca.

BĂBÁICĂ, băbăici, s. f. (Reg.) vâslă1. [Var.: bobáică s. f.] – Din ucr. babajka.

BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis.

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor, ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka.

CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcațiuni puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri1. – Din fr. canotage.

STRAPAZÁN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan.

RÁMĂ2, rame, s. f. vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame.

CVADRIRÉMĂ, cvadrireme, s. f. Navă folosită în Antichitate, care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslași la o vâslă. – Din lat. quadriremis, fr. quadrirème.

DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

PADÉLĂ, padele, s. f. vâslă de formă specială, cu câte o pală convexă la cele două capete, folosită la caiac pentru înaintarea rapidă pe apă. – Din germ. Paddel.

PAGÁIE, pagaie, s. f. vâslă scurtă cu o singură pală, care se manevrează cu ambele mâini și pe un singur bord, fară a o sprijini de ambarcațiune. – Din fr. pagaie, it. pagala.

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. vâslă1. – Din sl. lopata.

LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroange!or, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; coșar (Platalea leucorodia).Lopată + suf. -ar.

LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș.

LÚNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).

PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur.Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

GALÉRĂ, galere, s. f. Veche navă comercială sau militară, prevăzută cu vâsle și pânze și care era mânuită de obicei de sclavi sau de condamnați la munca silnică. – Din fr. galère.

GONDÓLĂ, gondole, s. f. 1. Barcă lungă, puțin adâncă, cu fundul plat, cu prora și pupa ridicate și încovoiate, manevrată cu o singură vâslă, folosită la Veneția. 2. Raft, suport în formă de gondolă (1) pe care este așezată marfa într-un magazin cu autoservire. 3. Nacelă în care se află motorul unui dirijabil. – Din it. gondola, fr. gondole.

PUI1, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în frimă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).