HIDROFOBÍE, hidrofobii, s. f. 1. (Chim.) Însușire a unei substanțe de a fi hidrofobă. 2. (Med.) Teamă patologică de contactul corporal cu apa. ♦ Aversiune pentru consumarea apei sau a altor lichide, caracteristică unor boli ca turbarea, meningita, tetanosul, isteria etc. – Din fr. hydrophobie.
FĂLCÁRIȚĂ s. f. (Med.; pop.) tetanos (la copii). – Falcă + suf. -ariță.
ANTITETÁNOS adj. invar. Antitetanic. – Anti- + tetanos.
ANTITETÁNIC, -Ă, antitetanici, -ce, adj. Care combate sau previne tetanosul; antitetanos. – Din fr. antitétanique.
ESOFAGÍSM s. n. Spasm al esofagului care apare la bolnavii de tetanos, în isterie, turbare etc. – Din fr. oesophagisme.
TETÁNIC, -Ă, tetanici, -ce, adj. 1. Care se referă la tetanos, care provoacă tetanosul sau care este provocat de tetanos. 2. Care se referă la tetanie. – Din fr. tétanique.
TETANIZÁ, tetanizez, vb. I. tranz. A provoca contracții musculare asemănătoare cu cele cauzate de tetanos; a îmbolnăvi de tetanos. – Din fr. tétaniser.
TETÁNOS s. n. Boală infecțioasă gravă, caracterizată printr-o contracție permanentă și foarte dureroasă a mușchilor; fălcariță. – Din fr. tétanos.
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor.* Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = lipsă de suplețe musculară ca urmare a unor boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité.
HIDROFOBÍE s. f. 1. proprietate a unui material de a fi hidrofob. 2. teamă patologică de apă (în tetanos, meningită, turbare). (< fr. hydrophobie)
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara la animalele folosite pentru experiență sau ca tratament la om în caz de convulsii, în tetanos, spasme laringiene etc. – Din curara.
HIDROFOBÍE s.f. 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă. 2. Teamă morbidă de apă (manifestată ca simptom al turbării, al tetanosului etc.). ♦ Turbare. [Gen. -iei. / < fr. hydrophobie].
ORTOTÓNUS s.n. (Med.) Varietate de tetanos caracterizată printr-o contracție a musculaturii corpului, trunchiului și membrelor, care determină o poziție rigidă, dreaptă. [< fr. orthotonos, cf. gr. orthos – drept, tonos – tensiune].
PLEUROTOTÓNUS s.n. (Med.) Încovoiere a trunchiului într-o parte, în tetanus, datorită predominației contracturii pe mușchii laterali dintr-o singură parte. [< fr. pleurothotonos, cf. gr. pleurothen – de o parte, tonos – tensiune].
TRÍSMUS s.n. (Med.) Contracție spastică a mușchilor maxilarelor, simptom al tetanosului. [< fr. trismus, cf. gr. trismos].
ANTITETANÓS adj. inv. antitetanic. (< anti- + tetanos)
ANTITETÁNIC, -Ă adj., s. n. (medicament) care previne tetanosul; antitetanos. (< fr. antitétanique)
ANTITETÁNIC, -Ă adj. Care combate sau previne tetanosul. [Cf. fr. antitétanique].
CURARIZÁRE s.f. (Med.) Administrare de curara la animalele folosite pentru experiențe sau ca tratament la om în caz de convulsii, în tetanos etc. [< curariza].
încleștătúră s.f. (reg.) tetanos.
TETÁNIC, -Ă adj. Referitor la tetanos sau la tetanie; care provoacă sau este provocat de tetanos. [< fr. tétanique].
TETANIZÁ vb. I. tr. A provoca accidente tetanice. ♦ A îmbolnăvi de tetanos. [< fr. tétaniser].
TETÁNOS s.n. Boală infecțioasă provocată de un bacil care se găsește în pământ și care se manifestă prin contracția permanentă și dureroasă a mușchilor. [< fr. tétanos, cf. lat., gr. tetanos].
fálcă (fắlci), s. f. – 1. Mandibulă. – 2. Obraz, față. – 3. Menghină. – 4. Braț al loitrei căruței. – 5. Talpă la sanie. – Mr., megl. falcă. Lat. falx, falcem „seceră”. Rezultatul normal, falce (cf. it. falce, prov. faus, fr. faux, cat. falx, fals, sp. falce, hoz, port. fouce) s-a păstrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold., suprafață egală cu 14323 m2); este însă evident că trebuie să fi circulat și în trecut, cu sensul de „seceră”. Schimbarea semantică de la „seceră” la „falcă” se explică prin forma caracteristică a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibulă”, cavana „seceră”); dar această schimbare apare numai în rom. și în alb. fëljkinë ‹ *falcinea. Diferențierea fonetică între falce și falcă se explică în general plecîndu-se de la un lat. *falca pentru ultima formă (Pușcariu 575; Candrea-Dens., 542; Densusianu, GS, II, 315; REW 3175; DAR), cf. și rezultatul prov. falco „bucă”; este însă posibil și să fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. fălci ‹ falce. Der. lui falce din mag. falka „bucată” (Dumke, Jb., XIX, 76) nu este posibilă, cf. Drăganu, Dacor., VII, 214. Der. fălcar, s. m. (la ham, căpețea); fălcăriță, s. f. (tetanos), numit datorită contragerii musculare care îl împiedică pe bolnav să închidă gura; fălcată, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); fălcău, s. m. (lăudăros), încrucișare a lui falcă cu fulău ‹ *fălău; fălcea, s. f. (talpă de sanie; stinghii de lemn ce leagă scîndurele care formează fundul carului; la războiul de țesut, cele două brațe ale vatalelor; la car, piesă a piscului; la meliță, cele două scîndurele în care intră melița; braț lateral la afetul tunului); fălcer, s. m. (Mold., cositor care lucrează în acord), de la falce; fălcos, adj. (cu fălci mari; mîncău); fălcuță, s. f. (stinghie de pe fundul carului). – Din rom. provin rut. falĭča „măsură de suprafață” și falĭčarĭ „muncitor” (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 404).
ORTOTÓNUS s. n. varietate de tetanos caracterizată prin contracția musculaturii corpului, a trunchiului și membrelor, care determină o poziție rigidă, dreaptă. (< fr. orthotonos)
TETÁNIC, -Ă adj. referitor la tetanos, la tetanie; provocat de tetanos. (< fr. tétanique)
TETANIZÁ vb. tr. 1. a provoca accidente tetanice; a îmbolnăvi de tetanos. 2. (fig.) a provoca o stare de participare sufletească dureroasă la evenimente și paralizată în fața atrocităților săvârșite. (< fr. tétaniser)
TETÁNOS s. n. boală toxiinfecțioasă gravă, provocată de un bacil existent în pământ, care se manifestă prin contracții musculare violente. (< fr. tétanos)
TRÍSMUS s. n. contracție spastică involuntară a mușchilor maxilarelor, simptom al tetanosului. (< fr. trismus)
fălcáriță f., pl. e (d. falcă). O boală ucigătoare caracterizată pin [!] încleștarea fălcilor (trizm). Cauza acesteĭ boale [!] e un microb care trăĭește pin [!] murdăriile grajdurilor și care pătrunde pin rănĭ. La copiiĭ sugarĭ pătrunde pin rana de la buric cînd ceĭ ce îngrijesc copilu aŭ mîinile murdare. – Se maĭ numește și strîns, ĭar în med. tetanós.
*ipotenúză f., pl. e (lat. hypotenúsa, d. vgr. ῾ypoteinusa, întinsă pe dedesupt [!]. V. tetanos, tind). Geom. Latura opusă unghiuluĭ drept într´un triunghĭ: pătratu ipotenuzeĭ e egal cu suma pătratelor celorlalte doŭă laturĭ.
NICOLAIER [nikoláər], Arthur (1862-1945), medic german. Prof. univ. la Göttingen și Berlin. A descris (1894) bacilul tetanosului și toxinele pe care le secretă (bacilul lui N.).
*tetánic, -ă adj. (d. tetanos). Med. Relativ la tetanos. Subst. Bolnav de tetanos.
*tetanós n., pl. urĭ (vgr. tétanos, d. teino, întind. V. ipo-tenuză, tind). Med. Fălcariță.
tind, tins, a tinde v. tr. (lat. téndere, tĕntum și tĕnsum [de unde avem a-, in- și pre-tențiune, apoĭ ex-tensiune și tensiune], întind, rudă cu vgr. teino [V. tetanos, ipotenuză]; it. téndere, sp. pg. tender, pv. fr. tendre, cat. tendrer, V. întind, tentez). Vechĭ. Întind. Azĭ. V. intr. Neol. (după fr. tendre). Năzuĭesc la, am de scop să ajung la: omu tinde la fericire.
KITASATO, Shibasaburō (1852-1931), bacteriolog și imunolog japonez. Elev al lui R. Koch. Prof. univ. la Tōkyō. Promotor, împreună cu E. Behring, a seroterapiei în tetanos și difterie. A descoperit și cultivat o serie de germeni patogeni, printre care bacilul ciumei bubonice (1894, simultan cu A.E.J. Yersin).
1) *ser n., pl. urĭ (lat. sĕrum, zer. V. zer). Un lichid apos care se separă din sîngele închegat. Medicament făcut din acest lichid luat din sîngele a diferite animale și întrebuințat la făcut injecțiunĭ contra difteriiĭ, tetanosuluĭ și altor boale.
nevroză f. boală de nervi: nevralgia, epilepsia și tetanosul sunt nevroze.
tetanos n. boală caracterizată prin contracțiunea permanentă și dureroasă a mușchilor.
ANTITETÁNIC, -Ă, antitetanici, -ce, adj. Care combate sau previne tetanosul; antitetanos. – Din fr. antitétanique.
ANTITETÁNOS adj. invar. Antitetanic. – Anti- + tetanos.
TETÁNIC, -Ă, tetanici, -ce, adj. 1. Care se referă la tetanos, care provoacă tetanosul sau care este provocat de tetanos. 2. Care se referă la tetanie. – Din fr. tétanique.
TETANIZÁ, tetanizez, vb. I. Tranz. A provoca contracții musculare asemănătoare cu cele cauzate de tetanos; a îmbolnăvi de tetanos. – Din fr. tétaniser.
TETÁNOS s. n. Boală infecțioasă gravă, caracterizată printr-o contracție permanentă și foarte dureroasă a mușchilor; fălcariță. – Din fr. tétanos.
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité.
ESOFAGÍSM s. n. Spasm al esofagului care apare la bolnavii de tetanos, în isterie, turbare etc. – Din fr. oesophagisme.
FĂLCÁRIȚĂ s. f. (Med.; pop.) tetanos (la copii). – Falcă + suf. -ariță.
HIDROFOBÍE, hidrofobii, s. f. 1. (Chim.) Însușire a unei substanțe de a fi hidrofobă. 2. (Med.) Teamă patologică de contactul corporal cu apa. ♦ Aversiune pentru consumarea apei sau a altor lichide, caracteristică unor boli ca turbarea, meningita, tetanosul, isteria etc. – Din fr. hydrophobie.