Am găsit 11 definiții care conțin toate cuvintele cocârlă sau forme flexionare ale acestora:

COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius).Et. nec.


COCÂRLÓS, -OÁSĂ, cocârlóși, -oáse, adj. Ciolănos, osos, uscățiv. (din cocal)

cloámbă, cloámbe, s.f. (reg.) 1. creangă, cracă, ramură. 2. bucată de fier încovoiată; coacă, cocârlă, crival, crivală.

cocârlău, cocârláie, s.n. (reg.) partea despărțită din grajd, unde se închid vițeii.

criválă, crivále, s.f. (reg.) 1. unealtă ciobănească în formă de crăcană, pe care stă drobul de sare, pentru a-l linge oile. 2. băț despicat în două la un capăt, cu care se prind șerpii. 3. parte a joagărului numită și: coacă, cocârlă, manivelă, vârtej. 4. unealtă de confecționat frânghii; crivea. 5. clește de lemn al dulgherului și tâmplarului; teasc.

căciúlă (-ci), s. f.1. Moț de pene la unele păsări. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic țăranului, făcut din blană de miel sau de oaie, cu părul pe din afară. – 3. Pălărie. – 4. Prin sinecdocă, individ, cap. – 5. Partea cărnoasă a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejează fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperiș de paie deasupra stogurilor de fân. – Mr., megl. cățiulă. Origine obscură, dar cu siguranță expresivă. Prezența unor cuvinte ca ciocîrlan „pasăre moțată”, ciocîrlău „bot”, pare a atesta contaminarea temei expresive cioc „plisc”, cu coc „obiect rotund”, și în același timp existența unei forme *ciocîrlă, cu r expresiv ca infix, cf. cocîrlă. Pentru forma simplă, fără r, care trebuia să fie *ciocilă sau *cioculă se poate avea în vedere o metateză căciulă, ca în gămăliemăgălie, ciocancocean, etc. Oricum, nu este probabilă o der. de la lat. Pușcariu, Lr., 179, îl consideră cuvînt autohton și Graur, BL, V, 92, afirmă că nu poate proveni din lat. Explicațiile care s-au încercat pînă acum nu sunt suficiente (o prezentare deja învechită în Jb., XV, 108). Este puțin probabilă der. din alb. indicată de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indică numai că termenul este „obscur”, în timp ce Pușcariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. *cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 și Sandfeld 94, este cuvînt balcanic de origine incertă. Pascu, Suf., 248, sugerează un lat. *catteula, de la *cattea „pisică”, pe cît de artificios pe atît de improbabil. În sfîrșit, Vasmer, Jagič-Festschrift, Berlin 1908, 273, explică sb. košulja prin lat. casula; ipoteză dificilă, îmbunătățită în parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 și REW 1752), care sugerează lat. casĭbŭla, var. de la casŭbŭla. Plecînd de la același etimon, Popa-Lisseanu, Limba română în izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorită unor dificultăți fonetice, îl transformă într-un lat. *caciubla sau *caciulla, extrem de improbabil. Der. căciular, s. m. (persoană care face căciuli; poreclă a soldaților infanteriști, în războiul din 1877); căciulat, adj. (cu căciulă; moțat); căciulată, adj. (oaie cu multă lînă pe cap); căciuleală, s. f. (adulare, umilință); căciuli, vb. (a aduna, a se umili); căciulie, s. f. (moț de pene; mîner; bulb de usturoi sau de ceapă). Probabil provin din rom. alb. këculj(ë) „moț”, këculjer „ciocîrlan”, këculoń „a avea urechile căzute”, ngr. ϰατσοῦλα „bonetă” (care ar putea deriva și de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι „creasta cocoșului”, ϰατσουλιέρι „ciocîrlan”; bg. kačula „bonetă; moț”, kačulat „moțat”, kačulka „bonetă”, kačuljă se „a-și pune pe cap” (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a „pălărie”; kacsulia „capră albă cu capul negru” (cf. căcior).

cocârlắu, s.m. – Melc (cu cochilie); cuculbău (ALR 1973: 582). – Din cocârlă „încovoietură, spirală” (< sl. kouca „cârlig„, srb. kukara „cârlig la plug”).

cocâmbá, vb. refl. – A se gheboși, a se încovoia, a se strânge (Memoria 2004). – Din cocârla „a strâmba, a suci„, contaminat cu strâmba.

ciocârlie f. 1. pasăre din ordinul vrăbiilor, foarte comună în tot, continentul (Alauda); 2. Mold. un fel de horă; 3. viță de vie tăiată și pusă în pământ spre a prinde rădăcină; 4. nuia ce plutașul o atârnă în cuiele dela cârmă spre a opri pluta. [Derivat dintr’un primitiv ciocârlă, tras din cioc (cf. cocârlă, codârlă) și desemnând pasărea cu ciocul drept și groscior, cum este ciocârlia, care face parte din familia conirostrelor sau a păsărilor cu ciocul tare și conic; sensurile 3 și 4 fac asemenea aluziune la ciocul pasărei, iar sensul 2 se rapoartă la sborul ei caracteristic].

cocârlă f. 1. cârlig de tras cărbuni; 2. lemn încovoiat al luntrei; 3. coaca joagărului; 4. Tr. bargeică. [Derivat din coacă (cu acelaș sufix ca la codârlă)].

COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius).Et. nec.