Am găsit 230 de definiții care conțin toate cuvintele coagula sau forme flexionare ale acestora:

AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., subst. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.


ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine.

ALBUMÓZĂ s. f. Derivat necoagulabil al albuminei. – Din fr. albumose.

BRẤNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea și prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (și) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de brânză (1), de cașcaval etc. – Et. nec.

CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine.

HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord.12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.

INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.

ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care aprins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Pl. și: zemi.Var.: zámă s. f.] – Lat. zema.

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins2 (3). ♦ Lichid alb și gras care rămâne după prepararea untului; zară. – Et. nec.

FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) coagulare a sângelui prin raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

FOTOCOAGULATÓR, fotocoagulatoare, s. n. (Med.) Dispozitiv laser pentru determinarea coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din engl. photocoagulator.

FOTOCOAGULOGRÁF, fotocoagulografe, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea automată a coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din fotocoagulare (după electrocardiograf).

LACTOFERMENTÁȚIE s. f. probă care urmărește a preciza modalitățile de coagulare a laptelui. (< fr. lactofermentation)

LABFERMÉNT s. n. enzimă a sucului gastric la mamifere, care coagulează laptele în mediu natural sau ușor acid; chimază; cheag. (< fr. labferment)

PARACAZEÍNĂ s. f. Produs obținut prin coagularea cazeinei din lapte. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. paraceséine.

CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (cand este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os.

ANTICOAGULÁNT, -Ă, anticoagulanți, -te, adj., s. m. (Medicament) care împiedică coagularea. [Pr.: -co-a-] – Din fr. anticoagulant.

MIÁMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. ◊ Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912-16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

PRESÚRĂ2 s. f. Cheag (folosit la coagularea laptelui). – Din fr. présure.

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz.Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

PRINS2, -Ă, prinși, -se, adj. 1. Care a căzut în mâinile cuiva, care este lipsit de libertate; captiv. ◊ Expr. A se da prins = a se recunoaște învins, a se preda. ♦ (Despre încheieturi, articulații etc.) Anchilozat. 2. Ocupat cu diverse treburi, copleșit de treburi. 3. (Despre lapte) Închegat, coagulat; bătut. – V. prinde.

FIBRINOGÉN s. n. Substanță organică proteică dizolvată în plasmă, care se transformă în fibrină în timpul coagulării sângelui. – Din fr. fibrinogène.

FIBRÍNĂ, fibrine, s. f. Proteină de culoare albă-cenușie, care se găsește în sânge și în limfă și care provine din fibrinogen, în timpul coagulării sângelui. – Din fr. fibrine.

MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare.

COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable.

COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Substanță, agent) care are proprietatea de a produce coagularea. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant.

COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula.

COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.

COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.

NĂCLĂÍT, -Ă, năclăiți, -te, adj. Îmbibat sau acoperit cu o substanță cleioasă, unsuroasă, murdară; năclăios. ♦ (Rar; despre sânge) închegat, coagulat. – V. năclăi.

NĂCLĂÍ, năclăiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbiba sau a (se) acoperi cu substanțe cleioase, unsuroase, murdare; p. ext. a (se) murdări. 2. Refl. (Rar; despre sânge) A se închega, a se coagula. – Din bg. nakleja.

ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

TĂIÁ, tai, vb. I. I. Tranz. A despărți, a separa ceva în mai multe bucăți, cu ajutorul unui obiect tăios. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul = doarme buștean. ♦ A desprinde, a desface filele unei cărți unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ◊ Expr. A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a stârpi radical o manifestare negativă a vieții. 4. Tranz. A brăzda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. ♦ A săpa, a sculpta. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă... preotul cel păgân. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz.A străbate; A traversa; a despărți. Drumul către sat Taie-n lung pădurea (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva. = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin hugeacuri (HOGAȘ). 8. Refl. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brânzit. II. 1. Tranz. și refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. și intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Tranz.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A provoca o durere fizică ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze, a micșora, a slăbi, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza să facă un lucru. (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unui târg (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a se pricepe să facă un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.

INCOAGULABILITÁTE s. f. lipsă de coagulare. (< fr. incoagulabilité)

INCOAGULÁBIL, -Ă adj. care nu se poate coagula. (< fr. incoagulable)

STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.

TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: tă-ia] – Lat. *taliare.

TERMOCOAGULÁRE, termocoagulări, s. f. Metodă de tratament chirurgical prin care, cu ajutorul termocauterului, este oprită o hemoragie. [Pr.: -co-a-] – Termo- + coagulare.

TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine.

TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase.

TROMBOCÍT, trombocite, s. n. Celulă sangvină de forma unei plăcuțe, care are un rol important în coagularea sângelui; plachetă sangvină. [Var.: trombocítă s. f.] – Din fr. thrombocyte, germ. Thrombozyt.

HIRUDINÍNĂ s. f. substanță anticoagulantă și hemolitică secretată de glande din cavitatea bucală a lipitorilor. (< fr. hirudinine)

HIPOCOAGULABILITÁTE s. f. reducere a coagulabilității (sângelui circulant). (< fr. hypocoagulabilité)

RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor.* Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = lipsă de suplețe musculară ca urmare a unor boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité.

HEPARÍNĂ s. f. substanță anticoagulantă produsă de ficat, mușchi etc., folosită în tratamentul infarctului miocardic, al tromboflebitelor etc. (< fr. héparine)

HEMOFILÍE s. f. predispoziție ereditară la hemoragii, datorită insuficientei puteri de coagulare a sângelui. (< fr. hémophilie)

CONGLUTINÁ, conglutinéz, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare.

CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina.

FOTOCOAGULOGRÁF s. n. aparat pentru înregistrarea coagulării sângelui. (< fotocoagu/are/ + -graf3)

FOTOCOAGULÁRE s. f. coagulare a sângelui prin raze laser. (după engl. photocoagulation)

FLOCULÁ vb. intr. (despre soluții coloidale) a se coagula sub formă de flocoane. (< fr. floculer)

FIXATÓR s. m. 1. soluție care face inalterabilă la lumină o imagine fotografică developată. 2. (text.) substanță folosită la fixarea coloranților pe fibră. ◊ agent fizic, substanță care produce coagularea protoplasmei vii. 3. piesă folosită la lucrări de asamblare. 4. dispozitiv mecanic pentru manevrarea și înzăvorârea acelor macazului. (< fr. fixateur)

FIBRINOGÉN s. n. substanță protidică din plasma sângelui, care se transformă în fibrină când acesta se coagulează. (< fr. fibrinogène)

FIBRÍNĂ s. f. substanță organică proteică, alb-cenușie, în sânge și în limfă, care intervine în procesul de coagulare. (< fr. fibrine)

ELECTROCOAGULÁRE s. f. metodă chirurgicală prin coagularea celulelor unui neoplasm cu ajutorul unui curent electric de înaltă frecvență. (după fr. électrocoagulation)

ELECTROCOAGULÁ vb. tr. a efectua o electrocoagulare. (< fr. électrocoaguler)

DISCRAZÍE s. f. 1. tulburare în compoziția și reacțiile diferitelor umori ale organismului. ◊ tulburare în coagularea sângelui. 2. constituție (organică) dificilă; temperament dificil, rău. (< fr. dyscrasie)

DIATERMOCOAGULÁRE s. f. coagulare a țesuturilor cu ajutorul diatermiei. (după fr. diathermo-coagulation)

DECOAGULÁ vb. tr. a restabili starea lichidă a unei substanțe coagulate. (< fr. décoaguler)

CRIOCOAGULÁRE s. f. coagulare a țesuturilor cu ajutorul temperaturilor foarte joase. (după fr. cryocoagulation)

CREP s. n. 1. cauciuc natural, alb-gălbui și translucid, obținut prin coagularea latexului cu acid acetic sau formic, pentru tălpi la încălțăminte. 2. țesătură subțire de mătase sau de lână, cu fața ușor încrețită. ◊ bucată neagră dintr-o astfel de țesătură purtată (la rever) în semn de doliu. (< fr. crêpe)

CONVERTÍNĂ s. f. pseudoglobulină care intervine în mecanismul coagulării sângelui. (< fr. convertine)

CONGLUTINÁ vb. tr. a face dens; vâscos; a coagula. (< fr. conglutiner, lat. conglutinare)

COAGULOPATÍE s. f. denumire generică pentru afecțiunile datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. (< fr. coagulopathie)

COAGULOGRAFÍE s. f. înregistrare a variațiilor viscozității sângelui în cursul coagulării. (< fr. coagulographie)

COAGULÁNT, -Ă adj., s. m. (agent) care poate coagula substanțe coloidale. (< fr. coagulant)

COAGULÁBIL, -Ă adj. capabil de a se coagula. (< fr. coagulable)

COAGULÁ vb. tr., refl. (despre soluții coloidale) a (se) transforma în gel; a se închega. (< fr. coaguler, lat. coagulare)

COAGUL2(O)- elem. „cheag, coagulare”. (< fr. coagul/o/-, cf. lat. coagulum)

COÁGUL1 s. m. gel obținut prin coagularea unor substanțe coloidale; cheag. (< lat., fr. coagulum)

AFIBRINOGENEMÍE s.f. (Med.) Dispariție treptată a fibrinogenului din sânge, având ca urmare apariția fenomenului de tulburare a coagulării. [Gen. -iei / < fr. afibrinogénémie].

ALBUMINÓNE s.f.pl. (Biol.) Partea de proteine din serul sanguin care nu coagulează prin încălzire. [< fr. albuminones].

CHIMÁZĂ s.f. (Biol.) Enzimă care acționează asupra cazeinei din lapte și o coagulează; cheag; chimozină, labferment. [< germ. Chymase].

COACERVÁȚIE s.f. coagulare a unui sol liofil, care devine astfel separabil în două faze lichide cu viscozități diferite. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacervation, cf. lat. coacervare – a grămădi].

COAGULABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi coagulabil. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulabilité].

COAGULÁRE s.f. Acțiunea de a (se) coagula; conglutinare. [< coagula].

DISCRAZÍE s.f. 1. (Med.) Tulburare în compoziția și reacțiile diferitelor umori ale organismului. ♦ Tulburare în coagulabilitatea sângelui. 2. Constituție (organică) dificilă; temperament dificil, rău. [Gen. -iei. / < fr. dyscrasie, cf. gr. dys – dificil, krasis – constituție].

ELECTROCOAGULÁ vb. I. tr. (Med.) A efectua o electrocoagulare. [Pron. -co-a-. / cf. fr. électrocoaguler].

ELECTROCOAGULÁRE s.f. Metodă chirurgicală bazată pe coagularea celulelor unui neoplasm cu ajutorul unui curent electric de înaltă frecvență. [Pron. -co-a-. / < electrocoagula].

OCHI s.n. În gastronomie, preparat culinar dintr-un ou întreg, desfăcut din coajă, prăjit în tigaie sau la capac, fără a fi amestecat, astfel încât gălbenușul să rămână întreg în mijlocul albușului coagulat de jur împrejur; (la pl.) ochiuri românești = ouă întregi, desfăcute din coajă și fierte în apă cu oțet, astfel încât gălbenușul să fie învelit de albusul coagulat, numite și ouă poșate (din fr. poche = buzunar).

FIXATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Substanță) care face inalterabilă la lumină o imagine fotografică. // s.m. 1. (Text.) Substanță folosită la fixarea coloranților pe fibră. ♦ Agent fizic sau substanță chimică care produce coagularea protoplasmei vii. 2. Piesă folosită la lucrări de asamblare. 3. Dispozitiv mecanic pentru manevrarea și înzăvorârea acelor macazului. [Cf. fr. fixateur].

FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].

TOFU s.n. Pastă preparată din „lapte” de soia fiert și coagulat, presată în diverse forme, având aspect de brânză telemea, de culoare gălbuie sau roșie; se folosește ca înlocuitor de carne în preparatele vegetale, fiind foarte bogat în proteine.

CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puțină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafața acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.

HIRUDINÍNĂ s.f. Substanță anticoagulantă, secretată de glande situate în cavitatea bucală a lipitorilor. [< fr. hirudinine].

LAB s.n. (Biol.) Enzimă care coagulează cazeina din lapte; cheag. [Cf. germ. Lab, fr. lab].

PARACAZEÍNĂ s.f. Proteina din lapte sub formă coagulată. [Pron. -ze-i-. / < fr. paracaséine].

TROMBOPLÁSTIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care favorizează coagularea. [< fr. thromboplastique].

ANTITROMBOZÍNĂ s. f. substanță formată în ficat și în alte organe, care circulă în sânge, împiedicând coagularea. (< fr. antithrombosine)

ANTITROMBOPLASTÍNĂ s. f. inhibitor natural al coagulării sângelui. (< fr. antithromboplastine)

ANTIFLOCULÁNT, -Ă adj., s. n. anticoagulant. (< fr. antifloculant)

ANTICOAGULÁNT, -Ă adj., s. n. (substanță) care împiedică coagularea sângelui; antifloculant. (< fr. anticoagulant)

ALBUMINÓNE s. f. pl. partea de proteine din serul sangvin care nu se coagulează prin încălzire. (< fr. albuminones)

AGLUTINÁNT, -Ă I. adj. care aglutinează. ♦ limbă ~ă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă cu ajutorul afixelor atașate la rădăcina cuvântului. II. s.m. anticorp care coagulează bacteriile din organism. III. s. n. 1. substanță care are proprietatea de a coagula coloizii. 2. material de legătură între agregate (2). (< fr. agglutinant)

AGLUTINÁNT s.m. 1. Anticorp care coagulează bacteriile pătrunse în organism. 2. Substanță care are proprietatea de a coagula coloizii. ♦ Material de legătură între agregate (2). [Cf. fr. agglutinant].

ANTICOAGULÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care împiedică coagularea sângelui. [Cf. fr. anticoagulant].

ACCELERÍNĂ s. f. pseudoglobulină termolabilă care intervine în coagularea sângelui. (< fr. accélérine)

COÁGUL s.m. Gelul obținut prin coagularea unor substanțe coloidale; cheag. [Pron. co-a-. / < lat., fr. coagulum].

COAGULÁ vb. I. tr., refl. A (se) închega, a prinde cheag; a conglutina. [Pron. co-a-. / < fr. coaguler, cf. lat. coagulare].

COAGULÁBIL, -Ă adj. Care se coagulează, capabil de a se coagula. [Pron. -co-a-. / cf. fr. coagulable].

COAGULÁNT, -Ă adj., s.m. (Reactiv) care poate produce coagularea unor substanțe coloidale. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulant].

CONGLUTINÁ vb. I. tr. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. [< fr. conglutiner, cf. it., lat. conglutinare].

CONGLUTINÁRE s.f. Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; coagulare; conglutinație. [< conglutina].

FIBRÍNĂ s.f. Substanță organică proteică aflată în sânge și care intervine în procesul de coagulare. [< fr. fibrine].

HEMOFILÍE s.f. Predispoziție ereditară la hemoragii, datorită insuficientei puteri de coagulare a sângelui. [Gen. -iei. / < fr. hémophilie, cf. gr. haima – sânge, philos – prieten].

HEPARÍNĂ s.f. Substanță cu acțiune anticoagulantă, folosită în tratamentul infarctului miocardic, tromboflebitelor etc. [< fr. héparine].

INCOAGULÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu se poate coagula. [Cf. fr. incoagulable].

INCOAGULABILITÁTE s.f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pron. -co-a-. / cf. fr. incoagulabilité].

chiág (-guri), s. n.1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor și al copilului, care încheagă cazeina din lapte. – 2. Cea de a patra despărțitură a stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul. – 3. Coagul. – 4. Nucleu, bază, origine, fundament. – Var. (Trans. de Nord) ciag. Mr., megl. cl’ag. Lat. vulg. clagum, de la quaglum forma pop. de la coagulum „cheag” (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 355; Candrea-Dens., 332; REW 2006; DAR); cf., de la forma fără metateză, it. caglio, prov. calh, v. fr. cail, cat. coall, sp. cuajo, port. coalho. Cuvîntul sard. menționat de Pușcariu în sprijinul celui rom. nu este valabil, cf. Wagner 113. Cf. totuși o metateză asemănătoare în lat. *clagoriumalb. kljuar (Meyer, 193), ca și în cochleait. chioccia, copulanapol. chioppa, pungulusrom. ghimp, etc. Der. chegar, s. n. (găleată unde se încheagă laptele), care ar putea proveni direct din lat. *clagorium, menționat mai sus, și care s-a conservat mai ales în numeroase der.: chegarniță, chi(a)gorniță, chegornicer, chegăreață, chegărete, etc.; închega, vb. (a face cheag; a coagula; a cimenta, a consolida; a alcătui, a forma), care se derivă de obicei din lat. in-coagulare (REW 2005; DAR) sau de la un vulgar *clagāre (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 817; Candrea-Dens., 333), dar care ar putea fi și der. rom. de la chiag (cf. mr. ncl’eg, megl. angl’eg, ancl’ag); închegător, adj. (coagulant); închegătoare, s. f. (plantă, Geranium Robertianum), închegătură, s. f. (acțiunea de a coagula); deschega, vb. (a elimina coagularea). Cuvîntul rom. a trecut în rut. gljag, pol., rus. gljak (Miklosich, Wander., 10; Berneker 311), rut. klagaty „a închega”, pol. sklagac sie „a se coagula”, slov. kljag (Candrea, Elemente, 401; Miklosich, Etym. Wb., 66).

TERMOCOAGULÁRE s.f. (Med.) Metodă chirurgicală constând în coagularea sângelui cu ajutorul unui termocauter. [< termo- + coagulare].

TROMBOCHINÁZĂ s.f. Enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, cu rol foarte important în coagularea sângelui; tromboplastină. [< fr. thrombokinase].

TROMBOCÍT s.n. Denumire a unor mici globule incolore, de forma unor plăcuțe, în citoplasmă, care au un rol important în coagularea sângelui; plachetă sanguină. [Var. trombocită s.f. / < fr. thrombocyte].

MUCINÁZĂ s. f. ferment al sucului intestinal, care coagulează mucina. (< fr. mucinase)

PARACAZEÍNĂ s. f. produs obținut prin coagularea cazeinei din lapte. (< fr. paracaséine)

PRESÚRĂ s. f. enzimă a sucului gastric care produce coagularea laptelui. (< fr. présure)

SEMICOAGULÁNT, -Ă adj. coagulant numai în parte. (< semi- + coagulant)

TERMOCOAGULÁRE s. f. metodă chirurgicală în coagularea sângelui cu ajutorul unui termocauter. (după engl. thermocoagulation)

TROMBÍNĂ s. f. enzimă din sânge care transformă fibrinogenul în fibrină în urma coagulării sângelui. (< fr. thrombine)

TROMBOCHINÁZĂ s. f. enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, importantă în coagularea sângelui; tromboplastină. (< fr. thrombokinase)

TROMBOCÍT s. n. celulă sangvină, fără nucleu, plăcuțe, cu un rol important în coagularea sângelui; plachetă sangvină. (< fr. thrombocyte, germ. Thrombozyt)

TROMBOGRAFÍE s. f. studiu al coagulării sangvine. (< fr. thrombographie)

TROMBOTÉST s. n. metodă care permite a evalua în plasma sangvină factorii coagulării. (< fr. thrombotest)

NECOAGULÁBIL adj. v. ALBUMOZĂ. Derivat necoagulabil al albuminei. [DEX '98]

NECOAGULÁT, -Ă, necoagulați, -te, adj. ce apare în DEX în explicația lexemului VITEZĂ (2). Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. ◊ Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912-16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli.

NECONSERVÁT adj. v. MOALE (I. 1.). Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. [DEX '98]

piémn (piémnuri), s. n. – Făină de grîu care se amestecă cu mălai sau care servește la prăjitul cărnii. – Var. pielm, ch(i)elm, chilm(ă). Lat. pegma, din gr. πῆγμα „consistență; materie coagulată”, cf. sp. pelmazo (REW 6364; Corominas, III, 919). Legătura cu sl. pišeno „făină” (Cihac, II, 255), cu gr. πέλμα „talpă” (Tiktin) sau cu alb. mjel „făină” (Scriban) este îndoielnică. – Der. împielma (var. închelma), vb. (a amesteca făina de grîu cu cea de porumb; a îndesi, a face mai consistent); chelmeci, vb. refl. (Trans., a se îmbăta), tratament expresiv al aceluiași cuvînt.

sleí (-iésc, -ít), vb.1. A goli, a deseca o fîntînă pentru a o curăța. – 2. A evacua apa. – 3. A secătui, a istovi. – 4. A epuiza, a consuma, a uza. – 5. (Înv.) A filtra, a topi. – 6. A bate, a amesteca mazărea cu fasolea pentru a face o pastă. – 7. (Refl.) A se închega, a se coagula. Sl. sŭliti, sŭlijati „a topi” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; cihac, II, 168), cf. leit, sloi.

străghiáță, s. f. – Caș, brînză de vaci. – Var. stereghiață, Banat străghiată. Mr. străgl’ată, megl. strigl’ată. Origien incertă. După Pascu, I, 68 și Arch. Rom., VI, 265, din lat. (lac) *extracoagulatum › *extracaglata*extraglată, der. care pare dificilă. După Candrea, GS, III, 428 și Giuglea, Dacor., III, 617, în loc de lac strangulatum. Mai probabil der. de la stereghie, v. aici; dar formele dialectale nu sînt clare. – Der. străgheța, vb. (Olt., a coagula).

zer (zeruri), s. n. – Lichid care se separă din laptele după coagulare. – Var. zăr, Mold., Banat dzăr. Mr. dzăr. Origine necunoscută. S-a crezut într-un lat. sĕrum, identic semantic și fonetic asemănător (Diez, Gramm., I, 221); dar rezultatul din rom. nu ar fi posibil, pornind de la acest etimon (Densusianu, Rom., XXIII, 84; Tiktin). Celelalte soluții sînt simple tatonări în jurul cuvîntului lat., pentru a face posibil rezultatul în rom.: de la sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea, Dacor., III, 578); de la un trac. *zerum (Pascu, I, 190); autohton (Pușcariu, Lr., 176). Cel mai bine ar fi să admitem că etimonul lat. este seducător și destul de probabil, dar că ignorăm mecanismul lui de transmitere. Ni se pare greu de crezut că zară, s. f. (zer, lapte smîntînit) este cuvînt diferit, deși dicționarele și studiile speciale dau a înțelege aceasta. Formal alternanța m., f. este normală cf. țep-țeapă, cioc-cioacă; și semantic există aproape identitate între cele două cuvinte; zer este lichidul care rezultă la facerea brînzei, iar zară cel care rămîne după extragerea untului. Zară este explicat prin alb. dhaljë „acru” (Densusianu, Rom., XXXIII, 84; Weigand, Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24), dar această der. este extrem de dubioasă (Philippide, II, 742). Din rom. provin mag. zara (Edelspacher 24), săs. zer, rut. dzer (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 10), săs. zâre, și probabil ngr. τσίρρος.

AGLUTINÁNT1, aglutinanți, s. m. 1. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. Substanță care are proprietatea de a coagula coloizii. – Fr. agglutinant.

PSEUDOGLOBULÍNĂ, pseudoglobuline, s. f. v. ACCELERINĂ. s. f. pseudoglobulină termolabilă care intervine în coagularea sângelui. – [MDN]

BRẤNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanți sintetici. Frate, frate, dar brânza-i pe bani (= în afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Brânză bună în burduf de câine, se spune despre un om plin de calități, care însă nu le folosește în scopuri bune. A nu face nici o brânză = a nu face, a nu isprăvi nimic; a nu fi bun de nimic. (Ducă-se, du-te etc.) opt cu a brânzei sau opt (și) cu a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de brânză (1).

BRÂNZÓS, -OÁSĂ, brânzoși, -oase, adj. Cu multă brânză. ♦ Care conține o materie coagulată (ca brânza). Apa acestui izvor e... brânzoasă (NEGRUZZI). – Din brânză + suf. -os.

CAUCIUC (‹ fr.) s. n. 1. Produs industrial elastic și rezistent fabricat din latexul unor plante (arbori, arbuști sau liane), mai ales tropicale, sau obținute pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor, a garniturilor etc. ♦ C. natural = compus macromolecular al izoprenului obținut în special din latexul arborelui de c. prin coagulare și uscare. ♦ C. sintetic = produs macromolecular, cu proprietăți asemănătoare celor ale cauciucului natural, obținut prin polimerizarea butadienei sau a derivaților ei ori prin copolimerizarea lor cu stiren sau cu nitril acrilic. A fost fabricat la scară industrială în 1931 (procedeul Lebedev). ♦ C. vulcanizat = c. obținut prin tratarea la cald cu sulf a c. brut, care își pierde astfel proprietățile plastice, devenind elastic. A fost obținut prima dată în 1844, de inventatorul american Ch. Goodyear. 2. Anvelopă.

JANȚ2, janțuri, s. n. 1. Grăsime care se scurge din cașul stors de zer. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la urda frământată.

CAZEÍNĂ s. f. Substanță albuminoidă care se găsește în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală din brânzeturi. – Fr. caséine.

ZEÁMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi nici de zeama ouălor sau a nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă să se-ajungă = mâncare făcută cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeamă lungă = vorbărie lungă, lipsită de interes. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Soarbe-zeamă = om prost, molâu. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

NECOAGULÁT, -Ă, necoagulați, -te, adj. ce apare în DLRM în explicația lexemului ZEAMĂ (3). Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat.

CITRÁȚI (‹ fr. {i}) s. m. Săruri ale acidului citric. ◊ Citrat de amoniu, folosit în ind. alimentară, în imprimeria textilă și în medicină (ca diuretic). Citrat de sodiu, utilizat în medicină (anticoagulant).

*anevrízm n., pl. e (fr. anévrisme, d. vgr. [după pronunțarea ngr.] aneúrisma, dilatare). Med. Unflătură [!] a uneĭ artere într' un punct oare-care. (Această unflătură se umple de sînge lichid orĭ coagulat, ĭar dacă, în urma uneĭ emoțiunĭ saŭ încordărĭ, se rupe, moartea se produce fulgerător). – Maĭ bine ar fi anevrizmă, ca prizmă, sofizmă, agheazmă ș. a.

CRÚSTĂ (lat. crusta) s. f. 1. Coajă, scoarță. 2. (GEOGR.) Porțiune a litosferei cuprinsă între suprafața scoarței terestre pînă la 20-80 km adîncime sub continente (c. continentală), care deține 41% din supr. Terrei și 5-8 km sub oceane (c. oceanică), care cuprinde 59%. Între ele există o c. de tranziție ce constituie marginile continentale și arcurile insulare. 3. (AGR.) Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploii, bătătorii excesive etc. 4. (TEHN.) Strat solid de săruri depuse pe pereții unui recipient (ex. cazane de abur) sau al unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținînd săruri dizolvate; este dăunătoare funcționării instalațiilor, putînd provoca avarii. 5. (ZOOL.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele vertebrate. 6. (MED.) Formațiune situată la nivelul pielii sau mucoaselor rezultată din coagularea și uscarea unor serozități, sînge sau puroi; coajă.

*coagulațiúne f. (lat. coagulátio, -ónis). Închegare. – Și -áție și -áre.

*coaguléz (oa 2 silabe) v. tr. (lat. coágulo, -aguláre. V. cheag). Încheg.

LACTOFERMENTATÓR (‹ fr. {i}) s. n. Aparat folosit la controlul calității laptelui, aș cărui principiu de funcționare se bazează pe faptul că, dintre diferitele calități de lapte încălzite până la o anumită temperatură, coagulează mai întâi laptele de calitate inferioară.

2) cúget, a v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl.

QUICK, Armand James (1894-1978), hematolog american. Prof. univ. la Școala de Medicină a Universității Marquette din Milwaukee. A descoperit (1932) un test, care-i poartă numele, utilizat pentru controlul tratamentelor anticoagulante.

SẤNGE (lat. sanguis) s. n. 1. Lichid organic, de culoare roșie, de importanță vitală pentru organism, existent la toate animalele vertebrate și la unele nevertebrate, care circulă într-un sistem de vase, format în general din inimă, artere, capilare și vene. S. se compune din două părți distincte: celulele sau elementele figurate (globulele roșii, denumite eritrocite sau hematii, globulele albe sau leucocite și trombocitele) și plasma. Masa sangvină reprezintă c. 1-13 din greutatea totală a corpului. Proporția masei celulare față de plasmă este de 47-52%. La omul normal există 4-5.000.000 de eritrocite, 5-8.000 de leucocite și 1.3.000.000 de trombocite pe 1 mm3. Plasma are o compoziție chimică foarte complexă, conținând în afară de apă, proteine, lipide, glucoză, substanțe minerale dizolvate, uree, acid uric, hormoni, enzime, anticorpi etc. Scos din vasele sangvine, s. se coagulează repede, separându-se în cheag și ser sangvin. S. îndeplinește în organism funcții importante, ca funcția respiratorie (care constă în transportarea oxigenului de la plămâni la țesuturi și al bioxidului de carbon de la țesături la plămâni), funcția nutritivă (legată de transportul substanțelor nutritive de la intestin la țesuturi), funcția excretoare, menținerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului,reglarea temperaturii corpului, apărarea organismului față de agenții patogeni cu ajutorul leucocitelor etc. S. conține foarte mulți antigeni și anticorpi (aglutinogene și aglutinine), care au un rol important în fenomenul de incompatibilitate la transfuzii, în patologie, antropologie, în medicina legală, în studiile genetice. ◊ Frate de sânge = frate de la același tată și aceeași mamă; frate bun. ◊ Legături de sânge = rudenie. ◊ Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie sau pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. De sânge a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de mare supărare; c) de neam, de familie bună. ◊ Cu sânge rece = fără emoție, liniștit, calm; p. ext. cu multă cruzime, fără milă. ◊ Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ La sânge = până la distrugere; extrem de aspru, drastic. ◊ Expr. A avea sânge în vine = a fi energic. ◊ Sânge nevinovat = se spune despre cel ucis fără nici o vină. 9 A fi setos (sau dornic) de sânge = a fi crud, ucigaș. ◊ A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. 2. (BOT.) Sângele-voinicului = a) denumire a două specii de plante erbacee din genul Nigritella, familia orhidacee, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus și flori și flori parfumate, mici, roșii-purpurii (Nigritella rubra) sau purpurii-închise (Nigritella nigra) grupate în inflorescențe ovoide. Sunt întâlnite local în reg. muntoase înalte, pe substrat calcaros. Ambele specii sunt ocrotite prin lege; b) v. oreșniță.

*fibrínă f., pl. e (d. fibră). Chim. O materie albuminoidă albă, fără gust și fără miros care intră în compozițiunea sîngeluĭ, chiluluĭ, mușchilor ș. a. Ĭa [!] apare în momentu coagulăriĭ sîngeluĭ.

SALÍVĂ (‹ fr., lat.) s. f. (FIZIOL.) Lichid incolor, cu pH ușor acid (6-7), secretat în cavitatea bucală de glandele salivare, compus din apă, săruri minerale, mucină, lizozim enzime; la insectele hematofage conține agenți anticoagulanți și substanțe cu aefect anestezic local. Curăță și umectează mucoasa bucală, jucând un rol în masticație, deglutiție și digestia chimică a anumitor compuși.

SMOŁUCHOWSKI [smoluhófski], Marian (1872-1917), fizician polonez. Prof. univ. la Lvov și la Cracovia. A elaborat (1904) teoria fluctuațiilor de densitate într-un gaz și a explicat opalescența critică, ca fiind datorată fluctuațiilor moleculare. În baza aceleiași teorii, a fost interpretarea culorii albastre a cerului. A teoretizat fenomenul de coagulare a soluțiilor coloidale.

LIPITOÁRE (‹ lipi) s. f. 1. Vierme anelid din ape dulci, cu corpul alungit, de 0,5-20 cm, turtit dorso-ventral, brun-verzui și cu câte o ventuză la cele două capete (Hirudo medicinalis); gura se află în mijlocul ventuzei anterioare și are trei maxilare tăioase; glandele lor salivare secretă hirudinină, care împiedică coagularea sângelui. Este un parazit temporar, hrănindu-se cu sângele vertebratelor; este folosită în anumite tratamente (de ex. tromboflebită). Trăiește în bazinele de apă dulce și în cele marine. 2. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, insectivoră; este mai mică decât o turturică, are penajul brun-cenușiu cu pete brune și roșiatice (Caprimulgus europaeus). Stă ziua imobilă pe pământ sau pe crăcile arborilor, cu a căror culoare se confundă. Este oaspete de vară în România. Sin. mulge-capre.

FIBRINOLIZÍNĂ (‹ fr. {i}) s. f. Enzimă proteolitică serică; solubilizează fibrina, împiedicând prin aceasta procesul de coagulare a sângelui

PECTÍNE (‹ fr.; gr. pektos „întărit, coagulat”) s. f. pl. Polizaharide care se găsesc în țesuturile vegetale atât la plantele superioare (în cantitate mai mare în fructe), cât și la unele alge. Îndeplinesc funcții de structură, reglează regimul de apă al plantelor, joacă rolul de substanțe de rezervă, măresc rezistența plantelor la secetă, influențează starea țesuturilor în perioada de coacere și de păstrare a fructelor și legumelor. Prin încălzire cu o soluție de zaharoză slab acidulată formează geluri. Se întrebuințează în industria alimentară la fabricarea gemurilor, a marmeladei etc., în cea farmaceutică și cosmetică.

PROTROMBÍNĂ (‹ fr., engl.; {s} pro-2 + gr. thrombos „cheag”) s. f. Proteină sangvină inactivă în stare normală, care, în hemoragii, în contact cu tromboplastina, prezentă în țesuturi și activată de ionii de calciu, se transformă în trombină, cu rol esențial în coagularea sângelui; trombinogen.

HUSTIN [üstẽ], Albert (1882-1967), chirurg belgian. Prof. univ. la Bruxelles. Considerat unul dintre pionierii transfuziei sangvine. A fost primul care a utilizat (1914) citratul de sodiu ca anticoagulant al sângelui.

HOWELL [háuəl], William Henry (1860-1945), fiziolog american. Cercetări în domeniul hematologiei; a elaborat tehnica de măsurare a timpului de coagulare a sângelui.

termocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. termocoagulắrii; pl. termocoagulắri

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză

coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile

coagulánt1 (co-a-) adj. m., pl. coagulánți; f. coagulántă, pl. coagulánte

coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți

coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri

anticoagulánt1 (-co-a-) adj. m., pl. anticoagulánți; f. anticoagulántă, pl. anticoagulánte

anticoagulánt2 (-co-a-) s. n., pl. anticoagulánte

coagulà v. a (se) închiega.

coagulați(un)e f. acțiunea prin care se închiagă și starea lucrului închiegat: coagulațiunea sângelui.

străgheátă f., pl. ele, ca cleată- clele, și ețĭ, ca săgeată-săgețĭ (lat *extra-coagulata orĭ strangulata. V. coagulez). Trans. Ban. Lapte închegat nescurs încă de zer. – În Meh. -eață, pl. ețĭ (format din pl. saŭ infl. de gheață), despre lapte, sînge, răciturĭ.

ZEÁMĂ, (2) zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nicio zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nicio noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hărleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Fel de zeamă (1). 3. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. Zeamă de prune = țuică. 4. Nume generic pentru diverse lichide, ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 5. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, folosită ca fungicid. [Pl. și: zemi.Var.: zámă s. f.] – Lat. zema.

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins. ♦ Lichid alb și gras care rămâne după prepararea untului; zară. – Et. nec.

AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine.

ALBUMÓZĂ s. f. Derivat necoagulabil al albuminei. – Din fr. albumose.

VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

ANTICOAGULÁNT, -Ă, anticoagulanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care îm­piedică coagularea sângelui. [Pr.: -co-a-.Pl. și: (m.) anticoagulanți] – Din fr. anticoagulant.

TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ** Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare.

TERMOCOAGULÁRE, termocoagulări, s. f. Metodă de tratament chirurgical prin care, cu ajutorul termocauterului, este oprită o hemoragie. [Pr.: -co-a-] – Termo- + coagulare.

TROMBÍNĂ, trombine, s. f. Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui. – Din fr. thrombine.

TROMBOCHINÁZĂ, trombochinaze, s. f. Enzimă prezentă în țesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui; tromboplastină. – Din fr. thrombokinase.

TROMBOCÍT, trombocite, s. n. Celulă sangvină de forma unei plăcuțe, care are un rol important în coagularea sângelui; plachetă sangvină. [Var.: trombocítă s. f.] – Din fr. thrombocyte, germ. Thrombozyt.

BRẤNZĂ, s. f., (2) brânzeturi, s. n. 1. S. f. Produs alimentar obținut prin coagularea și prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nicio brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nicio brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (și) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. S. n. Sortiment de brânză (1), de cașcaval etc. – Et. nec.

OCHI1, (I, II4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări; A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi - foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-1 privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine.

CHEÁG, cheaguri, s. n. 1. Enzimă de coagulare a laptelui, secretată de mucoasa stomacală a rumegătoarelor tinere și a copilului; chimozină, lactoferment. 2. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul (1). 3. (În sintagma) Cheag sangvin = masă gelatinoasă roșie care se formează prin închegarea sângelui; coagul. 4. Fig. Fond inițial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se îmbogățească; a se îmbogăți. A avea cheag = a fi bogat. – Lat. *clagum (= coagulum).

STRẤNGE, strâng, vb. III. I. l.Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ♦ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A. strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășură, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.

CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os.

COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare.

COAGULÁB1L, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable.

COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant.

COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula.

COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.

COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.

CONGLUTINÁ, conglutinéz, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. Din fr. conglutiner, lat. conglutinare.

CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina.

RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité.

PARACAZEÍNĂ s. f. Produs obținut prin coagularea cazeinei din lapte. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. paraceséine.

JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zară fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

FIBRÍNĂ s. f. Proteină de culoare albă-cenușie, care se găsește în sânge și în limfă și care provine din fibrinogen, în timpul coagulării sângelui. – Din fr. fibrine.

FIBRINOGÉN s. n. Substanță organică proteică dizolvată în plasmă, care se transformă în fibrină în timpul coagulării sângelui. – Din fr. fibrinogène.

INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.

INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.

FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

FOTOCOAGULATÓR, fotocoagulatoare, s. n. (Med.) Dispozitiv laser pentru determinarea coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din engl. photocoagulator.

FOTOCOAGULOGRÁF, fotocoagulografe, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea automată a coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din fotocoagulare (după electrocardiograf).

PRÉSURĂ2 s. f. Cheag (folosit la coagularea laptelui). – Din fr. présure.

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra miei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. *. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ◊ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ◊ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ◊ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ◊ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ◊ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ◊ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se pomi la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață =a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ◊ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, foiță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz.Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

PRINS2, -Ă, prinși, -se, adj. 1. Care a căzut în mâinile cuiva, care este lipsit de libertate; captiv. ◊ Expr. A se da prins = a se recunoaște învins, a se preda. ♦ (Despre încheieturi, articulații etc.) Anchilozat. 2. Ocupat cu diverse treburi, copleșit de treburi. 3. (Despre lapte) Închegat, coagulat; bătut. – V. prinde.

PROTROMBÍNĂ, protrombine, s. f. (Biol.) Proteină inactivă din sânge care se transformă în trombină cu rol esențial în coagularea sângelui. – Din fr. prothrombine, engl. prothrombi.

NĂCLĂÍ, năclăiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbiba sau a (se) acoperi cu substanțe cleioase, unsuroase, murdare; p. ext. a (se) murdări. 2. Refl. (Rar; despre sânge) A se închega, a se coagula. – Din bg. nakieja.

NĂCLĂÍT, -Ă, năclăiți, -te, adj. Îmbibat sau acoperit cu o substanță cleioasă, unsuroasă, murdară; năclăios. ♦ (Rar; despre sânge) închegat, coagulat. – V. năclăi.

HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care aprins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

MIÁMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.