Am găsit 1573 de definiții care conțin toate cuvintele bâtă sau forme flexionare ale acestora:

abajúr s. n. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi. (< fr. abat-jour)


abatáj s. n. 1. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși. 2. doborâre a arborilor în exploatările forestiere. 3. sacrificare a animalelor, la abator. 4. înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj (1). (< fr. abattage)

ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage.

ABATÓR, abatoare, s. n. Ansamblu alcătuit din clădirile, instalațiile, terenul etc. unde se taie vitele destinate consumului și se prelucrează carnea proaspătă. – Din fr. abattoir.

abatór s. n. 1. construcție unde se sacrifică animalele destinate consumului populației. 2. (fig.) masacru. (< fr. abattoir)

ABITÍR adv. (Fam. și pop.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Cf. tc. beter „mai rău”.

ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate.

ADÚCT s. n. Amestec cristalin în care o substanță este înglobată în rețeaua cristalină a altei substanțe. – Din fr. adducte.

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) plictisi. – Din fr. embêter.

AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocitul icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto1- + selector.

MODERATÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (factor) care moderează. II. s. m. 1. substanță care încetinește mișcarea neutronilor rezultați dintr-o fisiune nucleară. 2. inhibator care încetinește reacția de polimerizare. III. s. m. f. cel care conduce, îndrumă o dezbatere publică, o masă rotundă și trage concluziile. IV. s. n. 1. dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. ◊ dispozitiv la unele piane și pianine cu ajutorul căruia coardele se acoperă cu o bucată de pâslă, sunetul devenind foarte slab. 2. (electr.) disc de cupru destinat a slăbi oscilațiile unui indice magnetic. (< fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore, /III/ engl. moderator)

BABÉTĂ1, babete, s. f. (Fam.) Femeie bătrână, babă (I). – Babă + suf. -etă.

BABÉTE, babeți, s. m. (Iht.) Zglăvoacă (1) (Cottus gobio)Et. nec.

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.

BARBÉTĂ, barbete, s. f. 1. Smoc de barbă (1) lăsat să crească pe părțile laterale ale feței. 2. Parâmă scurtă care servește la legarea unei ambarcații de o navă sau de chei. – Din it. barbetta.

BÁREM1 adv. Măcar, cel puțin, batăr. [Var.: báremi, bárim adv.] – Din bg., scr. barem.

BASTÁRD, -Ă, bastarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Copil nelegitim; bitang. 2. S. m. și f. Plantă sau animal rezultat din încrucișarea a două specii deosebite; corcitură. 3. Adj. Batard. Scriere bastardă. – Din it. bastardo.

BASTÓN, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊ Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. – Din it. bastone.

BATÁJ, bataje, s. n. (Text.) Operație constând în lovirea repetată cu bătătoarea2 (2) a masei de material fibros desfăcut în prealabil în procesul filării. – Din fr. battage.

BATÁL1, batali, s. m. Berbec castrat în vederea îmbunătățirii calității cărnii și a lânii. – Cf. tc. battal „netrebnic”.

BATÁL2, batale, s. n. Groapă de depozitare a țițeiului, a noroiului rezultat prin săpare sau a diverselor reziduuri de fabricație din industria petrolului. – Et. nec.

BATALIÓN, batalioane, s. n. Unitate militară formată din mai multe companii. ♦ (Mai ales la pl.) Mulțime de ființe (organizate, încolonate). [Pr.: -li-on] – Din pol. batalion, rus. batalion. Cf. it. battaglione, fr. bataillon.

BATÁNT, -Ă, batanți, -te, adj. (Despre uși, ferestre, capace etc.) care se închide singur, printr-o mișcare de du-te-vino în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. – Din fr. battant.

BATÁRD, -Ă, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care este intermediar între scrierea rondă și cea cursivă; (despre penițe) care are forma potrivită spre a servi la acest fel de scriere; bastard. ♦ (Substantivat, f.) Literă din această scriere. – Din fr. bâtard.

BATARDÓU, batardouri, s. n. Dig, baraj (provizoriu) așezat în amonte de diverse lucrări de fundații, reparații etc. spre a seca terenul pe care se fac aceste lucrări; p. ext. spațiul astfel delimitat. – Din fr. batardeau.

BATÁT, batați, s. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.

BATÁV, -Ă, batavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație germanică ce locuia, în antichitate, pe teritoriul Olandei de azi; (și la sg.) persoană care a aparținut acestei populații. 2. Adj. Care aparține batavilor (1), referitor la batavi. – Din fr. Bataves.

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).

BÁTĂR adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem1. ♦ (Cu valoare de conjuncție, urmat de „că”) Cu toate că, deși. [Var.: bátâr adv.] – Din magh. bátor.

BÁTÂR adv. v. batăr.

BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap.Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald.Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea?Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele.Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi.Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATÓC s. n. v. batog.

BATÓG, batoguri, s. n. Spinare de morun sau de nisetru, sărată și afumată; p. gener. carne de pește sărată și afumată. [Var.: batóc s. n.] – Din scr. batok, rus. batog.

BATOJÍT, -Ă, batojiți, -te, adj. (Reg.) Fără putere; stors, istovit (de bătrânețe). – Cf. rus. batojit.

BATOLÍT, batoliți, s. m. Rocă în formă de masiv înrădăcinat în adâncul scoarței Pământului. – Din fr. batholite.

BATÓN, batoane, s. n. Bucată (de vanilie, de ciocolată, de ceară etc.) lunguiață sau în formă de bastonaș. – Din fr. bâton.

BATOZÁR, batozari, s. m. (Rar) Muncitor care asigură funcționarea batozei. – Batoză + suf. -ar.

BATÓZĂ, batoze, s. f. Mașină agricolă care desface boabele din spice, din păstăi, din știuleți și le separă de celelalte părți ale plantei; mașină de treierat, treierătoare. – Din fr. batteuse.

BĂTĂIÓS, -OASĂ, bătăioși, -oase, adj. Căruia îi place să se bată (I); care își susține ideile cu violență; agresiv. [Pr.: -tă-ios] – Bătaie + suf. -os.

BĂTĂLÍE, bătălii, s. f. Luptă între armate, între grupuri, cete armate etc.; bătaie. ♦ Fig. Eforturi comune făcute în vederea îndeplinirii unei acțiuni importante (și urgente). – Din ngr. batália. Cf. it. battaglia.

BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută motiv sau prilej de bătaie, căreia îi place să se bată. ♦ Scandalagiu. – Bate + suf. -uș.

BÂT, -Ă, bâți, bâte, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. și f. Bunic. – Cf. bătrân.

BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.

BÂȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită o mișcare rapidă și nervoasă (într-o parte și în alta). [Var.: bâța interj.] – Onomatopee.

BÂȚÁN, bâțani, s. m. (Reg.) Mic țânțar care tremură din picioare când stă pe loc (Chironomus leucopogon). – Din bâțâi.

BELITOÁRE, belitori, s. f. (Reg.) Abator. – Din beli + suf. -toare.

BERBECÁT, -Ă, berbecați, -te, adj. (Rar; despre capul unui animal) Cu fruntea bombată ca a berbecului (I 1); (despre botul sau fruntea unui animal) cu profil convex. – Berbec + suf. -at.

BETEÁG, -Ă, betegi, -ge, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) infirm, schilod. 2. (Om) bolnav. – Din magh. beteg.

BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) 1. Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.

BETEGEÁLĂ s. f. v. betejeală.

BETEGÍ vb. IV. v. beteji.

BETEGÍE, betegii, s. f. (Reg.) Infirmitate. – Beteag + suf. -ie.

BETEJEÁLĂ, betejeli, s. f. (Pop.) Infirmitate. [Var.: betegeálă s. f.] – Betegi + suf. -eală.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETÉL, beteli, s.m. Arbust cățărător ale cărui frunze pot fi mestecate. – Din fr. bétel.

BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); bată; p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată.

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. ♦ Fig. Defecțiune. 2. (Reg.) Boală. – Din magh. betegség.

BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.

BOÁLĂ, boli, s. f. 1. (La om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug. ◊ Boala somnului = boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe. Boala papagalilor = psitacoză. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = febră tifoidă. Boală seacă = tuberculoză pulmonară. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga pe cineva în (toate) boale(le) = a supăra, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva să sufere din punct de vedere moral, a-l face să se simtă prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. [Pl. și: boale] – Din sl. bolĩ.

BOLNÁV, -Ă, bolnavi, -e, adj., s. m. și f. (Ființă) care suferă de o boală; (om) suferind, beteag. [Acc. și: (reg.) bólnav] – Din bg. bolnav.

BÓLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer2 (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei craniene. Boltă palatină = palat1, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boáltă s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

BOMBAMÉNT s. n. Parte bombată a unui drum pavat sau asfaltat. – Din fr. bombement.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) bâtă. – Din magh. bot.

BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; răzor1. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda.

BRIGÁDĂ, brigăzi, s. f. 1. Mare unitate militară, formată dintr-un număr variabil de regimente, batalioane și divizioane. 2. Formație (stabilă) de lucru, compusă din muncitori organizați adesea pe echipe și pe schimburi sau pe faze de operație, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. 3. (În sintagma) Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau din mai multe cantoane, și condusă de un brigadier silvic. 4. (Ieșit din uz; în sintagma) Brigadă artistică = colectiv în cadrul mișcării artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viața colectivului din care făcea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.

BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.

BURLÁC, burlaci, s. m. (Adesea adjectival) Bărbat necăsătorit; celibatar, holtei1, becher. – Din rus., ucr. burlak.

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BUSC, buscuri, s. n. Prag construit în camera unei porți batante de ecluză, pe care se sprijină poarta, atunci când este închisă. – Din fr. bousque.

CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi și a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele ei să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler.

CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.

CARÁFĂ, carafe, s. f. Sticlă cu gâtul lung și cu partea de jos bombată. ♦ Conținutul unei astfel de sticle. [Var.: garáfă s. f.] – Din ngr. karáfa, fr. carafe, it. caraffa.

CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, piciocă, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel.

CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Băț cu partea superioară bifurcată, fixată sub braț, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. [Pl. și: cârji] – Din sl. kryži „cruce”.

CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s. n.] – Din magh. csatló.

CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

MILITÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care militează; luptător, combatant. (< fr. militant)

CHIRÍLIC, -Ă, chirilici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet chirilic = vechi alfabet slav, compus de Chiril în sec. IX și întrebuințat la noi (oficial) până în 1860, care a servit drept bază pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. Literă chirilică = literă din alfabetul chirilic. (Substantivat) Scrie cu chirilice. ♦ (Despre texte, scrieri etc.) Care este scris cu litere chirilice. [Var.: cirílic, -ă adj.] – Chiril (n. pr.) + suf. -ic.

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri.Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.

GAMBÉT, gambete, s. n. Piesă metalică de legătură în unele organe ale utilajului de manevră la exploatările petroliere. – Din fr. gambette.

GAMBÉTĂ, gambete, s. f. Pălărie bărbătească din fetru tare, cu calota ovală și borurile ușor răsfrânte; melon. – Din Gambetta (n. pr.).

GEAM, geamuri, s. n. 1. Placă de sticlă care se fixează în pervazurile (ori cercevelele) ferestrelor sau ale ușilor și care permite să străbată lumina în interiorul unei încăperi. ♦ Bucată de sticlă care se fixează în rama ceasornicelor, a ochelarilor etc. 2. P. gener. Fereastră. – Din tc. cam.

GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate( sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi ( sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă (1) asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.

GHIDÓN, ghidoane, s. n. Bară de oțel curbată la capete, fixată transversal pe furca (2) roții directoare1 (1) a unei biciclete, a unei motociclete, a unui scuter, acționată de mâinile conducătorului și servind la menținerea sau la schimbarea direcției vehiculului respectiv. – Din fr. guidon.

GHIN, ghinuri, s. n. 1. Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2. Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 3. Cazma îndoită pe amândouă laturile. – Et. nec.

GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. ♦ P. gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.

MERLÍN s. n. 1. coardă subțire alcătuită din trei fire de in sau de cânepă răsucite împreună, servind la matisarea parâmelor. 2. ciocan pentru asomarea animalelor la abator. (< fr. merlin)

GROHĂITÓR, -OÁRE, grohăitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care grohăie. 2. S. n. (Pop.) Batoză (de păioase). [Pr.: -hă-i-] – Grohăi + suf. -tor.

HAIDAMÁC1, haidamace, s. n. (Reg.) bâtă, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak „tâlhar”).

HAITÍȘ, haitișe, adj.n. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor strâmbă, curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

MAȘÍNĂ s. f. 1. sistem tehnic format din organe și mecanisme cu anumite mișcări, care transformă o formă de energie în alta. 2. sistem de mecanisme destinat determinării unor mărimi fizice. ◊ (p. restr.) dispozitiv, aparat, instrument. 3. automobil. ◊ locomotivă. ◊ batoză. (< fr. machine, germ. Maschine)

MASTURBATÓRIU, -IE adj. referitor la masturbație. (< fr. masturbatoire)

MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-și) acoperi fața cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșlea. ◊ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din față, stopând nava. ◊ a interpune o velă între vânt și o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ◊ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcații cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)

HIPERBÁTĂ, hiperbate, s. f. 1. Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. 2. Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui enunț. – Din fr. hyperbate.

MARSÚPIU s. n. 1. pungă abdominală a femelei marsupialelor. 2. (bot.) organ saciform la extremitatea ramurilor, care poartă arhegoanele. 3. cavitate incubatoare la nevertebrate. (< fr., lat. marsupium)

HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.

IGNÁMĂ, igname, s. f. Plantă exotică cu tuberculi foarte mari, bogați în amidon și comestibili (Cardum gardineri sau Dioscorea batatas). [Var.: ignám, -i s. m.] – Din fr. igname.

IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate, ventilație, întoarcerea ouălor, securitate etc., necesare dezvoltării normale a embrionului de ou; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -ans.

INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice înaintate, pentru a obține o producție cât mai mare în raport cu suprafața cultivată. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

INVARIÁNT, invarianți, s. m. Mărime, relație, proprietate etc. care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

IOD2 s. n. (Fon.; rar) Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iot. – Din fr. yod.

IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot.

IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe.

ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător.

ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

JAMBÉTĂ, jambete, s. f. Mișcare a calului care constă în ridicarea la orizontală a unui picior dindărăt, calul stând pe loc. – Din fr. jambette.

JUPUÍ, jupói, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. și refl. A (se) juli. ◊ A curăța un arbore de coajă. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. [Var.: (reg.) jupí vb. IV.] – Din bg. župia.

METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec.

PÂL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită bataia de aripi a păsărilor; fâl. – Onomatopee.

RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre un element de construcție, un organ de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable.

RABÁTERE s. f. v. rabatare.

RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir.

TÓPLIȚĂ, toplițe, s. f. (Reg.) 1. Izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna. 2. Braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă. 3. Loc special amenajat într-o topliță (1, 2) pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare. – Din sl. toplica.

UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc; vamă (1). [Pr.: u-ium] – Din bg. ujem, scr. ujam.

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect pe care se atârnă hainele în dulap, cuier etc., format dintr-o bară orizontală (puțin curbată) care se introduce sub umerii unei haine și dintr-un cârlig pentru agățat; umăr (5), umerar (1). – Umăr + suf. -aș.

URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie de brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie de fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie de mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie de salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). – Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie.

ZALHANÁ, zalhanale, s. f. 1. (Turcism) Abator rudimentar special pentru ovine, amenajat în vederea preparării pastramei și a desfacerii produselor derivate. 2. Restaurant în care se prepară și se servesc anumite mâncăruri din carne friptă (de ovine). [Var.: zahaná s. f.] – Din tc. salhäne.

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.

ZGÂRCI1, zgârciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2 (derivat regresiv).

ZIBÉTĂ, zibete, s. f. Mamifer carnivor cu părul cenușiu pătat cu negru, care trăiește în Africa (Viverra zibetha). – Din fr. zibeth.

ECARISÁJ s. n. 1. Operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale (făină de oase, de sânge, clei etc.) ♦ Întreprindere care execută această operație. ♦ Operație de strângere a cadavrelor de animale. 2. Acțiune de stârpire a câinilor vagabonzi. – Din fr. équarrissage.

MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită la experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ.

CIOCOLÁTĂ, ciocolate, s. f. 1. Preparat comestibil făcut dintr-un amestec solidificat de pulbere de cacao și de zahăr (cu adaos de ingrediente). ♦ Baton, bucată din acest preparat. 2. Băutură preparată din praf de ciocolată (1) sau de cacao dizolvat în lapte sau în apă. [Var.: șocolátă, ciocoládă s. f.] – Din it. cioccolata. Cf. fr. chocolat, germ. Schokolade.

CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant.

BOMBÉTĂ, bombete, s. f. Lampă folosită în navigație pentru semnalizare. – Din fr. bombette.

BOTẮU, botăie, s. n. (Reg.) bâtă ciobănească. – Din botă2 + suf. -ău.

MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = un fel de lichen care crește mai ales, spânzurând ca niște firișoare alburii; mătasea-bradului (Usnea barbata).Et. nec. Cf. lat. *matricia.

MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka.

ORBÉTE s. m. v. orbeț.

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.

LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător.

PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis.

SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-.Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. sarayli „ceea ce ține de palatul sultanului”.

STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ.

STRĂVEZÍU, -ÍE, străvezii, adj. 1. Care permite razelor de lumină să străbată prin el; prin care se văd (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumină să-l străbată parțial; prin care se văd vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subțire, fină, palidă. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al cărui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înțeles cu ușurință; evident. – Străvedea + suf. -iu.

TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transpunere, transcriere dintr-un alfabet în altul a unui text scris, redându-se literele prin echivalentele lor din alfabetul în care se transcrie, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio.

TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) bâtă, ciomag. – Lat. tufa.

FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pándlică, pámblică s. f.] – Din magh. pántlika.

PARCÚRS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanță, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care îl străbate sau pe care trebuie să-l străbată cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = în timpul unei călătorii; între timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = în limitele..., în cuprinsul, în decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. – Din fr. parcours.

PARLAGÍU, parlagii, s. m. Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din tc. parlacı.

PARÚRĂ, paruri, s. f. 1. Podoabă de lămâiță (2) și beteală pe care o pun miresele pe cap. 2. Ansamblu de obiecte de podoabă executate cu aceleași motive ornamentale (și din același material). – Din fr. parure.

PATALAMÁ, patalamale, s. f. (Adesea depr.) Certificat de studii; diplomă. – Din tc. batalamă.

PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A trece prin..., a străbate, a străpunge, a răzbate, a penetra; a perfora, a găuri. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

ANALFABÉT, -Ă, analfabeți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu știe să scrie și să citească; neștiutor de carte. ♦ Fig. Ignorant; incult. – Din fr. analphabète.

ANDABÁT, andabați, s. m. Gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind astfel obligat să lupte orbește, spre hazul spectatorilor. – Din fr. andabate, lat. andabata.

ÁNSĂ, anse, s. f. 1. Toartă curbată în formă de arc la un vas, la un coș etc. 2. Formație anatomică în formă de toartă sau de laț. 3. Fir de platină terminat cu un laț, care servește la însămânțări de germeni în diferite medii de cultură. – Din fr. anse.

ANTICATALÍZĂ, anticatalize, s. f. Încetinire a vitezei sau oprire a unei reacții chimice din cauza unor substanțe cu acțiune inhibatoare; cataliză negativă. – Din fr. anticatalyse.

APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus.

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator.

PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor de minereu; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].

PIEPTÍȘ adv. 1. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. ♦ (Adjectival) Care are pantă repede, abruptă, greu de suit. 2. Față în față (aproape ciocnindu-se); corp la corp, direct. ♦ (Adjectival; despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți. 3. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

VRĂBÉȚ s. m. v. vrăbete.

VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, scr. vrabac.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie1. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare, de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

PETEÁLĂ s. f. v. beteală.

PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbează; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii înfăptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

PICHÁMĂR, pichamere, s. n. (Min.) Ciocan de abataj; pic2. – Din germ. Pickhammer.

IZOTERMOBÁTĂ s. f. linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei de mare în adâncime. (< izoterm + -bată)

PREABATÁJ, preabataje, s. n. Galerie subterană într-o mină, executată în vederea începerii abatajului. [Pr.: pre-a-] – Pre1- + abataj.

PROBATÓR, -OÁRE, probatori, -oare, adj. Care are calitatea de a dovedi ceva, care poate servi drept dovadă; probatoriu (2). – Din fr. probatoire.

PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s. n. adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. bâtă ciobănească, ciomag. 2. (Iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. – Variantă: moache s.f.

CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus.

PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

BETÉL s.m. Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante cultivat pentru frunzele sale, cu gust înțepător. (din fr. bétel, port. betele)

ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné.

OENOCHOÉ s. n. Tip de vas grecesc din ceramică, de dimensiuni mici, cu deschidere trilobată și cu un singur mâner. [Pr.: enocoé] – Din fr. oenochoé.

ODGÓN, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă, îmbibată, de obicei, cu gudron și întrebuințată în marină, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâmă, pălămar2; p. gener. orice funie groasă. [Var.: otgón s. n.] – Et. nec.

ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère.

CORLÁTĂ, corlate. s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite. 3. Împletitură de formă bombată care se așează pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Probabil din magh. korlát.

OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie.

FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric.Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.

INVINCÍBIL, -Ă adj. de neînvins; imbatabil. (< fr. invincible, lat. invincibilis)

EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.

FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a straturilor scoarței pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formație anatomică curbată. – Din fr. flexure.

INVARIÁNȚĂ s. f. menținere neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o transformare anumită; stabilitate, fixitate. (< fr. invariance)

INVARIÁNT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut. 3. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

FURNICÁR2, furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).Furnică + suf. -ar.

ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.

FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.

CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak.

RABATÁ, rabatez, vb. I. Tranz. (Mat.) 1. A roti o figură plană în jurul unei drepte situate în planul figurii. 2. A lăsa în jos; a îndoi, a plia. [Var.: rabáte vb. III.] – Din fr. rabattre.

RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.]. – V. rabata.

RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.

RABÁTE vb. III. v. rabata.

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile* etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

ZẤMBET, zấmbete, s.n. ~; faptul de a zâmbi, râs abia schițat ◊ (Fig.) Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zâmbet. 2. Strălucire; scânteiere.

MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

MOÁCĂ, moace, s. f. 1. (Pop.) bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (Arg.) Cap; figură. ◊ Expr. (Fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă. 4. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. [Var.: moc s. m.] – Et. nec.

MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

RÁCILĂ1, racile, s. f. 1. (Livr.) Boală veche, incurabilă, maladie cronică; beteșug; fig. cusur, meteahnă, defect. 2. Fig. Dușmănie veche, ură. – Et. nec.

CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka.

CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

NECĂSĂTORÍT, -Ă, necăsătoriți, -te, adj. Care nu este căsătorit; celibatar. – Ne- + căsătorit.

NECOMBATÁNT, -Ă, necombatanți, -te, adj., s. m. (Persoană, militar) care în timp de război nu participă efectiv la lupte, îndeplinind misiuni auxiliare în spatele frontului. – Ne- + combatant (după fr. non-combattant).

ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași suprafață sau același volum cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. 1. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. 2. Marfă care, având înglobată în ea aceeași cantitate de muncă socială cu o altă marfă, servește la exprimarea valorii acesteia din urmă. ◊ Echivalent general = marfă care servește la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri, îndeplinind rolul de bani. – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc procesul de ieșire a puilor din ou. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, întrebuințat în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă).

SÍSTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o lamă metalică curbată în formă ovoidală, cu capetele unite, prevăzute cu un mâner și având de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

INCUBATÓR s. n. instalație amenajată special pentru incubația (2) artificială a ouălor de păsări sau pentru dezvoltarea, în condiții optime, a prematurilor la vivipare. (< fr. incubateur)

DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division.

DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

TĂIETÓR2, tăietori, s. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator. ♦ (Înv.) Omorâtor, ucigaș. – Din tăia + suf. -(ă) tor.

IMBATÁBIL, -Ă adj. invincibil. (< fr. imbattable)

TAMPÓN, tampoane, s. n. 1. Piesă la vehiculele de cale ferată, constând dintr-un disc masiv de oțel și un resort puternic, care primește șocurile dintre vehicule în timpul mersului și care menține o anumită distanță între vagoanele cuplate. 2. Bucată de vată sau de tifon sterilizat, care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie sau care se introduce într-o cavitate naturală a organismului în scopuri terapeutice. 3. Substanță întrebuințată pentru a împiedica un anumit proces chimic. 4. Accesoriu de birou, alcătuit dintr-o placă curbată acoperită cu hârtie sugativă, care servește la uscarea cernelii după scriere. – Din fr. tampon.

TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

TOROIPÁN, toroipane, s. n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ◊ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.

TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).

TUȘIÉRĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră.

TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Aparat de treierat = ansamblu, la o batoză sau la o combină, în care se efectuează operația de treierare a cerealelor. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-.Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare.

TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Mașină de treierat; batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător.

TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an.

REDÚCERE, reduceri, s. f. 1. Acțiunea de a reduce și rezultatul ei. ♦ Micșorare, scădere, diminuare. 2. (Med.) Metodă ortopedică prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reducție. 3. Operație logică care constă în probarea validității modurilor silogistice, pornind de la considerentul că numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmând ca validitatea celorlalte moduri să fie probată. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevărului unei teze prin arătarea faptului că teza contrară este falsă. – V. reduce.

RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal.

HIPERBÁT s. n. /hiperbátă s. f. figură de stil care constă în adaosul pe care scriitorul îl face la sfârșitul unui enunț, acolo unde acesta putea fi încheiat, pentru a-i spori patetismul. (< fr. hyperbate, gr. hyperbaton)

REGIMÉNT, regimente, s. n. Unitate militară de bază mai mică decât brigada, compusă din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (înv.) reghimént s. n.] – Din fr. régiment, germ. Regiment.

REPROBATÓR, -OÁRE, reprobatori, -oare, adj. Care reprobă. – Din fr. réprobateur, lat. reprobator, -oris.

RÚNE s. f. pl. Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice. – Din germ. Runen, fr. runes.

HIDROIZOBÁTĂ s. f. curbă care unește punctele de aceeași adâncime ale nivelului hidrostatic față de suprafața terenului. (< fr. hydroisobathe)

ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. În modul de executare descris mai sus. – Cuv. it.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFORMÁT, -Ă, deformați, -te, adj. Cu forma originară, naturală schimbată; urâțit, pocit. [Var.: diformát, -ă adj.] – V. deforma.

DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur.

DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin eliminare abundentă de urină, prin senzație continuă de sete, prin prezența glucozei în urină etc.; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète.

DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte puțin dens, foarte subțire, lăsând să străbată lumina, fără a permite distingerea clară a formelor și a contururilor; (despre față și mâinile omului) cu pielea fină, delicată, palidă (lăsând să se străvadă vinișoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane

DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.

SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

SÂNGERÁRE, sângerări, s. f. 1. Faptul de a sângera; sângerat1, sângerătură. ♦ Vărsare de sânge. 2. Proces tehnologic de recoltare a sângelui animalelor sacrificate (la abator) pentru a fi valorificat. 3. (Tehn.) Operație de găurire a unei ancore de lemn pentru a lăsa să se scurgă apa din ea. – V. sângera.

SÉCERĂ, seceri, s. f. 1. Unealtă agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor acestora, formată dintr-o lamă îngustă și curbată de oțel, cu tăișul în interior (prevăzut cu dinți), fixată într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceriș (1). [Var.: (pop.) sécere s. f.] – Lat. sicilis.

SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, subst. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție, lucrând pe lângă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. (În structura organizatorică a unor partide și organizații) Denumire a unor funcții eligibile de conducere. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe. II. S. n. Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris și: (II) secrétaire.Var.: (II) secretér s. n.]. – Din fr. secrétaire.

SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

HAYÓN s. n. partea din spate (rabatabilă) a unui automobil. (< fr. hayon)

SIMFÉR s. n. Material feromagnetic constituit din pulbere de metal feromagnetic înglobată într-un material izolant. – Din germ. Simfer.

SORBÉT, sorbete, s. n. (Rar) Băutură răcoritoare preparată din suc de fructe, zahăr și lichior sau apă. [Pl. și: sorbeturi] – Din fr. sorbet.

STRAPONTÍNĂ, strapontine, s. f. Scaun rabatabil fără spătar, fixat de un perete sau de un alt scaun alăturat, folosit într-o sală de spectacole, pe culoarul unui tren, în trăsură, în autobuz etc. [ Var.: strapontín s. n.] – Din fr. strapontin.

GÚRNĂ s. f. parte curbată a carenei unei nave, care leagă fundul cu pereții verticali. (< engl. gurney)

GRIMÓN s. n. culoare de machiaj, solidă, în formă de baton subțire. (< fr. grimon)

STRĂPÚNGE, străpung, vb. III. Tranz. 1. A împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită. ♦ A perfora, a găuri. 2. Fig. A străbate, a pătrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 3. A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane. [Perf. s. străpunséi, part. străpuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere).

STRẤMBET, strâmbete, s. n. (Rar) Strâmbătură, grimasă. – Strâmba + suf. -et.

SUBATÓMIC, -Ă, subatomici, -ce, adj. Mai mic decât atomul; care intră în componența atomului. – Din fr. subatomique.

COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.

SUPERHETERODÍNĂ s. f. Procedeu de radiorecepție în care frecvența undei recepționate este schimbată cu ajutorul unui oscilator local, obținându-se, în scopul detectării, amplificării și difuzării, un semnal de frecvență intermediară fixă. – Din fr. superhétérodyne.

CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis.

CONTRABĂTĂTÓR, contrabătătoare, s. n. Piesă de lucru a batozei, care constituie, împreună cu bătătorul, mecanismul de batere pentru treierat. – Contra1- + bătător.

CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii, care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe.

CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette.

CURCUBẮTĂ s. f. v. curcubetă.

CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita.

GHÍBRĂ s. f. (mar.) partea curbată a etravei. (< fr. guibre)

FRONTÁL, -Ă I. adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr. frontal)

FLEXÚRĂ s. f. 1. deformare a straturilor solului ca urmare a denivelării a două compartimente. 2. formație anatomică încurbată. (< fr. flexure, lat. flexura)

EXENTERÁȚIE s. f. ieșire a intestinelor din cavitatea peritoneală. ◊ ablațiune a intestinelor în abator. (< fr. exentération)

EPUIZMÉNT s. n. 1. epuizare. 2. evacuare cu pompele a apei dintr-o săpătură, dintr-un batardou. (< fr. épuisement)

ECLOZIONATÓR s. n. compartiment al unui incubator în care are loc ieșirea puilor din ou. (< fr. éclosionnateur)

ECHIVALÉNT, -Ă I. adj. 1. (și s.) care are aceeași valoare, semnificație, același efect cu altceva. 2. (despre figuri, corpuri geometrice) cu aceeași arie, fără a coincide ca formă. II. s. n. 1. cantitate de materie, de forță etc. egală cu o alta. 2. mărime, număr, etc. care caracterizează egalitatea de valoare sau de semnificație a două efecte sau acțiuni. 3. marfă care, având înglobată în ea aceeași cantitate de muncă socială cu o altă marfă, servește la exprimarea valorii acesteia. (< fr. équivalent, lat. aequivalens)

ECARISÁJ s. n. 1. strângere a cadavrelor de animale; stârpire a câinilor vagabonzi. 2. operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a deșeurilor de la abatoare. ◊ întreprindere care execută această operație. (< fr. équarrissage)

DIAFÁN1, -Ă adj. 1. foarte puțin dens, lăsând lumina să străbată, fără a permite să se distingă clar formele și contururile; transparent, foarte subțire. 2. (despre oameni) palid, străveziu; fin. (< fr. diaphane)

DIABET2(O)- elem. „diabet”. (< fr. diabét/o/-, cf. gr. diabetes, scurgere continuă)

DIABÉT1 s. n. boală care prin neputința organismului de a utiliza zahărul din alimentație, determinând creșterea cantității acestuia în sânge (hiperglicemie) și în urină (glicozurie). (< fr. diabète)

DEZINHIBATÓR s. m. substanță psihotropă care poate produce dezinhibiție. (< dezinhiba + -tor)

DEZAPROBATÓR, -OÁRE adj. care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. (fr. désapprobateur)

DECAPITÁ vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. décapiter)

CUBATÓR, -OÁRE s. m. f. funcționar specializat în cubajul buștenilor. (< cuba + -tor)

CUÁNTĂ s. f. cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare depinde numai de frecvența radiației. ♦ teoria ~telor = teorie care explică o serie de fenomene fizice la scară atomică și subatomică. (< fr. quanta, lat. quantum)

CROȘÉT s. n. 1. ornament sculptat în formă de frunză curbată, cu care se decorează frontoanele, cornișele și extradosul arcelor gotice. 2. (med.) aspect grafic sau radiologic, o denivelare bruscă. 3. cordon litoral în formă de săgeată curbată. (< fr. crochet)

CREIÓN s. n. 1. bastonaș de lemn având la mijloc o mină neagră sau colorată pentru scris sau desenat. 2. schiță a unui desen executată în creion (1); eboșă (a unui tablou, a unei poezii). 3. ustensilă asemănătoare cu creionul (1), baton având diferite întrebuințări. ♦ ~ luminos = dispozitiv electronic pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. 4. (fig.) ușurință de a scrie, de a desena, de a compune. (< fr. crayon)

CRÁMPĂ s. f. 1. (pl.) contracție musculară dureroasă și involuntară (la stomac). 2. unealtă de oțel cu cioc ascuțit, pentru tăiat cocile de abataj. (< fr. crampe, /2/ germ. Krampf)

CONVEXITÁTE s. f. însușirea de a fi convex; suprafață bombată în afară; umflătură, proeminență. (< fr. convexité, lat. convexitas)

COMPÁNIE2 s. f. subunitate militară care intră în compunerea batalionului. (< rus. companniia, fr. compagnie, it. compagnia)

CÓMBI s. n. autoturism cu o capacitate sporită de transportat bagaje, cu 3 sau 5 uși (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabilă. (< germ. Kombi/wagen/)

COACH COCI/ I. s. m. antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. II. s. n. automobil închis, cu două uși și scaune rabatabile. (< engl. coach)

CENÓBIU s. n. 1. mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. 2. (biol.) colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. 3. grup de celule în colonii, la cloroficee. (< it. cenobio, lat. cenobium)

CELIBÁT s. n. starea civilă a celibatarului. (< fr. célibat, lat. caelibatus)

CELIBATÁR, -Ă s. m. f. persoană necăsătorită. (< fr. célibataire)

WALKÍRIE s.f. (În mitologia scandinavă) Nume dat fiicelor lui Wotan, fecioare războinice și foarte frumoase, care hotărau soarta bătăliilor, cauzând moartea unora sau a altora dintre combatanți, potrivit voinței zeilor. [Gen. -iei / scris și valkirie, var. valchíră s.f. / < germ. Walkyrie].

abatorizáre s.f. Tăiere a animalelor (în locuri special amenajate) pentru obținerea cărnii de consum.

AMBARVÁLE s.f.pl. Serbări de primăvară la vechii romani, când era tradiția de a fi plimbată pe câmp o scroafă însărcinată. [< fr. ambarvales < lat. ambarvalis].

ASOMÁ vb. I. tr. 1. A ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică); a lovi de moarte. 2. A inoportuna, a stingheri puternic; a lovi. [< fr. assommer].

AUTOLÍT s.n. (Geol.) Rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială. [< fr. autolithe, cf. gr. autos – însuși, lithos – piatră].

CARENÁJ s. n. 1. carenare; abataj (4). 2. înveliș aplicat unui corp în vederea micșorării rezistenței aerodinamice. (< fr. carénage)

BATALIÓN s.n. Subunitate militară mai mică decât un regiment. [Pron. -li-on. / < pol. batalion, cf. it. bataglione, fr. bataillon].

BATALIONÁR, -Ă adj. Care aparține unui batalion, de batalion. [< batalion + -ar].

-BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „adânc”, „profund”, „(referitor la) adâncul mărilor”. [< fr. -bathe].

BATI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „adânc”, „referitor la adâncul mărilor”, „din adâncul mărilor”. [Var. bato- / < fr. bathy, cf. gr. bathys – adânc].

bato- v. bati-.

BATIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la batimetrie, de batimetrie. ◊ Curbă batimetrică = linie care unește punctele de egală adâncime ale fundului unei mări sau ale unui ocean; izobată. [< fr. bathymétrique].

BATOCRÓM s.n. Efect produs de o grupare de atomi, care, introduși în molecula unei substanțe organice, produce închiderea culorii acesteia. [< fr. bathochrôme, cf. gr. bathos – adâncime, chroma – culoare].

BATOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de adâncime. [Cf. fr. bathophobie < gr. bathys – adânc, phobos – frică].

BATOLOGÍE s.f. (Lit.) Repetiție de cuvinte sau de fraze inutilă și plictisitoare. [< it., gr. battologia, cf. Battos – rege din Cyrene, care era bâlbâit].

BETÉL s.m. Piper agățător, care crește în India și Indonezia. [< fr. bétel < cuv. din Malabar].

CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].

CARENÁJ s.n. 1. Carenare. ♦ Înclinarea pe un bord a unei nave în stare de plutire în vederea reparării carenei; abataj (4). 2. Îmbrăcăminte (de tablă sau de placaj) aplicată unui corp pentru a-i micșora rezistența aerodinamică. [Cf. fr. carénage, it. carenaggio].

ABATÁJ s.n. 1. Tăiere și extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; (p. ext.) loc unde se face această operație. 2. Doborâre a arborilor. 3. Ucidere a vitelor la abator. 4. Înclinare pe o parte a unei nave spre a putea fi reparată; carenaj. [Pl. -je. / < fr. abattage].

CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață].

CAPÓTĂ s. f. acoperiș pliabil, rabatabil din pânză, piele etc., pentru protejarea unei mașini, a unui aparat. (< fr. capote)

COACH s.m. (Rar) Antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. // s.n. Automobil închis, cu două uși și scaune rabatabile pentru a permite accesul la locurile din spate. [Pron. coci. / < engl. coach].

CÓMBI s.n. Mașină de turism cu o capacitate sporită de a transporta bagaje, cu 3 sau 5 uși (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabilă și putându-se transforma într-o platformă; stațion. [< germ. Kombi(wagen)].

CONSTÁNTĂ s.f. 1. (Mat.) Mărime cu valoare invariabilă, neschimbată. 2. (Fiz.) Mărime care caracterizează un fenomen, un material, un aparat etc. 3. Element al limbajului formalizat, reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat. [< fr. constante].

CROȘÉT s.n. 1. Ornament sculptat în formă de frunză curbată, cu care se decorează frontoanele, cornișele și extradosul arcelor gotice. 2. V. croșetă. [< fr. crochet].

CUÁNTĂ s.f. Cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare depinde numai de frecvența radiației. ◊ Teoria cuantelor = teorie care explică o serie de fenomene fizice la scară atomică și subatomică. [Pron. cuan-tă, var. cvantă s.f. / < lat., fr. quantum, pl. quanta].

DIAFÁN, -Ă adj. 1. Care lasă să străbată lumina fără a permite să se distingă clar contururile; (p. ext.) fin, subțire. 2. (Despre oameni) Palid, străveziu, alb; fin. [Pron. di-a-. / < fr. diaphane, cf. gr. diaphanes < dia – prin, phanes – transparent].

ELISABETÁN, -Ă adj. Din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, caracteristic, specific acelei epoci. ◊ Stil elisabetan = stil dezvoltat în Anglia în arhitectură, mobilier, pictură și muzică în timpul domniei Elisabetei I, caracterizat în arhitectură și mobilier prin construcții masive și bogat ornamentate. [Cf. fr. élisabéthain].

BABÍC, babicuri, s.n. Cârnat din carne crudă, amestec egal de carne de vacă și de oaie, uscat și presat în formă de batoane plate.

BARÓN s.m. Piesă din carne de batal sau miel constând din cele două pulpe legate prin porțiunea de spinare corespunzătoare, pregătită la cuptor sau la frigare, servită cu legume. – Fr. baron; germ. Baronstück.

CAREU, careuri, s.n. (În gastronomie) Piesă constând dintr-un ansamblu de 7-9 cotlete (de vițel, de batal, de miel, de porc), legate în formă de spalier sau coroană, fripte sau brezate; fr. carrée; germ. Karree.

EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).

COTLET, cotlete, s.n. Piesă cuprinzând osul și carnea aferentă, decupată din partea superioară a coastelor de la batal, miel, porc, vițel, cerb, căprioară. Prin cotlet de pasăre se înțelege pieptul de pasăre dezosat și curățat de pieliță, fiecare jumătate fiind servită pe osul aferent de la aripă, scurtat corespunzător.

CUȘCUȘ s.n. Crupe de grâu, orz sau hrișcă, în formă de bobițe; prin ext. preparatul culinar, tipic nord-african, realizat prin fierberea crupelor (ca un terci), servit cu carne de batal, legume diverse și năut; var. cuscus; tc. kuskus, arabă kuskusu.

EXENTERÁȚIE s.f. (Med.) Ieșirea intestinelor din cavitatea peritoneală. V. eventrație, eviscerație. ♦ Ablațiune a intestinelor în abator. [Pron. eg-zen-. / < fr. exentération, cf. lat. ex – în afară, gr. enteron – intestin].

KEBÁB s.n. În bucătăria turcească, carne de berbec sau de miel la frigare; prin ext. orice fel de carne (de vacă, de porc, de pui) la frigare; șiș-kebab = frigărui asortate din bucăți de carne de batal sau de miel, ceapă, ardei și roșii fripte la frigare; döner-kebab = straturi de carne de miel sau batal (în bucătăria internațională și de vacă sau de pui), marinate în prealabil, puse pe un proțap vertical rotitor, din care se taie, pe măsură ce se frig, fâșii subțiri, servite cu salată, învelite într-o lipie subțire sau într-o pită despicată. var. chebab, chebap; din. tc. kebabi.

LEMN-DULCE s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce).

MIRODÉNIE s.f. Condiment, în special exotic, de natură vegetală, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar și scump, sub formă de frunze, coji, flori, fructe, rădăcini, proaspete sau uscate (scorțișoară, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, rădăcină de ghimber, șofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanță puternic mirositoare.

NUGA, nugale, s.f. Preparat dulce din zahăr sau miere, albuș de ou, amidon sau gelatină, în care se încorporează migdale, nuci, alune, fistic sau semințe de susan, de obicei prăjite sau caramelizate; poate fi de culoare albă (cu semințele încorporate întregi) sau ca o pastă maronie (dacă semințele au fost prăjite și măcinate în prealabil); se prezintă sub formă de felii, de batoane, sau realizată special pe băț (precum alvița / halvița); din fr. nougat.

SCORȚIȘOARĂ s.f. Scoarța aromatică a unor arbori exotici veșnic verzi (Cinnanomum zeylanicum și Cinnamomum cassia), comercializată uscată sub formă de batoane de aproximativ 10 cm lungime, sub formă de bucățele sau gata măcinată, de culoare maronie-roșcată. Se utilizează în bucătăria occidentală mai ales pentru aromatizarea produselor de cofetărie, dar în țările orientale și la condimentarea preparatelor culinare (carne, pui, pește), în special în amestecuri tradiționale.

VANÍLIE s.f. Fructul aromat, având forma unei păstăi, al unei varietăți de orhidee (Vanilla planifolia) din America Centrală, cu bogat conținut de vanilină, utilizat ca mirodenie mai ales în cofetărie. Se comercializează ca batoane de vanilie, reprezentând păstăile fermentate și uscate, de culoare maronie-neagră, lungi de 10-20 cm, dar și ca esență sau extract natural de vanilie, obținut din aceste fructe.

VULPE DE MARE s.f. (Iht.) În general, pește cartilaginos din ordinul rechinilor batoizi (plați), fam. rajidae (batoizi propriu-ziși), cu corp romboidal și înotătoare dezvoltate ca niște aripi imense, prezent în lungul tuturor țărmurilor europene. Există nenumărate specii, precum cea din Marea Nordului (Raja batis) de 1 m lungime și 30 kg greutate, unele fiind uriașe, precum vatosul (Raja clavata) ce poate ajunge la 3-4 m lungime și 2-3 m lățime și o greutate de 200 kg. De la anumite specii de rajidae se consumă înotătoarele pectorale (comercializate ca aripi de vulpe), considerate delicatese, fiind asemănătoare la gust cu carnea de crab.

BATÁTĂ, batate, s.f. Tubercul comestibil, de culoare roșcată sau gălbuie, al unei plante perene târătoare (Ipomoea batatas), cultivată în țările cu climă caldă; din it. batata (s.f.), germ. Batate (s.f.); sin. batat, batați (din fr. patate); pop. cartof dulce, cf. germ. Süßkartoffel.

WOK s.n. Tigaie mare de fontă, bombată, ușor conică, fără coadă, asemănătoare mai mult cu un ceaun, utilizată tradițional în bucătăria chineză pentru a prepara soteuri, dar și fripturi și supe.

YAM s.m. Denumire engl. pentru ignamă; rădăcina comestibilă, groasă, lungă de până la un metru și în greutate de până la 1 kg, de culoare brună sau gălbuie-roșcată, a unei plante cultivate în America de Sud, Africa și Asia (Dioscorea batatas), bogată în amidon și utilizată la fel ca și cartofii, având gust asemănător cu batatele.

GRIMÓN s.n. Culoare de machiaj solidă, în formă de baton subțire. [< fr. grimon].

HIPERBÁT s.n. v. hiperbată.

HIPERBÁTĂ s.f. Adaos pe care scriitorul sau vorbitorul îl face după încheierea unui enunț. ♦ Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. [Var. hiperbat s.n. / < fr. hyperbate, cf. gr. hyperbaton].

INVARIÁNT, -Ă adj. Invariabil. // s.n. Mărime, relație sau proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică sau matematică. ♦ (Estet.) Existența în toate domeniile artei a unor elemente cu caracter de permanență, absolut imuabile de-a lungul evoluției istorice a artelor. [Pron. -ri-ant, pl. -te. / < fr., engl. invariant, germ. Invariant].

INVARIÁNȚĂ s.f. Menținere neschimbată a unei mărimi sau a unui sistem de numere într-o transformare anumită. [Pron. -ri-an-. / < fr. invariance].

IZOBÁTĂ s. f. v. izobat [în DN].

IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].

MAȘÍNĂ s.f. 1. Sistem tehnic format din piese cu anumite mișcări, care transformă o formă de energie în altă formă de energie; dispozitiv, aparat, instrument format din mai multe piese, care este pus în mișcare de o forță în scopul obținerii anumitor efecte. 2. Nume dat unor sisteme tehnice puse în mișcare prin diferite feluri de motoare: a) locomotivă; b) batoză; c) automobil. 3. (Pop.) Mașinărie; mecanism. [Var. machină s.f. / < fr. machine, cf. lat. machina].

CABRIOLÉT s. n. caroserie de autovehicul cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. (< fr., engl. cabriolet)

MILITÁNT, -Ă adj. Care militează pentru un principiu, pentru o cauză. // s.m. și f. Luptător, combatant; activist. [Cf. fr. militant].

MORTIÉR s.n. Tun de mare calibru, cu țeava scurtă și cu o traiectorie foarte curbată; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortieră s.f. / < fr. mortier].

MUTATIS MUTÁNDIS loc. adv. Mutate câteva elemente ale discursului sau ale realității, esența, substanța rămâne neschimbată. [< lat. mutatis mutandis – fiind schimbate cele care trebuie schimbate].

NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

OBUZIÉR s.n. Piesă de artilerie cu țeavă scurtă și cu traiectorie mai curbată decât aceea a tunului. [Pron. -zi-er. / < fr. obusier].

PARADIABÉT s.n. Stare patologică asemănătoare diabetului, dar având alte cauze. [Pron. -di-a-. / < fr. paradiabète].

PATÁTĂ s.f. Batat. [< fr. patate].

BATÁT s.m. (Bot.) Plantă perenă asemănătoare cartofului, foarte bogată în amidon, vitamine și zahăr, originară din America de Sud; patată. [< rus. batat, cf. sp., port., it. batata].

PIC2 s.n. Ciocan de abataj; pichamăr. [< germ. Pick(eisen), engl. peak].

BÚLĂ2 s. f. 1. (la romani) medalion rotund de aur purtat la gât de copiii din familiile senatoriale sau ecvestre. 2. (ant. și evul mediu) pecete de metal, bombată, care se atașa unui act pentru a-l autentifica; act oficial emis de papă sau de un suveran. (< fr. bulle, lat. bulla)

ARCÁDĂ s.f. 1. (Arhit.) Deschizătură (sprijinită de obicei pe coloane) formată dintr-un arc în partea sa superioară. 2. Porțiune anatomică (osoasă} în formă de arc; (spec.) partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (Geol.) Microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. (Rar) Acoladă. [< fr. arcade].

BRUM s. n. zgomot perturbator la ieșirea amplificatoarelor de audiofrecvență, datorat alimentării lor de la rețeaua de curent electric alternativ. (< germ. Brummen)

PROBATÓR, -OÁRE adj. v. probatoriu.

PROBATÓRIU, -IE adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiție. [Pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].

HAYÓN, hayoane, s. n. Ușă spate rabatabilă întâlnită la caroseria unor automobile, care include în ea luneta și permite accesul în portbagaj. – Din fr. hayon.

REPROBATÍV, -Ă adj. (Rar) Reprobator. [< reproba + -(t)iv].

REPROBATÓR, -OÁRE adj. Care reprobă; reprobativ. [Cf. fr. réprobateur, lat. reprobator].

RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau].

BOMBÉU s. n. partea întărită și bombată la vârful încălțămintei; șpiț. (< fr. bombé)

SILVOAMELIORÁȚII s.f. pl. Ansamblu de lucrări menite să combată degradarea terenurilor forestiere. [Sg. silvoameliorație. / cf. fr. sylvo-amélioration].

SPÁLAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

BÍTER s. n. piesă la o batoză sau combină de cereale păioase, care dirijează și uniformizează stratul de material ce intră în aparatul de tăiere. (< engl. beater)

TELEDIAFONÍE s.f. Diafonie (1) [în DN] percepută în receptorul telefonic de la capătul opus capătului liniei de la care provine semnalul perturbator. [Gen. -iei. / < fr. télédiaphonie].

TRIPERÍE s.f. Secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. [Gen. -iei. / < fr. triperie].

BEGHÍNĂ s. f. călugăriță văduvă sau celibatară, din evul mediu, care, fără a fi pronunțat un jurământ, trăia în mănăstire, constituind confrerii caritative. (< fr. béguine)

BATÓZĂ s. f. mașină agricolă pentru desfacerea boabelor din spice, păstăi, porumbi etc. (< fr. batteuse)

BATÓN s. n. bucată (de vanilie, de ciocolată etc.) în formă de bastonaș. (< fr. bâton)

BATOMÉTRU s. n. instrument pentru recoltarea probelor de aluviuni sau de apă de mare de la diferite adâncimi. (< fr. bathomètre)

BATOLÍT s. m. rocă intruzivă, în formă de masiv, din răcirea și consolidarea magmei în interiorul scoarței terestre. (< fr. batholite)

BATOFOBÍE s. f. teamă patologică de adâncime terestră. (< fr. bathophobie)

BATOCRÓM s. n. efect produs de o grupare de atomi, care, introdusă în molecula unei substanțe organice, determină închiderea culorii acesteia. (< fr. bathocrôme)

BATI-/bato-, -BÁTĂ elem. „adânc”, „adâncime”. (< fr. bathy-, batho-, -bathe, cf. gr. bathys, bathos, profund)

-BÁTĂ elem. bati-.

BATÁT s. m. plantă perenă asemănătoare cartofului, foarte bogată în amidon, vitamine și zahăr; patată. (< sp., port. batata, rus. batat)

BATARDÓU s. n. construcție provizorie, dig din lemn, oțel sau beton pentru împiedicarea pătrunderii apei într-o zonă de lucru. (< fr. batardeau)

BATÁRD, -Ă adj. (despre scriere) cu caracter de scriere rondă și cursivă. ◊ (s. f.) caracter de literă al acestei scrieri. (< fr. batarde)

BATALIONÁR, -Ă adj. care aparține unui batalion. (< fr. bataillonaire)

BATÁNT, -Ă I. adj. (despre uși, ferestre) care poate executa o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale. II. s. n. panou mobil la o poartă sau ușă. (< fr. battant)

BATALIÓN s. n. 1. subunitate militară din mai multe companii. 2. (fig.; fam.) mulțime (de ființe). (< pol., rus. batalion, it. bataglione)

BATÁJ s. n. operația de lovire repetată cu bătătoarea a masei de material fibros, în filatură. ◊ utilajul cu care se execută. (< fr. battage)

VOLÉT s.m. 1. Panou rabatabil susținut de o piesă oarecare; oblon; voleu. 2. Aripioară mobilă așezată pe intradosul aripii unui avion pentru a-i mări sustentația. ♦ Element mecanic al radiatorului unui motor de avion care reglează circuitul aerodinamic de răcire al acestuia. [< fr. volet].

ASOMATÓR2 s. m. 1. cel care execută operația de asomare (într-un abator). 2. (fig.) ucigaș; bătăuș. (după fr. assomeur)

ASOMÁ vb. tr. 1. a ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică). 2. a inoportuna, a lovi. (< fr. assommer)

BATALÍST s. m. (Rar) Pictor de bătălii, de scene de război. (<it. battaglista)

bato2- elem. „(rug de) mure”. (<fr. bato-, cf. gr. batos)

BATOGRAFÍE s. f. Batologie2. (<fr. batographie)

BATOLOGÍE2 s. f. Studiu și descriere sistematică a speciilor de mure; batografie. (<fr. batologie)

ARCÁDĂ s. f. 1. element de arhitectură dintr-un arc și din elementele care îl susțin. ◊ motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc. 2. porțiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. fiecare dintre părțile unei șei, sub formă de punți arcuite. (< fr. arcade)

APROBATÓR, -OÁRE adj. aprobativ. (< fr. approbateur, lat. approbator)

APROBATÍV, -Ă adj. care exprimă o aprobare; aprobator. (< fr. approbatif, lat. approbativus)

ANTIINDÚCȚIE s. f. (telec.) eliminare, reducere a efectelor inductive perturbatoare dintre circuite paralele. (< fr. anti-induction)

ANTIATÓMIC, -Ă adj. destinat să combată atacurile cu arme nucleare. (< fr. antiatomique)

ANDABÁT s. m. (ant.) gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind obligat să lupte orbește. (< fr. andabate, lat. andabata)

ANALFABÉT, -Ă adj., s. m. f. 1. neștiutor de carte. 2. (fig.) ignorant, incult; incompetent. (< fr. analphabète)

AMBETÁ vb. tr., refl. a (se) plictisi. (< fr. embêter)

COMBATÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care participă la o luptă, care face parte dintr-o unitate militară de luptă. ◊ (fig.) luptător activ (pentru o idee, un scop etc.). (

ABATÓR s.n. Loc (cu instalații speciale) unde se taie vitele. [Pl. -toare. / < fr. abattoir].

ACROBÁT, -Ă s.m. și f. Gimnast care execută exerciții grele, mai ales de echilibristică. ♦ (Fig.) Om lipsit de consecvență în atitudini, în păreri etc.; cel care caută să epateze prin procedee ieșite din comun. [< fr. acrobate, cf. it. acrobata, gr. akrobatos – care merge în vârful picioarelor].

ADIABÁTĂ s.f. (Fiz.) Curbă care indică într-un grafic transformarea adiabatică suferită de un fluid. [Pron. -di-a-. / < germ. Adiabate].

ADIABÁTIC, -Ă adj. (Despre un fenomen fizico-chimic) Produs fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pron. -di-a-. / < fr. adiabatique, cf. gr. adiabatos – impenetrabil].

ADÚCT s.n. Amestec cristalin în care o substanță este înglobată în rețeaua cristalină a altei substanțe. [< fr. adducte].

AMBETÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) plictisi. [< fr. embêter].

ANALFABÉT, -Ă adj., s.m. și f. Neștiutor de carte. [Cf. germ. Analphabet, fr. analphabète, gr. analphabetos].

ANARHOINDIVIDUALÍSM s.n. Variantă a anarhismului, care caută să abată clasa muncitoare de la disciplina proletară și de la lupta pentru putere. [< rus. anarho-individualizm].

ANDABÁT s.m. (Ant.) Gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind astfel obligat să lupte orbește, spre hazul spectatorilor. [< lat. andabata, cf. fr. andabate].

ANOMALÍE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. ♦ Defect grav, meteahnă, beteșug. [Gen. -iei. / cf. fr. anomalie, it. anomalia, lat., gr. anomalia].

ANTIATÓMIC, -Ă adj. Destinat să combată atacurile cu arme atomice. [Cf. fr. antiatomique].

APROBATÍV, -Ă adj. Care exprimă o aprobare; aprobator. [Cf. fr. approbatif, lat. approbativus].

APROBATÓR, -OÁRE adj. Aprobativ. [Cf. fr. approbateur, lat. approbator].

AUTOSELECTÓR s.n. Incubator pentru clocitul ouălor de pește. [< auto1- + selector].

ANARHOINDIVIDUALÍSM s.n. Curent mic-burghez care caută să abată clasa muncitoare de la disciplina proletară. (< rus. anarho-individualizm)

BATÁNT, -Ă adj. (Despre uși, capace etc.) Care se închide singur printr-o mișcare de rotație în jurul unei axe situate la o margine. // s.n. Panou mobil la o poartă sau la o ușă, servind la deschiderea sau închiderea acestora. [< fr. battant].

BATÁRD, -Ă adj. (Despre scriere, litere) Cu caracter de scriere rondă și cursivă; (despre penițe) care servește la acest fel de scriere. ♦ (s.f.) Caracter de literă cu care se execută acest fel de scriere. [< fr. bâtarde].

BATARDÓU s.n. Incintă din lemn, din oțel sau din beton, construită sub apă, în care se pot executa săpături și alte lucrări la poduri etc. după scoaterea apei din ea. ♦ Dig provizoriu construit pentru a opri sau a abate apele unui râu în vederea efectuării unor construcții în albia lui. [Pl. -uri. / < fr. batardeau].

BATOLÍT s.m. Rocă intruzivă în formă de masiv, care a luat naștere prin răcirea și consolidarea magmei în interiorul scoarței terestre. [< fr. batholithe, cf. gr. bathos – adâncime, lithos – piatră].

BATOMÉTRU s.n. Aparat cu care se iau probe pentru determinarea aluviunilor transportate de râuri. [< fr. bathomètre].

BATÓN s.n. Bucată lunguiață (de vanilie, de ciocolată etc.). [< fr. bâton].

BATÓZĂ s.f. Mașină care execută desfacerea boabelor din spice, din păstăi sau capsule etc. [< fr. batteuse].

ADÚCT s. n. amestec cristalin în care o substanță este înglobată în altă substanță. (< fr. adducte)

ADIABÁTĂ s. f. curbă care reprezintă grafic transformarea adiabatică. (< fr. adiabate)

ACROBÁT, -Ă s. m. f. 1. gimnast în acrobație. 2. (fig.) om lipsit de consecvență; cel care caută să epateze. (< fr. acrobate, gr. akrobatos)

BOMBÉU s.n. Partea întărită și bombată care formează vârful încălțămintei. [Pl. -uri. / < fr. bombé].

abatór (abatoáre), s. n. – Clădire unde se taie vitele destinate consumului. – Var. (înv.) abatoriu. < Fr. abattoir.

abitír, adv. – Mai mult, mai bine, mai tare (decît...) (numai împreună cu mai). < Tc. better „mai rău” (Iogu, GS, V, 181). Este puțin probabilă relația sugerată de Șeineanu, II, 6 și DAR cu tc. abeter, comparativ de la abe „clar”. După Lokotsch 5, din per. ᾱbdᾱr „clar”.

CELIBATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană necăsătorită, burlac, holtei. [< fr. célibataire].

bấtu, bấta, s.m. și f. (reg.) epitet de respect pentru bunic(ă) ori pentru un bătrân.

COMBATÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o luptă, care face parte dintr-o unitate militară de luptă. ♦ (Fig.) Cel care luptă activ (pentru o idee, pentru un scop etc.). [< fr. combattant].

ceatlắu, ceatláie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.

céngere s.f. pl. (reg.) funii legate de două bâte, cu care se aduce fân sau paie în spate.

COMPÁNIE2 s.f. Subunitate (la infanterie sau la alte arme speciale) care intră în compunerea batalionului. [< fr. compagnie, cf. it. compagnia].

ciocléte, ciocléți, s.m. (reg.) vrabie, cioclejel, vrăbete.

CONVEXITÁTE s.f. Însușirea de a fi convex; suprafață bombată ieșită în afară, convexă. [Cf. fr. convexité, lat. convexitas].

al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

corlátă1, corláte, s.f. (reg.) 1. iesle. 2. îngrăditură sau colibă pentru vite. 3. împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân; loitre, șuiană. 4. poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici, rapt, tăpșan. 5. parapet, rampă, balustradă. 6. ramă pe care se întinde postavul ca să se usuce. 7. bancă, scaun. 8. scândură de gard; lăturoi, răzlog, țăpușă; gard făcut din aceste scânduri. 9. (la pl.) dependințele casei țărănești. 10. spalier pentru viță de vie. 11. (la pl.) lemnele pe care stă coșul casei.

coroágă, coroáge, s.f. (reg.) scândură uscată și strâmbată.

corobéte, corobéți, s.m. (reg.) 1. vierme (alb). 2. coropișniță.

cubatór, cubatóri, s.m. (reg. înv.) tutor, epitrop, curator.

DECAPITÁ vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

ambetá (-téz, -át), vb. – A supăra, a deranja. Fr. embêter. Este galicism, care apare pentru prima oară la Duiliu Zamfirescu.

DEZAPROBATÓR, -OÁRE adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. [Cf. fr. désapprobateur].

DIABÉT s.n. Boală care se caracterizează prin mărirea cantității de zahăr în sânge și în urină. [Pron. di-a-, pl. -turi, -te. / < fr. diabète, cf. lat., gr. diabetes].

harbátă s.f. (reg.) ceai.

aprobá (aprób, aprobát), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.

ECARISÁJ s.n. Acțiunea de strângere a cadavrelor de animale; (spec.) acțiunea de stârpire a câinilor vagabonzi. ♦ Prelucrarea cadavrelor de animale și a deșeurilor de la abatoare. [< fr. équarrissage].

ECLOZIONATÓR s.n. Compartiment al unui incubator în care are loc ieșirea puilor din găoace. [Pron. -zi-o-. / < fr. éclosionateur].

iréu, iréi, s.m. (reg.) berbece necastrat; batal.

îmbetí, îmbetésc, vb. IV (reg.) 1. a îndoi o batistă. 2. A așeza, a chiti, a împături.

împetelát, împetelátă, adj. (înv.) împodobit cu beteală.

înierbát, înierbátă adj. (reg.) 1. (despre vite) tratat cu spânz. 2. (despre pești) otrăvit cu iarbă specială. 3. (despre om) supărat, mâniat. 4. (despre poduri) minat.

învolbát, învolbátă, adj. (reg.) cu ochi bulbucați, bulbucat.

FLEXÚRĂ s.f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor rezultate în urma denivelării a două compartimente. 2. Formație anatomică încurbată. [< fr. flexure, cf. lat. flexura – încovoiere].

FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții. 2. Din (așezat în) față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr. frontal].

jirovéte s.m. (reg.) bâtă noduroasă, zdravănă.

juní, junésc, vb. IV (reg., înv.) a trăi anii juniei, a rămâne necăsătorit (celibatar).

aveá (am, avút), vb.1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.

nădărắu, nădărắi, s.m. (reg.) bărbat celibatar, burlac.

báde s. m.1. Termen de adresare care, în limbajul popular din Trans., Mold. și Basar., se aplică persoanelor mai în vîrstă sau de rang mai mare, dacă nu sînt cunoscute. – 2. Termen pe care îl folosesc de obicei femeile de la țară pentru bărbatul iubit. – Var. (Trans.) badiu. Numeroase dim.: bădi(u)c(ă), bădicuț(ă), bădieș, bădișor, bădiț(ă), bădițel, bădi(u)țică, bădi(u)liță, etc. Origine necunoscută. Coincide cu bg. bata, batju „termen de adresare către fratele mai mare”, sb. bato, bača, mag. bátya; este însă posibil ca aceștia să provină din rom. Poate fi vorba de forma autohtonă a rădăcinii indoeuropene pentru „tată”, cf. baci și rus. batjuska. Nu pare a fi întîmplătoare coincidența cu lazio bade „bătrîn”, bad „a îmbătrîni” (cf. Mélanges Soc. Ling., IX, 151). Pentru proveniența rom. a rut. badika, cf. Candrea, Elemente, 406.

IMBATÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi bătut; de neînvins. [Cf. fr. imbattable, it. imbattibile].

INCUBATÓR s.n. Cutie, cameră specială în care se face clocirea artificială sau unde se poate asigura dezvoltarea în condiții optime a copiilor născuți prematur. [< fr. incubateur].

INFÍRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].

INFIRMITÁTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].

nérgeș adj. m. (reg.; despre cai) cu șira spinării curbată.

bărbát (bărbáți), s. m.1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

barbétă (barbéte), s. f. – Perciuni, favoriți lungi, barbă din favoriți. It. barbetta (sec. XIX). Uzul la sing. este rar.

bárem adv. – Măcar, cel puțin, batăr. – Var. baremi, barim. Tc. barim (Roesler 588; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 245; Ronzevalle 44), care provine din per. bari. Din tc. a intrat și în ngr. μπάρεμος, bg. bare, alb. bari, sb. barem, barim. Cihac, II, 479, îl derivă greșit din mag. bar.

otíc, otíce, s.n. (pop.) 1. lopățică de curățat pământul de pe brăzdar și cormana plugului. 2. băț lung, bâtă. 3. mertic. 4. doniță.

bastón (bastoáne), s. n. – Bucată de lemn. – Var. baton, s. n. (baghetă, bucată). Mr. băscune, megl. băstun. It. bastone (sec. XVIII); în dialecte, prin intermediul ngr. μπαστούνι (cf. Ruffini 334) sau tc. bastun. Baton se folosește aproape exclusiv pentru bucățile de ciocolată, fr. bâton de chocolat.

bátă (béte), s. f.1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, șosetă”. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuși, bătălie, tocălie, țăcălie). Scriban îl relaționează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, și pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

bătáie (bătắi), s. f.1. Luptă, bătălie. – 2. Ceartă, încăierare. – 3. Lovitură, plesnitură. – 4. Izbire, lovire. – 5. Mișcare ritmică în general, pulsație, palpitație. – 6. Hăituială, stîrnire a vînatului. – 7. Bombardament. – 8. Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, rază de acțiune. – 9. Acțiune directă. – Mr. bătal’e „piuliță”. Lat. battālia, formă redusă de la battuālia (Pușcariu 194; REW 995; Candrea-Dens., 147; DAR); cf. it. battaglia, v. lom. bataia, prov., port. batalha, fr. bataille, sp. batalla, alb. bëtajë. Teoretic se poate adapta la toate întrebuințările și nuanțele vb. a bate; cf. și bătălie. Der. bătăiaș, s. m. (hăitaș); bătăios, adj. (căruia îi place să se bată); bătăiuș, s. m. (bătăuș; polițai; titirez, hădărău de moară). – Din rom. pare a proveni alb. bëtajë „teamă” (G. Meyer 34).

batalamá (-ále), s. f. – Adeverință, titlu, diplomă. – Var. patalama. Mr. bătălămă. Tc. batalama „act de anulare” (cf. batal), de unde și bg. batallama „anulare” (Șeineanu, II, 41; Roesler 588). Se folosește cu nuanță ironică.

bătălíe (bătălíi), s. f. – Luptă, bătaie. It. battaglia, prin intermediul sb. batalija, sau mai puțin probabil, din ngr. μπατάλια.

batalión (batalioáne), s. n. – Unitate militară formată din mai multe companii. It. battaglione, prin intermediul pol. batalion (sec. XVII).

batál (batali), s. m. – Berbec, castrat, sau care nu este bun pentru reproducere. Tc. batal „inutil” (‹ arab. batal „a schilodi, a face să nu mai fie bun”); cf. alb., bg. batal „inutil”, ngr. μπατάλιϰος „grosolan, mojic”. (G. Meyer 27; Scriban). Presupunem că de aceeași origine trebuie să fie batal, s. n. (șanț), numit astfel fiind vorba de partea șoselei nefolositoare circulației. Din cuvîntul arab corespunzător provine sp. baldar (Corominas, I, 376). Derivația propusă pentru batal de Diculescu, Elementele, 444, pe baza gr. βάτης „reproducător”, este imposibilă fonetic și semantic. Cf. iud. sp. batal „fără lucru” (C. Crews, Vox rom., XIV, 304), de aceeași origine.

báte (bătút, út), vb.1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocăni în ușă. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocăni. – 4. A scoate monedă. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomăgi, a da cu parul. – 7. A lovi cu bătătorul rufele pentru a le spăla. – 8. A țese. – 9. A amesteca, a face cărțile de joc. – 10. (Înv.) A tipări. – 11. A doborî, a culca la pămînt. – 12. A încrusta, a face marchetărie. – 13. A străbate, a merge în recunoaștere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pămînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percuție. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A lătra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A ține tactul. – 21. A răni, a face rău. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cădea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie și mai ales despre grindină) A cădea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumită direcție. – 29. A tinde spre, a semăna cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o bătălie sau bătaie. – 31. A da lovituri cu ceva, a pălmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a ieși victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face ouă, a depune ouăle. – 36. A-și bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Pușcariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)ș cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuințări sînt proprii și fr. și altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are accepțiile 19 („a palpita, a pulsa”) și 2 („a ciocăni în ușă”). Pentru lapte bătut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) și fr. lait battu. Expresia a-și bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocură; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasă, dar neconvingătoare. Der. bătălie, s. f. (nicovală portativă), cu suf. ca în tocălie, țăcălie; bătător, adj. (care bate); bătător, s. n. (băț, în special cel cu care se bate laptele); bătătoare, s. f. (lopățică, mai; meliță; perie de tipografie); bătătarnic, s. n. (plantă, Senecio crucifolius); bătători, vb. (a tasa, a bătuci; a face bătături); bătătură, s. f. (lovitură; pulsație, bătătorit; îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor; ogradă; urzeală), pentru a cărui formare cf. lat. med. battetura „bătaie” (Bull Du Cange, V, 105); bătăuș, s. m. (persoană căreia îi place să se bată; scandalagiu); băteală, s. f. (urzeală; lopățică la războiul de țesut; titirez de moară); băteliște, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiște, s. f. (ogradă); bătuci, vb. (a tasa pămîntul; a face bătături); bătuceală, s. f. (acțiunea de a bătuci); bătucel, s. m. (muscă de cal); bătută, s. f. (joc popular tipic); bătălău, s. n. și m. (mai; servitoare a spălătoreselor; bărbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lău, ca fătălău „hermafrodit”, de la fată, sdrăngălău „amorez”, pulărău „bărbat desfrînat, cu înclinații de priapism”. Este utilă, prin urmare, explicația dată de Diez, Gramm., I, 128, bazată pe gr. βάταλος (cf. împotrivă, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spălătoreselor”, considerată aici ca simbol priapic; și poate și de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl consideră în mod inutil, încă pentru gr. βατεύω.

bátîr adv.1. Deși, cu toate că. – 2. Cel puțin, măcar. Mag. bátor (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 105). Se folosește numai în Trans., și parțial în Mold.

batóc (batócuri), s. n. – Pește sărat. – Var. batog. Sb. batok „(uscat ca un) băț” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; REW 4650). – Der. batogi, batoji, vb. (a usca). După DAR, acest cuvînt ar deriva din rus. batožitĭ „a lovi cu bățul”, în vreme ce Graur, BL, VI, 136, crede că este rezultatul unei contaminări între bătuci și betegi.

batóză (batóze), s. f.1. Treierătoare mecanică. – 2. În argou, femeie grăsană. Fr. batteuse.

pártă, pérți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături.

beteág (beteágă), adj.1. Bolnav. – 2. Invalid. Mag. beteg „bolnav” (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 482; Gáldi, Dict., 84), de unde provin și sb. beteg, rut. betehe (după Miklosich, Wander., 12 și Berneker 63, rut provine din rom.). Der. betegos, adj. (bolnăvicios, plăpînd); beteji, vb. (a se îmbolnăvi, a suferi de ceva); betejeală, s. f. (boală, beteșug); betejitură, s. f. (boală, infirmitate); beteșug, s. n. (boală, infirmitate). Toți der. sînt normali, cu excepția ultimului, care provine direct din mag. betegség. Introdus în sec. XVI.

beteálă (-éli), s. f.1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.

păiér, păiéri, s.n. și m. 1. saltea umplută cu paie sau cu fân; mindir, părnăjac, sălmăjac, străjac. 2. construcție în care se păstrează nutrețul de vite; șopru, șură, magazie, fânar. 3. fiecare dintre cele două lemne cu care doi oameni aduc fânul pentru a-l așeza în claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cară paiele la treierat.

boálă (-óli), s. f.1. Maladie, afecțiune, beteșug. – 2. Calamitate, dezastru. – 3. Hoit, mortăciune; termen ofensiv care se folosește cu privire la animale, și uneori și la oameni. Sl. bolĭ „bolnav” (Miklosich, Slaw. Elem., 15), cf. sb. bol(a) „boală”, rus. bolĭ „durere”. Cf. boli și bolnav; bală.

AUTOSELECTÓR s. n. incubator pentru clocitul ouălor de pește. (< auto1- +selector)

plímbet, plímbete, s.f. (reg.) 1. plimbare. 2. (la pl.) ciudățenii, toane, capricii.

pocrovíță, pocrovíțe, s.f. 1. (înv.; în forma „procoviță”) acoperământul obiectelor de cult; pocrovăț. 2. (reg.; în forma „procoviță”) basma. 3. (înv. și reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă; pocrov, pocruț. 4. (reg.) pătură care se pune sub șaua calului. 5. (reg.; în forma „procoviță”) cusătură din bata iei.

bólnáv (-vă), adj. – Care suferă de o boală, beteag. Bg. bolnav (Cihac; DAR); cf. boală, boli.Der. bolnăvi, vb. (a îmbolnăvi, a suferi, a molipsi); bolnăvie, s. f. (înv., boală lungă); bolnăvicios, adj. (care se îmbolnăvește ușor); bolnăvos, adj. (înv., bolnăvicios); bolni, vb. (înv., a îmbolnăvi); bolnicios, adj. (rar, bolnăvicios); îmbolnăvi, vb. (a îmbolnăvi, a molipsi).

botezá (botéz, botezát), vb.1. A (se) supune botezului. – 2. A pune nume. – 3. A muia, a îndoi cu apă. – Mr. batiz, bătizări, megl. pătedz, pătidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Pușcariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR); cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg. bateza), prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului lat. pt este efectul unei disimulări a labialelor (Rosetti-Graur, BL, III, 72); Candrea, Élements, 9 și Pușcariu, Lat. li., 9, încercaseră s-o explice presupunînd că termenul intrase mai tîrziu în rom., din it. Der. botejune, s. f. (botez); botez s. n. (ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii; baie; apă sfințită) botezat, s. m. (creștin); botezătoare, s. f. (înv., cristelniță); botezător, adj. (care botează; Sfîntul Ioan Botezătorul); nebotezat, adj. (păgîn, evreu; curat, fără a fi amestecat cu apă). Cf. Bobotează.

brăcíre (brăcíri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca.

AUTOLÍT s. n. rocă magmatică înglobată în altă rocă, împreună cu care a provenit din aceeași magmă inițială. (< fr. autolithe)

prust2 s.n. (reg.) perete de cărbune la care se lucrează în abataj cu ciocanul de abataj; fața locului de muncă într-o mină de cărbuni.

puțișoáră, puțișoáre, s.f. (pop. și fam.) 1. puță mică de copil; puțică, puțuică. 2. (la pl.) produs culinar preparat din cartofi fierți, făină și ouă, cu formă de batoane presărate cu pesmet, prăjite cu grăsime și cu zahăr. 3. (reg.) omușor.

râncalău, râncalăi, s.m. (reg.) 1. cal sau bou râncaci. 2. om desfrânat. 3. celibatar.

NECOMBATÁNT, -Ă adj., s.m. (Cel) care nu ia parte efectivă la luptă. [< ne- + combatant, după fr. non-combattant].

sărăcústă s.f. (înv. și reg.) 1. rugăciune, sărindar; slujbă de pomenire a morților făcută în sâmbetele postului Paștilor. 2. interval de 40 de zile. 3. (la pl., în forma: sorocouste) alimente care se duc la biserică, pentru a fi sfințite și date de pomană, la sfântul Toader. 4. (la pl.) popasurile în care se citesc evangheliile, pe drumul de la casa mortului până la groapă. 5. praznic, ospăț la înmormântare.

scorobéte, scorobéți, s.m. (reg.) 1. larva unor insecte de prin bălți, folosită ca momeală la pești. 2. larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros; câinele-babei.

scrobéte s.n. (reg.) culcuș, făcut de unele animale (iepure, câine etc.).

OENOCHÓE s.n. (Ant.) Tip de vas grecesc de ceramică, cu un singur mâner curbat și cu deschidere trilobată. [< fr. oenochoé, cf. gr. oinochoe].

canará (canarále), s. f. – Stîncă (în mare). Var. canară. Tc. kanara „abator” (Șeineanu, II, 84); cf. bg. kanará „stîncă”. Probabil de aici vb. canarisi (a se apleca, a se înclina), termen de marinărie.

ORNITOPTÉR s.n. Aeronavă cu aripi batante. [< fr. ornithoptère, cf. gr. ornis – pasăre, pteron – aripă].

car (cáre), s. n.1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

carábă (carábe), s. f.1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe „fluier”, carabatak „partea de sus a pulpei de pasăre”; însă nu se poate explica prin sb. (cum susțin DAR și Scriban), deoarece este împrumut în sl. și datorită răspîndirii rom. a cuvîntului și a der. săi. În plus, este cuvînt care a proliferat și în gr., fără ca rădăcina să aparțină acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς „lăcustă”; ϰάραβος „gîndac” și, mai tîrziu, „navă”, care, după Boissacq 411, trebuie să fie cuvînt străin în gr.; ϰαρβατίνη „învelitoare de blană pentru picioare”, a cărui origine este necunoscută, tot după Boissacq 412; ϰαρβατιών „mașinărie de aruncat sulițe”. Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt străin (probabil trac), cu sensul de „tulpină”, apoi devenit „picior”, și poate în legătură cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic *caraba nu poate fi gr., căci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; și, întrucît nu este nici sl., se cuvine să-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizează, toate, prin faptul că au multe picioare; ϰάραβος „navă” (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explică prin aspectul bărcii cu vîsle, care are o oarecare asemănare cu un gîndac. Trecerea semantică de la „fluier” la „os” și „picior” este firească, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier și ciolan. Der. caraban, s. m. (nasicorn); carabană, s. f. (nasicorn; femur); cărăbăni, vb. (a o întinde, a fugi, a dispărea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR și Scriban îl pun în legătură cu caravană, ipoteză imposibilă istoric și fonetic și care trebuie să se interpreteze ca „a pleca pe picioare”, cf. fr. carapater; cărăbăneală, s. f. (fugă, plecat); carabete, s. m. (larvă de țînțar sau tăune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legătură cu un gr. *ϰαραββίς, și care este un der. cu suf. -ete, cf. cărete. Din același grup face parte fără îndoială cărăbuș, s. m. (insectă, Melolontha vulgaris), format cu suf. -uș (mr. cărăbuș, megl. carabatšcă, cf. bg. karabacka, care trebuie să provină din rom.), și care prezintă un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Pușcariu 286 pleacă de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune că s-a contaminat cu lat. buscus „pădure”, și propune de asemenea o legătură cu alb. karabuš „rac” (cf. Meyer 177 și Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. *carabus, pe care el însuși îl califică drept incert cu acest sens, și care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leagă direct de lat. scarabaeus, și Diculescu, Elementele, 487, de un gr. *ϰάρραβος, cu finală expresivă. În sfîrșit, DAR leagă acest cuvînt cu cărăbaș, fără să fie clară rațiunea acestei apropieri. Pare mai sigur să nu îl separăm de caraban sau carabete; caz în care și alb. ar proveni din rom. Var. caradașcă, s. f. (nasicorn) indică o contaminare a lui cărăbuș cu rădașcă.Caravani, s. m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) și caravei, s. n. (par, băț), folosit în Olt., par a fi în legătură cu același cuvînt primitiv, fără îndoială prin intermediul sl.Carîmb, s. m. (drug de loitră în care intră spetezele carului; parte a cizmei care îmbracă piciorul de la genunchi la gleznă, în Bucov. și Maram., băț pentru a măsura laptele muls) face parte din aceeași familie, și reprezintă același cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος „gîndac” și glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citată de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legătură cu originea sa sînt și mai numeroase decît în cazul lui cărăbuș; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. *karǫbŭ „coajă”, provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati „a dezghioca” (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv *cărîmlu (Pușcariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); această ipoteză, admisă de Densusianu, GS, 363; Candrea și DAR, prezintă mari dificultăți fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrșit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio menționată, crede că este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încăibăra.

cáța interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).

catárg (catárge), s. n. – Stîlp vertical pe o navă, arbore. – Var. (înv.) catart.Mr. catartu. Ngr. ϰατάρτι, cu finala schimbată prin influența lui catargă; cf. sb. kàtarka, kàtarga, rus. katartĭ.

sorbét2, sorbéte, s.n. (reg.) sorbire.

spinărós1, spinăroásă, adj. (reg.; despre cai) care are spinarea bombată în afară.

stram s.n. (reg.) abataj.

PERTURBATÍV, -Ă adj. Perturbator. [Cf. it. perturbativo].

PERTURBATÓR, -OÁRE adj. Care produce perturbații; perturbativ. [Cf. it. perturbatore, fr. perturbateur].

PICÓN s.n. Instrument pentru sfărâmat ziduri, stânci etc.; pichamăr; (spec.) piesă la un ciocan de abataj. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < it. piccone].

șféler, șfélere, s.n. (reg.) bârnă folosită pentru consolidarea armăturii unui abataj.

șitoáre, șitóri, s.f. (reg.) 1. cingătoare femeiască (țesută din lână); bată, brăcire, brâu. 2. țesătură sau împletitură lungă și îngustă cu care se înfașă copiii. 3. lizieră (la țesături sau la îmbrăcăminte), margine. 4. (în forma: șiștoare) felie (tăiată dintr-un aliment).

PREABATÁJ s.n. Galerie într-o mină, făcută în vederea deschiderii abatajului. [Pron. pre-a-. / < pre- + abataj].

ștremeleág, ștremelége și ștremeleáguri, s.n. și ștremelégi, s.m. (reg.) 1. (s.n.) tulpină fără ramuri sau fără frunze. 2. (s.n.) băț, bâtă. 3. (s.n.) furcă de tors. 4. (s.n.) partea lemnoasă a fructului de porumb, fără boabe. 5. (s.n.) parte a cozii calului pe care crește părul. 6. (s.m.) om înalt și slab.

RABATÁBIL, -Ă adj. (Despre un element de construcție, un organ de mașină etc.) Care poate fi rotit în jurul unei axe. [< fr. rabattable].

șuleán, șuleánă, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.) oblic, pieziș. 2. (s.f.) fiecare dintre găurile oblice care se perforează în peretele unui abataj, pentru a se introduce explozivul; împușcătură.

RABATÓR s.n. Organ al unor mașini agricole care apleacă plantele spre aparatul de tăiere. [Cf. fr. rabattoir].

tașmág s.n. (reg.) bâtă mare; ciomag.

chílă (chíle), s. f.1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá.Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s. f. (durere, beteșug). Pentru der. cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 27 și Conev 91.

tóică s.f. (reg.) bâtă mare; par, ciomag.

REGIMÉNT s.n. Unitate militară compusă din mai multe batalioane, divizioane, escadrile etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. régiment, cf. germ. Regiment].

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

țoápă1, țoápe, s.f. (reg.) lovitură de bâtă.

vlaióg, vlaioáge, s.n. (reg.) ciomag, bâtă.

RUBÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liber din punct de vedere ritmic, potrivit înțelesului cuvintelor din text. [< it. rubato].

SABÁT s.n. 1. Ultima zi a săptămânii în calendarul mozaic, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului; sâmbătă. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții. ♦ (Fig.) Gălăgie produsă de o adunare zgomotoasă. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].

chiznovát (-tă), adj. – Ciudat, extravagant, singular. – Var. chisnovat, chiznovit. Origine incertă. Pare der. la sb. kyselű „acru” (cf. chiseliță), cf. sl. kisnǫti, sb. kisnuti „a se acri” (Berneker 687), bg. kislovat „acru” (Graur, BL, IV, 73), rus. kislovatyĭ (Scriban). Legătura cu tc. kisni „ciudat” (Șeineanu, dicț.) nu pare sigură. Se poate să se fi produs o contaminare a lui kislovat „acru”, cu sb., bg. čudnovat, čudnovit „ciudat, straniu.” Nu este sigură înrudirea cu cisnovi (var. cisnova), vb. (Banat, a se beteji).

SARBACÁNĂ s.f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, prin suflare, mici proiectile. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau materiile incendiare asupra trupelor inamice. [< fr. sarbacane, cf. sp., gr. zarbatana].

ciocîrlán (ciocârláni), s. m.1. Bărbătușul ciocîrliei (Alauda cristata). – 2. Plantă (Coronilla varia). – 3. Dans tipic. Probabil de la *ciocîrlă „obiect cu forma curbată sau în spirală”, der. de la cioacă, și astăzi cunoscut numai cu forma cocîrlă, v. cuvîntul. Se explică prin imaginea zborului caracteristic al acestei păsări cînd se lasă jos din înalt, și de asemenea prin analogia primei părți a cuvîntului cu cioc „moț, smoc de pene”, cu totul caracteristic păsării respective. Suf. este cu siguranță expresiv, cf. cocîrlă, codîrlă, modîrlan, șopîrlă, țopîrlan. Prezența imaginii spiralei la acest nume a fost semnalată, cf. Spitzer, Arch. Rom., XII, 160; Pușcariu, Dacor., VI, 306-9; DAR; s-a încercat însă să se explice prin surse onomatopeice, ca în bg. čevruliga „ciocîrlie”, sb. čevrljuga „ciocîrlie”, cf. sb. čokrlije „cîrcel de viță”. Înainte Candrea, Elemente, 405, plecase de la cioc, pe care îl considera compus cu un element expresiv -îrlă. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110, este cuvînt dac; după Philippide, II, 706, trebuie pus în legătură cu alb. zok „pasăre”. Lahovary 322 crede că este cuvînt anterior indoeurop. Der. ciocîrlie, s. f. (pasăre cîntătoare mică, ce zboară vertical la mari înălțimi); ciocîrleț, s. m. (pasăre, Sitta europaea), al cărui nume se poate compara cu ciocănitoare. Existența lui *ciocîrlă reiese și din prezența lui ciocîrlie, s. f. (vargă, nuielușă; la plug, plaz, talpă), al cărui prim sens este identic cu cel de cioancă; ciocîrlău, s. m. (Munt., colină, deal). Ciocîrlie, s. f. (cîrcel de viță) provine fără îndoială din sb.; în schimb din rom. provine sb. čokrljan (Candrea, Elemente, 405).

ciolác (cioláci), s. m.1. Mutilat, invalid, șchiop, ciung. – 2. (Arg.) La jocul de cărți, valet, fante. Tc. çulak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 131; Lokotsch 437; Ronzevalle 79); cf. alb. tsoljak, bg., sb. çolak.Der. ciolnav, adj. (bolnav, beteag) prin contaminare cu bolnav; ciolăci, vb. (a mutila).

ciubótă (ciubóte), s. f.1. Gheată, cizmă. – 2. (Înv.) Butuc în care se prindeau picioarele deținuților. – 3. (Pl., înv.) Indemnizație de transport care se plătea de obicei portăreilor care aduceau înștiințări. – Var. ci(o)botă (și der.). Tc. çabata (de unde și it. ciabatta, fr. savate, sp. zapato) intrat prin filieră pol. czobot, rus. cobot (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 51; DAR). Dicționarele nu înregistrează sensul 2, pe care DAR îl confundă cu 3, în ciuda ex. pe care îl dă în continuare. Der. ciubotar, s. m. (cizmar); ciubotăraș, s. m. (insectă, Telephorus fuscus); ciubotăreasă, s. f. (nevastă de cizmar); ciubotăresc, adj. (cizmăresc); ciubotărie, s. f. (cizmărie); ciuboțică, s. f. (primulă, Primula officinalis), în general numită ciuboțica-cucului; ciuboti, vb. (înv., a amenda).

SÍSTRU s.n. Instrument muzical al vechilor egipteni, format dintr-o bară curbată prevăzută cu un mâner și câteva lame vibrante, care produceau sunetul prin lovire. [< lat. sistrum, gr. seistron].

cloc interj. – Imită cotcodăcitul găinii care clocește. – Var. clo, clonc. Creație expresivă, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocăi, vb. (despre cloște, a cotcodăci); cloci, vb. (a ședea pe ouă pentru a scoate pui; a se pune cloșcă; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre ouă, a se strica; despre apă, a stagna, a nu mai curge; a trîndăvi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR și Scriban îl derivă din bg. kločă „a cloncăni”, dar care este mai curînd, formație expresivă în cadrul rom.; clocă, s. f. (cloșcă; constelația Cloșca-cu-Pui; năvod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceală, s. f. (acțiunea de a cloci); clocitor, adj. (care clocește); clocitoare, s. f. (incubator); clonc, s. n. (năvod); cloncăi, vb. (despre cloști, a cotcodăci); cloncăni, vb. (a cloncăi), care ajunge să se confunde cu croncăni, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncăneală, s. f. (strigătul scos de cloșcă); cloncă(n)itură, s. f. (cloncăneală). – Cf. cloșcă, cloță, clocoti.Ngr. ϰλώϰα „cloșcă” și ϰλώϰίζω, „a cloncăni” (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., dacă nu sînt formații spontane.

SUBATÓMIC, -Ă adj. (Despre particule) Care se află în atom. [Cf. fr. subatomique].

combáte (-t, -tút), vb. – A lupta împotriva unor atitudini, idei etc. Fr. combattre, adaptat conjug. lui a bate.Der. combatant, s. m.; combativ, adj.; combativitate, s. f., din fr.

compáníe (-íi), s. f.1. Subunitate militară mai mare decît plutonul și mai mică decît batalionul. – 2. Tovărășie, însoțire. – 3. Grup mic de persoane care își petrec vremea împreună, societate. Mare întreprindere constituită sub formă de societăți. – Var. (înv.) cumpanie. Mr. cumbanie. It. compagnia (sec. XVIII) și apoi din fr. compagnie. S-a specializat în compánie „companie militară” și companíe, cu toate celelalte sensuri ale cuvîntului sp. sau fr.Der. companist, s. m. (înv., negustor asociat companiei comercianților greci din Trans., sec. XVIII); companion, s. m. (tovarăș), înv.

rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri

TAMPÓN s.n. 1. Bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie. 2. (Tehn.) Disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc. 3. Accesoriu de birou, format dintr-o placă recurbată pe care se așterne hârtie sugativă. 4. Substanță întrebuințată pentru împiedicarea unui anumit proces chimic. [< fr. tampon].

coroágă (coroáge), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă.

TÉSTER s.n. Aparat, dispozitiv de încercare, de probă. ♦ Aparat care, introdus în gaura de sondă, permite recoltarea din strate a unor probe de fluid pentru analize; probator de strate. [< engl., fr. tester].

TRÁPĂ s.f. 1. Ușă orizontală cu care se acoperă o deschizătură în podeaua unei scene etc. ♦ Capac rabatabil sau culisant care acoperă o deschizătură în podeaua unei nave, a unui avion etc., permițând controlul diverselor piese și instalații dispuse sub podea. ♦ Deschizătură pe care o acoperă un asemenea capac. 2. Falsă acoperitură pusă la o capcană pentru prinderea în stare vie a animalelor. [< fr. trappe].

abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút

crivát (criváturi), s. n. – Pat. – Var. crevat. Mr. crivat, megl. crivét. Ngr. ϰρεββάτι (Cihac, II, 652; Meyer 205; Sandfeld 18), cf. tc. kerevet, alb., bg., sb. krevet (sec. XVIII, cf. Vasmer, Gr., 84), rus. krovatĭ, mag. kerevet, it. grabato (Battisti, III, 1851), fr. grabat. Mai ales în Mold.

balấc2 (batog de nisetru) (reg.) s. n.

TUȘIÉRĂ s.f. Cutie de metal care cuprinde o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei. [Pron. -și-e-. / < tuș + -ieră].

abataj s. n. sg. stomac

barbétă (favoriți, parâmă) (rar) s. f., g.-d. art. barbétei; pl. barbéte

curcubétă (curcubéte), s. f.1. Dovleac (Cucurbita pepo). – 2. Plantă (Aristolochia clematitis). – 3. Dovleac uscat. – 4. Cap, dovleac, țeastă. 5. Varietate de pere. – Var. cucurbe(a)tă, curcube(a)tă. Mr. curcubetă. Lat. cucurbĭta (Pușcariu 426; Candrea-Dens., 420; REW 2367; DAR); cf. it. corbezza (‹ *cucurbitea). – Der. cucurbețică (var. cucurbețea), s. f. (nume dat mai multor plante, Bryonia alba, Bryonia dioica, Coccinia indica, Aristolochia clematitis).

batátă (tubercul) s. f., g.-d. art. batátei; pl. batáte

batấr / bátăr (reg.) adv.

beat1 adj. m., pl. beți; f. beátă, pl. béte

betegeálă (pop.) s. f., g.-d. art. betegélii; pl. betegéli

betegí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betegésc, imperf. 3 sg. betegeá; conj. prez. 3 să betegeáscă

Dragobéte s. m.1. (Olt.) Nume dat fiului Babei Dochia, personaj mitic născocit de fantezia populară. – 2. Sărbătoare populară de la 3 martie, considerată sărbătoarea păsărilor. Origine incertă. Pare a proveni din sb. drugobrat „cumnat”.

eprubétă (eprubéte), s. f. – Tub de sticlă închis la un capăt, întrebuințat în laborator. – Var. epruvetă. Fr. éprouvette.

NAVÁJA HA/ s. f. cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. (< sp. navaja)

NECOMBATÁNT, -Ă adj., s. m. (cel) care face parte din serviciile armate, dar nu ia parte efectivă la luptă. (după fr. non-combattant)

OENOCHOE [ENOCOÉ] s. n. vas grecesc de metal, ceramică sau sticlă, în formă de ulcior, cu o singură toartă și cu deschidere trilobată, din care se turna în cupe amestecul de vin și apă. (< fr. oenochoé, gr. oinochoe)

ORNITOPTÉR s. n. aeronavă cu aripi batante, care imită zborul păsărilor. (< fr. ornithoptère)

PARADIABÉT s. n. stare patologică asemănătoare diabetului. (< fr. paradiabète)

PASTÍCĂ s. f. (mar.) macara având una din fețe rabatabile sau prevăzute cu o deschizătură prin care se introduce parâma pe scripete. (< it. pastecca)

PATÁTĂ s. f. batat. (< fr. patate)

PERENIALÍSM s. n. orientare în pedagogia contemporană americană care, apreciind că nota specifică a naturii umane rămâne neschimbată, consideră că educația este un fenomen unic, mereu cu aceleași scopuri și funcționalități. (< amer. perennial, veșnic + -ism)

PERTURBATÍV, -Ă adj. perturbator. (< lat. perturbativus)

PERTURBATÓR, -OÁRE adj. care produce perturbații; perturbativ. (< fr. perturbateur)

PICHÁMĂR s. n. ciocan de abataj; pic2. (< germ. Pickhammer)

PIÓN s. m. 1. (șah) piesă de cea mai mică valoare. 2. particulă subatomică, care are proprietatea de a descărca energie asupra unui punct precis. 3. (fig.) element înaintaș al unei organizații, al unui plan de acțiune etc.; militant pentru o cauză. (< fr. pion)

POSIBILÍSM s. n. mișcare socialistă moderată, în Franța în sec. XIX, care căuta să abată proletariatul de la metodele revoluționare de luptă, propunând limitarea activității acestuia la cadrul politicii „posibilului”. (< fr. possibilisme)

PREABATÁJ s. n. galerie într-o mină, făcută în vederea deschiderii abatajului. (< pre- + abataj)

PREDIABÉT s. n. stare care precedă diabetul. (< fr. prédiabète)

PRIZONIÉR, -Ă s. m. f. 1. combatant al unei părți beligerante capturat de inamic; captiv. 2. arestat, întemnițat. (< fr. prisonnier)

PROBATÓR, -OÁRE adj. probatoriu. (< fr. probatoire)

PROBATÓRIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire)

RABATÁ vb. tr. 1. a roti o figură plană în jurul unei drepte astfel încât planul ei să fie paralel cu unul dintre planele de proiecție. 2. a lăsa în jos; a îndoi; a plia. (< fr. rabattre)

RABATÁBIL, -Ă adj. (despre un element de construcție, organ de mașină etc.) care se poate roti în jurul unei axe. (< fr. rabattable)

RABATÓR s. n. organ al unor mașini agricole de recoltat care apleacă plantele spre aparatul de tăiere. (< fr. rabattoire)

REGIMÉNT s. n. unitate militară din mai multe batalioane, divizionare, escadrile etc. (< fr. régiment, germ. Regiment)

REPROBATÍV, -Ă adj. reprobator. (< engl. reprobative)

REPROBATÓR, -OÁRE adj. care reprobă; reprobativ. (< fr. réprobateur, lat. reprobator)

RINSÓU s. n. motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată (ramuri, frunze sau fructe). (< fr. rinceau)

RUBÁTO I. adv. (muz.) cu mare libertate ritmică. II. s. n. pasaj astfel executat. (< it. rubato)

RULÍU s. n. balans în jurul axului longitudinal al unei (aero)nave, sub influența unei forțe perturbatoare. (< fr. roulis)

RÚNE s. f. pl. caractere grafice în cele mai vechi alfabete germanice și scandinave. (< germ. Runen, fr. runes)

SACOLÉVĂ s. f. navă de cabotaj în Levant, curbată și ridicată în partea dinapoi. (< fr. sacolève)

SILVOAMELIORÁȚII s. f. pl. ansamblu de lucrări menite să combată degradarea terenurilor forestiere. (< fr. sylvo-améliorations)

SÍNUS1 s. n. 1. cavitate între pereții osoși ai craniului. 2. porțiune dilatată pe traiectul unui vas sangvin sau limfatic. 3. (bot.) cavitate curbată între doi lobi. (fr., lat. sinus)

SÍSTRU s. n. instrument muzical la vechii egipteni și sumero-babilonieni, dintr-o bară curbată cu un mâner și câteva lame vibrante, care produceau sunetul prin lovire. (< fr. sistre, lat. sistrum)

SLIP2 s. n. plan înclinat servind pentru lansarea la apă a hidroavioanelor. ◊ plan înclinat cu care se trag la uscat vasele pentru reparație. ◊ porțiune din pupa unui pescador, curbată și înclinată pentru a permite manevrarea traulului în bune condiții. (< engl. slip)

SPÁLAX s. m. specie de rozător care sapă galerii subterane; orbete. (< fr. spalax)

STRAPONTÍNĂ s. f. scaun fără spătar, rabatabil, în sălile de spectacol, pe culoarele de tren, în trăsură, autobuz. (< fr. strapontin, it. strapontino)

SUBATÓMIC, -Ă adj. (despre particule) care se află în atom. (< fr. subatomique)

TAMPÓN s. n. 1. bucată mare de vată sau de tifon sterilizat care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie. 2. disc metalic masiv, prevăzut cu un resort puternic, care primește șocurile dintre vagoanele de cale ferată, de tramvai etc. 3. accesoriu de birou, dintr-o placă recurbată pe care se așază hârtie sugativă. 4. substanță pentru împiedicarea unui anumit proces chimic. 5. (inform.) dispozitiv destinat a izola un lanț de tehnici situat în aval de particularitățile unui lanț în amonte. 6. (fig.) ceea ce amortizează șocuri, împiedică ciocniri. ♦ zonă ~ = zonă de protecție dintre două state menită a împiedica conflictele directe. (< fr. tampon)

TELEDIAFONÍE s. f. diafonie (1) percepută în receptorul telefonic de la capătul opus aceluia de la care provine semnalul perturbator. (< fr. télédiaphonie)

TRÁPĂ s. f. 1. capac rabatabil sau culisant care acoperă o deschizătură în podeaua unei scene, a unui vagon, a unei (aero)nave etc.; deschizătură pe care o acoperă un asemenea capac. 2. acoperământ discret pus la o capcană pentru prinderea în stare vie a animalelor. (< fr. trappe)

TRIPERÍE s. f. secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. (< fr. triperie)

TRIPIÉR s. m. muncitor de abator specializat în pregătirea pentru valorificare a tuturor deșeurilor animale. (< fr. tripier)

TUȘIÉRĂ s. f. cutie de metal cu o perniță îmbibată cu tuș, la umezirea ștampilei. (< tuș1 + -ieră)

VIZIÉRĂ s. f. 1. partea dinainte a unui coif, care se putea lăsa în jos pentru a proteja fața de lovituri; cozoroc. 2. vizetă. 3. (geol.) firidă îngustă, curbată ca o vizieră (1), ce se formează prin dizolvare în calcare, pe faleză, în zona intertropicală. (< fr. visière)

VOLÉT/VOLÉU s. n. 1. panou rabatabil susținut de o piesă oarecare; oblon; voleu (2). 2. dispozitiv de hipersustentație dintr-o aripioară mobilă pe intradosul aripii unui avion. 3. element mecanic al radiatorului unui motor de avion, care reglează circuitul aerodinamic de răcire al acestuia. 4. porțiune mobilă din peretele cutiei toracice, din fractura a două sau mai multe coaste. (< fr. volet)

WALKÍRIE s. f. (mit. scand.) zeiță războinică și foarte frumoasă, care hotăra soarta bătăliilor, cauzând moartea unora sau a altora dintre combatanți. (< germ. Walkyrie)

frînge (frấng, frấnt), vb.1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmșu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Pușcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge ușor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s. f. (Trans., meliță); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s. f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteșug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a și DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s. f. (chin, necaz); frînghiu, s. n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucișare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Pușcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Pușcariu, Lr., 18 și DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s. f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s. f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menționat în dicționare (se folosește ca titlu de maxime răzlețe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creație modernă, capricioasă și fără autoritate; nu știm dacă Vlahuță este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greșit în legătură cu prov. refranh).

ABITÍR adv. (Fam.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Tc. beter „mai rău”.

ABATORIZÁT, -Ă, abatorizați, -te, adj. v. ABATORIZA. – [Dicționar ortografic]

hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag.Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.

hélbet interj. – Se înțelege! (exprimă siguranța absolută sau încrederea). – Mr. élbete, megl. élbet. Tc. elbet (Șeineanu, II, 215), cf. bg. elbete.

iásmă (iásme), s. f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – Var. iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o simplă reducere de la aghiasmă „apă sfințită”, cf. forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera tipică de a alunga aparițiile fantastice; ar fi, în acest caz, o formulă eufemistică, așa cum este cruce’n casă sau bată-l crucea „diavolul”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din sl. jazva „plagă”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jêzna „îngrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 și Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasă” (DAR).

jítie (jítii), s. f.1. Viață, biografie. – 2. Istorie cronică, poveste. – 3. Beteșug, boală cronică. Sl. žitije „viață” (Pușcariu, Dacor., VIII, 349). Sec. XVII, înv. cu primul sens.

léfter (léfteră), adj. – Fără bani. – Mr. elefter „liber”. Ngr. ἐλεύθερος „liber” (Tiktin; DAR; Gáldi, 205), interpretat glumeț, cf. alb. ljeftër „liber”, bg. levter „celibatar”. – Der. lefteri, vb. (a curăța, a lăsa fără bani); leftereală, s. f. (cheltuială mare; acțiunea de a rămîne fără bani); lefterie, s. f. (credit), din ἐλευθερία „libertate” (DAR se îndoiește de această explicație, bazată pe o dificultate semantică; trebuie să fie o aluzie la închisoarea pentru datornici, instituție care făcea din pierderea creditului un sinonim cu pierderea libertății).

DÂRJÁLĂ, dârjale, s. f. (Reg.) 1. Băț lung și gros; bâtă, ciomag, măciucă; p. ext. mâner al unei unelte; coadă. 2. Prăjina lungă a îmblăciului, de capătul căreia este legat hădăragul. [Pl. și: dârjele] – Bg. dăržalo.

mărăcíne (mărăcíni), s. m.1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s. m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s. n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).

mătreáță (-éțe), s. f.1. Epidermă descuamată de pe pielea capului. – 2. Lintiță (Peplis portula). – 3. Plantă acvatică. – 4. Lichen (Usnea barbata). – Var. mătriță, s. f. (Trans., plantă, Zannichellia palustris). Megl. mătriță. Origine necunoscută. Nici una dintre der. propuse nu este convingătoare. A fost considerat drept der. al lui mătură cu suf. -eață și cu sensul de „ceea ce se scoate, se separă la curățat” (Cihac, II, 190; Philippide, Principii, 63; Iordan, Dift., 56; Scriban). Der. de la un lat. *matricia (Candrea-Dens., 1071; Spitzer, Dacor., IV, 641; REW 5406; Candrea), atrăgătoare prin paralelismul cu mătrice, nu este clară semantic. Nu sînt posibile următoarele ipoteze (legat cu it. materassoarab. matrah, cf. sp. almadraque, după Tiktin; din lat. tarmes „car (entom.)”, cu ajutorul unei metateze a lui *trămeață după Giuglea, Dacor., III, 603; din gr. μαδάρος, după Diculescu, Elementele, 479). E cuvînt de uz comun (ALR, I, 11).

mavrofór (mavrofóri), s. m. – Soldat din batalionul sfînt al Eteriei grecești de la 1821. Ngr. μαυροφόρος „îmbrăcat în negru” (Tiktin; Gáldi 208).

meteáhnă (metéhne), s. f.1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive.

ABATÓR, abatoare, s. n. Clădire (cu instalații, teren) unde se taie vitele destinate consumului. – După fr. abattoir.

oáste(óști), s. f.1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste.Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s. f. (serviciul militar); ostășime, s. f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s. f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s. m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s. f. (militărie); oștime, s. f. (oaste); oștitor, s. m. (înv., soldat); oștitură, s. f. (înv., ordin de bătălie).

PILÚGĂ, piluge, s. f. Scobitură executată în talpa, în vatra sau în pereții unei galerii de mină, a unui șantier de abataj etc., în care se introduc capetele stâlpilor și ai grinzilor armăturii galeriei.

próbă (próbe), s. f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s. f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s. f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s. f. (actriță cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.

ȘISTOÁRE, șistori, s. f. (Reg.) Cingătoare, betelie. ♦ Fașă (1).

ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci din zăcăminte; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Uciderea vitelor la abator printr-o singură lovitură. 4. Înclinare pe o parte a unei nave, pentru a fi reparată. – Fr. abattage.

sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage.Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s. f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s. f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409).

schilód (-oádă), s. f.1. Beteag, paralitic. – 2. Diform, desfigurat, slut. – Var. schilog, schinol. Schilog este o var. a lui schilav, cu schimb de suf.; de aici s-a trecut la schilod, printr-o evoluție fonetică inversă cu cea din putredputreziputregai sau din repederepezirepeguș. Der. directă din chilă (Geheeb 33), sau din ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsă” (Bogrea, Dacor., III, 736), nu este probabilă. Rus. skiljaga „cerșetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o consideră de origine necunoscută, provine din rom. schilog. Der. schilodi (var. schilogi, schidoli), vb. (a beteji, a mutila, a ciunti); schilodeală (var. schilogeală, schilozeală, schilodenie, schilozenie), s. f. (invaliditate, paralizie).

șerbét (-turi), s. n.1. Înghețată, răcoritoare. – 2. Preparat dulce din fructe cu zahăr. – Mr., megl. șirbet. Tc. (arab.) șirbet (Roesler 609; Șeineanu, II, 336; Ronzevalle 106), cf. ngr. σερμπέτι, alb., bg., sb. serbet, it. sorbetto, fr. sorbet, sp. sorbete (REW 7594b). – Der. șerbegiu, s. m. (servitor care servește șerbetul), din tc. șerbetci. Este dubletul lui șorbet, s. n., din fr., puțin folosit.

sgribulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se strînge, a se ghemui, a se încovriga de frig sau de teamă. – Var. zgribuli, scriburi, screbuli, screburi.Mr. gribuire „a se încovoia”. Creație expresivă (Meyer-Lübke, Zrph., 1923, 228). S-a mai explicat prin sb. škrebatati „a plesni” (Cihac, II, 343), prin slov. zgrbiti „a se încreți” (Tiktin), prin slov. zgrbljen „încrețit”, rut. dryguliti „a tremura” (Densusianu, GS, I, 164), prin bg. skribicam (Conev 95), prin mag. görbűlni (Giuglea, Dacor., III, 625), germ. med. griuwel „frică” (Giuglea, Dacor., III, 380). – Der. sgribulici, s. m. (varietate de țînțar, Chironomus leucopogon), numit așa pentru că tremură pe picioare; sgriboi, s. m. (pește, Acerina cernua), datorită mobilității aripioarei sale dorsale; sguli, vb. refl. (Trans., Mold., a se strînge, a se pipernici), a cărui der. nu pare clară.

sîmbătă (-béte), s. f.1. A șasea zi a săptămînii. – 2. Femeie care personifică această zi în mitologia populară. – 3. (înv.) Săptămînă. – Var. înv. sîmbotă. Lat. sambatum, în loc de sabbatum (Lambrior 104; REW 7479), cf. engad. samda, fr. samedi, germ. Samstag. Der. din sl. sąbota (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 325; Byhan 331; Candrea) nu este probabilă (cf. Skok, BL, XIII, 51) decît prin var. înv., cf. sîmbotin, deoarece același cuvînt sl. este de origine neclară și trebuie trimis la germ. sau mai probabil la lat. (Vasmer, Gr., 195), sau poate inclus rom., căci nu există în sl. nici un alt nume de zi influențat de lat. Despre sambatum*sambata (dies) cf. engad. samda, cf. J. Jud, Zur Geschichte der bündnerroman. Kirchensprache, Chur 1919, 26; Leo Fuchs, Die Juden Aegyptens, Viena 1924, 140-1; D. S. Blondheim, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, 35, unde se citează și gr. σαμβατος, σαμβαθος, care ar putea și el explica cuvîntul rom. Der. sîmbătaș, s. m. (înv., evreu); sîmbotin (var. sîmbolea, sîmbotei), s. m. (bou născut într-o sîmbătă), din sl. sąbotinĭ; sîmbecioară, s. f. (Banat, colac de pomană în Săptămîna Mare). Sîmbăta este o zi nefastă pentru imaginația populară; și femeia care o personifică este o zînă rea (niciodată nu i se zice sfîntă, ca zilei de Miercuri, Vineri, Duminică). De aici a purta sîmbetele (a uri), a-i lipsi o sîmbătă (a-i lipsi ceva, a nu fi în toate mințile).

síngur (-ră), adj.1. Solitar, neînsoțit. – 2. Unic. – 3. Același. – 4. (Adv.) Numai, doar. Var. înv. singur. Mr., megl. singur. Lat. sĭngŭlus (Pușcariu 1596; REW 7945), cf. vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, v. fr. sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo.Der. singurătate, s. f. (izolare); singuratic (var. singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat); (în)singura, vb. (a se izola); singurit, adj. (rar, solitar). Poate din rom. provine ngr. σέγγρα „celibatară” (Meyer, Neugr. St., II, 78).

súmbru (-ră), adj. – Întunecat, posomorît. – Var. sombru. Fr. sombre, cu vocala schimbată după paralelismul ombre, umbră.

tábără (-bere), s. f.1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór.Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).

téter (-ră), adj. – Prost, nătărău, gogoman. Creație expresivă, cf. neder, rus. otetjum. În Munt.Der. teterează, s. m. (prost), cu suf. -ză; tititez, s. n. (hădărag de moară; sfîrlează; om neastîmpărat, spiriduș; copil, obraznic, băgăreț), dublet al cuvîntului anterior; tuturigă, s. f. (Bucov., volantul batozei); titiri, vb. (Mold. de S, a se aranja, a se dichisi); chichia, vb. (Mold., a piui); chichirez, s. n. (hădărag; mecanism, dispozitiv; artificiu, grație, farmec); terteleac (var. terteleci), s. n. (Olt., titirez, hădărag), pe care Drăganu, Dacor., V, 376, îl explică prin mag. tördelék, cf. perpelici. Explicațiile lui titirez porninid de la ceh. titerka „jucărie” (Cihac, II, 413); de la it. trotolla sau ngr. τρέτουλας (Tiktin); de la bg. tutračka (Candrea) nu sînt satisfăcătoare. Aceleiași rădăcini pare să aparțină titilă, s. f. (căpățînă, tărtăcuță; vîrf de munte sau de deal), cu var. ticlău, s. n. (culme, vîrf).

trîntí (-tésc, -ít), vb.1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.

tuș (-șuri), s. n. – Cerneală neagră pentru desen. Germ. Tusche (Tiktin). – Der. tușieră, s. f. (tampon, perniță îmbibată cu tuș), cu suf. fr. -ière.

uimí (uimésc, uimít),vb. – A surprinde, a admira, a ului. Sl. ujeti, ujmą „a fura”, ujmati „a sustrage” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin), cf. fr. ravir, sp. arrebatar.Der. uimăci, vb. (a ameți, a năuci), prin contaminare cu buimăci; uimeală (var. uimăceală), s. f. (mirare, surprindere); uimitor, adj. (care uimește, care surprinde).

vrábie (-ắbii), s. f.1. Pasăre mică (Passer domesticis, P. montanus). – 2. (Arg.) Paznic, agent. – Mr. harabeu. Sl. vrabij (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 463; Conev 53), cf. bg. vrabĕi, slov. vrabelj, rus. vorobeĭ.Der. vrabete (var. vrăbete, v(ă)răbeț, brabete, brăbete, b(ă)răbeț, hrăbeț, hrabete), s. m. (vrabie), din bg. vrabec (Conev 54), sb. vrabac; vrăbier, s. m. (vînător nepriceput); vrăbioară, s. f. (vrabie mică; bucată de carne de vită din regiunea șalelor); vrăbioi, s. m. (masculul vrabiei).

zalhaná (-ále), s. f. – Abator. – Var. zahana, salhana. Mr. zalhane. Tc. (per.) salhana (Roesler 592; Șeineanu, II, 382; Ronzevalle 101), cf. bg. salhana, sb. salana.Der. zalhanagiu, s. m. (măcelar).

arăbete, arăbeți, s. m. arab

a atinge la abataj expr. (intl.) a ucide cu o singură lovitură în stomac

batacă, s. f. sg. închisoare.

batal, batal s. m. bărbat impotent.

baton, batoane, s. n. un milion de lei.

să-ți bată copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere

bâtă, adj. (invar.) ignorant.

blambete, blambeți s. m. om naiv / ușor de păcălit.

BELGIA (Regatul Belgiei), stat în V Europei; 30,5 mii km2; 9,88 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza (valona) și olandeza (flamanda). Cap. Bruxelles. Orașe pr.: Anvers = Antwerpen, Liège = Luik, Gand = Gent, Charleroi, Brugge = Bruges. Pop. urbană 95 la sută. Este împărțit în nouă prov. 80 la sută din terit. B. este format din cîmpii vălurite (C. Limburg, C. Brabant, C. Flandrei) și podișuri joase (sub 300 m). În SE se înalță masivul Ardeni (694 m), fragmentat de văi adînci. Climă temperat-oceanică. Expl. de cărbuni (1,9 mil. t, 1989) și min. de fier. Industria, puternic dezvoltată și diversificată, produce energie electrică (66,4 miliarde kWh – c. 70 la sută în atomocentrale, 1989), oțel (11,1 mil. t, 1988), fontă (9,1 mil. t, 1988), metale neferoase (zinc, plumb, cupru, aluminiu pe baza importului), locomotive, vagoane, automobile (asamblate, 1,16 mil. buc., 1989), aparate electrotehnice, echipamente electrice, prelucrează și chimizează petrolul (capacitatea rafinăriilor de petrol c. 36 mil. t). Ramurile tradiționale sînt: ind. textilă (in, lînă, bumbac), a sticlăriei și ceramicii, de prelucr. a diamantelor și ind. alim. 24,4 la sută din supr. țării se cultivă cu sfeclă de zahăr (6,2 mil. t, 1988), cartofi (2 mil. t, 1988), cereale (grîu, orz, secară) și in. Pomicultură și floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (pășunile ocupă 21,1 la sută din terit. țării) cu predominarea bovinelor (40 la sută vaci de lapte) și porcinelor. C.f: 3.554 km (2.264 km electrificați, 1988). Căi rutiere non-urbane: 15.866 km (1.613 km autostrăzi, 1988). Navigație pe fluvii și canale (1.951 km, 1988). Moneda: 1 franc belgian = 100 centimes. Exportă utilaje, instalații ind., mijloace de transport, produse metalurgice, produse chimice, alim., textile ș.a. și importă echipament ind. și mijloace de transport, produse alim. și agricole, petrol ș.a. Turism dezvoltat. – Istoric. Locuită în antic. de triburile celtice ale belgienilor, ocupată în sec. 1 î. Hr. de romani și populată în sec. 3-4 de triburi germanice (franci, saxoni ș.a.). A făcut parte din statul france (sec. 5-9). În sec. 12-13, comitatul Flandra și ducatul Brabant de pe terit. B. au devenit cele mai dezvoltate formațiuni statale din punct de vedere industrial din Europa (orașele Gent, Brugge, Ieper ș.a., puternice comune orășenești). La sfîrșitul sec. 14 și în sec. 15 B. a fost stăpînită de ducii Burgundiei, iar la sfîrșitul sec. 15 a intrat în stăpînirea Habsburgilor spanioli. În sec. 16 s-a desfășurat Revoluția Burgheză din Țările de Jos împotriva dominației spaniole. În 1714 a fost ocupată de Austria, iar în 1795 de Franța, care a stăpînit-o pînă în 1815, cînd B. s-a unit cu Olanda; în 1830 a avut loc o revoluție burgheză împotriva dominației olandeze în urma căreia B. și-a proclamat independența de stat (4 oct.), iar în 1831 a devenit monarhie, primul rege fiind Leopold I de Saxa-Coburg (1831-1865); în același an și-a declarat neutralitatea perpetuă. În timpul ocupației de către Germania hitleristă (1940-1944), în B. s-a desfășurat o puternică mișcare de rezistență. Împreună cu Olanda și Luxemburg, B. a încheiat, în 1947, acordurile pentru crearea uniunii vamale Benelux. Viața postbelică este marcată de disputa lingvistică dintre valoni și flamanzi, exacerbată de polarizarea pe plan economic a nordului și sudului țării și reflectată în instabilitatea guvernamentală (între 1945-1983 s-au succedat 22 prim-miniștri). Tentativele de autonomie regională, pe baze lingvistice, cunosc o reglementare legiferată la 14 nov. 1978, cînd parlamentul aprobă proiectul guvernamental de reformă constituțională. Potrivit acestuia, sînt create trei regiuni autonome – Flandra, Valonia și Bruxelles – fiecare cu organe legislative proprii. B. este membru fondator al NATO (din 1967, sediul Consiliului Permanent al NATO se află la Bruxelles) și al Pieței Comune. B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Reprezentanților).

brabete, brabeți s. m. porumbel.

Bumbata s. pr. închisoare.

BÉLANGER [belãjé], François Joseph (1745-1818), arhitect și decorator francez. Reprezentant al stilurilor Ludovic al XVI-lea și Directoire. Arhitectură peisagistică (castelul Bagatelle, hoteluri, abatoarele din Paris, parcurile Bagatelle și Méréville); a folosit printre primii metalul (cupola halei de grîu din Paris).

cel mai tare din parcare expr. (iron.) formidabil, imbatabil.

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

diribau s. n. sg. (intl.) 1. batalion disciplinar. 2. muncă silnică.

a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde.

a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.

gambetă, gambete s. f. (glum., înv.) cap.

incubatór, incubatoare s. n. (intl.) arest, închisoare.

gorobete, gorobeți s. m. persoană credulă, ușor de înșelat sau furat.

BARBADOS, stat insular în Antilele Mici (America Centrală insulară), la SE de ins. Martinica; 430 km2; 256 mii loc. (1989). Cap.: Bridgetown. Limba oficială: engleza. Relief scund reprezentat de un podiș calcaros (alt. max. 336 m) și o cîmpie plană ce ocupă o mare parte a ins. B. Climă tropicală cu precipitații bogate și frecvente uragane. Trestie de zahăr (720 mii t, 1988), batate, manioc. Mici fabrici de zahăr (83 mii t, 1988), rom, textile, produse electrotehnice. Pescuit. Turism. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 1,5 mii km. Moneda: 1 Barbados dollar = 100 cents. Exportă echipament electric (c. 1/2), produse petroliere, zahăr, conf. ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim., combustibili ș.a. – Istoric. Descoperit de spanioli, în 1518, colonizat din 1627 de englezi, B. intră în componența Federației Indiilor de Vest (1958-1962), obține în oct. 1961 autonomia internă și își proclamă la 30 nov. 1966 independența în cadrul Commonwealth-ului. B. este o monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (compus din Camera Reprezentanților și Senat), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Reprezentanților.

ABISÁL, -Ă (‹ fr., germ.) adj. 1. Care se află la mari adîncimi în mări și oceane (ex. zonă a.); care trăiește la adîncimi în mări și oceane (ex. animal a.). ♦ Depozite a. = sedimente eupelagice alcătuite din suspensii foarte fine de natură terigenă, din resturi organice, din cenușă vulcanică și praf cosmic care formează pe fundul Oceanului Planetar mîluri calcaroase cu globigerine, mîluri silicoase cu radiolari și diatomee, și argile roșii abisale. ♦ Rocă a. = rocă intrusivă plutonică, consolidată la mari adîncimi ale scoarței terestre din corpuri batolitice, lacolitice etc. Groapă sau fosă a. = formă majoră a reliefului fundului oceanelor, cu aspect de groapă sau șanț, avînd adîncimi ce depășesc 6.000 m, axată pe o ruptură a scoarței terestre. Regiune a. = zonă de mare adîncime a fundului mărilor și oceanelor (76/100 din Oceanul Planetar), situată sub taluzul continental, ce cuprinde platourile și gropile a. 2. Psihologie a. = termen folosit adesea pentru desemnarea curentelor psihanalizei: doctrina lui Sigmund Freud; „psihologia individuală” a lui Alfred Adler; „psihologia analitică” a lui C.G. Jung ș.a. P.a. își propune să studieze straturile cele mai profunde și mai vechi ale personalității, zone ce nu sînt direct accesibile conștiinței. 3. Categorii abisale = categorii ale inconștientului care, în concepția lui L. Blaga, determină stilistic toate creațiile culturale ale umanității.

ADAMSTOWN [ædəmztaun], localit. în ins. Pitcairn (SE Oc. Pacific), centrul administrativ al terit.; 64 loc. (1986). Pescuit, ananas, batate.

ALDAN 1. Rîu în Iakuția (Federația Rusă); 2.273 km. Izv. din M-ții Stanovoi și se varsă în Lena la Batamaj. Afl. pr.: Amga, Maia. Navigabil pe 1.753 km. 2. Podiș în Siberia Orientală (C.S.I.) Între M-ții Stavoi și rîul cu același nume, alcătuit din roci cristaline cu intruziuni de granite și sienite. Alt. med.: 1.300-1.600 m. Zăcăminte carbonifere, de min. de fier, aur și mică. Expl. forestiere.

ALEXANDRU MACEDON (356-323 î. Hr.), rege al Macedoniei (336-323 î. Hr.). Fiu al lui Filip II și discipol al lui Aristotel. După reprimarea răscoalei orașelor grecești, inițiată de Teba (335 î. Hr.), a început lunga campanie împotriva Imp. Persan. A trecut Helespontul, a învins armata persană la Granicos (334 î. Hr.) și Issos (333 î. Hr.) și a cucerit Fenicia și Egiptul. După Bătălia decisivă de la Gaugamela (331 î. Hr.) împotriva lui Darius III, a cucerit (330-327 î. Hr.) provinciile din centrul Imp. Ahamenid: Babilonul, Susa, Ecbatana, Persepolis. După campania din N Indiei (327-326 î. Hr.) a murit la Babilon în vîrstă de 33 de ani. Întemeietor a peste 70 de orașe care-i poartă numele. Domnia lui A. marchează începutul perioadei elenistice. După moartea sa, vastul imperiu a fost împărțit între generalii săi, denumiți, diadohi.

ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km2; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m3, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.

AMBATO, oraș în centrul Ecuadorului, la S de Quito, la poalele vulcanului Chimborazo, la 2.571 m alt.; 221, 4 mii loc. (1982). Centru comercial (fructe), ind. (încălț., textile, bere). Stațiune turistică.

AMIENS [amiẽ], oraș în N Franței (Picardia), pe Somme: 154,5 mii loc. (1982, cu suburbiile). Nod feroviar. Filaturi și țesături de lînă, încălț., metalurgie și produse alim. Universitate. Cetate puternică în ev. med. Cea mai mare catedrală gotică din Franța (sec. 13), cu sculpturi celebre. Monumente din sec. 15-18. Muzeul Picardiei (decorat de Puvis de Chavannes). La A. s-a încheiat, la 27 mart. 1802, un tratat de pace între Marea Britanie și Franța cu aliatele ei, Spania și Republica Batavă. Teatrul unor violente lupte în timpul primului război mondial (1918).

AMSTERDAM 1. Cap. constituțională a Olandei, port maritim (25 mil. t. trafic anual), legat de Marea Nordului prin Noordzee Kanaal; 1,86 mil. loc. (1986, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroportul Schiphol. Cel mai mare centru economic al țării. Important centru financiar internațional. Șantiere navale. Ind. constr. de mașini (turbine, produse electronice), a hîrtiei, aeronautică, chim., alim. (uleiuri, tutun). Cel mai mare centru mondial pentru șlefuirea diamantelor. Piață internațională pentru cafea, cacao, chinină, cauciuc natural. Universitate (1632). Monumente arhitectonice: Oude Kerk (sec. 14), Zuyderkerk Stadhuis (Primăria, azi palat regal, sec. 17), Rijksmuseum, casa lui Rembrandt. Muzee. Mneționat prima oară în 1275, a primit în 1300-1301 dreptul de oraș; membru al Hansei (din 1369), important centru comercial și de credit (începînd din sec. 17). Sediul principalelor companii comerciale olandeze. Cap. a Republicii Batave (1795), iar din 1806 a regatului Olanda. 2. Ins. în S. Oc. Indian, posesiune franceză; 66 km2. Relief vulcanic (alt. max: 911 m). Stațiune meteorologică. Se mai numește Nouvelle-Amsterdam.

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.

ANGOLA, Republica Populară ~, stat în partea central-sudică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic; 1,25 mil. km2; 9,48 mil. loc. (1988). Limba oficială: portugheza. Cap.: Luanda. Orașe pr.: Huambo, Lobito, Benguela. Este împărțit în 18 provincii. Relief predominant de podiș (alt. 1.000-2.000 m), în lungul țărmului atlantic o cîmpie litorală joasă, nisipoasă, cu lagune. Climă tropicală, mai uscată în partea sudică a litoralului; păduri tropicale (42,6 la sută din terit.). Expl. de diamante (625 mii carate, 1985), petrol (mai ales în Cabinda, 22,9 mil. t., 1989), min. de fier, cupru, mangan, uraniu ș.a. Plantații de cafea (180 mii ha), sisal, trestie de zahăr (330 mii t, 1988), bananieri, culturi de porumb, sorg, batate (330 mii t, 1980), bumbac, arahide. Pescuit: 58,4 mii t pește (1986). Fabrici de ciment, conserve de pește, de produse textile; rafinării de petrol. Pe întinse pajiști naturale (23,3 la sută din supr. țării) se cresc bovine (3,4 mil. capete, 1988), ovine, caprine (c. 1 mil. capete, 1988). C. f.: 3,3 mii km. Căi rutiere: 72,3 mii km. Moneda: 1 kwanza = 100 luei. Exportă petrol (c. 3/4), diamante (c. 1/10), produse petroliere, cafea ș.a. și importă produse chimice, autovehicule, cereale, produse textile, siderurgice, alim. ș.a. – Istoric. În ev. med. părți ale A. aparțin regatelor autohtone Congo, Luanda, Angola. Coasta Angolei transformată după 1520 în posesiune a Portugaliei, devine, în secolele următoare, izvor al comerțului cu sclavi cu destinația Brazilia (c. 3 mil. între 1500 și 1822). În 1951 A. este proclamată provincie de peste mări a Portugaliei. În 1956 ia ființă Mișcarea pentru Eliberarea Angolei (M.P.L.A.) care declanșează în 1961 lupta armată împotriva autorităților portugheze. La 11 nov. 1975, la Luanda, este proclamată Republica Populară, avînd ca prim președinte pe Aghostinho Neto (1975-1979). Primul congres al M.P.L.A. (dec. 1977) hotărăște schimbarea denumirii partidului M.P.L.A. – Partidul Muncii. Eforturile de refacere economică au fost zădărnicite de un îndelung război civil (1975-1989), în cursul căruia guvernul marxist de la Luanda a primit sprijinul U.R.S.S. și Cubei, iar principala forță de opoziției, Uniunea Națională pentru Independența Totală a A. (UNITA), condusă de Jonas Savimbi, a beneficiat de asistența S.U.A. și Africii de Sud. Acordul semnat la 22 dec. 1988 între A., Cuba și Africa de Sud privind etapele retragerii trupelor cubaneze din A. și proclamarea independenței Namibiei a fost urmat la 1 iun. 1991 de semnarea unui acord pentru încetarea focului între M.P.L.A. și UNITA (prin medierea Portugaliei). A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională a Poporului, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte.

ANTIGUA ȘI BARBUDA, stat în America Centrală, insulară, constituit din insulele omonime și ins. Redonda din N Antilelor Mari (M. Caraibilor); 442 km2; 85 mii loc. (1988). Limba oficială: engleza. Cap. Saint John's. Oraș pr.: Coolidge. Ins. Antigua (280 km2) are un relief vulcanic (alt. max. 402 m), iar ins. Barbuda (160,5 km2) este coraligenă. Climă tropical-oceanică, cu temperaturi și precipitații moderate (c. 1.100 mm/an). Plantații de de trestie de zahăr (5 mil. t, 1988), culturi de bumbac, legume, manioc, batate. Creșterea animalelor. Pescuit. Exploatări de fosfați naturali. Prelucrarea produselor agricole (zahăr, rom, uleiuri vegetale). Turism (în expansiune). Moneda: 1 East Carribean Dollar = 100 cents. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 960 km. Exportă bunuri industriale de larg consum, componente de echipamente industriale, combustibili, produse chimice ș.a. și importă produse alim., produse petroliere, utilaje industriale, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb în 1493, Antigua este colonizată de englezi începînd din 1632 și cedată oficial de Spania Angliei în 1667. În 1967 devine teritoriu autonom al Uniunii Indiilor de Vest, stat asociat cu Marea Britanie. A. și B. își proclamă la 1 nov. 1981 independența în cadrul Commonwealth-ului. A. și B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de Senat și Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un guvernator general și un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră.

BATÁT (‹ fr. {i}) s. n. Plantă perenă din familia convolvulaceelor, cu tulpini tîrîtoare, lungi pînă la 6-7 m, cultivată în țările tropicale pentru rădăcinile sale groase, comestibile (Ipomoea batatas); cartof dulce.

APROBÁTE (Approbatae constitutiones regni Transylvaniae et partium Hungariae eldem adnexarum), colecție de legi întocmită în 1656, care cuprinde legiuirile Dietei Transilvaniei din 1541 pînă în 1653. Împreună cu „Compilatele” și cu „Tripartitul” lui Werböczi, formau codicele de legi ale Transilvaniei, pînă la ocupația habsburgică.

BATOȘ, com. în jud. Mureș; 3.913 loc. (1991). Centru viticol. Cetate țărănească cu biserică (sec. 16, transformată în sec. 18).

BATON ROUGE [bætn rúj], oraș în S.U.A., port pe Mississippi (78,9 mil. t, 1989), centru ad-tiv al statului Louisiana; 536,5 mii loc. (1988, cu suburbiile). Rafinarea petrolului, metalurgia aluminiului, prelucr. cauciucului, a zahărului. Universitate. Întemeiat în 1719.

BATOLÍT (‹ fr. {i}; gr. bathos „adîncime” + lithos „piatră”) s. m. Formă de zăcămînt a rocilor magmatice intruzive, care se prezintă în mase imense în scoarța Pămîntului, cu baza foarte largă, profund înrădăcinată în aceasta. B. ocupă suprafețe de peste 100 km2, are pereții abrupți și înclinați divergent spre adîncime și acoperișul sub formă de cupolă. Prin eroziunea rocilor înconjurătoare, b. poate ieși la suprafață.

BATOIDÉE subst. Ordin de pești cartilaginoși (Chondrichthyes) în care sînt cuprinși rechinii bentonici, în general moluscivori (Batoidea). Apar în Jurasic, iar în România au fost întîlniți în calcarul numulitic de la Albești-Muscel.

BATĂR, com. în jud. Bihor, pe Crișu Negru; 5.314 loc. (1991). Stație de c. f. Biserică (sec. 18).

BATANGAS, oraș în Filipine (ins. Luzon), port la M. Chinei de Sud; 175,5 mii loc. (1989, cu suburbiile). Rafinărie de petrol. Ind. textilă și de prelucr. a lemnului.

BATAN, arh. vulcanic în Filipine, în N ins. Luzon; 290 km2; c. 11,4 mii loc. Ins. pr.: Batan, Itbayat, Sabtang. Vegetație tropicală.

BATALOV, Aleksei Vladimirovici (n. 1928), actor și regizor rus de teatru și film. Joc interiorizat, de mare finețe, împletind dramatismul cu ironia („Neamul jurbinilor”, „Zboară cocorii ”, „Doamna cu cățelul”, „Nouă zile dintr-un an”). A regizat filmele „Mantaua”, „Jucătorul” ș.a.

BATAILLE [batái], Georges (1897-1962), scriitor francez. Eseuri explorînd natura problematică a existenței („Experiența interioară”, „Oroarea de poezie”). Romane („Albastrul cerului”, „Pisica sălbatică”).

BATAILLARD [bataiár], Paul (1816-1894), istoric și publicist francez. Participant la Revoluția din 1848 din Franța. Filoromân. Studii și lucrări consacrate unor momente din istoria poporului român („Principatele Valahiei și Moldovei înaintea Congresului”). M. de onoare al Acad. Române (1872).

BATAAN, pen. în V ins. Luzon (Filipine). În V G. Manila. Aici, în timpul celui de-al doilea război mondial, au avut loc lupte sîngeroase duse de japonezii în retragere, sub comanda generalului Yamashita (ian. – mai 1945), în fața înaintării Aliaților.

bata, com. în jud. Arad; 1.146 loc. (1991). Ruinele unei abații (sec. 13). Castel (sec. 19).

bata, oraș în Guineea Ecuatorială, centru ad-tiv al terit. Mbini (Rio Muni), port pe țărmul G. Guineei; 45 mii loc. (1980). Aeroport. Centru comercial. Ind. cimentului; prelucr. lemnului. Export de cacao, cafea, ulei de palmier.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

AZORE (port AÇORES [əsorís]), arh. portughez, de origine vulcanică, în E Oc. Atlatic, format din nouă ins. mari (Sao Miguel, Terceira, Pico) și din altele mai mici; 2,24 mii km2; 254,2 mii loc. (1988). Oraș pr.: Ponta Delgada. Viticultură, plantații de ceai, batate, ananas, trestie de zahăr; culturi de tutun. Turism. Escale navale și aeriene. În 1976, A. a obținut autonomie limitată.

BÁTE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrânge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gândi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sâcâi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gândul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gândul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mândri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mângâia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producând răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Când se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A câștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul până-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspândi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui râu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pământul. ♦ A azvârli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate câmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul până la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge până la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vânt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele până la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcâie.Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cât ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pământ ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pământ de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin ”din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre câini; determinat prin ”din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tâmple) A zvâcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțând ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre câini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

BANATÍT (‹ Banat) s. n. Grup de roci magmatice intruzive, constituit în special din gradionite, avînd la partea superioară granite, iar la bază diorite. Formează masive (batolitice sau lacolitice), dyke-uri, uneori curgeri de lavă și aglomerate vulcanice; produce fenomenul de metamorfism de contact cu rocile înconjurătoare.

AREST bască, cavou, colivie, grotă, incubator, raft, subsol.

BENIN 1. Stat african constituit din populația edo în sec. 12 în delta fluviului Niger. Regatul B. cunoaște apogeul dezvoltării sale în sec. 15-16; ocupat de britanici în 1897, este inclus în protectoratul Nigeria. 2. Republica Populară B., stat în V Africii, pe țărmul golfului cu același nume; 112,6 mii km2; 4,6 mil. loc. (1989). Limba de stat: franceza. Cap.: Porto Novo. Orașe pr.: Cotonou, Natitingou, Abomey. Este împărțit în șase provincii. Relief predominant de cîmpie (presărată cu lagune în regiunea țărmului) și dealuri joase (sub 400 m). Doar în NV alt. trece de 900 m. Climă subecuatorială (în S) și tropicală (în N). Păduri cu esențe prețioase (teck, mahon ș.a.) și savane vaste (în N). Expl. de petrol (restrînse); resurse de min. de fier, aur, titan, fosfați naturali. Economie agrară: plantații de cauciuc, arbori de cafea, cocotieri, bumbac; se mai cultivă igname (850,0 mii t, 1988), manioc (725 mii t, 1988), batate, arahide (67 mii t, 1988), legume. Prelucr. primară a produselor vegetale: ulei de palmier (40 mii t, 1988). Fabrici de cherestea, ciment, încălț., textile ș.a. C. f.: 579 km. Căi rutiere: c. 7 mii km. Moneda: 1 C. f. a. franc = 100 centimes. Exportă: încălț. (c. 40 la sută), bumbac, palmist, cafea ș.a. și importă: bunuri de larg consum, utilaje, mijloace de transport, produse alim., textile, combustibili ș.a. – Istoric. Î n sec. 15, în regiune au pătruns portughezii, iar în sec. 17, olandezii, francezii și englezii, care au întemeiat așezări pe coastă. Denumirea inițială a țării a fost Dahomey, stat creat la începutul sec. 17 și care sub regele Gezo (1818-1859) devine unul dintre cele mai înfloritoare regate ale Africii Occidentale. Între 1889 și 1894 Regatul Dahomey este cucerit de francezi care-l transformă în colonie (1896) și-l includ în Africa Occidentală Franceză (1904-1958). În dec. 1958 devine republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, iar la 1 aug. 1960 își proclama independența sub numele de Dahomey. La 18 oct. 1973 este constituit Consiliul Național al Revoluției, organul legislativ suprem, iar la 30 nov. 1975, Partidul Revoluției Populare a B., partid unic de guvernămînt care decide schimbarea denumirii statului în Republica Benin. Din dec. 1989, Adunarea Națională este dizolvată și înlocuită cu un Înalt Consiliu al Republicii, B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă și executivă este exercitată de președinte și de Înaltul Consiliu al Republiciii. 3. Golf al Oc. Atlantic, la V de delta Nigerului, scăldînd coastele Beninului și ale Nigeriei de V.

BETELGEUSE, stea roșiatică variabilă, situată în constelația Orion, la c. 650 ani lumină de Soare. Are mărimea între 0,4 și 1,3 (diametrul între 730 și 1.000 de diametre solare) și perioada de 196 zile.

A FACE O GAFĂ a da cu bâta-n baltă, a da cu mucii-n fasole, a o face fiartă, a o face de oaie, a gafa, a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard, a o scrânti.

ÎNCHISOARE adăpost, arcan, bască, batacă, bodârlău, bordei, bortă, bulău, Bumbata, calea putreziciunii, casa fără geam, Chiajna, ciubăr, colegiu, colivie, curte de aer, deal, dubă, fereală, fermă de stat, gherlă, gros, hândeali, hârdău, hrubă, incubator, întreprindere, labirint, macarenco, marmezan, mititica, ospiciu, ostrov, pandaimos, pârnaie, pension, popreală, prinsoare, pripache, priponache, priponescu, Priponex SRL, răcoare, rece, reveneală, salamet, salată, salon, Sing-Sing, Sovata, specială, tabără, tarom, țuhal, țuhaus, zbârnă, zdup.

A ÎNJUNGHIA a adânci, a ara, a beli, a chetorși, a cresta, a da buzunări la burți, a da cep, a-i face (cuiva) o butonieră, a găuri, a împăna, a lovi la abataj, a lua din gleznă, a lua grupa sanguină, a lua la briptă, a șănțui, a șindi, a șmenui.

LOVITURĂ aperitiv, bleandă, brand, bucată, capac, carabă, castană, cătărambă, cotulată, încuviințare, leapșă, petardă, rabatate, scalpete, scatoalcă, smeche, sovietică, tampon, telefon, zbing, zvast.

BIRKENHEAD [bə:cənhed], oraș în V Marii Britanii (Anglia), în conurbația Merseyside, port la estuarul Mersey; 123,9 mii loc. (1981). Constr. navale și de mașini, produse chimice; metalurgie. Morărit. Abatoare.

OM NAIV balamut, băiat de băiat, băltăreț, blambete, bleahă, bleg, boblete, bolovan, botanist, bourar, brânzoi, budală, bulache, Bulă, cajbec, candelist, caracudă, cască, cârnat, cârțan, ceacâr, cealapatiu, ciuflex, clift de șmotru, cocârjă, coco, fanache, fazan, fleng, fleț, fraier, frasanaie, gâscă bună de jumulit, gioablă, goglet, gorobete, gulie, gușter, gutufan, gutuie, hantiriu, husăn, husăn de baltă, husăn de gară, husen, juvete, lacrimă, lanolină, leuștean, moacă, mocamete, mocan, mocangiu, nepot, pampalache, papagal, pădurean, pădureț, pătlăgea, pârțâit, pifan, plutaș, popândău, râtan, șlob, târlan, târlă, turcafleț, țațăr, țuțer, uțupan, zarzavagiu.

A OMORÎ a aboli, a achita, a atinge la abataj, a beli, a-i cânta (cuiva) prohodul, a curăța, a da gata, a dizolva, a face (cuiva) formele, a-i face cuiva felul / mucenicii / palanca / seama, a face cuiva mațele coadă de zmeu, a face cuiva pardesiu de scânduri, a face (pe cineva) harachiri, a face pe cineva fluturaș / îngeraș, a îmbălsăma, a împăia, a lăsa orfan (pe cineva), a lichida, a lua cuiva maul / oful / piuitul, a lua jugulara, a mătrăși, a-i mânca (cuiva) coliva, a mierli, a muta, a potcovi, a pune la pastramă, a rade, a răci, a răzui, a șterge de pe fața pământului, a termina, a trimite pe cineva pe lumea cealaltă, a veni de hac (cuiva).

ABATÓR, abatoare, s.n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir.

STOMAC abataj, cantină, ghiozdan, jgheab, magazie, pipotă, raft.

a lovi la abataj expr. (intl.) a înjunghia în burtă.

z'âmbet s. n., pl. z'âmbete

zbáte (a se ~) vb. refl. ind. prez. 3 sg. se zbáte, 1 pl. ne zbátem; conj. prez. 3 să se zbátă; ger. zbăt'ându-se; part. zbătút

BOCȘA 1. Oraș în jud. Caraș-Severin, la poalele M-ților Dognecea, pe Bîrzava; 22.520 loc. (1991). Constr. metalice grele (poduri rulante, macarale turn și portuare), de utilaj metalurgic, minier și agricol și de piese auto. Morărit, panificație, subproduse de abator; cherestea. S-a format ca oraș în 1960 prin unirea localit. Bocșa Română și Bocșa Vasiovei (sau Montana). Prima mențiune documentară a com. Bocșa Română datează din 1349, iar a doua din 1534 cînd apare sub forma castrum Bokcha. Ruinele cetății Cuiești (sec. 14, distrusă în 1658). 2. Com. în jud. Sălaj; 3.721 loc. (1991). Casa memorială „Simion Bărnuțiu”.

zgăibát (rar) adj. m., pl. zgăibáți; f. zgăibátă, pl. zgăibáte

zibétă s. f., g.-d. art. zibétei; pl. zibéte

BONAIRE [bonér], ins. în M. Caraibilor (Antilele Olandeze), la N de coasta Venezuelei; 288 km2; 10,5 mii loc. (1987). Localit. pr.: Kralendijk. Trestie de zahăr, bumbac, sisal, batate, lemn, fosfați, sare.

a-l mânca palma expr. a avea chef de bătaie, a fi dornic să se bată.

BORN, Max (1882-1970), fizician german. Prof. univ. la Göttingen, Edinburgh (1933-1953) și Berlin (din 1953). Unul dintre creatorii mecanicii cuantice. A dat interpretarea statistică a mecanii cuantice și a introdus metodele teoriei pertubatoare. În același timp cu M. von Laue a elaborat (1913-1915) teoria dinamică a rețelelor cristaline. Contribuții în fizica atomică, optică, filozofia științei. Premiul Nobel (1954), împreună cu W. Bothe.

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Fr. alphabet (lat. lit. alphabetum).

ANALFABÉT, -Ă, analfabeți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care nu știe să scrie și să citească. – Fr. analphabète (lat. lit. analphabetus).

ANTIAERIÁN, -Ă, antiaerieni, -e, adj. Destinat să combată atacurile aviației. Apărare antiaeriană. [Pr.: -ti-a-e-ri-an] – Fr. antiaérien.

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de râuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încânta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fântână sau dintr-un izvor și folosită în descântece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc.; râu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobândirea unui câștig. A se duce pe apa sâmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui râu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lână, vrâstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Fr. approbateur (lat. lit. approbator).

ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format dintr-un arc și din elementele care-l susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Porțiune anatomică în formă arcuită; (în special) partea curbată în formă de arc a osului frontal, deasupra ochiului. – Fr. arcade.

BUENOS AIRES 1. Cap. Argentinei, port la estuarul La Plata; 11,52 mil. (1990, cu suburbiile Avellaneda, Quilmés, Lomas de Zamora, San Isidor, General San Martin, Lanús, Morón etc. care formează a doua conurbație din emisfera australă). Important nod de comunicații. Aeroportul internațional Ezeiza (la 35 km S de oraș), cel mai mare din America de Sud. Pr. centru politic, comercial și portuar al Argentinei (2/3 din comerțul țării; 20 mil. t trafic, 1980). Asigură 1/2 din prod. ind. a țării; produse din carne (mari abatoare și instalații frigorifice; conserve), piel. și încălț., morărit, țesături și conf., produse chimice, rafinării de petrol, prelucrarea lemnului, constr. de mașini, siderurgie. Universitate (1821). Operă, muzee. Însemnat centru editorial de limbă spaniolă. Centru turistic. Întemeiat în 1536 de Pedro de Mendoza. Unul dintre cele mai importante centre al Războiului de Eliberare din America de Sud (1810-1826). Cap. rep. Federative Argentina (din 1826). 2. Prov. în E Argentinei centrale, la Oc. Atlantic; 307,6 mii km2; 12,23 mil. loc. (1986). Centru ad-tiv: La Plata. Orașe pr.: Bahia Blanca, Mar del Plata. Creșterea bovinelor; cereale. Rețea deasă de căi de comunicații ce converg spre capitală.

*frenologíe f. (vgr. phrén, phrenós, minte, spirit, și -logie. V. frenezie). Craniologie, studiu caracteruluĭ și a funcțiunilor intelectiale ale omuluĭ, bazat pe forma craniuluĭ. Această știință, părăsită astăzĭ, a fost fundată [!] de Germanu Gall († 1828), care susținea că după forma capuluĭ poțĭ cunoaște caracteru omuluĭ, ceĭa ce s´a constatat că e fals. Localizarea sentimentelor nu e posibilă, dar localizarea mișcărilor pare a fi bine probată.

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear [!] și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă [!] de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale [!], spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate [!]: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse [!] din greutate în seculu [!] 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr´o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s´a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s´aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s´a dat pin [!] analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s´aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt [!] Ludovic XI, această monetă nu s´a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și´n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și´n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.

RUPERT, Prințul ~ (1619-1682), comandant militar regalist în timpul primului Război Civil din Anglia (1642-1646) din cadrul Revoluției engleze. Fiul lui Frederic V, elector palatin de Rin (1610-1623) și rege al Boemiei (ca F. I) (1619-1620), și al Elisabetei, fiica regelui Iacob I al Angliei. După ce a participat la Războiul de 30 de Ani împotriva imperialilor Habsburgi, s-a stabilit în Anglia (1642), unde a devenit favoritul unchiului său, regele Carol I. În calitate de comandant al cavaleriei, a repurtat victoriile de la Bristol (1643) și Lancashire (1644); în ciuda faptului că a fost înfrânt de Cromwell, a primit comanda trupelor regaliste. După capitularea Bristolului (1645) a fost demis și expulzat din Anglia. Între 1648 și 1650 a comandat o mică flotă regală, cu care a prădat vasele englezești, după care s-a retras în Germania (1653-1660). După Restaurație (1660) a comandat vase englezești în războaiele anglo-olandeze (1667, 1672-1674). El a fondat și a fost primul guvernator al Companiei Golfului Hudson, importantă în istoria economică și politică a Canadei.

LOT (în „Vechiul Testament”), fiul lui Haran și unul dintre nepoții lui Avraam, care își alege ca loc de pășune câmpia mănoasă a Iordanului, lângă Sodoma. Dumnezeu, care vrea să nimicească acest loc al desfrânării, și trimișii lui îl scot pe L. din cetate, împreună cu soția și fiicele sale. Deși este prevenită să nu privească înapoi, soția se întoarce și este prefăcută într-un stâlp de sare. L. va trăi cu fiicele sale într-o peșteră; aceastea, fiindu-le teamă că seminția lor va pieri își îmbată tatăl; fiecare va avea câte un copil, cea mare pe Moab, strămoșul moabiților, iar cea mică pe Ben-Ammi, strămoșul amoniților.

LOUISIANA [luiziænə], stat în S.U.A., la G. Mexic; 123,6 mii km2; 4,4 mil. loc. (1997). Centru ad-tiv: Baton Rouge. Orașe pr.: New Orleans, Moroe, Shreveport. Expl. de petrol, de gaze naturale, de gips și sare gemă. Produse chimice, utilaj de transport, prelucr. lemnului. Bumbac, soia, trestie de zahăr, viticultură și pomicultură. Creșterea animalelor. În 1682, francezul La Salle a explorat regiunea, declarând-o posesiune a Franței. S.U.A. a cumpărat acest teritoriu de la Franța în 1803.

nagâț, nagâți s. m. denumire improprie dată de consumatori batoanelor din piept de pui pané, servite în lanțul de reataurante McDonald’s.

BURKINA FASO, stat în Africa de Vest, în bazinul fl. Volta (fără ieșire la mare); 274,2 mii km2; 8,7 mil. loc. (1989). Cap.: Ouagadougou. Orașe pr.: Bobo Dioulasso, Koudougou. Limba oficială: franceza. Este împărțit în 30 de prov. Relief de podiș vălurit cu alt. de 200-650 m (alt. max. 749 m). Climă tropicală cu ariditate sporită în partea de N (zona Sahelului, 250 mm/an). Vegetație de savană cu pîlcuri rare arborescente. Expl. forestiere. Creșterea extensivă a animalelor reprezintă baza economiei țării; bovine (2,8 mil. capete, 1988), ovine (3 mil. capete, 1988), caprine (5,2 mil. capete, 1988), asini, cămile. Pe 11,4% din supr. țării se cultivă mei (817 mii t, 1988), sorg (1 mil. t, 1988), trestie de zahăr (340 mii t, 1988), arahide, orez, porumb, batate, bumbac (61 mii t fibre, 1988), taro. Pescuit. Mici întreprinderi producătoare de zahăr (27 mii t, 1988), ulei de arahide, țesături de bumbac, încălț., bere ș.a. Artizanat. C. f.: 517 km. Căi rutiere: 16,5 mii km. Moneda: 1 C. f. a. franc = 100 centimes. Exportă bumbac (cca. 1/2), animale vii, piei și pielicele, orez ș.a. și importă produse agricole, mașini, utilaje și mijloace de transport, produse petroliere, produse chim., conf. ș.a. – Istoric. În sec. 11 se stabilesc pe terit. B.F. triburile mossi, care întemeiază regatele: Mossi, Ouagadougou, Yatenga și Dagombe. Ocupat în 1896-1901 de francezi, terit. B.F. a fost inclus î n componența coloniei Sénégalului Superior – Niger (1904-1919). În 1919-1932 și 1947-1958, a fost colonie de sine stătătoare în cadrul Africii Occidentale Franceze, iar între 1932 și 1947 a fost împărțit între Coasta de Fildeș, Niger și Sudanul Francez. Sub presiunea mișcării de eliberare națională, care a luat avînt după cel de-al doilea război mondial, B.F. a obținut (1958), autonomia internă în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat republică independentă sub numele de Volta Superioară. În 1966, în urma unei lovituri de stat militare, condusă de locotenent-colonelul Sangoulé Lamizana, Constituția a fost suspendată și Adunarea Națională dizolvată. În 1970, a fost votată o nouă constituție, în baza căreia a fost aleasă, pe patru ani, o Adunare Națională. În 1974, Constituția a fost abrogată. Adunarea Națională dizolvată și activitatea partidelor politice suspendată. în urma loviturii de stat militare din aug. 1983 puterea este asumată de căpitanul Thomas Sankara, care decide în 1984 schimbarea numelui țării în B.F. O nouă lovitură de stat a adus la putere pe căpitanul Blaise Campaoré (1987). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte împreună cu Camera Deputaților.

ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir (de bumbac, de in sau de cânepă) răsucit subțire, folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă = evident fals, mincinos. A întinde ața = a întrece orice măsură. Se ține (numai) într-un fir de ață = abia se mai ține; fig. a fi în mare primejdie. A-l trage ața la ceva = a fi mânat de un imbold irezistibil spre o țintă. A spune din fir până-n ață = a spune tot, de la început până la sfârșit. Mai multă ață decât față = jerpelit. Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața = costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; fig. trudă multă și folos puțin. Nici un capăt de ață = nimic. Până-ntr-un cap(ăt) de ață = tot. Viață cusută cu ață = viață grea. ♦ (La pl.) Zdrențe. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial) Direct la..., fără să se abată din drum. Acea măiestrită șosea... se-ntinde ață până la bariera Ploieștilor (ODOBESCU). ♦ (Pop.) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fig. Dâră subțire. ♦ (La pl.) Dâre băloase pe care le prezintă uneori zeama de varză. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform (Nerophis ophidiontares). – Lat. acia.

AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator de sticlă pentru clocitul ouălor de pește. – Din auto1- + selector.

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.

BARBÉTĂ, barbete, s. f. 1. Fiecare dintre cele două smocuri de barbă lăsate să crească pe părțile laterale ale feței. V. favorit. 2. Bucată de parâmă folosită la legarea baloanelor și a bărcilor pentru a le fixa și manevra cu ușurință. – It. barbetta.

BASTÓN, bastoane, s. n. 1. Băț care servește de reazem în timpul mersului. ♦ Lovitură dată cu un asemenea băț. 2. (Rar) Baton. – It. bastone.

BATÁL1, batale, s. n. Groapă săpată în pământ pentru depozitarea țițeiului, a noroiului rezultat prin săpare sau a diverselor reziduuri de fabricație, în industria petrolului.

BATÁL2, batali, s. m. Berbec castrat. – Tc. battal.

BATALIÓN, batalioane, s. n. Subunitate militară formată din mai multe companii. ♦ Fig. Mulțime, masă. [Pr.: -li-on] – It. battaglione (rus. batalion).

BATÁNT, -Ă, batanți, -te, adj. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care se închide singur, printr-o mișcare de rotație în jurul unei axe situate la o extremitate. – Fr. battant.

BATÁRD, -Ă, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care are unele caractere din scrierea rondă și altele din cea cursivă; (despre penițe) de o fabricație specială spre a servi la acest fel de scriere. ♦ (Substantivat, f.) Literă care face parte din această scriere. – Fr. bâtard.

BATARDÓU, batardouri, s. n. Incintă construită în apă în interiorul căreia, după evacuarea apei, se execută lucrări pentru fundații de poduri etc. – Fr. bâtardeau.

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (Reg.) Betelie. 2. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. – Lat. vitta.

BÁTĂR adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. ♦ (Cu valoare de conjuncție, urmat de „că”) Cu toate că, deși. – Magh. bátor „deși”.

BATÓC s. n. v. batog.

BATÓG, batoguri, s. n. Spinare de morun sau de nisetru, sărată și afumată; p. ext. carne de pește sărată și afumată. [Var.: batóc s. n.] – Sb. batok, rus batog.

BATOJÍT, -Ă, batojiți, -te, adj. (Reg.) Fără putere; stors, istovit (de bătrânețe). – Comp. rus batožit´.

BATOLÍT s. m. Rocă în formă de masiv. – Fr. batholite.

BATÓN, batoane, s. n. Bucată (de vanilie, de ciocolată, de ceară etc.) lunguiață sau în formă de bastonaș. – Fr. bâton.

BATOZÁR, batozari, s. m. Muncitor care aprovizionează batoza cu cereale destinate treieratului. – Din batoză + suf. -ar.

BATÓZĂ, batoze, s. f. Mașină de treierat. – După fr. batteuse.

BĂGĂTÓR, -OARE, băgători, -oare, adj. (În expr., mai ales ir.) Băgător de seamă = care observă, care e atent (la ceva); precaut, circumspect, prudent. ♦ (Substantivat; fam.) Supraveghetor. ♦ (Substantivat) Persoană care introduce snopii la batoză. – Din băga + suf. -(ă)tor.

BĂTĂIÓS, -OASĂ, bătăioși, -oase, adj. Căruia îi place să se bată; iute, neastâmpărat; violent, impulsiv. – Din bătaie + suf. -os.

BĂTĂLÍE, bătălii, s. f. Ansamblu de ciocniri prin care se caută obținerea de rezultate militare importante, angajând numeroase forțe armate, desfășurate pe spații întinse și într-un timp mai mult sau mai puțin îndelungat; luptă. ♦ Fig. Încordare, efort în vederea îndeplinirii unui scop. Bătălia pentru îndeplinirea planului.Ngr. batalia (<it.).

BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. (Adesea substantivat) Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se bată. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ăuș.

BERBECÁT, -Ă, berbecați, -te, adj. (Despre capul unui animal) Cu fruntea bombată ca a berbecului; (despre botul sau fruntea lui) cu profil convex. – Din berbec + suf. -at.

BETEÁG, -Ă, betegi, -e, adj. 1. Schilod, infirm. 2. (Reg., adesea substantivat) Bolnav. – Magh. beteg.

BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteálă s. f.] – Ngr. petáli.

BETEGEÁLĂ s. f. v. betejeală.

BETEGÍ vb. IV. v. beteji.

BETEGÍE, betegii, s. f. (Rar) Beteșug. – Din beteag + suf. -ie.

BETEJEÁLĂ, betejeli, s. f. Beteșug. [Var.: betegeálă s. f.] – Din beteji + suf. -eală.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) schilodi. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată.

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”.

CAMBODGEA (KAMPUCHIA), stat în SE Asiei, în S Pen. Indochina; 181 mii km2; 8,06 mil. loc. (1989). Limba oficială: khmera; limba uzuală: franceza. Cap.: Phnom Penh. Orașe pr.: Battambang, Kompong Cham. Este împărțit în 18 prov. și două orașe. Centrul țării este ocupat de o întinsă cîmpie drenată de fl. Mekong, cîmpie înconjurată în E, V și N de podișuri nu prea înalte (Dand, Rael, Muong) iar în S de M-ții Kravanh (alt. max. 1.813 m). Climă tropical-musonică, cu precipitații abundente. Pe terenurile arabile (16,9% din supr. țării) se cultivă orez (1,5 mil. ha, 2,1 mil. t 1988), porumb (115 mii t 1989), manioc, batate, trestie de zahăr (220 mii t 1989), tutun, bumbac, banane (112 mii t 1989), arbori de cauciuc (26,5 mii t 1989), iută ș.a. Se cresc bovine (2 mil. capete, 1989), bubaline (730 mii capete, 1989), porcine (1,55 mil. capete 1989). Pescuit: 70 mii t (1988). Pădurile acoperă c. 3/4 din supr. țării. Resurse de cărbune, min. de fier, de cupru, aur, sare. Ind. C. produce cherestea, ciment, țesături, încălț., conserve, țigarete ș.a. C. f.: 1,4 mii km. Căi rutiere: 15 mii km. Moneda: 1 riel = 100 sen. Exportă cauciuc natural (c. 80%), orez, iută, porumb, lemn și produse din lemn, pește, tutun, ș.a. și importă mașini și utilaje, mijloace de transport (c. 40%), petrol și produse petroliere (c. 30%), produse chimice, conf., textile ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, s-au constituit în primele veacuri d. Hr. statele Fu-nan (în S Pen. Indochina) și Cen-la (în valea fl. Mekong). În sec. 9-13 pe terit. C. a existat unul dintre cele mai dezvoltate și mai puternice state din SE Asiei, Imp. Kambujadesa și s-a dezvoltat civilizație khmeră (v. Angkor). După destrămarea acestuia, în sec. 14-18, terit. C. a fost invadat și supus, cu unele întreruperi, de către statele Thai și Vietnam. În a doua jumătate a sec. 19. terit. C. a fost ocupat de către francezi și transformat în protectorat (1863) și apoi în colonie (1884) a Franței (sub denumirea de C.). În 1887 C. a fost inclusă în Uniunea Vamală Indoneziană. În anii celui de-al doilea război mondial, C. a fost ocupată de japonezi. Stat independent din 1953. În 1970, o lovitură de stat, îndreptată împotriva prințului Norodom Sihanouk, șeful statului, a marcat declanșarea unui război civil. Lupta împotriva regimului instaurat de Lon Noi – dusă de Frontul Unit Național, constituit (1970) sub conducerea lui Norodom Sihanouk, și de Guvernul Regal de Uniune Națională – continuă pînă în 1975, cînd forțele khmere își instituie controlul asupra întregului terit. național. În 1975 este promulgată o nouă Constituție, statul adoptînd denumirea de Kampuchia Democrată. În 1976, Sihanouk este constrîns să se retragă din funcția de șef al statului. Adunarea Reprezentanților Poporului desemnează, în 1976, Prezidiul de Stat, în frunte cu Khieu Samphan, și guvernul, condus de Pol Poth. Regimul khmerilor roșii s-a angajat într-o campanie de restructurare socialistă a societății soldate cu un milion de victime (execuții și morți în lagăre de muncă forțată). Duritatea represiunii a generat mari nemulțumiri în rândurile populației. În dec. 1978, în zone în care acționau forțe ostile guvernului, se formează Frontul Unit Național pentru Salvarea C. (F.U.N.S.K.), condus de Heng Samrin. În dec. 1978-ian. 1979 pe terit. C. are loc o intervenție militară vietnameză. În ian. 1979, guvernul părăsește Phnom Penh-ul, care este ocupat de forțele F.U.N.S.K. În 1979, O.N.U. cere încetarea tuturor ostilităților militare în C., retragerea imediată a trupelor străine și soluționarea diferendelor dintre părțile în conflict prin mijloace pașnice. La Phom Penh esre proclamată Republica Populară Kampuchia, șeful statului fiind președintele Consiliului de Stat. Organul legislativ devine Adunarea Națională, organul executiv Consiliul de Miniștri, iar partid unic devine Partidul Popular Revoluționar. În 1982, forțele de rezistență formează un guvern de coaliție care reunește pe partizanii prințului Norodom Sihanouk, președinte al Frontului Unit Național, cei ai khmerilor roșii (Khieu Samphan – vicepreședinte) și cei ai lui Son Sann, președintele Frontului de Eliberare a Poporului Khmer. În 1989, guvernul de la Phom Penh a schimbat denumirea țării în C., proclamînd „neutralitatea” sa permanentă; în sept. ultimele trupe vietnameze s-au retras din țară, și s-au anunțat alegeri libere. În baza unui acord, încheiat în ian. 1991, între părțile în conflict s-a decis încetarea ostilităților. La 23 oct. 1991 a fost semnat, la Paris, un tratat de pace între reprezentanți ai guvernului și al celor trei grupări din mișcarea de rezistență, plasînd în mod provizoriu C. sub un regim de tutelă O.N.U., în așteptarea alegerilor. Consiliul Național Suprem, prezidat de prințul Norodom Sihanouk, reîntors în țară în nov. 1991 și desemnat șef al statului pînă la alegerile prezidențiale din 1993, asigură conducerea țării.

pompier, pompieri s. m. 1. celibatar. 2. văduv.

bâtă1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică.

bâtă2, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bâtă; bătaie.

BÓLTĂ, bolți, s. f. 1. Element de construcție cu suprafețe curbe și cu suprafața inferioară bombată în sus, care acoperă în întregime un spațiu, o încăpere, o clădire etc. sau constituie elementul principal de rezistență al unei construcții. ♦ Fig. Cer2. ♦ (Arh.; rar) Arcadă. ♦ Construcție ușoară în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Acoperiș în formă de arc, format din ramurile dese ale copacilor. ♦ Încăpere sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Gang (cu tavan arcuit). 2. (Reg.) Prăvălie, dugheană. 3. (Reg.) Căruță cu coviltir. [Var.: (reg.) boáltă s. f.] – (1) Sb. bolta (<it.), (2) magh. bolt (<it.).

BOMBÉU, bombeuri, s. n. Partea întărită și bombată care formează vârful încălțămintei. – După fr. bombé.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) bâtă. – Magh. bot.

a pune țuiul pe batac expr. (intl., înv.) 1. a înceta o acțiune. 2. a renunța la ceva. 3. a se muta, a pleca, a-și schimba domiciliul.

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva).

rabatate s. f. pl. lovituri pe spinare.

CAPUL VERDE 1. Republica ~, stat situat în Oc. Atlantic, în arh. vulcanic cu același nume aflat în largul coastelor Africii, la 600 km V de Dakar; 4,1 mii km2; 337 mii loc. (1989). Limba oficială: portugheza. Ins. pr.: Sao Tiago (Santiago), Santo Antao, Sao Nicolau, Boa Vista, Fogo, Maio. Cap.: Praia (în ins. Sao Tiago). Relief muntos. Alt. max.: 2.829 m (vf. Fogo). Climă tropicală cu frecvente perioade de secetă. Expl. de sare (5 mii t, 1986). Pe c. 10% din supr. țării se cultivă trestie de zahăr, manioc, batate, tutun. Mici plantații de bananieri. Creșterea animalelor (bovine, porcine, caprine). Fabrici de țigarete, de băuturi alcoolice ș.a. Pescuit (5.372 t, 1988). Turism. Moneda: 1 escudo = 100 centavos. Exportă banane (c. 40%), preparate din pește (c. 40%), zahăr, sare și importă cereale, produse petroliere, produse alim., autovehicule ș.a. Escală maritimă și aeriană. – Istoric. Descoperite de portughezi pe la mijlocul sec. 15, în deceniul 7 a început colonizarea lor; între 1581 și 1640 a fost posesiune spaniolă, apoi colonie a Portugaliei. În 1956 a fost creat Partidul African al Independenței din Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde (P.A.I.G.C.) (din 1980, Partidul African al Independenței Din Capul Verde – P.A.I.C.V.). În 1962 a început insurecția armată împotriva dominației portugheze. După răsturnarea regumului dictatorial din Portugalia (1974), C.V. și-a proclamat la 5 iul. 1975, independența, sub actuala denumire. C.V. este o republică. Șeful statului este președintele republicii. Organul legislativ este Adunarea Națională Populară. 2. Cap în Africa Occidentală, situat pe coasta Sénégalului, la 14º45’ lat. N și 17º33’ long. V. În apropiere (17º32’ long. V) se află capul Almadies, cel mai vestic punct al continentului.

scăriță, scărițe s. f. (dim.) lovitură executată în fotbal prin introducerea labei piciorului sub mingea aflată pe gazon, lovitură ce imprimă mingii o traiectorie lobată.

sfârtecar, sfârtecari s. m. pl. (intl.) persoană are obișnuiește să se bată cu cuțitul; criminal care folosește arme albe.

CARTOF (‹ germ.) s. m. 1. Plantă din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și cu tulpini subterane îngroșate (tuberculi) de formă rotundă, ovală sau alungită, conținînd 14-27% amidon și vitaminele A, B și C (Solanul tuberosum). Originar din America de Sud, c. a fost introdus în cultură în România la sfîrșitul sec. 18. ♦ Tuberculul acestei plante, folosit în alimentație, în ind. alim. și ca furaj. ♦ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul din cartofi. 2. Cartof dulce = batat.

CERKESSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), centru ad-tiv al Reg. Autonome Karaceaevo-Cerkessă, pe rîul Kuban, la SE de Krasnodar; 113 mii loc. (1989). Echipamente frigorifice și electrotehnice, produse chim. Ind. alim. și prelucr. lemnului. Vechiul nume: Batalpașinsk.

BURLÁC, burlaci, s. m. (Adesea adjectival) Bărbat necăsătorit; celibatar, holtei, becher. – Rus, ucr. burlak.

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pântece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult (având pântecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.

VERDÉTE, verdeți, s. m. (Reg.) 1. (Iht.) Boiștean. 2. Larva fluturelui-de-varză. 3. bâtă scurtă și groasă de lemn verde. – Din verde + suf. -ete.

TRÁGĂ, trăgi, s. f. 1. Unealtă de scos gunoiul sau prășitura de pe arie, formată dintr-o scândură groasă cu două brațe de care se leagă tânjala. 2. Vas făcut din fructul curcubetei, în care se păstrează lichide; recipient care servește pentru a trage din butoi băuturile alcoolice. – V. targă.

CHICAGO [șicágəu], oraș în N S.U.A. (Illinois), port (22,9 mil. t – 1990) la L. Michigan; 8,18 mil. loc. (1988, cu suburbiile Gary, South Chicago, East Chicago). Mare nod de comunicații. Nouă aeroporturi (O’Hare, cel mai mare din lume – 59,1 mil. pasageri, 1989). Piață mondială pentru animale și grîu. Mare centru financiar și ind.: combinate siderurgice, constr. de aparataj electrotehnic și electronic (uzinele concernului „Zenith”), mașini agricole, utilaj greu (uzinele concernului „International Harverster”), vagoane, locomotive și motoare Diesel (uzinele concernului „Pullman”), ind. chimică, prelucr. petrolului, mase plastice, conserve de carne (mari abatoare). Important centru cultural (universități, institut de arte frumoase, muzeu de istorie naturală etc.). Aici a avut loc, la 1 mai 1886, o grevă în amintirea căreia muncitorii din multe țări ale lumii sărbătoresc ziua de 1 Mai.

ÎMPETELÁT, -Ă, împetelați, -te, adj. (Pop.) Împodobit cu beteală. – Din împetela (rar întrebuințat, < în- + peteală).

CHIHUAHUA [ciuáua] 1. Oraș în N Mexicului, centru ad-tiv al statului cu același nume, în Sierra Madre Occidental, la 1.423 m alt.; 520 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centru minier (aur și argint). Prelucr. lemnului. Catedrală barocă (sec. 18). Muzee. Universitate (1954). Întemeiat în 1709. 2. Stat în Mexic; 244,9 mii km2; 2,25 mil. loc. (1989). Expl. forestiere și de min. auroargentifere, plumb și zinc. Porumb, trestie de zahăr, batate etc. Creșterea animalelor.

CHILIA VECHE, com. în jud. Tulcea, pe brațul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brînzeturi și de conserve din pește. Morărit; abator. Complex de creștere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicată de bizantini la sfîrșitul sec. 10; în ev. med., a avut un rol comercial și strategic. Stăpînită de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat înainte de 1372 sub autoritatea Țării Românești; cucerită de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Țara Românească (în 1447), a fost dobândită de Ștefan cel Mare în 1465; în 1479 a fost demantelată.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km2 (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 ºC, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang/fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K2 = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m3, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi o sursă de lumină, pentru ca razele ei să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Fr. camoufler.

CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). – V. camufla.

CIAD (TCHAD) 1. Stat în Africa central-nordică; 1,3 mil. km2; 5,54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și araba. Cap.: N’Djamena. Orașe pr.: Sarh, Moundou, Abéché. Eset împărțit în 14 prefecturi. Relief variat cu munți semeți în N în plin deșert al Saharei (M-ții Tibesti, 3.415 m alt. max. din țară), cîmpii acoperite de dune de nisip, podișuri (Ennedi, în NE), munți mai scunzi (1.300-1.600 m) în S. Climă ecuatorial musonică în S și tropical deșertică în rest, ariditatea accentuîndu-se spre N. Vegetație xerofită în Sahara, de stepă în Sahel, savană și păduri tropicale în S. Expl. de sare; resurse de uraniu, staniu, bauxită. Se cultivă bumbac (125 mii t, 1989) și arahide (80 mii t, 1989) pentru export, iar pentru consumul local manioc, sorg, mei, porumb, batate ș.a. Pomicultură (curmali, citrice, mango). Se cresc bovine (4,1 mil. capete, 1989), caprine (2,3 mil. capete, 1989), ovine (2,3 mil. capete, 1989), cămile. Pescuit: 110 mii t (1988). Se produc țesături din bumbac, ulei de arahide, țigarete, zahăr (28 mii t, 1989) ș.a. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 40 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă bumbac (c. 90%), carne, produse din piele ș.a. și importă utilaje și mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum, combustibili. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, s-au constituit statele Kanem (sec. 9; din sec. 14, Bornu), Wadai (sec. 14) și Bagirmi (sec. 16). La sfîrșitul sec. 19, terit. C. a fost ocupat de francezi, care l-au transformat în colonie, inclusă pînă în 1958 în Africa Teritorială Franceză. În 1958, C. a devenit republică în cadrul Comunității Franceze, avînd doar autonomie internă; la 11 aug. 1960 și-a proclamat independența de stat. Între 1960 și 1975, șeful statului și guvernului a fost F. Tombalbaye ucis în urma unei lovituri militare. Conflictul politic, etnic și religios, încă din 1963, se accentuează în perioada după 1975, cînd ciocnirile dintre facțiunile militare rivale iau forma unui război civil. În ciuda unor repetate tentative de mediere ale Organizației Unității Africane între 1978 și 1982, luptele dintre forțele fidele președintelui Goukoni Oueddei (șef al statului în 1979-1982) și cele ale generalului H. Habré (prim-min. în 1978-1979 și președinte din 1982) provoacă importante pagube materiale și dezorganizează complet economia țării. Tensiunile cu Libia și Sudanul, precum și instabilitatea internă au cunoscut o recrudescență în anii 1989-1990. Forțele armale ale C., cu ajutorul unui contingent francez, au alungat trupele libiano-sudaneze din țară (1990). Potrivit Constituției din 1989, puterea executivă este deținută de președintele republicii, iar cea legislativă de Adunarea Națională. 2. Lac cu apă dulce în partea centrală a Africii Ecuatoriale pe terit. Nigeriei, Ciadului, Camerunului și Nigerului, într-o regiune endoreică, la 240 m alt.; în C. se varsă rîurile Chari și Logone; supr. variabilă; 10-26 mii km2. Ad. max.: 4-11 m. Țărmuri mlăștinoase. Faună avicolă și piscicolă bogată.

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larva țânțarului sau a strechei. [Var.: carabéte s. m.] – Din carab[ar] (puțin folosit) + suf. -ăț.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul.Expr. A mânca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mâncare îmbietoare; fig. a dori, a-i plăcea mult ceva. A mânca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag. A mânca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a distruge pe cineva. A (sau a-i) mânca cuiva zilele (sau viața, sufletul) = a amărî, a chinui pe cineva. A mânca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru cineva. A mânca bătaie (sau trânteală, papară, pumni, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie, a fi bătut. A-și mânca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. A(-și) mânca (sau a-i mânca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi banii sau averea. A mânca pe cineva = a păgubi, p. ext. a submina. A nu (mai) mânca pâine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu (mai) conviețui cu cineva, a nu (mai) avea raporturi de intimitate sau de prietenie cu cineva. (Despre cai) A mânca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. A mânca ca un lup (sau cât șapte) = a mânca foarte mult. A mânca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mânca puțin. A-și mânca unghiile = a-și roade unghiile. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgârcit. A-i mânca cuiva câinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om mic de statură sau bleg. (Refl. impers.) Se mănâncă = se ia masa. ♦ (În expr.) A fugi (sau a alerga) mâncând pământul (sau de mănâncă pământul) = a fugi foarte repede. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. A trăi din... ♦ Fig. A omite litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișca, a ciupi. ♦ (Despre boli sau agenți distructivi) A roade, a măcina. 3. Tranz. A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. A-l mâna (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pământ etc.) A mistui, a înghiți, a nimici, a absorbi. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești) A face să sufere, a chinui. 6. Refl. Fig. (Despre oameni) A se certa, a-și face rău unul altuia. [Prez. ind. și: (reg.) mânc] – Lat. manducare.

CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s. n.] – Magh. csatló.

CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Fr. célibat (lat. lit. caelibatus).

CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită; burlac, holtei. – După fr. célibataire.

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. ♦ Fig. Strălucire, scânteiere. – Din zâmbi + suf. -et.

ZIBÉTĂ, zibete, s. f. Mamifer carnivor cu părul cenușiu pătat cu negru, care trăiește în Africa (Viverra zibetha).Fr. zibeth.

analfabét (a-nal- / an-al-) adj. m., s. m., pl. analfabéți; adj. f., s. f. analfabétă, pl. analfabéte

fápt1 s.n. 1 Lucru petrecut în realitate; împrejurare, întâmplare reală; circumstanță concretă. ◊ Fapt divers v. divers. ◊ Loc.adv., adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Stare de fapt v. stare. ◊ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. În baza faptelor de limbă... am susținut că „u” final a dispărut (ROSET.). 2 Acțiune, faptă (săvârșită de cineva). Se vede că pașteți boboci de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR.). ◊ Expr. Fapt împlinit = a) acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; b) situație iremediabilă sau inatacabilă. 3 (jur.) Orice eveniment susceptibil de a avea consecințe juridice. ◊ Fapt juridic = a) faptă involuntară, săvârșită fără a urmări producerea unor efecte juridice; b) acțiune săvârșită voluntar pentru a produce efecte juridice. Eroare de fapt v. eroare. Fapt penal v. penal. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în fapt (sau asupra faptului) = a surprinde pe cineva în momentul când comite ceva (rău); a prinde în flagrant delict. 4 Ceea ce există în realitate și este observabil; fenomen (3). 5 (pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Început. Târziu! căci faptul zile în slavă se repede (EMIN.). ◊ Loc.adv. În faptul zilei (sau al dimineții) = la începutul zilei (sau al dimineții). În faptul serii (de seară) = pe înserate. Fig. În faptul tinereții = la începutul tinereții. Vezi cum soarele s-aprinde În faptul tinereții (ALECS.). ◊ Expr. A da în fapt de zori v. zori. 6 (pop.; în credințe și superstiții) Vrajă, farmec. ◊ Expr. A țipa fapt (pe cineva) v. țipa. ♦ Boală de stomac și de ficat produse prin vrajă. 7 (entom.; pop.) Larva-de-strigă (Acherontia atropos). 8 (bot.; reg.) Trifoiaș (Trifolium campestre). ◊ Compus: fapt-mânănțăl = feciorică (Herniaria glabra). • pl. -e, (înv.) -uri / lat. factum.

ZALHANÁ, zalhanale, s. f. (Turcism) Abator. [Var.: zahaná s. f.] – Tc. salhane.

COD1 (‹ fr., lat. codex „culegere”) s. n. 1. Ansamblul unor reguli de conduită, de precepte, de prescripții; documentul ce le cuprinde. 2. (Dr.) Culegere de legi; codex (3). 3. Act normativ, cuprinzînd sistematizarea și unificarea principalelor norme dintr-o anumită ramură a dreptului (ex. c. civil, c. de procedură civilă, c. de procedură penală, c. muncii, c. penal). 4. Sistem de semnale sau de semne convenționale cu semnificații bine precizate, ale căror combinații sînt folosite pentru transmiterea unor mesaje (ex. c. Morse, c. Bodo, c. telegrafic). ◊ C. meteorologic = sistem de simboluri adoptat prin convenție internațională, pentru transmiterea concisă, rapidă și completă a mesajelor meteorologice necesare elaborării hărților sinoptice. ◊ C. de semnale = dicționar în care sînt înscrise semnificațiile combinațiilor de semnale optice, acustice sau radio, între nave și uscat. ◊ C. de pavilioane = ansamblul format din numărul minim de pavilioane, flamuri și triunghiuri necesare pe o navă pentru a semnaliza conform unui cod de semnale. 5. (INFORM.) Corespondență biunivocă între simboluri a două alfabete (în general unul este format din cifrele unui sistem de numerație), avînd drept scop trecerea de la o formă de reprezentare a informației la alta. ◊ C. ASCII (A[merican] S[tandard] C[ode] for I[nformation] I[nterchange]) = c. cu șapte cifre binare pentru alfabetul format din cifrele zecimale, literele mari și mici ale alfabetului englez, semnele de punctuație, operatorii aritmetici și logici, simbolurile pentru controlul comunicației și editare. ◊ C. binar = c. alcătuit din cifrele sistemului de numerație binar, 0 și 1. ◊ C. mașină = c. binar în care fiecare cuvînt cu sens corespunde unui simbol al alfabetului format din operațiile pe care le poate executa o unitate centrală de prelucrare. 6. C. genetic = sistem unic în care mesajul genetic se găsește în însăși structura acizilor nucleici: ansamblul codonilor determină secvența aminoacizilor în proteine; ordinea înlănțuirii lor este dirijată de un ARNm, matrice pentru ARNt, care se atașează pe ea succesiv, conform regulii de complementaritatea bazelor nucleice (adenină, uracil, citozină); fiecărui codon din ARNm îi corespunde un ARNt care poartă un anticodon. Identificarea codonului corespunzător unui anume loc în acid se face cu ajutorul unui tabel ce rezumă c.g. universal, în care fiecare codon are, în ordine, o bază la stînga, una în partea de sus și a treia în dreapta tabelului.

*abatór n., pl. oare (fr. abattoir, d. abattre, a doborî. V. abat). Barb. Tăĭetoare, zalhana, locu unde se taĭe vitele.

abitír adv. (turc. pers. abeter, mai luminos). Munt. Fam. Maĭ dihaĭ, și maĭ și, maĭ tare, maĭ mult: fugea maĭ abitir ca un ogar.

bacalá f. (ngr. bakalâs). Un mare pește marin (Canada, Irlanda ș.a.) din al căruĭ ficat se scoate „untura de pește” (gadus mórrhua). V. batog și morugă.

bacĭ m., pl. tot așa (rudă cu badea și bădia, care se reduc la vsl. bratŭ, frate, de unde vin formele familiare: sîrb. bató, frate, tată, rut. bátĭo, tată, rus. bátĕa, bátĭka, tată, părinte, preut, ceh. vechĭ bátia, „frate, rudă, tovarăș”, moravic „unchi”). Din aceste forme Românu a făcut bacĭ, bade, bădie și bitu. De la rom. bacĭ vine ngr. Epir básios, alb. baț, frate mai mare; bg. bacó, nene, bg. sîrb. bač, văcar, bačija, brînzărie, stînă; pol. bacza, ceh. bača, vătav; ung. bács, nene, bácsa, bacĭ. Nene, bădie (Ban. ș.a.). Șefu cĭobanilor (un om maĭ bătrîn care face cașu ș.a.). Fig. Iron. Orășean cu înfățișare de șef de cĭobanĭ: ce caută acest bacĭ în bibliotecă? – V. scutar.

COIMBATORE, oraș în S Indiei (Tamil Nadu), în Pod. Deccan; 965 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă, constr. de mașini textile, tăbăcărie, alim. (cafea, zahăr). Centru cinematografic.

balî́c m. (din turc. kalkan-balyghy, kalkan-balyk, adică „pește ca un scut”). Sud. Calcan. S.n., pl. urĭ (d. rus. balýk). Batog de nisetru.

*adiabátic, -ă adj. (vgr. adiábatos). Fig. Impenetrabil, impermeabil din partea călduriĭ.

*bastárd, -ă s. și adj. (it. bastardo, din basto [și fr. bátard din bát], tarniță, șea ordinară ca a conductorilor de catîrĭ, pin aluz. la relațiunile acestor conductorĭ cu servitoarele de hanurĭ, adică „copil de tarniță”. De aci și germ. bastard. V. baĭstruc). Copil natural (din părințĭ necăsătorițĭ între eĭ). Fig. Degenerat pin corcirea rea: rasă bastardă. Litere bastarde (răŭ zis batarde), un fel de litere intermediare între cursive și rătunde (adică: rătunde aplecate).

*bastón n., pl. oane (it. bastone, fr. bâton; ngr. bastúni). Băț în care oameniĭ se sprijină orĭ cu care se apără de cîni. Lovitură de baston: ĭ-a tras un baston. Bucată dintr’un pachet de ciocolată (fals baton, după fr. bâton). Insigna unor demnitățĭ: bastonu de mareșal. De-a bastonu, un joc copilăresc. V. cĭomag, sceptru, topuz.

1) bat, bătut, a bate v. tr. (lat. battúere, pop. battére, it. báttere, pv. batre, fr. battre, sp. batir, pg. bater). Lovesc, daŭ loviturĭ: a bate calu cu biciŭ. Fac să intre lovind: a bate cuĭe, parĭ. Formez lovind: a bate feru, monetă. Dansez: a bate hora, brîu. Bătăturesc, umblu mult, străbat: a bate drumurile, văile. Înving: a-ĭ bate pe dușmanĭ. Atac, asediez (vechĭ): a bate o cetate. Luminez, arunc lumină: mă bate soarele în față. Sun: ceasornicu bate treĭ ore. Amestec: a bate oŭă. Suflu: mă bate vîntu. Stric, vatăm: bruma bate viile. Pedepsesc: bate-ĭ, Doamne, pe ceĭ răĭ. (Adeseori în blesteme serioase: bată-te Dumnezeŭ; saŭ în glumă: bată-te norocu; bată-l să-l bată, blestem maĭ mult glumeț). V. intr. Ciocănesc, izbesc: a bate la ușă (saŭ în) ușă. Arunc lumina: bate luna pintre ramurĭ. Suflu: bate vîntu. Latru: bat cîniĭ la om. Palpit: îmi bate inima. Ud, izbesc: bate ploaĭa, grindina; rîu bate’n mal. Ajung, străbat: pușca bate departe. Am reflexe, mă apropiĭ de: un alb care bate în galben. Am înclinațiune saŭ afecțiune: cel căruĭa-ĭ plac lucrurile dulcĭ nu prea bate cu vinu. V. refl. Mă lupt: Romaniĭ S’au bătut cu Cartaginejiĭ. Mă clatin, mă agit: mi se bate inima de frică. Mă ating, mă izbesc: ramurile se bat unele de altele de vînt. A se bate (despre caĭ), a se împreuna p. reproducere. Bat podurile (stradele. V. pod), drumu, pavaju, umblu haimana. Bat măsura (în muzică), o însemn. Bat toba (fig.), divulg. Bat cărțile, joc în cărțĭ (Mold.). Bat șaŭa ca să priceapă ĭapa, fac aluziune. Bat cîmpiĭ, aberez, aiurez. Bat cuĭva capul, importunez, plictisesc cu vorba. Soba bate la cap, emite acid carbonic, care produce durere de cap. Bate la ochĭ, atrage atențiunea (propriŭ și fig.). Bat putineĭu, fac unt. Bat mingea, joc mingea. Bat berbeciĭ, îi jugănesc. Bat în coarda cuiva, vorbesc cum îĭ place luĭ. Mă bate gîndu saŭ mă bat cu gîndu, mă gîndesc să fac. Bat din buze, rămîn fără cele necesare și simt lipsa lor. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, ajută-l pe altu că să n’ai tu la nevoie cele necesare. Îmĭ bat capu cu ceva, mă gîndesc la ceva, mă ocup adînc de ceva. Îmĭ bat joc. V. joc. A bate în tobă (Trans.), a vinde la mezat, la licitațiune, a vinde cu toba.

2) bat, -ă adj. pl. bețĭ, bete. Nord. Beat.

1) batál m., pl. ĭ (turc. battal, nefolositor, scos din uz, greoĭ, fără treabă). Berbec castrat (bătut). Adv. A sta batal pe capu cuĭva (infl. de bat 1), a sta sotnic, a te ținea de el (V. hatal). – Și batár. V. băteală.

2) batál n., pl. urĭ și e (germ. ?). Munt. Lung șanț de scurgere (ca pe marginea uneĭ șosele).

3) batál n., pl. urĭ și e (d. bat 1). Olt. Filcă, lopată de bătut mingea (rev. I Crg. 13, 116).

batalamá și (ob.) pat- f. (turc. ar. bataláma, anularea unui act). Iron. Certificat, act, diplomă: bine că m’am văzut cu palamaua la mînă!

*batalión n., pl oane (fr. bataillon, d. it. cattagli ne). Unitatea de luptă a infanteriiĭ, compusă din maĭ multe companii (4) și care formează o parte: 1/2, 1/3 saŭ 1/4 a regimentuluĭ. (Deja la N. Cost. 2, 60, după rus. pol.). Școala de batalion, teoria și practica evoluțiunilor batalionuluĭ. Fig. Iron. Ceată, gloată: batalioane de calicĭ.

batár V. batal.

*batárd V. bastard.

bátă f., pl. ete (din beată, d. lat. vĭtta, panglică; cat. sp. pg. beta). Betelĭe, bantă, bentiță. Pl. Cingătoare de rochie orĭ de pantalonĭ, o fășie foarte lungă, uneorĭ ornată cu fluturi și cu mărgele. A da pe bete afară, a alunga cu ocărĭ orĭ cu forța. V. brîŭ, curea.

bátăr V. batîr.

*álibi n. (cuv. lat. care înseamnă „aĭurea”). Jur. Absență dintr' un loc probată pin [!] prezență într' altu.

batî́r și bátîr conj. (ung. bátor). Mold. Pop. Cel puțin, barim: batîr atîta să cîștig și eŭ. – Pin Trans. și bátăr și báter, pin Suc. și bátră.

batóg și -óc n., pl. urĭ (rus. vsl. batógŭ, băț, baston; sîrb. batok, batog. Cp. cu germ. stockfisch, batog, adică „pește – baston”, fiindcă e țeapăn). Pește mare (crap, morun, bacalá) uscat orĭ și afumat. V. morugă.

batogésc (mă) v. refl. (d. batog). Fam. Mă usuc, mă fac ca batogu, mă zbîrcesc: om batogit. V. bătucesc.

*batón V. baston.

*batóză f., pl. e (fr. batteuse, „bătătoare”). Mașină de treĭerat, treierătoare. Fig. Iron. Femeĭe grasă. Aparat de redus metalele’n foĭ.

COMĂNEȘTI, oraș în jud. Bacău, în aval de confl. rîului Asău cu Trotuș; 25.144 loc. (1991). Expl. carbonifere (primele din 1828). Termocentrală. Combinat pentru industrializarea lemnului (mobilă curbată, placaj, cherestea); produse alim. Declarat oraș în 1952.

bărbát m. (lat. barbatus, cu barbă; it. barbato, sp. pg. barbado. D. rom. vine ngr. varvátos, iar din ngr. vine alb. varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe: Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos: cîne bărbat, femeĭe bărbată.

bătáĭe f., pl. ăĭ (lat. baitualia, pop. baitalia; it. battaglia, fr. bataille, sp. batalla. D. rom. vine alb. bataĭă, spaĭmă. V. bătălie, năbădăĭ). Acțiunea de a lovi, de a bate: a da, a aplica (și fam.) a trage o bătaie. Luptă, bătălie. Scornire, gonire, hăituĭală (la vînătoare). Palpitațiune: bătaĭe de inimă. Suflare: bătaĭe de vînt. Ajungere, străbatere: bătaĭa puștiĭ, a soareluĭ. Acțiunea și timpu cînd peștele îșĭ depune icrele (boiște). Muz. Tact, măsură. Bătaĭe de cap, chinuire a mințiĭ, cugetare multă. Plictiseală (din partea cuĭva). Bătaĭe de joc, deriziune.

bătălíe f. (ngr. batália, d. it. battáglia, de unde și sîrb. batalija. V. bătaĭe). Luptă între armate.

bătătór, -oáre adj. Care bate. Bătător la ochĭ, izbitor (fr. frappant), atrăgător de atențiune. S.f., pl. orĭ. Scuturătoare, vergĭ împletite de scuturat covoarele și mobilele. Legătură de fășiĭ de hîrtie puse într’un băț de alungat muștele. Batoză. V. apărătoare, tiripleașcă.

bătăúș, -ă adj. Iubitor de a bate saŭ tocmit cu plată ca să-ĭ bată pe alțiĭ (maĭ ales la alegerĭ).

băteálă f. pl. elĭ (d. bat). Nord. Ban. Olt. Bătătură (la pînză). Est. Muncă măruntă și multă. A-ĭ sta cuĭva băteală, a te ținea de capu cuĭva (a-ĭ bate capu) să facă ce doreștĭ tu. A-țĭ sta băteală să, a dori mult (să terminĭ ceva). V. batal 1.

COMORE, Republica Federală Islamică a Comorelor, stat în V Oc. Indian, în arh. cu același nume, la NV de ins. Madagascar; 2,2 mii km2; 448 mii loc. (1989). Cap.: Moroni. Limbi oficiale: araba și franceza. Ins. pr.: Grande C., Anjouan, Mohéli. Insulele au aspectul unor platouri vulcanice alt. 300-600 m), ușor fragmentate și dominate de numeroase conuri vulcanice (alt. max. Mt. Karthala, vulcan activ, 2.361 m). Climă tropical-oceanică. Supr. cultivată (44,9%) este ocupată de plantații de bananieri, arbori de cafea, cacao, vanilie; pentru consumul intern se cultivă orez, bumbac, batate, manioc. Fabrici de ciment, uleiuri aromate vegetale, rom. Creșterea ovinelor, bovinelor și caprinelor. Pescuit: 5,5 mii t (1988). Nu are căi ferate. Căi rutiere: 765 km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă scorțișoară și vanilie (80%), uleiuri vegetale aromate, cuișoare, copra ș.a. și importă produse petroliere, orez, carne și produse din carne, zahăr ș.a. – Istoric. Posesiune franceză din 1886. În 1968 obține o largă autonomie internă. În urma unui referendum se proclamă la 6 iul. 1975 republică independentă. În 1976, Franța a organizat un referendum în ins. Mayotte, parte integrantă a C., majoritatea populației pronunțîndu-se pentru menținerea statutului de „colectivitate teritorială”. Referendumul a fost condamnat de O.N.U. Adunarea Generală a organizației cerînd stabilirea suveranității C. asupra insulei. Potrivit constituției din 1978, puterea executivă este deținută de președinte, care este și prim-min., iar cea legislativă de Adunarea Legislativă.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

bătucésc v. tr. (d. bat). Trans. Mold. Bat mult ca să se îndese: caș bătușit (BSG. 1937, 96). – Și zu-, bat mult ca să se scuture. V. batogesc, bătăturesc.

bătút, -ă adj. Lovit, agitat: bătut de vînturĭ, (și fig.) bătut de gîndurĭ. Bătăturit, călcat, netezit: drum bătut. Țesut des: pînză bătută. Ornat: bătut cu pietre scumpe. Stricat, vătămat: vie bătută de brumă, boĭ bătuțĭ de jug. Fig. Nenorocit, pedepsit: om bătut de Dumnezeŭ. Bătut la cap, smintit. Berbec bătut, batal. Un franc bătut, un franc într’o singură monetă, în opoz. cu: un franc mărunte saŭ mărunțele (adică în parale mărunte). Munt. Lapte bătut (de unde și bg. batut), chișleag, laptele rămas după luarea smîntîniĭ și bătut.

băutor, -oáre adj. Care bea fără să se îmbete. – Vechĭ iar azĭ Olt. Trans. be-.

beat, beată adj., pl. bețĭ, bete (lat. bĭbĭtus, băut, de unde s’a făcut bebetus, apoĭ bet, iar de aci beat după fem. beată și anal. luĭ treaz, breaz, maĭ ales că treaz e chear opusu luĭ beat). Tare amețit de băutură: beat de rachiŭ. Fig. Foarte emoționat (vesel): beat de bucurie, de mîndrie. – În nord bat, bată, pl. tot bețĭ, bete.

abatorizá vb. I. tr. A tăia animalele la abator, prelucrând carnea. • prez.ind. -ez. / abator + -iza. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.

*aprobatór, -oáre adj. (lat. approbátor). Care aprobă.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.

berbéc și berbéce m. (lat. vervex, pop. berbex, -écis; it. berbice, fr. berbis. D. rom. vine ung. berbécs). Masculu oiĭ, arete. Un fel de mașină (grindă) cu care Romaniĭ izbeaŭ și spărgeaŭ porțile și zidurile în războĭ. Marele cĭocan pe care aparatu numit titan îl ridică și-l lasă ca să bată piloțiĭ. Un semn al zodiaculuĭ (Martie).

berbeteág și ghergheteág, -ă adj. pl. egĭ și ege (ung. borbeteg, beat, d. bor, vin, și beteg, beteag). Mold. Fam. Mahmur, amețit, hăbăuc, zăpăcit, buĭmac. A umbla ghergheteaga (adv.), a umbla buĭmac. - Berb- la Săgh., Cr. și rev. I. Crg. 2, 55.

bertelíe V. betelie.

CONGO, Republica Populară ~, Stat în Africa Ecuatorială; 342 mii km2; 2,25 mil. loc. (1989). Limba de stat: franceza. Cap.: Brazzaville. Orașe pr.: Pointe-Noire, Loubomo ș.a. Este împărțit în nouă regiuni și șase comune. Țara corespunde unui podiș întins și puțin înalt (alt. max. 1.040 m) care coboară în trepte spre E (către valea fl. Congo/Zair, care este navigabil în întregime pe terit. C.) și domină în SV o îngustă cîmpie litorală. Climă ecuatorială cu temperaturi constante (27-32ºC) și precipitații bogate (1.200-1.700 mm/an). C. 2/3 din terit. este acoperit de o pădure tropicală umedă (arbori de cauciuc, mahon, okoumé, abanos). Expl. de petrol (7,39 mil. t, 1989); se mai extrag min. de cupru, zinc, diamante și săruri de potasiu. Activitatea agricolă antrenează c. 60% din populația activă. Se cultivă pe 0,5% din supr. țării bananieri, arahide, palmieri de ulei, arbuști de cacao, cafea, trestie de zahăr (400 mii t, 1989), tutun, ananas (155 mii t, 1989). Pentru consumul intern se cultivă orez, porumb, manioc (760 mii t, 1989), batate. Se cresc caprine, ovine, bovine. Pescuit: 41,8 mii t (1988). Ind. C. este reprezentată de întreprinderi de prelucr. a lemnului, a produselor agricole (zahăr, 35 mii t, 1989, țigarete, ulei de palmier ș.a.) și de ciment, îngrășăminte chimice, textile ș.a. C. f.: 1.040 km. Căi rutiere: 12 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă petrol (90%), produse petroliere, lemn și produse din lemn, diamante, zahăr ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse alim., bunuri ind. de larg consum, produse chimice, textile ș.a. – Istoric. Din sec. 15-16 pe terit. C. au existat mai multe formațiuni statale (Makoko, Loanga). La sfîrșitul sec. 19 terit. actual al C. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie; între 1910 și 1958 a fost inclus, sub denumirea de Congo Central, în componența fostei Africi Ecuatoriale Franceze; în 1958, C. a fost proclamat rep. (cu autonomie internă) în cadrul Comunității Franceze, iar la 15 aug. 1960 a devenit stat independent, sub numele de republica C. (din dec. 1969, Republica Populară C.). În 1969-1977, șeful statului a fost N. N’Gouabi, după asasinarea căruia (mart. 1977), organul suprem al puterii de stat a devenit Comitetul Militar al Partidului Congolez al Muncii (P.C.M.). Șeful statului și al guvernului este președintele, iar puterea legislativă este exercitată de Adunarea Națională Populară.

béte pl. V. bată.

beteág, -ă adj., pl. egĭ, ege (ung. beteg, bolnav, d. mgerm. de sus wêtac, wêtage, durere, boală). V. meteahnă. Vătămat, infirm.

beteáhnă V. meteahnă.

betegésc v. tr. (d. beteag). Vatăm, schilodesc.

*betél m., pl. (fr. bétel, d. ind. betie). Un fel de piper agățător. S.n. Un amestec de substanțe (în care foile de betel formează baza) pe care indieniĭ îl mestecă în gură. V. sacîz.

betelíe f. (din bertelie [Lex. Bud.] infl. d. bată-bete și ruda cu it. bertelle și fr. bretelles, bretele, d. vgerm. brittil, frîŭ. Dac., 2, 651). Cingătoarea izmenelor, pantalonilor saŭ fusteĭ (o bată lată cusută de această îmbrăcăminte). – În Olt. betélcă, pl. ĭ (Cdr.).

beteșúg n., pl. urĭ (ung. betegség). Infirmitate.

*asimilát, -ă adj. Făcut asemenea cu alțiĭ. Ofițer asimilat, ofițer necombatant (medic, farmacist) egal în grad și drepturĭ cu unu combatant.

caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile [!] lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear [!] p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin [!] pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ [!] însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe [!], trînteală: na și ție un caftan!

CONVERTIBILITÁTE (‹ fr., lat.) s. f. Caracteristică a unei monede de a putea fi schimbată de persoane particulare, companii, instituții financiare cu alte monede, devize-aur, devize-argint, fără restricții sau control guvernamental. C. dă dreptul deținătorului unei bancnote de a pretinde și obliga banca de emisiune de a accepta, la cerere și la paritatea oficială, schimbarea bancnotei respective. C. presupune existența unei economii dezvoltate sau a depozitelor de valori internaționale (aur, dolari S.U.A. etc.).

bitirmeá și betermeá f. pl. ele (turc. bitirmé, în bloc, în total). Pe la 1800. Învoială, angajament.

*cartóf-dúlce (batat, batată) s. m., pl. cartófi-dúlci

blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.

GARÁFĂ (CARÁFĂ) (< ngr., fr.) s. f. Sticlă cu gâtul strâmt și partea de jos bombată; conținutul unei astfel de sticle.

*blăstắm (est) și blestém (vest) n., pl. e (d. a blăstăma, ca și lat. pop. blastéma; fr. blâme, sp. pg. lástima). Invocarea urgiiĭ dumnezeĭștĭ contra cuĭva, ca: ardă-l focu, bată-l Dumnezeŭ saŭ (în glumă), bată-l norocu. Nenorocire de care nu poțĭ scăpa: e un blăstăm pe capu Jidanilor să n’aibă țară. – Vechi blăstem.

Republica Coreea, situată în partea de S a Pen. Coreea; 99,1 mii km2; 42,38 mil. loc. (1989). Limba oficială: coreeana. Cap.: Seul (Sǒul). Orașe pr.: Pusan, Taegu, Inchǒn, Kwangju. Este împărțită în nouă prov. și cinci orașe speciale. Expl. de cărbuni (19 mil. t, 1989), min. de fier, cupru, plumb, zinc, wolfram (2,2 mii t, 1987), grafit (107,3 mii t, 1987, locul 3 pe glob), azbest, aur (7.000 kg, 1987), caolin. Ind. țării produce energi3 electrică (94,5 miliarde kWh, 1989), oțel (10,9 mil. t, 1987), fontă (15,14 mil. t, 1989), cupru rafinat (179 mii t, 1989), zinc (241,7 mii t, 1989), utilaje industriale, material feroviar, autovehicule (1,1 mil. buc., din care 847,2 mii t, 1989), nave maritime, aparate de radio, televizoare, magnetoscoape, anvelope (24,5 mil t, 1989), hîrtie de ziar (442,8 mii t, 1989), ciment (30,1 mil t, 1989), textile, produse chimice, produse alim., conserve de pește ș.a. Pe terenurile arabile (21,6% din supr. țării) se cultivă orez (8,2 mil. t, 1989), orz, ovăz, porumb, soia, batate (600 mii t, 1989), cînepă, tutun ș.a. Pomicultură. Se cresc bovine (2 mil. capete, 1989), porcine (4,85 mil. capete, 1989), viermi de mătase. Pescuit: 2,73 mil. t. (1988). C. f.: 6,3 mii km. Căi rutiere: 54,7 mii km. Moneda: 1 won = 100 chon. Exportă mașini, utilaje, electronică, mijloace de transport (c. 40%), textile (1/3), produse chimice, produse siderurgice, produse agricole ș.a. și importă mașini, utilaje, mijloace de transport, combustibili, materii prime și semifabricate, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. După războiul din 1950-1953, R.C. și-a refăcut economia devenind o țară cu o industrie dezvoltată și o mare exportatoare de produse industriale. Regimul lui Li Sîn Man a fost răsturnat în 1960. În 1961 a fost instaurată dictatura militară a gen. Pak Cijan Hi (asasinat în 1979). Sub presiunea manifestațiilor populare, puterea executivă a fost constrînsă să facă însemnate concesii pentru introducerea unui sistem politic democrat. Alegerile prezidențiale din 1987 au fost cîștigate de Ron Tae Woo. Prin constituția din același an, puterea executivă era deținută de președintele republicii, iar cea legislativă de Adunarea Națională.

CORREGIDOR, ins. în Arh. Filipine, la intrarea în G. Manila; c. 5,2 km2. Aici și în Pen. Bataan de la N s-au desfășurat mari lupte între trupele americane și cele japoneze. Ocupată de japonezi (6 mai 1942) și recucerită de americani (16 febr. 1945).

*celibát n., pl. e și urĭ (lat. caelibatus, d. caelebs, celibatar). Starea celuĭ necăsătorit, burlăcie.

*celibatár, -ă adj. și s. (fr. célibataire, d. célibat, celibat). Necăsătorit, burlac.

bobotésc v. intr. (sîrb. bobotiti, a murmura, bobatati, a tremura de frig. V. bobot). Ard cu mare flacără, pălălăĭesc. Mă unflu, mă obrintesc, mă inflamez: buba bobotește. V. refl. Apele s’aŭ bobotit (s’aŭ unflat), rana s’a bobotit. Fig. Mă mîniĭ. Mă unflu, mă inflamez: fața i s’a bobotit de coșurĭ. – În Cov. mă bobotez.

SERVAIS [servé], Raoul (n. 1928), regizor belgian. Personalitate proeminentă a filmului de animație europeană. Realizator al unor parabole cu substrat politic, inspirate din problematica actualității, care păstrează unitatea stilistică, dar au o grafică radical schimbată de la o operă la alta („Chromophobia”, „Sirene”, „A vorbi sau a nu vorbi”, „Operațiunea X 70”, „Harpya”).

COTABATO, oraș în Filipine (ins. Mindanao), port la G. Moro (M. Celebes); 104,2 mii loc. (1989). Ind. zahărului, și conservelor de pește. Prelucr. lemnului. Întemeiat ca fort spaniol în 1862.

boghét, -étă adj. (d. boaghe, adică „cu fața bucălată, ca bufniței”, ca buhos, d. buhă). Mold. Cu capu gogoneț de multe pene orĭ bucălat, vorbind de găinĭ și cocoșĭ orĭ și de copiĭ: bată-l untu scurteĭ (numele vaciĭ) și oŭăle bogheteĭ și zama cucuĭeteĭ (găiniĭ cucuĭate)!

cherpedén și -din n., pl. e (turc. kerpedin, pop. kerpetin, d. ar. kelbeteĭn). Mold. sud. Clește de scos piroane. – Îm Munt. Dobr. -del.

RĂZBOIUL CIVIL DIN SPANIA (1936-1939), război izbucnit în urma rebeliunii naționaliștilor spanioli, conduși de F. Franco, la 18 iul. 1936, împotriva Republicii Spaniole (proclamată în 1931). După trei ani de lupte, datorită intervenției Germaniei și a Italiei, republicanii au fost înfrânți. Alături de republicanii spanioli au luptat voluntari din întreaga lume: peste 35000 din 54 de țări. Din România au participat combatanți de ambele părți beligerante.

cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.

cĭobótă f., pl. e (rut. čóbit, gen. čóbota; rus. čëboty, cĭobote de marochin, d. tăt. čabata, care vine d. pers. [de unde și turc.] čabatan, cĭobote marĭ; it. ciabatta, încălțăminte uzată, pv. sabata, fr. savate, picard chavate, sp. zapata). Mold. Cizmă, încălțămînt care acopere [!] picĭoru pînă la genunchĭ. Fig. Iron. Om igno-rant [!], tureatcă. (Pînă pe la 1848, maĭ toțĭ băr-bațiĭ [!] purtaŭ cĭobote. Azĭ poartă maĭ mult țăraniĭ, jidaniĭ bătrînĭ, soldațiĭ călărĭ și maĭ rar ceĭ pe jos. În Ungaria și părțile ve-cine [!] eĭ, poartă și țărancele. Orășeniĭ poartă ghete, pe care le vîră în galoșĭ cînd e noroĭ și în șoșonĭ cînd e zăpadă saŭ numaĭ ger). În Mold. nord. cibotă și cĭubótă. În Munt. cĭoboată, cizmă saŭ gheată grosolană.

IANCA 1. Lac clastocarstic (de crov) cu apă sărată, în C. Brăilei, lângă orațul cu același nume; 3,32 km2. Seacă în anii secetoși. 2. Oraș în jud. Brăila, în C. Brăilei; 12.826 loc. (1998). Aerodrom. Expl. de țiței. Fabrici de zahăr și de brânzeturi; morărit și panificație. Abator de păsări. Centru viticol și de vinificație. Declarat oraș în 1989. Bisericile Sf. Treime (1834) și Sf. Ioan Botezătorul (1885). Stație de c. f. 3. Com. în jud. Olt; 4.620 loc. (1998). Centru viticol. Biserica Adormirii Maicii Domnului (ante 1834), în satul Potelu; în satul Ianca, menționat documentar în 1560, se află bisericile Sf. Ioan Botezătorul (1842) și Sf. Nicolae (1848-1858).

CRĂCIÚN (lat.) s. n. Sărbătoare creștină a nașterii lui Iisus Hristos; se celebrează la 25 dec., iar după stil vechi la 7 ian. ◊ Postul Crăciunului = unul dintre marile posturi de peste an care se ține de la 15 nov. la 24 dec. ◊ Pom. de C. = brad sau ramură mare de brad împodobită cu beteală, globuri, dulciuri, jucării și lumînări în ajunul C.Moș C. = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă jucării și dulciuri copiilor, în noaptea de C.

RIUA [ríau] (RIOUW [ríou]), arhipelag indonezian în S Mării Chinei de Sud, între ins. Sumatera și pen. Malacca, separat de statul Singapore prin str. Singapore, iar de ins. Sumatera prin str. Berhala; 5,9 mii km2. Ins. pr.: Bintan, Batam, Rempang, Karimun. Relief deluros, granitic, cu alt max. de 722 m. Expl. forestiere, de petrol și gaze naturale, bauxită și staniu. Culturi de orez, porumb, ceai ș.a. Plantații de cocotieri, arbori de cafea, piper ș.a. Explorat de olandezi în 1596 și controlat de aceștia până în sec. 18. Aparține Indoneziei din 1950.

HAMADᾹN, oraș în NV Iranului, la poalele masivului Elvend, la 1.650 m alt; 406,1 mii loc. (1994). Important centru comercial (lână, piei, fructe uscate). Covoare, stofe de lână, țesături din bumbac, pielărie, produse alim. (vinuri). Mausoleul Gombad-e’Alavῑyān (sec. 12, reconstruit în sec. 14). În antichitate s-a numit Ecbatana.

brabéte V. vrabie.

HAITI 1. Vechiul nume al ins. Hispaniola. 2. Republica ~ (République d’Haïti/Repiblik Dayti), stat în America Centrală insulară, în partea centrală a arh. Antilele Mari (M. Caaraibilor), cuprinzând treimea vestică a ins. Hispaniola și mai multe ins. mici din apropiere (Île de la Gonâve, Île de la Tortue, Île à Vache ș.a.); 27,8 mii km2; 7,2 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: franceza și creola haitiană. Religia: creștină (catolici 80%, protestanți 10% ș.a.), credințe africane (voudou). Cap.: Port-au-Prince. Orașe pr.: Cap-Haïtien, Gonaïves, Les Cayes. Este împărțit în nouă departamente. Relief predominant muntos (2/3 din terit.; alt. max. în vf. Morne la Selle, 2.674 m) mai semeț în SE, calcaros, iar în rest podișuri (în centru și N) și câmpii litorale. Climă tropicală, nuanțată de relief, cu două sezoane ploioase (mai-iul. și sept.-oct.); puternice uragane afectează ma ales coasta sudică. Temp. medie anuală este de 27ºC, iar precipitațiile însumează c. 2.500 mm în sezoanele ploioase și c. 500 mm în extrasezon. Vegetație tropicală în câmpii, aridă și semiaridă în munți (pădurile acoperă doar 3,7% din terit.). Lipsit practic de resurse min. (mici zăcăminte de min. de fier, cupru aur, argint, sulf, sere; cele de bauxită s-au epuizat), H. are o economie dominată de o agricultură de subzistență, ce nu asigură necesarul intern. terenurile arabile reprezintă 32,6% din supr. țării, pe care se cultivă porumb, orez, manioc, sorg, tutun, bumbac, arahide, fasole, batate (200 mii t, 1993), igname, legume; în 1993, existau plantații de mango (230 mii t), arbori de cafea (34 mii t, singura cultură comercială) și cacao, trestie de zahăr (2,6 mii t), bananieri, ananas, citrice. Creșterea animalelor (mii capete, 1993): bovine (800), porcine (200), caprine (910). Ind. produce componente electronice, material sportiv, textile și conf., jucării, ciment, cherestea, încălț., medicamente, produse alim. (zahăr, rom, conserve, țigarete, brânzeturi, uleiuri eterice). Pescuit. Cf.: 354 km. Căi rutiere: 4 mii km. Navigație pe râul Artibonite (160 km). Turism: capitala și orașele Cap-Haïtien, (ruinele palatului Paulinei Bonaparte, citadele și ruinele castelului Sanssouci al regelui Henri Christophe – 1811) și Les Cayes (fort, arsenal sec. 18-19). Moneda: 1 gourde = 100 centimes. Export: cafea, zahăr, rom, lemn prețios, mango, jucării și articole sportive, produse electronice. Import: produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (5 dec. 1942), care a denumit-o La Isla Española (Hispaniola) și a întemeiat aici (1943) fortul Navidad, nucleul localității Isabela, primul oraș spaniol de teritoriul american. În secolul următor a devenit una dintre principalele baze ale piraților francezi, veniți din insulele Tortuga și Cayman. În mai puțin de un secol populația băștinașă, formată din indienii arawak și tainos, a fost exterminată și înlocuită, treptat, cu sclavi negri aduși din Africa Centrală și de Vest, care erau folosiți pe plantațiile de tutun, indigo, trestie de zahăr și cafea. Prin Tratatul de la Ryswik (1697), partea de V a insulei a fost cedată de spanioli, francezilor, care au denumit-o Saint-Domingue. În sec. 18 a cunoscut o deosebită prosperitate. În preajma Revoluției Franceze, compoziția etnică era: 465.000 de negri, 30.000 de francezi și 27.000 mulatri. Încurajați de primirea drepturilor politice (1790), în 1791 sclavii negri s-au revoltat, sub conducerea lui Toussaint L’Ouverture, și au ocupat întreaga insulă. Intervenția Franței (carre, prin Tratatul de la Basel, 1795, anexase și partea spaniolă) a restabilit temporar autoritatea metropolei. O nouă răscoală, condusă de Jean Dessalines, a fost încununată de succes, trupele franceze fiind alungate. La 1 ian. 1804, întreaga insulă și-a proclamat independența, sub numele de H. (recunoscută de Franța în 1825), iar Dessalines a devenit împărat (1804-1806), sub numele de Iacob I. A urmat o perioadă de instabilitate politică, în urma căreia, partea de E a insulei s-a proclamat independentă (1844), sub denumirea de Republica Dominicană (cu populație hispanică). În 1859, partea de V a devenit și ea republică (cu o populație francofonă), rămânând însă pradă convulsiilor politice. În perioada 1915-1934, S.U.A. a ocupat H., încercând să stabilizeze situația, dar fără succes. După o perioadă de haos, în sept. 1957, François Duvalier (Papa Doc) a instaurat un regim dictatorial sângeros, sprijinit de poliția politică secretă (Tonton Macoutes), continuat după moartea lui (1971), de fiul său, Jean Claude Duvalier, în forme mai atenuate. Confruntat cu ostilitatea crescândă a populației, Jean Claude Duvalier a părăsit H. (1986), puterea fiind luată provizoriu de armată. Încercarea de a institui un regim democratic nu a izbutit, conflictele și tentativele de lovitură de stat multiplicându-se rapid și ducând la pauperizarea accentuată a țării. La 6 dec. 1990, cu o mare majoritate, a fost ales președinte preotul catolic Jean-Bertrand Aristide (primul președinte ales democratic), dar care a fost răsturnat (30 sept. 1991) printr-o lovitură de stat a armatei și obligat să părăsească țara, în care s-a instalat un regim militar. La inițiativa O.N.U. și a Organizației Statelor Americane (O.S.A.) au fost impuse sancțiuni economice și o blocadă militară, solicitându-se revenirea la un regim democratic. În urma intervențiilor Consiliului de Securitate al O.N.U. (24 nov. v1992 și 31 iul. 1994), o forță multinațională (practic, americană) a ocupat H. (18-19 sep.t 1994) și l-a reinstalat pe Jean-Bertrand Aristide ca președinte. La expirarea mandatului oficial al lui Aristide (17 dec. 1995) a fost ales președinte René Préval (intrat în funcție la 7 febr. 1996), dar situația economică și tulburările interne continuă să fie o problemă. Republică prezidențială, potrivit Constituției adoptate în mart. 1987, parțial în vigoare. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Deputaților, iar cea executivă de un cabinet numit de președinte (ales pentru un mandat de cinci ani).

CUÁNTIC, -Ă (‹ fr. {i}) adj. Referitor la cuantă sau la cuantificare ◊ Teoria c. = teorie care stă la baza fizicii moderne, conform căreia emisia și absorbția de energie la nivel atomic sau subatomic se face sub formă de cuante. ◊ Logică c. = logica trivalentă propusă în 1944 de H. Reichenbach pentru a rezolva anumite probleme specifice mecanicii c.: conține trei valori: adevărat, fals și indeterminat, în sensul principiului de indeterminare al lui Heisenberg.

brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ; brăcilă, f, pl. e: se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f.

*bretélă f., pl. e (fr. bretelle. V. betelie). Pl. Cozondroace, pateștĭ, curea saŭ fășie care trece după umăr și susține pantaloniĭ (Bretele poartă de ordinar copiĭ și oameniĭ grașĭ. Țăraniĭ poartă curea saŭ brîŭ).

Alcithoë (sau Alcathoë), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbată de Dionysus în liliac, drept pedeapsă pentru faptul că le-a interzis sclavelor ei să participe la serbările date în cinstea zeului.

CUBA, Republica ~, stat în America Centrală insulară, ocupînd insula cu același nume și alte ins. mai mici din apropiere (în total c. 1.600 ins.); 111 km2; 10,51 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Havana. Orașe pr.: Santiago de Cuba, Camagüey, Holguin, Guantánamo. Este împărțit în 14 prov. și o municipalitate cu regim special. Relief ușor vălurit, care în E se ridică în masivul Sierra Maestra (alt. max.: 2.560 m). Climă tropicală cu precipitații abundente; cicloane (uragane) devastatoare afectează în fiecare an ins. Expl. de crom (13 mii t, 1987), nichel (35,9 mii t, 1987), cobalt, min. de fier, cupru, sulf, petrol. Terenurile agricole ocupă 55,3% din supr. țării. Cultura de bază o reprezintă trestia de zahăr (51,7% din supr. cultivată, 73,5 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), alături de care se mai cultivă – pe plantații – bananieri, mango, arbori de cafea, citrice. Pentru consumul intern se cultivă orez (550 mii t, 1989), batate, manioc, porumb ș.a. 25,3% din supr. țării este ocupată de pășuni pe care cresc bovine (4,93 mil. capete, 1989); creșterea porcinelor (2,5 mil. capete, 1989). Pescuit: 231,3 mii t. (1988). Este bine dezvoltată ind. zahărului (8,2 mil. t, 1989), a tutunului (279 mil. buc. țigări de foi, 15,4 miliarde țigarete, 1987), a alcoolului (rom), conservelor de fructe tropicale. Ind. țării mai produce: energie electrică (15,2 miliarde kWh, 1989), oțel, nichel (8,9 mii t, 1987), îngrășăminte chimice (fosfatice mai ales), autovehicule, mașini și utilaje ind., receptoare radio și de televiziune, anvelope, ciment (3,76 mil. t, 1989), țesături, produse alim. C. f.:14,7 mii km. Căi rutiere: 27 mii km. Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă zahăr brut (c. 3/4), alte produse alim., tutun, țigarete, min. de nichel, produse petroliere ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, combustibili, produse agro-alimentare, textile ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene (guanahatabei, cibonei și taino), C. (descoperită de Coulomb în 1492) a fost cucerită de conchistadorii spanioli, care au exterminat majoritatea populației băștinașe, iar pentru munca pe plantații au fost aduși, în sec, 16-19, sclavi negri din Africa. Lupta de eliberare națională împotriva dominației coloniale concretizată prin războiul din 1868-1887 și răscoala din 1895-1898, condusă de José Marti și Antonio Maceo, precum și Războiul Hispano-American (1898) au dus la proclamarea independenței Republicii C. la 12 febr. 1901. În 1925 a fost creat Partidul Comunist din Cuba. Dictatura lui Machado (instituită în 1925) a fost răsturnată în 1933, în urma unei puternice mișcări populare; ulterior, puterea a fost acaparată de un alt dictator, F. Batista (1940-1944 și 1952-1958). În cel de-al doilea război mondial, C. a făcut parte din coaliția antihitleristă. La sfîrșitul anului 1956, un grup de cubanezi, în frunte cu Fidel Castro Ruz, a organizat lupta armată împotriva dictaturii lui Batista; regimul acestuia a fost răsturnat șa 1 ian. 1959, puterea fiind preluată de un guvern condus de Fidel Castro Ruz. Acesta a introdus o politică de naționalizare, fapt ce a provocat embargoul american asupra comerțului cubanez. În 1961 a avut loc o tentativă de invazie a exilaților cubanezi în Golful Porcilor, care au fost respinși. Ca urmare, C. a fost exclusă din Organizația Statelor americane și supusă unei blocade comerciale (1962), pe care a reușit să o depășească datorită susținerii economice directe din partea U.R.S.S. Instalarea de către sovietici a unor rachete în C., în 1962, a provocat o criză între cele două mari puteri, soldată cu retragerea rachetelor. În 1976 a intrat în vigoare o nouă constituție. C. este o republică socialistă. Deteriorarea progresivă a situației economice și încordările politice au generat un masiv flux de emigrări legale și ilegale. Șeful statului și al guvernului este președintele Consiliului de Stat. Organul legislativ este Adunarea Națională a Puterii Populare.

REGIMENTELE GRĂNICEREȘTI, unitățile militare de români și de secui, înființate în 1762 de Curtea imperială de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de români cuprindeau oamenii liberi sau răscumpărați din iobăgie, de confesiune greco-catolică, scutiți de o serie de de sarcină de către stat și iobăgești în schimbul satisfacerii obligațiilor militare. S-au înființat două r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, și Regimentul al II-lea, cu sediul la Năsăud; în 1768 s-a mai înființat, în Banat, Batalionul I românesc, cu sediul la Caransebeș. Prin înființarea r.g., care urmau, în concepția organizatorilor. să slujească întru totul interesele Habsburgilor, se lărgea cercul românilor liberi și se întărea lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania.

UNIVÉRS (‹ fr., lat., it., engl.) s. n. 1. Tot ceea ce există, exceptând, pentru cei care admit, pe Dumnezeu Creatorul; cosmos. 2. Spațiul, cu patru dimensiuni (cele trei coordonate spațiale și timpul), ale cărui elemente sunt evenimentele. În cea mai mare parte a spațiului cosmic materia este extrem de rarefiată, fiind reprezentată îndeosebi prin ioni și particule elementare subatomice. Cea mai mare parte a materiei (99,9%) este concentrată în diverse corpuri cerești (stele, planete, quasari, pulsari ș.a.) care, împreună cu norii cosmici de pulberi și nebuloasele de gaze se grupează în galaxii, roiuri de galaxii și hipergalaxii. Întregul u. care a putut fi observat până în prezent (u. observabil) este străbătut de o radiație electromagnetică de fond. Aparatura tot mai perfecționată, ca și utilizarea sateliților artificiali și a sondelor spațiale, au lărgit continuu cunoștințele despre u. În prezent se consideră că u. cunoscut se află într-un proces de expansiune (ce pare a fi confirmat de deplasarea spre roșu a radiațiilor din spectrul heliului venite dinspre alte galaxii, care ar indica o creștere continuă a distanței dintre corpurile cerești). S-a conturat ideea acum 15-16 miliarde de ani u. observabil era alcătuit din particule și antiparticule comprimate într-un spațiu restrâns, fiind supuse unei presiuni enorme. A urmat o uriașă explozie (Big Bang) care a dus la expansiunea u.; a urmat formarea galaxiilor și a sistemelor solare. V. și galaxie. 3. Universul discursului (de discurs) = lucrurile considerate domeniu al obiectelor studiate în cadrul teoriei date, cu ajutorul mijloacelor respectivei teorii, și la care se referă propozițiile acesteia. 4. Fig. Mediul, cercul în care trăiește cineva.

colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă [!] mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert [!], nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara [!] ș. a.) care se ofera [!] maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept [!], a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză.

Baton, conducătorul carului lui Amphiaraus (v. și Amphiaraus).

*combatánt, -ă adj. și s. (fr. combattant). Care combate, care se bate, luptător (maĭ ales cu armele): sanitariĭ armateĭ nu-s combatanțĭ.

*compánie f. (rus. kompániĭa, d. fr. compagnie, care vine d. pain, pîne [!]; vfr. compain, tovarăș, cu care mănîncĭ pînea împreună; it. compagnia. V. cumpanie). Arm. Trupă pedestră (sfert de batalion) comandată de un căpitan. Companíe (fr. -gnie, it. -gnia). Grupă, ceată. Tovărășie, asociațiune, societate comercială saŭ alt-fel. Și compania, formulă care, pe o firmă, înlocuĭește numele celor-lalțĭ asociațĭ. În companíe, împreună, în tovărășie: în companíe cu cineva, în companía luĭ. Damă de companíe, damă care ține tovărășie alteĭa. V. guvernantă.

LABIRINTUL DIN CRETA (în mitologia greacă), operă arhitecturală, alăctuită dintr-un număr foarte mare de încăperi și coridoare cu o dispunere atât de complicată, încât ieșirea era aproape de negăsit. Construit de Dedal, în Creta, la porunca regelui Minos, pentru a-l închide pe Minotaur. Teseu a reușit să-l străbată ajutat de firul Ariadnei. Unul dintre simbolurile mitice ale L. este acela al lumii sau al vieții considerate o caerceră, ale cărui drumuri întortocheate nu pot duce, în cele din urmă, decât la moarte.

*cóncină f., pl. ĭ (vsl. kónĭčina, sfîrșit, moarte. V. concenie). bată-l cóncina, un blestem glumeț: De harnic, era harnic. Dar ce folos, bată-l cóncina! (Șez. 33, 21). – Și concínă, pl. ĭ și e (rus. končina, sfîrșit, moarte, de unde și ngr. kontsina, jocu conciniĭ). Un joc de cărțĭ foarte simplu.

ROMANAȚI, subunitate a Câmpiei Olteniei, situată în SE acesteia, între piemontul Oltețului (la N), râul Olt (E), fl. Dunărea (S) și râul Jiu (V), extinsă pe terit. jud. Dolj și Olt. Lungimea și lăț. max. sunt aprox. egale (c. 80 km). Este formată din mai multe câmpuri, relativ netede, cu înălțimi ce scad treptat de la N la S (de la 140-150 m la 40-60 m), precum și din terasele și luncile Jiului, Oltului și Dunării. În partea de S, terasele sunt ocupate, parțial, de nisipuri, mai ales în sectorul Dăbuleni-Ostroveni. Sistemul de irigații parțial repus în funcțiune. În perimetrul celei mai mari părți a C. Romanați a existat până în 1950, jud. Romanați (3.560 km2; 296.536 loc., 1 iul. 1937), cu 5 plăși, 3 orașe și 252 de sate. Este una dintre cele mai originale zone etnografice, în cadrul căreia se remarcă scoarțele bogat decorate cu modele policrome, țesăturile, lăzile de zestre, vasele ceramice (în special cele de Oboga), obiectele de port popular femeiesc (cămașa cu poale, vâlnicul sau zăvelciul, betelele, cojocul ș.a.).

ROTÓNDĂ (‹ fr., lat.) s. f. Construcție de zidărie de plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. ◊ În arhitectura clasică și neoclasică, construcție sau sală construită circular sau oval și acoperită de un dom. Se trage din tholus-ul grecesc. Construcții celebre în formă de r.: Panteonul din Roma (124), Villa Rotonda din Vicenza (1550), proiectată de Andrea Palladio, Chiswick House din Londra (1725), Memorialul Jefferson din Washington D.C. (1934-1941). ♦ Sală de plan circular înglobată unei construcții mai ample (ex. r. Ateneului Român din București).

Cyane 1. Nimfă din Sicilia care a încercat să-l împiedice pe Hades s-o răpească pe Persephone. Drept pedeapsă a fost preschimbată de către zeul mînios într-un izvor. 2. Fiica lui Liparus, regele ausonilor, și soția lui Aeolus.

SABA 1. Stat antic (milen. 1 î. Hr.), semilegendar, în SV pen. Arabia, pe teritoriul actual al Yemenelui, Potrivit mitologiei biblice, o regină din S. s-ar fi căsătorit în sec. 10 î. Hr. cu Solomon, regele statului israelito-iudeu. 2. Ins. în arh. Antilele Mici (M. Caraibilor) la 257 km ESE de ins. Puerto Rico; 13 km2. Relief vulcanic, cu alt. max. de 887 m. Localit. pr.: Bottom, Windwardside. Batate, bumbac, trestie de zahăr. Ocupată de olandezi în 1632, face parte din Antilele Olandeze.

SABATO, Ernesto (1911-2011), romancier și eseist argentinian. Romane psihologice în care experimentează tehnici narative moderne, conturând, într-un plan simbolic cu inflexiuni fantastice, destinul poporului argentinian („Îngerul întunericului”, „Tunelul”, „Despre eroi și morminte”, „Abaddón Exterminatorul”). Eseistică („Scriitorul și fantasmele sale”, „Individul și universul”).

Deianira, fiica regelui Oeneus și sora lui Meleager. Întors din Infern, unde umbra lui Meleager îl rugase s-o ia în căsătorie pe Deianira, rămasă pe pămînt fără nici un sprijin, Heracles îi cere acesteia la întoarcere mîna. După ce îl învinge în luptă pe zeul apei, Achelous (v. și Achelous), se căsătorește cu ea și au un fiu, pe Hyllus. O dată, pe drum, în timp ce părăseau Calydonul, ei se întîlnesc cu centaurul Nessus, îndrăgostit și el de Deianira (v. și Nessus). Centaurul încearcă s-o violeze, fapt pentru care între cei doi se încinge o luptă. Rănit mortal de Heracles, Nessus îi dăruiește înainte de a muri Deianirei un filtru miraculos cu care – după spusele lui – să-l poată face pe soțul ei s-o iubească veșnic. Curînd după aceea, aflînd de o infidelitate a lui Heracles, care se îndrăgostise de Iole, Deianira, rămasă acasă, îi trimite o cămașă îmbibată în filtrul miraculos. Cum o îmbracă, eroul e cuprins de flăcări mistuitoare și moare în chinuri cumplite (v. și Heracles). Auzind de sfîrșitul tragic al soțului ei și dîndu-și seama de înșelătoria și totodată de răzbunarea centaurului, Deianira se sinucide la rîndu-i.

SĂUCEȘTI, com. în jud. Bacău, situată pe interfluviul dintre Siret și Bistrița, pe cursul inferior al râului Turbata; 4.600 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Șerbești). În satul S. se află biserica Adormirea Maicii Domnului (ctitorie din 1825 a domnului Ion Sandu Sturdza, restaurată în 1860 de fiul său, Costache Sturdza), iar în satul Șerbești, biserica Sf. Nicolae (1843-1844, reparată în anii 1921-1922, cu un pridvor adăugat în 1929-1930) și un conac din 1890.

burlác m. (rut. rus. burlák, lucrător cu ziŭa la corăbiile de pe Volga, haimana). Celibatar, holteĭ.

RED RIVER [rivə] 1. Râu în S S.U.A., afl. dr. al fl. Mississippi la 80 km NNV de Baton Rouge; 1.638 km; supr. bazinului hidrografic: 241 mii km2. Izv. din Pod. Llano Estacado din E statului New Mexico prin râurile Salt Fork și North Fork. În timpul apelor mari, în apropiere de gura de vărsare, o parte din ape se revarsă în râul Atchafalaya, care debușează în golful cu același nume al G. Mexic. Formează parțial granița statelor Texas cu Oklahoma și Arkansas. Pe cursul mijlociu a fost construit (1944) barajul Denison, în urma căruia s-a format lacul Texoma (585 km2). Navigabil pe 725 km, până în apropiere de Shreveport. Hidrocentrale. Afl. pr.: Pease, Wichita, Sulphur, Quachita. 2. Râu în America de Nord (S.U.A. și Canada), format prin unirea la Breckenrigde a râurilor Otter Tail și Bois de Sioux, care izv. din lacul Traverse; 1.125 km (cu cel mai lung tributar); supr. bazinului hidrografic: 104,1 mii km2. Curge către N, formând granița între statele americane Dakota de Nord ș i Minnesota, apoi străbate partea de S a prov. Manitoba, trece prin orașul Winnepeg. Navigabil pentru vase mici în cursul inferior și mijlociu, până la Grand Forks (Dakota de Nord). Explorat în anii 1732-1733 de o expediție franceză condusă de Pierre Gaultier de Varennes de la Vérendrye. Cunoscut și sub numele de Red River of the North.

SARAWAK [səráüak] 1. Stat în Federația Malaysia, în VNV ins. Borneo; 124,4 mii km2; 2 mil. loc. (2000). Centrul ad-tiv: Kuching. Relief muntos, cu alt. max. de 2.438 m (vf. Murud) în partea centrală și de S și o îngustă câmpie litorală în N. Climă ecuatorială cu precipitații abundente pe litoral și vegetație luxuriantă. Expl. de petrol, bauxită, fosfați, antimoniu, min. de fier, aur și forestiere (pădurile ocupă 75% din supr. statului). Plantații de cauciuc, cocotieri și sagotieri; cânepă de Manila; piper. Culturi de orez, porumb, batate. Pescuit și vânătoare. Protectorat britanic din 1888, a fost ocupat de japonezi (1941-1945); în 1946 intră în componența coloniei Borneo de Nord a Marii Britanii. În 1963 intră în componența Malaysiei; formează (din 1966), împreună cu statul Sabah, Malaysia de Est. 2. V. Kuching.

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mĂ Daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

Heracles, vestit erou grec, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rîndul zeilor, devenind nemuritor. Heracles – numit de către romani Hercules – era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor (v. și Amphitryon). Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles. Dîndu-și seama de originea divină a lui Heracles, Amphitryon a consimțit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei față de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de nașterea copilului. Fiindcă Zeus – ca să-și ocrotească viitorul fiu – făgăduise regatul Argosului primului urmaș care se va naște din Perseus, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nașterile, să întîrzie nașterea lui Heracles și s-o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naște la șapte luni, revenindu-i lui Argosul (v. și Eurystheus), iar Heracles e purtat zece luni în pîntece de Alcmene. Mînia Herei continuă să se reverse și după naștere, de data asta însă asupra copilului. Într-o noapte, cînd cei doi frați se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi șerpi cu gîndul să-l ucidă pe Heracles. Fără să-și piardă cumpătul, Heracles, deși avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu cîte o mînă și-i sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezește toată casa cu țipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl crește însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Cînd Heracles crește, el își înspăimîntă părintele, ucigîndu-și dascălul, pe Linus, și acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimitp pe Heracles la țară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo pînă la vîrsta de optsprezece ani, cînd săvîrșește primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se unește cincizeci de nopți la rînd cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cît durează vînătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracles se întoarce acasă. Pe drum se întîlnește cu solii regelui Erginus, trimiși să ridice tributul la care erau supuși tebanii. El se luptă cu Erginus și îl învinge. Drept mulțumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracles pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut maui mulți copii. Urmărindu-l mai departe cu mînia sa divină, Hera îi ia mințile și, într-un delir furios, îl determină să-și ucidă copiii. În urma săvîrșirii acestei fărădelegi, eroul consultă oracolul de la Delphi. Pentru ispășire, Apollo îi poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care-l pune la felurite munci, Heracles săvîrșește cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de muncile (sau isprăvile) lui Heracles.Prima muncă este uciderea leului din Nemea, o fiară înspăimîntătoare care pustia ținutul respectiv. Eroul îl sugrumă apoi îl jupoaie de pielea îngrozitoare la vedere. Înfățișîndu-se mai apoi îmbrăcat în această piele lui Eurystheus, acesta, de frică, nu-i îngăduie să pătrundă în cetate ci îi poruncește să-și depună prada înaintea porților. Cu această ocazie eroul înființează Jocurile Nemeiene.A doua muncă a lui Heracles este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon și din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simțea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate, creșteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reușit să-i reteze capetele și, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să mai regenereze. La urmă el îi retează și capul cel nemuritor și, îngropîndu-l în pămînt, împinge deasupra lui o stîncă uriașă. Sîngele hidrei era și el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul și-a muiat săgețile în el, făcîndu-le astfel veninoase. – A treia muncă a lui Heracles este prinderea mistrețului de pe muntele Erymanthus. Groaznicul animal a fost urmărit de către erou prin mijlocul unor zăpezi înalte, pînă cînd, sleit de puteri, a fost prins. – A patra muncă a lui Heracles este prinderea unui căprior cu coarne de aur, care aparținea zeiței Artemis. Vestit prin iuțeala lui, căpriorul a fost fugărit un an încheiat de către erou, care, în cele din urmă, l-a ajuns în Arcadia și, rănindu-l ușor, a reușit să-l prindă. – A cincea muncă a lui Heracles este curățarea grajdurilor lui Augias. Augias, regele din Elis, avea peste trei mii de vite și grajdurile care le adăposteau nu mai fuseseră curățate de peste treizeci de ani. La porunca lui Eurystheus, Heracles s-a legat să le curețe într-o singură zi, cerîndu-i o răsplată lui Augias, dacă avea să reușească. Augias s-a învoit. Atunci eroul a schimbat cursurile rîurilor Alpheus și Peneus și, abătîndu-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape pînă-n seară. Cînd și-a cerut însă plata cuvenită, Augias a refuzat să-și țină făgăduiala, fapt pentru care avea să fie pedepsit mai tîrziu de către erou. – A șasea muncă a lui Heracles este distrugerea păsărilor stimfalide. În pădurile care împrejmuiau lacul Tsymphalis din Arcadia sălășluiau puzderie de păsări de pradă, care pustiau ținutul. Heracles le-a stîrpit ucigîndu-le cu săgețile sale otrăvite. – A șaptea muncă a lui Heracles este prinderea taurului din Creta. Odinioară, regele Minos voise să-i sacrifice taurul lui Poseidon dar, cucerit de frumusețea animalului, îl cruțase. Zeul mării se răzbunase, făcînd taurul să devină furios. Heracles a reușit să-l prindă și i l-a adus lui Eurystheus, care însă i-a redat libertatea. – A opta muncă a lui Heracles este îmblînzirea iepelor lui Diomedes. Diomedes, regele Thraciei, avea niște iepe sălbatice pe care le hrănea cu carne omenească. Heracles l-a ucis pe Diomedes și le-a dat iepelor lui să-i mănînce trupul. După ce s-au ospătat din carnea stăpînului lor, iepele au devenit blînde și s-au lăsat ușor prinse. Heracles i le-a dus și pe acestea lui Eurystheus. – A noua muncă a lui Heracles este dobîndirea cingătorii purtate de Hippolyte, regina amazoanelor. Cingătoarea îi fusese dăruită acesteia de însuși Ares, zeul războiului. Heracles i-o ia, după ce se luptă cu amazoanele, și o dăruiește fiicei lui Eurystheus. – A zecea muncă a lui Heracles este aducerea boilor lui Geryon (v. și Geryon), tot la porunca lui Eurystheus. Cirezile de boi ale lui Geryon se aflau pe insula Erythia, departe, către apusul lumii. Ca să ajungă acolo, eroul a străbătut deșertul Libyei, apoi Oceanul, iar ca să pună mîna pe boii lui Geryon, l-a ucis mai întîi pe Orthrus, cîinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurytion, uriașul care-i păștea și, în sfîrșit, pe însuși Geryon, monstrul cu trei trupuri, căruia-i aparțineau. După multe peripeții, Heracles ajunge cu bine din nou la Eurystheus, nu fără să fi avut însă de furcă pe drumul de întoarcere cu numeroși dușmani care-l atacaseră, vrînd să-i fure boii. – A unsprezecea muncă a lui Heracles este culegerea merelor din Grădina Hesperidelor. Merele acestea erau de aur, și ele aparțineau Herei, care le primise în dar, cu prilejul nunții ei cu Zeus, de la Gaea. Hera le dusese în Grădina Hesperidelor și i le dăduse în pază lui Ladon, un balaur uriaș cu o sută de capete. După ce cutreieră mări și țări, după ce trece prin Caucasus unde-l eliberează pe Prometheus (v. și Prometheus), Heracles ajunge la hiperboreeni, unde se afla faimoasa grădină, și, cu ajutorul lui Atlas, izbutește să fure merele și i le aduce lui Eurystheus. – A douăsprezecea – și cea din urmă – muncă a lui Heracles este aducerea lui Cerberus din împărăția umbrelor subpămîntene, cea mai grea încercare la care a fost supus eroul. În îndeplinirea acestei sarcini, el a fost ajutat de Hermes și de Athena. Ajuns în Infern, Heracles s-a întîlnit cu umbra lui Meleager – căruia, cu această ocazie, i-a făgăduit s-o ia în căsătorie pe Deianira (v. și Deianira) – cu Pirithous, cu Theseus și cu Ascalaphus, pe care i-a scăpat din chinurile la care erau supuși și, în sfîrșit, cu zeul Hades, care s-a învoit să i-l dea pe Cerberus cu condiția ca eroul să-l prindă fără să se servească de vreo armă. Strîngîndu-l cu amîndouă mîinile de gît, Heracles a reușit să-l stăpînească pe Cerberus și să-l tîrască după el, pe pămînt. La vederea lui Cerberus însă, Eurystheus a fost atît de înfricoșat încît s-a ascuns și n-a vrut să-l primească. Neavînd ce face cu el, Heracles l-a adus atunci înapoi în Infern. În afara acestor isprăvi, eroul a săvîrșit, în diferite împrejurări, numeroase alte acte de curaj și vitejie, care i-au dus faima și l-au făcut renumit. Printre ele se numără: 1. Expediția întreprinsă împotriva Troiei. Laomedon, regele Troiei, a refuzat să-i dea lui Heracles răsplata cuvenită pentru faptul că eroul a salvat-o pe Hesione, fiica regelui, din ghearele unui monstru îngrozitor. Heracles atacă cetatea, îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui și i-o dă de soție pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarășii lui de arme (v. și Hesione 1.). 2. Războiul împotriva giganților, în care eroul a luptat alături de olimpieni (v. Gigantes). 3. Războiul împotriva lui Augias, întreprins de erou datorită faptului că regele din Elis refuzase să-i dea plata cuvenită pentru că i-a curățat grajdurile. Cu ocazia victoriei, eroul a înființat Jocurile Olimpice. 4. Expediția organizată împotriva Pylosului, unde domnea regele Neleus (v. și Neleus), expediție în cursul căreia Heracles îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui în afară de unul singur, Nestor. Cu această ocazie Heracles a rănit mai mulți zei, printre care pe Hera și pe Ares. 5. Războiul împotriva Spartei (v. și Hippocoon), în cursul căruia, deși învingător, eroul este rănit la mînă și vindecat apoi de către Asclepius. 6. Lupta împotriva driopilor, în care, învins la început, Heracles iese în cele din urmă învingător, îi bate pe driopi și-i pune pe fugă. Motivul izbucnirii conflictului între erou și driopi a fost faptul că, o dată, pe cînd trecea prin ținutul lor călătorind împreună cu Deianira și cu fiul său Hyllus, driopii au refuzat să-i dea să mănînce copilului, care era înfometat. 7. Lupta cu centaurii, stîrniți de mirosul vinului pe care eroul îl băuse în peștera lui Pholos. Cu această ocazie a fost ucis din greșeală de către Heracles și bunul centaur Chiron. 8. Readucerea Alcestei din regatul subpămîntean (v. Admetus). 9. Lupta cu Antaeus (v. Antaeus). 10. Lupta cu Cycnus (v. Cycnus 2.), pe care l-a ucis în drum spre Grădina Hesperidelor. 11. Eliberarea lui Prometeus. Traversînd Caucazul, pe drumul spre aceeași Grădină a Hesperidelor, eroul a ucis vulturul care devora ficatul titanului Prometheus înlănțuit de o stîncă. 12. Lupta împotriva lui Lycaon, fiul lui Ares și al Pyrenei, care, opunîndu-se trecerii lui Heracles spre Grădina Hesperidelor, a fost învins și el de către erou. 13. Lupta cu gigantul Alcyoneus pe care l-a omorît cu măciuca sa, ajutat fiind și de zeița Athena. 14. Prinderea cercopilor (v. Cercopes). În sfîrșit, viața eroului, bogată în peripeții, cuprinde și alte episoade menite să-i ilustreze forța și vitejia. De pildă, este cunoscut episodul luptei dintre Heracles și zeul apei Achelous, pentru a obține mîna Deianirei, sora lui Meleager, căruia, în Infern, eroul îi făgăduise s-o ia de soție (v. mai sus). După căsătorie, omorînd din greșeală o rudă a soției sale, Heracles este silit să pornească în exil împreună cu Deianira și cu fiul lor, Hyllus. Pe drum Deianira este atacată de centaurul Nessus, care vrea s-o violeze. Heracles îl rănește mortal cu una din săgețile sale otrăvite. Înainte de a muri, centaurul îi dăruiește Deianirei un filtru miraculos, filtru care – după spusele lui – avea să i-l aducă înapoi pe Heracles atunci cînd ei i se va părea că eroul n-o mai iubește. Șiretenia lui Nessus și gelozia Deianirei aveau să pricinuiască, mai tîrziu, moartea eroului (v. Deianira). În urma uciderii nedrepte a lui Iphitus, fiul regelui Eurytus (v. și Iphitus), Heracles e atins de nebunie. Pentru a fi „purificat” el se duce la Delphi, dar acolo, insultînd oracolul, își atrage asupră-și mînia lui Apollo. În urma omorului și a sacrilegiului comis, el nu mai poate fi purificat decît dacă se va vinde ca sclav, timp de trei ani, pentru a-i sluji unui stăpîn. Așa ajunge Heracles în slujba Omphalei, regina Lydiei. E răstimpul în care eroul, robit și iubit de regină, participă la vînătoarea mistrețului din Calydon. După împlinirea termenului, Heracles se războiește cu regele Eurytus. Pe vremuri, Eurytus îi refuzase mîna fiicei sale, Iole. Eroul se luptă cu Eurytus, îl ucide și, cum dragostea pentru fiica acestuia persistă, o ia cu el pe Iole. Aflînd, Deianira îi trimite o cămață îmbibată cu filtrul lui Nessus, pe care Heracles îl ucisese odinioară. Departe de a-i aduce înapoi soțul, filtrul – răzbunare perfidă a centaurului – Face ca veșmîntul o dată îmbrăcat să se lipească de trupul eroului și să ia foc. În zadar se luptă Heracles cu desperare să scape de cămașa ucigătoare. O dată cu ea își smulge de pe trup fîșii de carne și flăcările mistuitoare îi ajung pînă la oase. Atunci, simțindu-și sfîrșitul aproape – în timp ce Deianira îngrozită de fapta ei se sinucide – eroul își înalță singur un rug și se pregătește de moarte. El o încredințează fiului său Hyllus pe Iole și lasă cu limbă de moarte ca, mai tîrziu, cei doi să se căsătorească. Își dăruiește arcul și săgețile lui Philoctetes și se urcă pe rugul de mai înainte pregătit. În timp ce flăcările rugului se înașță, un nor pogoară din ceruri și cade un trăsnet. Cînd ceața se risipește, corpul eroului nu mai există. El a fost luat în Olympus, unde va petrece după moarte în rîndul nemuritorilor. Vechea urăp a Herei se șterge. Ea îl primește acum pe Heracles în lăcașul zeilor, căsătorindu-l cu fiica ei, Hebe, zeița veșnicei tinereți. Eroul devine nemuritor, drept răsplată pentru vitejia, curajul și nedreptățile îndurate pe pămînt.

covátă f., pl. ățĭ și ețĭ (turc. kuvata și kavata, lighean, d. ngr. gavátha, și kavátha, strachină, care vine d. lat. gábata și gávata, strachină, de unde și fr. jatte; alb. gavátă). Albie, copaĭe (de ținut făina, de frămîntat aluatu, de spălat ș. a.). A bate´n sită și´n covată, V. sită. V. și balie.

PAEZ HERRERA, José Antonio (1790-1873), om politic venezeulean. Combatant (1810-1822) în Războiul de Independență împotriva spaniolilor, a devenit, în urma înfrângerii acestuia, șef al armatei Venezuelei (care făcea parte din Republica Marea Columbie). În 1829 a înăbușit revolta lui S. Bolivar. A declarat independența țării, devenind președinte al Republicii Venezuela (1830-1835; 1839-1843; 1861-1863); a condus țara în mod dictatorial.

crivát n., pl. urĭ și e (ngr. krevváti, kravváti, d. vgr. krábatos, krábbatos, care vine d. kremannymi, atîrn, adică „pat atîrnat”; lat. grabátus, fr. grabat; vsl. krevato, krováti; alb. bg. krevét; turc. karavat, kerevet; ung. kerevet). Mold. Pat de metal (nu divan, nicĭ simplu așternut). – Vechĭ și crévat.

PICKAMMER [pikámər] (cuv. germ.) s. n. Ciocan de abataj.

PENGHU LIEDAO [pəŋhu lietau], arhipelag chinez în str. Taiwan, alcătuit din 64 de insule, între care cele mai importante sunt: Penghu (64 km2), Yuweng, Baisha, Pachao; 127 km2. Relief de câmpie pe lave bazaltice. Pescuit. Orez, arahide, trestie de zahăr și batate. Din 1949 deținut de guvernul din Taiwan. Vechea denumire (portugheză): Pescadores.

Ixion, rege al lapiților și fiul lui Phlegyas. S-a căsătorit cu Dia, fiica regelui Deioneus, și a avut un fiu, pe nume Pirithous. Ixion îi făgăduise socrului său daruri însemnate, dar după căsătorie n-a mai vrut să-și țină făgăduiala. Mai mult, ca să scape de el, l-a omorît, aruncîndu-l într-o groapă cu jeratic. Sperjurul și crima săvîrșită asupra unei rude atît de apropiate constituia o fărădelege cumplită. Nimeni nu îndrăznea să-l purifice pe Ixion, așa cum cerea obiceiul. Singur Zeus s-a încumetat s-o facă. Dar Ixion, drept recunoștință, dovedindu-se din nou nelegiuit, a căutat s-o necinstească pe Hera. În locul acesteia însă Zeus a pus un nour, avînd chipul și înfățișarea ei. Ixion s-a unit cu norul și din această împreunare s-au născut niște ființe monstruoase, centaurii (v. și Centauri). Drept pedeapsă, părintele zeilor l-a prăvălit pe Ixion în Infern, unde i-a fost sortit să se zbată veșnic, legat de o roată de foc.

PARADIAFONÍE (‹ fr.) s. f. Diafonie percepută în receptorul unui circuit (perturbat), a convorbirii dintr-un alt circuit (perturbator), când se ascultă pe circuitul perturbator la același capăt al liniei unde se vorbește pe circuitul perturbator.

PARADÍGMĂ s. f. (‹ fr., lat.; {s} gr. paradeigma „exemplu, model”) s. f. 1. Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model, pildă. 3. (În filozofia științei, expres legat de Th. Kuhn) Set de asumpții de fond, de concepte, rezultate și proceduri, un mod global de a privi fenomenele, instituit, de regulă, de anumite opere științifice, în cadrul căruia se desfășoară cercetarea („știința normală”) într-o comunitate științifică și într-o epocă istorică. O p. este schimbată atunci când apar anomalii și disfuncționalități care nu mai pot fi rezolvate în cadrul ei.

PAULESCU, Nicolae (1869-1931, n. București), fiziolog român. Prof. univ. la București. Între 1897 și 1900 a lucrat ca medic la Paris. Cercetări originale asupra structurii și mecanismelor de producere a febrei, fiziologiei splinei, fiziologiei normale și patologice a pancreasului endocrin („Tratat de fiziologie medicală”). A descoperit insulina, publicând (aug. 1921) rezultatele cercetărilor sale privind izolarea unui hormon pancreatic, pe care l-a denumit pancreatină. A elaborat o metodă originală de extirpare a a hipofizei și a făcut studii importante asupra acestei glande. Alte lucrări: „Traité de médicine” (în colab. cu E. Lancereaux), „Traitement du diabète”, „Tratamentul febrei”. M. post-mortem al Acad. (1990).

OUBANGUI-CHARI [ubãgi ʃhari], colonie (1910-1958) înglobată în Africa Ecuatorială Franceză. După dobândirea independenței și-a luat numele de Republica Centrafricană.

dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.

OKINAWA [okinawa] 1. Grup insular japonez, parte componentă a arh. Ryūkyū, situat între Oc. Pacific și M. Chinei de Est; 1,4 mii km2. Ins. pr.: O. (1.176 km2), celelalte insule, Aguni, Kume, Kudaka, Kerama, Iheya, Yaeyama, Hateruma ș.a., fiind de dimensiuni mai mici. Orașe pr.: Naha, Okinawa, Nago, Ginowan, Itoman. Relief de câmpie și dealuri de peste 500 m. Climă subtropicală. Orez, trestie de zahăr, citrice, batate. Pescuit. Aici s-a desfășurat o bătălie sângeroasă în care aliații au înfrânt trupele japoneze (1 apr. 1945). Ocupat de S.U.A. (1945-1972); după retrocedare, S.U.A. își mențin aici o importantă bază militară. 2. Oraș în SE Japoniei (Arh. Okinawa), în S ins. omonime, la NE de centrul ad-tiv Naha; 105,9 mii loc. (1990). Stațiune climaterică. Turism.

*eșantiĭón n., pl. ĭoane (fr. échantillon, din échandillon, rudă cu pv. escandil, -al, o măsură de capacitate, și cu it. scandaglio, sondă. Cp. cu cotilĭon, batalion). Probă, mostră. V. șablon.

Maron, fiul unuia dintre preoții lui Apollo, pe nume Evanthes. Prin tatăl său se trăgea din însuși zeul Dionysus și, datorită acestui fapt, era pomenit și în ciclul dionisiac. Maron i-a dăruit lui Odysseus faimosul vin cu care eroul a reușit să-l îmbete pe ciclopul Polyphemus.

SALONTA, municipiu în jud. Bihor, situat în C. Crișurilor, la 14 km E de granița cu Ungaria; 18.505 loc. (2005). Stație de c. f. Nod rutier. Punct de vamă (inaugurat la 13 iul. 1996). Expl. de petrol și gaze de sondă (din 1980). Producție de piese de schimb. fabrici de tricotaje, confecții, de prelucr. a lemnului și a cârnii. Țesătorie. Abator. Antrepozite frigorifice. Ferme de creștere a păsărilor și a bovinelor. Muzeu cu secții de istorie, arheologie, etnografie și științele naturii. Localitatea apare menționată într-un document papal din 132. În 1598, S. a fost distrusă de turci, rămânând ne4locuită până în 1606, când principele Ștefan Bocksai a reînființat-o prin aducerea aici a 300 de oșteni liberi. În prima jumătate a sec. 17 au fost construite fortificații și turnuri de strajă (1630). În 1658, din cauza amenințării invaziei turcești, locuitorii S. au incendiat așezarea din ordinul lui Ștefan Rácóczi II șu au părăsit-o. Odată cu repopularea ei al sfârșitul sec. 17, S. a fost ocupată de armatele imperiale austriece. Declarată oraș în sec. 19 și numită Salonta Mare, și municipiu din 5 nov. 2001. Monumente: Turnul „Ciunt” (fost punct de observație în sec. 17), adăpostește în prezent Muzeul de istorie și etnografic „Arany János” (creat în 1885).

Niobe, fiica lui Tantalus și soția lui Amphion, cu care a avut, spune legenda, șase fii și șase fiice. Mîndră de copiii ei, Niobe a avut îndrăzneala s-o sfideze pe Leto. Jignită, aceasta și-a rugat copiii s-o răzbune. Apollo și Artemis au plătit umilința adusă mamei lor ucigînd cu săgețile lor divine pe toți cei doisprezece copii ai Niobei. De desperare [!], nefericita mamă a vărsat șiroaie de lacrimi, pînă cînd, în cele din urmă, a fost preschimbată într-o stîncă.

feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! bată-l fericea!

MAIDUGURI, oraș în NE Nigeriei, capitala statului Borno, situat pe râul Ngadda, la 507 km E de Kano; 320 mii loc. (1996). Aeroport. Nod rutier. Abator. Prelucr. arahidelor, bumbacului, a pieilor de animale și de crocodil. Centru comercial pentru porumb, orez, bumbac, indigo, cacao ș.a. Moschee. În 1957, în cadrul M., a fost inclusă suburbia Yerwa formând Yerwa-M.

MAGAZIN ISTORIC PENTRU DACIA, revistă de istorie, editată la București între 1845 și 1848 de Aug. Treboniu Laurian și N. Bălcescu. După 1846, de editarea revistei se ocupă numai A.T. Laurian, care în 1851 va încerca să continue tipărirea ei (într-o formă schimbată) la Viena, din care scoate însă doar un singur volum. Rol însemnat în cristalizarea ideologiei pașoptiste și în crearea istoriografiei moderne românești.

MARAN [marã], René (1887-1960), scriitor de limbă franceză din Africa Centrală. Născut în Martinica. Romane despre viața indigenilor, cu accente umanitare („Batouala”, „Cartea junglei”). Versuri parnasiene („Viața interioară”, „Frumoasele imagini”).

LIPIȚÁN (‹ germ.; n. pr. Lipizza) s. m. (ZOOT.) Rasă de cai de talie înaltă, cu fruntea bombată, folosită la tracțiune ușoară și călărie. Creată în Austria (c. 1580), dar menționată abia după 1700.

LÁUTĂ (‹ germ.) s. f. Instrument vechi cu corzi ciupite, având cutia de rezonanță foarte bombată, gâtul lung, încovoiat; strămoș al mandolinei și chitarei. Utilizat inițial doar cu acompaniament pentru voce, apoi și solistic. De proveniență arabă (al ûd), foarte răspândit în Europa în sec. 16-18. Repertoriul instrumentului a fost preluat de chitară.

fílcă f., pl. ĭ (cp. cu turc. filka, cotiledon, și cu rus. vilka, furcă, cu pilka, ferăstrăŭ mic, pol. filka, ferăstrăŭ mic, joc cu mingea). Br. Lopată cu care se bate mingea la joc. V. rachetă, leafă 2, trapașcă, batal și bătălăŭ.

* diabét n., pl e (vgr. diabetes, d. diabaino, trec, fiindcă în această boală urina trece pin corp în mare cantitate). Med. Boala zahăruluĭ, o boală caracterizată pin urină abundantă și plină de zahăr. – Cauzele acesteĭ boale sînt ereditare: unu din părințĭ a suferit de diabet, de artritizm, de petricele la rinichĭ orĭ la ficat, de isterie, de epilepsie, paralizie generală saŭ nebunie. Beția agravează diabetu.

SAINT LUCIA [sənt lú:ʃə] (Sfânta Lucia), stat în America Centrală insulară (arh. Antilele Mici); 617 km2; 165.300 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-franceza. Religia: creștină (romano-catolici 67,5%, protestanți 22%) 87,5%, alte credințe 8%, atei 4,5%. Capitala: Castries. Orașe pr.: Vieux Fort, Micoud, Soufrière. S.L. este o ins. vulcanică cu țărmuri relativ crestate (inclusiv frumosul golf al Capitalei) cu faleze pronunțate și un șir de culmi muntoase nu prea înalte (alt. max. Mount Gimie, 950 m) ai căror versanți sunt brăzdați de ape scurte și vijelioase. Climă tropical-oceanică, moderată de alizeele de NE, cu cicloane tropicale în sezonul ploios (mai-aug.). Pădurile tropicale au făcut loc de-a lungul ultimei jumătăți de milen. terenurilor agricole, ocupând azi ceva mai mult de 10% din supr. ins. (78 km2, în așa-numita Central Forrest Reserve). Între zonele protejate se numără arealul celor două vârfuri piramidale din SV ins. (Gros Piton, 798 m, Petit Piton, 750 m) inclus (2004) în lista Patrimoniului natural mondial. Bazată în mod tradițional pe agricultura de plantație (bananieri în special), ec. ins. s-a diversificat în ultimele decenii, legat de amplificarea turismului, de facilitățile financiare oferite firmelor străine și de amplificarea activității ind., S.L. având cea mai diversificată structură a ind. prelucrătoare din întreg spațiul Antilelor Mici. Agricultura (3.000 ha irigate) are ca specific culturile de bananieri, mango, cocotieri, la care se adaugă cele de igname, manioc, batate, taro, legume, citrice, avocado, cacao, piper, nucșoară ș.a. Se cresc: bovine, porcine, ovine și caprine. Produse ind.: energie electrică, componente electronice, confecții, textile, ulei de cocos, margarină, bere, băuturi alcoolice, țigarete ș.a. Turismul a devenit în ultimii ani principala sursă de valută, în parte ca destinație a navelor de croazieră. Principalele zone și obiective: orașul Castries, capitală țării – cunoscută stațiune de cură heliomarină – și aria din jurul golfului omonim, orașul Vieux Fort, insulița Gros Islet, golful Marigot Bay, arealul Piton-ilor. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 cents. Export: banane, bere, confecții, componente electrice și electronice ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Brazilia, Barbados, Antigua și Barbuda și Dominica. Import: produse agro-alimentare, echipamente, ind., bunuri manufacturate, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Venezuela. Istoric. Locuită de triburi de amerindieni, S.L. este descoperită în 1502de Cristofor Columb și numită astfel după ziua în care a fost zărită. Colonie a Coroanei britanice din 1814, S.L. își proclamă în 1979 independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru N.A.T.O. (18 sept. 1979). Alegerile parlamentare (23 mai 1997) sunt câștigate de liderul Partidului Laburist, aflat în opoziție, Kenny Anthony, care devine noul prim-min., reconfirmat în funcție, în urma victoriei în alegerile parlamentare din dec. 2001. Monarhie constituțională.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km2; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km2); celelalte 7 ins. (în total 44 km2) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

SAINT KITTS și NEVIS, Federația ~ (Federația of Saint Kitts and Nevis), stat în America Centrală Insulară (arh. Antilele Mici), în E M. Caraibilor; 269,4 km2; 38.900 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 25,2%, metodiști 25,2%, penticostali 8,4%, romano-catolici 6,7% ș.a.) 91,3%, hindusă 1,5% etc. Capitala: Basseterre. Orașe pr.: Charlestown, Sandy Point Town. Terit. statului este format din două ins. mai mari (ce au dat și numele federației) – Saint Kitts/Saint Christopher (176 km2), Nevis (93,2 km2) – și mai multe insulițe coraligene adiacente. Ins. Saint Kitts are o formă alungită și este separată de ins. Nevis printr-un braț de mare (lat de 3 km) numit The Narrows. Relief muntos, de origine vulcanică, cu alt. max. (Liamuiga Mount, 1.156 m) în ins. Saint Kitts, care prezintă – în extremitatea sudică – un sector mai jos (Great Salt Pond). Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri (cel ploios mai-nov., perioadă în care sunt prezente cicloane tropicale – ex. Hugo, 1980). Pădurea tropicală, cu esențe prețioase ocupă c. 15% terit. S.K. și N. sunt un caz tipic pentru mini-statele caraibiene care – pornind de la o economie dominată timp de sec. de agricultura de plantații (mai ales de trestie de zahăr) – s-au transformat în ultimele decenii în destinații favorite de vacanță în adevărate paradisuri fiscale. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, componente electronice, încălțăminte, confecții, zahăr, ulei de cocos și de arahide, margarină, bere, băuturi nealcoolice ș.a. Agricultura are ca specific cultura trestiei de zahăr, însoțită de alte culturi cu producții aproape simbolice: palmieri de cocos, batate, igname, legume, pepeni verzi, arahide și bumbac. Se cresc: bovine, porcine, ovine, caprine. Căi rutiere: 320 km (1999). Aeroporturi: Basseterre, Newcastle. Turismul asigură peste 50% din PIB și dispune de o infrastructură modernă. Principalele zone și obiective turistice: în ins. Sk. Kitts – excelentele plaje, mai extinse în partea S-E (Half Moon Bay, Turtle Bay, Caloe Bay ș.a.), fortificația britanică Brimstone Hill supranumită „Gibraltarul Indiilor de Vest” realizată în sec. 18 – exemplu tipic de arhitectură militară europeană practicată în coloniile din Antile – inclusă din 1999 în Patrimoniul cultural universal, capitala Basseterre (Berkley Memorial, Independence Square ș.a.); în ins. Nevis – catedrala St. James (cea mai veche din Antilele Mici), biserica St. John (în care s-a celebrat căsătoria amiralului H. Nelson cu Frances Nisbet), „Nelson Museum”, izvoarele termale de la Bath. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export (2004): componente electronice, zahăr brut, subansamble pentru telecomunicații ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Canada, Portugalia, Marea Britanie. Import: utilaje ind., produse agro-alimentare, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Italia, Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Danemarca. – Istoric. Locuite de amerindieni caribi, ins. S.K. și N. sunt descoperite de Cristofor Columb în 1493. Pe ins. St. Christopher (St. Kitts), englezii fundează, în 1623, prima așezare durabilă în Indiile Occidentale; în sec. 17-18, ins. sunt viu disputate între Anglia și Franța, fiind recunoscute oficial colonie engleză prin Tratatul de la Versailles (1783). Urmații sclavilor negri din sec. 17-19 formează astăzi pop. majoritară a ins. În perioada 1871-1956, S.K. și N., împreună cu Anguilla, sunt unite ad-tiv în Ins. Leeward, între 1958 și 1962 fac parte din Federațiile Indiilor de Vest, iar după dizolvarea acesteia devin, în 1967, terit. autonom, membru al Asociației Indiilor de Vest și al Comunității Antilelor; Anguilla rupe, la 19 sept. 1980, legăturile ad-tive cu S.K. și N. La 19 sept. 1983, S.K. și N. își proclamă independența în cadrul Commonwealth-ului și sunt admise, la 23 sepr. 1984, ca al 158-lea stat membru al O.N.U. În iun. 1996, Vance Amory, premierul din Nevis, și-a exprimat opțiunea pentru proclamarea independenței acestei ins., până în prezent parte a statului S.K. și N. La 13 oct. 1997, Parlamentul din Nevis decide separarea politică de guvernul central de la Bassaterre, hotărâre nevalidată de referendumul organizat la 11 aug. 1998, întrucât nu s-a întrunit majoritatea de 2/3 din sufragii în favoarea secesiunii. În alegerile din 25 oct. 2004, Partidul Laburist, aflat la putere, obține 7 din cele 11 mandate ale Parlamentului; Denzil Douglas, premier din iul. 1995, obține un nou mandat în fruntea guvernului. Monarhie constituțională.

SHREVEPORT [ʃrí:port], oraș în SE S.U.A. (Louisiana), situat pe Red River, la 338 km NV de Baton Rouge și 29 km E de granița cu statul Texas; 200,1 mii loc. (2000). Aeroport. Centru comercial pentru bumbac. Expl. de petrol din (1906) și de gaze naturale. Rafinărie de petrol. Ind. constr. de mașini și de prelucr. a metalelor, chimică, textilă, hârtiei, sticlăriei, ceramicii, a confecțiilor, tipografică, de prelucr. a lemnului și alim. Constr. de camioane și de echipament telefonic. Universitate (1965). Galerie de artă. Planetariu. Observator astronomic. Fundat în 1833 de exploratorul american Henry Miller Shreve (1785-1851); oraș din 1870.

SICHUAN [sîtziuan], prov. în SV Chinei, în bazinul superior al fl. Yangzi; 487 mii km2; 82,3 mil. loc. (2000). Centrul ad-tiv: Chengdu. Expl. de cărbuni, min. auroargentifere, min. de fier, cupru, stibiu și molibden, de sare și forestiere. Cereale, legume, fructe, citrice, bumbac, tutun, trestie de zahăr, batate; creșterea animalelor. Sericicultură.

SICILIA 1. Ins. italiană în M. Mediterană, constituind una dintre cele 20 de reg. ale Italiei, despărțită de Pen. Italică prin str. Messina; 25,7 mii km2. În NE se desfășoară Apeninii Sicilieni cu alt. max. de 3.323 m (vulcanul Etna). Vulcani noroioși și izv. termale. Câmpii litorale. Reg. cu seismicitate ridicată. Climă mediteraneană în N, cu nuanțe semiaride în S și cu precipitații neregulate. Cereale, citrice, migdali, măslini, viticultură (reg. Marsala). Legumicultură. Creșterea cornutelor mari și mici, a porcinelor. Expl. de petrol, gaze naturale, sulf. Orașe pr.: Palermo, Catania, Messina. S. reprezintă patria-mamă a Mafiei. Cartagenezii au întemeiat în S. cele dintâi colonii în prima jumătate a sec. 8 î. Hr., iar grecii în a doua jumătate a sec. 8 î. Hr., orașe-polis, ca Messana, Naxos, Siracuza, Himera, Gela, Acragas. În urma Primului Război Punic S., cu excepția Siracuzei, a fost transformată în prov. romană. Din sec. 5 s-a aflat în stăpânirea vandalilor, ostrogoților, bizantinilor (sec. 6-9), arabilor (sec. 9-11) și apoi a normanzilor, care încep cucerirea ei în c. 1061. În 1127 Roger II reușește să unifice stăpânirilor normande din S. și S Italiei și este recunoscut ca rege de către Papalitate (1130). La sfârșitul sec. 12, S. a devenit posesiune a împăraților germani, iar în 1282, în urma Vecerniilor siciliene, francezii au fost izgoniți și S. a devenit posesiune aragoneză. În 1442, regele Aragónului Alfons V (rege al Siciliei, sub numele de Alfons I, din 1416), a unit (până la 1457) S. cu Neapole. Între 1504 și 1860 (cu unele întreruperi), împreună cu Regatul Neapolelui, a făcut parte din Regatul Celor Două Sicilii, aflat sub dominația spaniolă. În urma Războiului de Succesiune la Tronul Spaniei (1701-1714), intră în posesia lui Victor-Amedeo de Savoia, iar în 1720, în urma păcii de la Haga, trece în stăpânirea Austriei, pentru ca prin Pacea de la Viena (1735) să revină, împreună cu Neapole, Bourbonilor spanioli. În 1816 este restaurat Regatul Celor Două Sicilii până în 1860, când, în urma acțiunii lui Garibaldi, este înglobată Regatului Sardiniei, parte componentă a Italiei unificate (din 1861). La 10 iul. 1943, trupele aliate au debarcat în S., începând eliberarea Italiei. Din 1948, re.g autonomă cu statut special. 2. Canalul Siciliei, str. în partea centrală a M. Mediterane, între coasta nordică a Africii (Tunisia) și Sicilia. Lățime max.: 148 km. Ad. max.: 1.305 m. Cunoscut și sub numele de Canalul Tunis.

SIDNEY [sídni], Sir Philip (1554-1586), scriitor renascentist și om politic englez. Poet, soldat, membru al Parlamentului (1581-1586) în timpul Elisabetei I. A întruchipat idealul renascentist al omului perfect. Autorul suitei de sonete „Astrophel și Stella” și al romanului pastoral „Arcadia”; lucrări programatice în spirit umanist („în apărarea poeziei”).

ghergheteág, V. berbeteag.

SINEȘTI 1. Com. în jud,. Ialomița, situată în C. Vlăsiei, pe cursul superior al râului Mostiștea; 2.3047 loc. (2005). Abator (în satul Hagiești). Fermă piscicolă (în satul Cătrunești). În satul S., menționat documentar în 1709, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1855), iar în satul Hagiești, atestat documentar în 1624, există bisericile Sf. Nicolae (1704, cu fresce originare în pridvor și picturi murale interioare din 1884), Sfinții Împărați Constantin și Elena (1810) și Sfinții Voievozi-Măriuța (1873). În satul Boteni se află biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1820-1823, cu fragmente de picturi murale originare), iar în satul Hagiești, conacul lui Mihail Marghiloman, construit în anii 1869-1874 de meșteri italieni, ruinat în anii '80 ai sec. 20 și reparat în anii '90 sub îngrijirea Direcției Monumentelor istorice. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981, com. S. a făcut parte din jud. Ilfov. Pe terit. com. S. se află pădurea cu același nume (în trecut s-a numit Țiganca), extinsă pe o supr. de 304 ha, alcătuită din stejar, gârniță salcâm. Popas turistic (în pădurea Sinești), pe șoseaua București-Urziceni. 2. Com. în jud. Iași, situată în zona de contact a C. Jijiei Inferioare cu pod. Central Moldovenesc; 4.369 loc. (2005). Viticultură. În satul S., menționat documentar în 1458, se află bisericile Buna Vestire (c. 1717) și Adormirea Maicii Domnului (1820, cu pridvor adăugat la mijlocul sec. 19 și picturi murale interioare din 1827; renovată în anii 1965-1958). 3. Com. în jud. Vâlcea, situată în zona piemontului Oltețului, pe cursul mijlociu al râului Olteț; 2.620 loc. (2005). Centru pomicol. În satul S. se află un spital din sec. 19 și biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1746, extinsă în 1839), în satul Popești biserica Sfinții Voievozi (1693, refăcută în 1834), iar în satul Ciuchești biserica de lemn Sfinții Voievozi (1806).

LUBBOCK [lábək], oraș în S S.U.A. (Texas); 186,2 mii loc. (1990). Nod feroviar. Ind. alim. (uleiuri vegetale și abatoare) și de egrenare a bumbacului. Expl. petrolului. Universitate (1923). Fundat în 1891.

LUGDUNUM BATAVORUM v. Leiden.

LUGNE-POE [lünje pó] (pe numele adevărat Aurélien Marie Lugné) (1869-1940), actor, regizor și scriitor francez. Fondator și director al Teatrului de l’Oeuvre (1893-1930), a făcut cunoscută în Franța opera marilor dramaturgi străini (H. Ibsen, A. Strindberg, H. von Hofmannsthal) și a încurajat pe tinerii dramaturgi francezi (H. Bataille, A. Jarry).

hatálm și hetálm n., pl. urĭ (ung. hatalom, pl. -lmak, putere, forță). Vechĭ. Amendă. Azĭ. hatalm, hătalm (Trans.) și hatal, haltam (Mold.), putere, forță: aicĭ îĭ hatalu! Cu hatal, 1. cu sila: a lua cu hatal (Șez. 30. 168); 2. cu regret, cu ĭanat: a da cu hatal; 3. cu preț fix: a munci cu hatal; 4. cu hurta, cu ghĭotura: a munci cu hatal saŭ cu haltam (Șez. 32, 106). V. batal.

MARACAIBO 1. Lagună pe țărmul de NV al Venezuelei, situată într-o depresiune tectonică, în S G. Venezuela, cu care comunică printr-un canal de 53 km lungime; 13,5 mii km2; ad. max.: 250 m; lungime: 214 km; lățime max.: 116 km. Litoral mlăștinos. Mare regiune petroliferă. 2. Oraș în NV Venezuelei, centru ad-tiv al statului Zulia, port pe canalul care leagă laguna cu același nume de G. Venezuela; 1,4 mil. loc. (1990). Nod de comunicații. Aeroport. Prelucr. petrolului și a metalelor; ind. electrotehnică, chimică, textilă, a pielăriei și încălțămintei, cosmetică și alim. Centru financiar. și comercial. Export de petrol. Universitate (1964). Fundat în 1571 de călătorul spaniol Alonso Pacheco cu numele de Ciudad Rodrigo, denumire schimbată în 1574 în Nueva Zamora, iar apoi în M.

híbaș, -ă adj. (ung. hibás). Trans. Defectuos. Beteag, bolnav.

holtéĭ m., pl. tot așa (pol. hultaj, vagabond. Cp. și cu rus. holostóĭ, holteĭ). Est. Burlac, celibatar.

EPISCÓP1 (‹ ngr.) s. m. Grad înalt al ierarhiei bisericești; arhiereu. Membru al clerului superior ales de Sf. Sinod și hirotonit să prezideze săvârșirea euharistiei, să supravegheze și să coordoneze Biserica locală sau eparhia. În Biserica primară, e. era instituit de către apostoli ca supraveghetor sau conducător spiritual al parohiilor din împrejurimile orașului. Autoritatea e. nu este de natură juridică, ci harismatică. În prezent, Biserica locală desemnează e. pe unul din preoții săi, dar pentru hirotonirea lui sunt invitați episcopii eparhiilor vecine. La ortodocși și la catolici, e. este celibatar; la ortodocși este membru al Comunității monahale.

EPÚRĂ (‹ fr.) s. f. Desen liniar reprezentând proiecțiile ortogonale ale unei piese pe două sau trei plane ortogonale, aduse ulterior la coplanaritate prin rabatarea cu 90º a două dintre ele.

ETRÚSC, -Ă (‹ fr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire dată de latini populației care trăia în milen. 1 î. Hr. în unele regiuni ale Pen. Italice (Etruria, Campania, Câmpia Padului) și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei (sec. 6-5 î. Hr.), a fost complet romanizată până în sec. 1 î. Hr. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), privitor la etrusci. ◊ Arta e. = creația artistică a etruscilor (sec. 7-1 î. Hr.). Deși influențată de arta greacă, a păstrat un caracter original, cu tradiții preistorice și orientale. Se leagă îndeosebi de cultul morților; necropolele de la Cerveteri, Tarquinia etc. reprezintă vestigiile cele mai importante ale a.e.. Mormintele reproduc interioarele locuințelor, fiind decorate cu picturi murale în culori vii. Din domeniul sculpturii s-au păstrat figurine antropomorfe, urne funerare, sarcofage și importante sculpturi în bronz („Apolo din Veii”, „Lupoaica”). Importante sunt orfevrăria și ceramica „bucchero” (neagră cu decor incizat sau în relief). S-au păstrat și urmele construcțiilor civile și religioase. Cultura e. a fost înglobată în cultura Romei antice.

*imprecațiúne f. (lat. imprecatio, -ónis). Blestem, maledicțiune. Ret. O figură pin [!] care ĭnvocĭ nenorocire asupra cuĭ-va, cu alte cuvinte, tot blestem, ca: bată-l Dumnezeŭ! – Și -áție.

FASONÁRE (‹ fasona) s. f. 1. Acțiunea de a fasona; fasonat. 2. (SILV.) Fasonarea lemnului = operații executate în exploatările forestiere, prin care arborii doborâți sunt prelucrați și clasați în sorturi de lemn pentru prelucrat și pentru foc. ♦ Scurtare a rădăcinilor sau a ramurilor materialului săditor, pomicol și viticol, pentru îmbunătățirea procesului de creștere și dezvoltare a acestuia. 3. (Ind. Alim.) Proces tehnologic de abator vcare constă în îndepărtarea franjurilor de carne rezultate în timpul prelucrării carcaselor. 4. (METAL.) Prelucrare prin deformare plastică (forjare, matrițare, ștanțare etc.) a unui material în vederea realizării unui obiect cu o formă determinată.

*infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.

*interpozițiúne f. (lat. inter-positio, -ónis). Situațiunea unuĭ corp între doŭă. Fig. Intervenirea uneĭ autoritățĭ superioare. Jur. Interpozițiune de persoane, se zice cînd o persoană transmite alteĭa numele eĭ ca să-ĭ ușureze obținerea unor avantaje pe care nu le-ar putea obținea [!] direct: interpozițiunea, cînd e probată formal, anulează avantajele concedate. – Și -íție.

dragobéte m. (slav). Sud. Un sfînt serbat de popor la 3 Martie.

*iperbátă f., pl. e (fr. hyperbate f., it. ipérbatp, lat. hypérbaton, d. vgr. ῾yperbatón, strămutat din pozițiunea naturală. V. acrobat). Gram. Inversiune, schimbarea ordiniĭ cuvintelor, ca: ale turnurilor umbre îld. umbrele turnurilor.

îmbắt, a v. tr. (lat. *imbibito, -bibitáre, d. bíbere, a bea; sp. embeodar, pg. embebedar.Îmbăt, îmbețĭ, îmbată; să îmbete. V. beaŭ, îmbib). Fac beat, amețesc: vinu te îmbată. Fig. Încînt, amețesc pin [!] deliciŭ: gloria te îmbată.

GABON, Republica Gaboneză (République Gabonaise), stat în partea central-vestică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (950 km); 267,7 mii km2; 1,28 mil. loc. (1993). Limba oficială: franceza; uzuală: fang (bantu). Religia: creștină (catolici 65,2%, protestanți 18,8%), animistă (2,9%). Cap.: Libreville. Orașe pr.: Port-Gentil, Franceville, Lambaréné. Este împărțit în nouă regiuni administrative. Trei trepte de relief: câmpia litorală (în V), zona muntoasă (alt. max. în vf. Mont Iboundji: 1.575 m) în centru, podișurile drenate de fl. Ogooué (în E). Climă ecuatorială, vegetație luxuriantă, păduri cu esențe valoroase (okoumé, ozigo, acaju, abanos) ocupând 74,7% din terit. țării (lemn – 4,3 mil. m3, 1991). Expl. de petrol (13,8 mil. t, 1990), gaze naturale, min. de mangan (1,2 mil. t, 1989, locul 3 în lume), uraniu (870 t, 1989), aur; importante zăcăminte de min. de fier. Ind. de prelucr. a lemnului (cherestea, placaje, furnire), a produselor agricole (zahăr, ulei de palmier ș.a.). Agricultura se practică pe 1,7% din terit. țării: manioc, batate, yams, porumb, trestie de zahăr (210 mii t, 1991), banane (9 mii t, 1991), arahide, cacao, cafea. Pescuit: 17,6 mii t pește (1990). C. f. (1991): 668 km. Căi rutiere (1991): 7,3 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Export (1989): petrol brut, lemn brut și prelucrat, min. de mangan, uraniu ș.a. Import (1989): utilaje ind. și mijloace de transport, produse agro.-alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. În sec. 15, litoralul G. este explorat de navigatorii portughezi; în 1839, francezii fondează prima așezare pe malul stâng al estuarului G. Ocupat de trupele franceze la sfârșitul sec. 19, G. este inclus în 1886 în colonia Congo Francez, iar din 1910, în componența Africii Ecuatoriale Franceze. În 1958, G. a devenit republică autonomă, în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat rep. independentă. În 1993 au loc primele alegeri libere multipartite, câștigate de Omar Bongo (la putere din 1967). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament unicameral (Adunarea Națională), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri.

legătoáre f., pl. orĭ. Cravată saŭ basma cu care te legĭ la gît. Sfoară, bată, funie saŭ lanț care servește la ținut ceva legat (de ex., cĭorapiĭ pe picĭor în loc de calțavete, un cîne [!] ca să nu fugă ș. a.).

GUANGDONG, prov. în SE Chinei; 197,1 mii km2; 64,4 mil. loc. (1992). Centrul ad-tiv: Guangzhou. Expl. forestiere (c. 40% din supr. prov. este ocupată de păduri); expl. de cărbune, min. de fier, mangan, șisturi bituminoase, wolfram. Ind. zahărului (c. 50% din prod. țării). Orez (două-trei recolte pe an), trestie de zahăr, porumb, batate etc. Sericicultură. Pescuit.

GUAM, ins. vulcanică în V Oc. Pacific, în arh. Mariane, la 5.000 km V de Hawaii; 541 km2; 143 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Agaña. Cocotieri, bananieri, batate, manioc, trestie de zahăr. Creșterea porcinelor și bovinelor. Pescuit. Aici s-a înregistrat cea mai joasă presiune atmosferică de pe glob (657,9 mm, în 1958). Nod de linii aeriene, de navigație, de cabluri transpacifice; baze maritime și aeriene ale ale S.U.A. Descoperită în 1521 de Magellan. Ocupată de spanioli în 1668, a fost cedată S.U.A. în urma Războiului hispano-american din 1898. În timpul celui de-al doilea război mondial, G. a fost ocupată de japonezi (1941-1944). Din 1950, teritoriu „neîncorporat” al S.U.A., administrat de Departamentul de Interne. Activitatea legislativă este exercitată de guvernator și de Consiliul Legislativ, iar cea executivă, de consiliul Executiv, condus de guvernator.

GUADELUPA (GUADELOUPE [guadelúp]), grup de insule în Arh. Antilelor Mici (M. Caraibilor); 1,7 mii km2; 400 mii loc. (1992). Ins. pr.: Grande-Terre, Basse-Terre și Marie-Galante. Centrul ad-tiv: Basse-Terre. Oraș pr.: Pointe-à-Pitre. Relief vulcanic și calcaros. Alt. max.: 1.467 m (vulcanul Grande Soufrière). Climă tropicală umedă. Trestie de zahăr (10.000 ha din supr. cultivată, 1990), arbori de cafea și cacao, citrice. vanilie, ananas, manioc, batate. Creșterea animalelor. Fabrici de zahăr (30 mii t, 1990) și rom. Descoperită de Columb în 1493, G. a fost colonizată de francezi (1635); ocupată în mai multe rânduri de Anglia, a revenit Franței în 1816. Din 1946, devine departament de peste mări al Franței.

las, a lăsá v. tr. (lat. laxare, d. laxus, lax; it. lassare, pv. laissar, fr. laisser, sp. dejar, pg. deixar). Părăsesc, nu ĭaŭ cu mine, depun: a lăsa baniĭ acasă, a lăsa armele (jos). Părăsesc, nu ĭaŭ cu mine, mă depărtez de: a lăsa copiiĭ acasă, dușmanu a lăsat mulțĭ morțĭ pe teren. Plec, mă depărtez: las Galațiĭ. Plec, înclin: las capu´n jos. Trec cu vederea, omit: a lăsa treĭ capitule [!] dintr´o carte. Daŭ pin [!] (saŭ și fără) testament: a lăsa copiilor o avere mare. Permit, aștept: nu las să treacă timpu. Permit, daŭ voĭe, liberez: las pe cineva să intre, las pasărea din mînă. Scad, micșorez, fac scăzămînt: a lăsa ceva din preț, din pretențiunĭ. Amîn: las pe mîne [!]. Rezerv, păstrez: las pe mîne. V. refl. Mă întind, mă moĭ: arcu, coarda se lasă. Mă deprim, ajung la un nivel maĭ jos: pămîntu se lasă. Descind, mă scobor, mă daŭ jos: mă las pe scară, pe frînghie, pe rîŭ la vale. Mă pun, mă așez: rănitu se lasă pe scaun, ochiĭ i se lăsară pe masă. Cad, mă depun, mă întind: bruma, frigu, întunericu se lasă. Mă încred, mă bazez: lasă-te pe mine (fam. lasă pe mine și [vest] las´ pe mine!). Mă despart, mă separ, renunț: mă las de beție, de filosofie [!], de plimbărĭ. Mă separ, mă divorțez: s´aŭ lăsat unu de altu. Cedez: luptă-te și nu te lăsa! Permit, sufer [!]: se lasă să-l bată toțĭ. Hotărăsc, decid: așa a lăsat Dumnezeŭ. Las afară saŭ pe dinafară, omit, scot: a lăsa afară un paragraf, a lăsa pe dinafară un partizan care pretindea un scaun de deputat. Lasă pe mine! (îld. lasă-te pe mine!), încrede-te´n mine (formulă de asigurare serioasă orĭ ironică și alte-orĭ de amenințare). Lasă, lasă! orĭ lasă, că țĭ-oĭ arăta eŭ!, așteaptă, că am să te învăț eŭ minte, aĭ să vezĭ tu cine-s eŭ (formulă de amenințare). Lasă că,... dar, omite că, nu considera că, dar: lasă că e prost, dar e și obraznic! Las în pace, daŭ pace, nu turbur [!]. Las în plata luĭ Dumnezeŭ, las draculuĭ, las să pedepsească Dumnezeŭ, daŭ draculuĭ. Las în voĭa întîmplăriĭ (sa~ a soarteĭ), părăsesc și nu mă maĭ interesez. Las urme, fac semne (impresiunĭ) pe unde trec: ursu a lăsat urme, (fig.) suferința a lăsat urme pe fața luĭ. A nu te lăsa maĭ pe jos de (saŭ de cît [!]) altu, a nu lăsa să te întreacă. Nu te lăsa, strigăt de încurajare la luptă. A o lăsa maĭ moale, 1. a proceda maĭ încet. 2. a-țĭ reduce pretențiunile. A lăsa sec, a începe să posteștĭ luîndu-țĭ adiĭo [!] dela [!] carne pintr´un [!] ultim prînz orĭ cină de carne. Te las cu bine, rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos, adiĭo! Lasă-mă să te las, nu-mĭ cere nimic, ca să nu-țĭ cer nicĭ eŭ ție (ca subst.: acest om e un „lasă-mă să te las”, e un leneș orĭ un indiferent care nicĭ nu face, nicĭ nu cere serviciĭ).

* jandárm m. (fr. gendarme, din gens d’armes, de arme). Soldat însărcinat cu siguranța publică. Fig. Iron. Femeĭe prea înaltă și robustă (vivandieră). – Pop. (Trans. Bucov. Mold. nord) jandár (ung. zsandár, rut. žandar). – În România sînt jandarmĭ pedeștrĭ, care fac parte din armata activă și aŭ rezidența în Bucureștĭ și Iașĭ. Ceĭ foștĭ călărĭ se numesc astăzĭ soldați de escortă regală. Adevărațiĭ jandarmĭ sînt ceĭ ruralĭ, care-s foștĭ soldațĭ activĭ, angajațĭ cu leafă. Eĭ aŭ fost înființațĭ la 1893 de partidu conservator și eraŭ vre-o 2000, toțĭ călărĭ, înlocuindu-ĭ în acest rol pe călărașĭ. Maĭ pe urmă, număru celor călărĭ s’a redus. Partidu liberal s’a agitat furios contra acestor „schingĭuitori ai poporuluĭ” și a promis că-ĭ va desființa. Dar, cînd a venit la putere, nu numaĭ n’a putut comite această nebunie, ci a sporit număru jandarmilor. La început jandarmiĭ formaŭ companiĭ, apoĭ batalioane, iar pe ziŭa de 1 ianuarĭŭ 1921 au fost constituițĭ în 11 regimente. Reg. 1 cuprinde județele: Dolj, Gorj, Romanațĭ, Vîlcea, Mehedinți, Olt; reg. 2: Ilfov, Dîmbovița, Argeș, Teleorman, Vlașca, Prahova, Muscel: reg. 3: Covurluĭ, Tutova, Tecucĭ, Putna, R. Sărat, Buzăŭ; reg. 4: Iașĭ, Vasluĭ, Roman, Neamțu, Suceava, Botoșanĭ, Bacăŭ; reg. 5: Cetatea Albă, Ismail, Cahul, Tighina; reg. 6: Chișinăŭ, Orheĭ, Soroca, Bălțĭ, Fălciŭ; reg. 7: Cluj, Bihor (Beĭuș), Dej, Oradea Mare, Satu Mare, Maramureș, Zalăŭ, Turda; reg. 8: Brașov, Făgăraș, Sibiŭ, Tîrnava Mică, Tîrnava Mare, Mureș, Orheĭ, Cĭuc, Treĭ Scaune; reg. 9: Timiș, Arad, Torontal, Lugoj, Caransebeș, Huniedoara, Petroșanĭ, Alba Inferioară; reg. 10: Bistrița, Dorohoĭ, Hotin, Cernăuțĭ, Storojineț, Cîmpulung, Rădăuțĭ: reg. 11: Constanța, Tulcea, Caliacra, Durostor, Brăila, Ialomița.

GRANODIORÍT (‹ fr.; gr. granit + diorite „diorit”) s. m. Rocă intrusivă acidă, cu compoziție intermediară între granit și diorit, grăunțoasă, alcătuită din cuarț, feldspat potasic și plagioclaz, mică sau hornblendă. Are culoare albă-cenușie pestriță și apare sub formă de batolite, lacolite, filoane, dyke-uri și stock-uri. Se utilizează ca piatră de construcție și de ornament.

GLINA, com. în Sectorul Agricol Ilfov; 6.237 loc. (1995). Stație de c. f. (Cățelu). Creșterea bovinelor și porcinelor. Abator.

GIURESCU, Dimitrie (1835-1877, n. București), maior român. Comandant al Batalionului 2 dorobanți în timpul Războiului de Independență; a căzut eroic în 7-19 nov., la asaltul Rahovei.

GLAGOLÍTIC, -Ă (‹ fr., germ.) adj. Alfabet (sau scriere) g. = unul dintre cele două alfabete slave, întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri bisericești. Se presupune că a fost inventat, în sec. 9, de Chiril și Metodiu. În sec. 10-11 s-a răspândit în Bulgaria, Moravia și Croația (unde s-a folosit până la sfârșitul sec. 18).

GILBERT [gílbərt], William (1544-1603), medic și fizician englez. Medic la curtea regală a Elisabetei I și a lui Iacob I. Membru al Colegiului Regal de Fizică. Pionier al experimentărilor în domeniul electroacusticii și magnetismului. A introdus noțiuni noi ca: electricitate, forță electrică, pol magnetic („De magnete”). Numele său a fost atribuit unității de măsură pentru tensiunea magnetică – gilbert.

GÓTIC, -Ă (‹ fr., lat.) adj. 1. Care aparține goților, referitor la goți. ◊ Scriere g. (sau litere gotice) = scriere (sau litere) cu caractere colțuroase, folosite în Evul Mediu în Europa Occidentală. 2. Artă g. = artă apărută în Franța, în prima jumătate a sec. 12, și răspândită în vestul (Anglia, Flandra, Spania) și în centrul Europei (țările germanice, Cehia, Polonia), având ramificații până în România (monumente în Transilvania în sec. 14-15; elemente decorative în Moldova în sec. 15-17). Principalul monument gotic, catedrala, concentrează aproape toate ramurile artei: sculptura, pictura, vitraliul artele decorative (orfevrărie, mobilier, textile). Elementele caracteristice construcției sunt: bolți pe cruce de ogive, a căror greutate se repartizează pe stâlpi fasciculați, arcuri batante și contraforturi care neutralizează împingerile laterale ale bolților, fleșe foarte ascuțite și bogat decorate, rozeta. Tendința spre înălțarea monumentului, alternanța planurilor și golurilor fac ca edificiul să aibă aspectul unei osaturi fine de piatră, împodobită cu vitralii (catedralele din Franța: Paris, Reims, Rouen, Amiens, Chartres; din Spania: Burgos; din Anglia: Worcester, Wells și din Germania: Köln, Bamberg). Monumente civile (castelele, palate, primării, hale) din Franța, Belgia sau Italia prezintă aceleași caractere. Eliberarea sculpturii monumentale de sub dominația strictă a arhitecturii, umanizarea figurilor care câștigă în firesc și în individualitatea portretistică, dezvoltarea miniaturii pe teme laice, apariția picturii pe panou mobil și cuceririle tehnice importante datorate unor artiști ce desăvârșesc tehnica picturii în ulei (frații Van Eyck), înflorirea tapiseriei cu teme istorice și alegorice sunt realizări care fac din arta gotică un moment însemnat în dezvoltarea artelor plastice europene. 3. Stil g. = stil caracteristic artei gotice. 4. Roman g. (numit și „romanul ororilor” sau „romanul negru”) = tip de roman cultivat de de scriitorii englezi în a doua jumătate a sec. 18 și la începutul sec. 19 (H. Walpole, Clara Reeve, Ann Radcliffe, G.M. Lewis, Ch. R. Maturin) ca o reacție împotriva raționalismului iluminist. Definitorie pentru r. g. este atmosfera apăsătoare, sugerată de prezența obsesivă a ruinelor, castelelor bântuite de stafii, peisajelor stranii și înspăimântătoare, a elementelor magice, expresie a unui tip de sensibilitate preromantică, marcată de predilecția pentru straniu, misterios, supranatural, morbid. În sec. 19 și 20, printre reprezentanți: E.A. Poe, Charlotte Brontë, Daphne du Maurier.

GOGU, Constantin (1854-1897, n. Câmpulung), matematician și astronom român. M. coresp. al Acad. (1880), prof. univ. la București. Lucrări privind inegalitățile de lungă perioadă din mișcarea Lunii, datorate atracției pertubatoare a planetei Marte. Studii asupra variației gravitației cu latitudinea.

*locomóbilă f., pl. e. (fr. locomobile, d. lat. loco, ablativu luĭ locus, loc, și mobilis, mobil). Mașină cu abur pusă pe roate și care se întrebuințează la mișcat batozele.

logofắt m., pl. ețĭ (ngr. logothétis, d. vgr. logothétes [lógos, cuvînt, socoteală, și tithemi, pun]; vsl. logotheiŭ, turc. loghofet). Vechĭ. Cancelar, ministru (primu boĭer, prezident al divanuluĭ, redactoru documentelor și șefu ispravnicilor. În Țara Românească el venea în rang îndată după marele ban). Marele logofăt, prezidentu divanuluĭ; al doĭlea logofăt, vice-prezidentu divanuluĭ; al treilea logofăt, secretaru mareluĭ logofăt. Logofătu credințeĭ, ministru de culturĭ (bisericile și școalele). Logofătu dreptățiĭ, ministru de justiție. Logofătu de obiceĭurĭ, maestru de ceremoniĭ al curțiĭ domneștĭ. Logofăt de taĭnă, secretar (maĭ ales domnesc), copist. Logofăt de divan, scriitor de documente. Titlu onorific boĭerilor de la țară. Azĭ Munt. Pop. Notar (numit și logofăt de sat). Iconom, intendent ș. a. (la țară). Mold. Fecĭor boĭeresc. Fig. Iron. Intelectual, tînăr maĭ spălat, scriitoraș ș. a. (căruĭa i se zice: Logofete, brînză în bete, lapte acru´n călămărĭ, chiŭ și vaĭ pin [!] buzunărĭ, adică „e foarte sărac cu asemenea meserie”). V. boĭer.

lunĭ f. (lat. lûnis, îld. lunae, a luniĭ [dies, zi], după Martis, Jovis, Veneris, a luĭ Marte, a luĭ Joĭe, a Vineriĭ, Mércurĭ, a luĭ Mercur; it. lunedi, pv. dilun, fr. lundi, sp. lunes). Prima zi a săptămîniĭ, după care vine Marțea. Lunĭ (ca și Marțĭ, Mercurĭ, Joĭ, Vinerĭ, Sîmbătă și Duminica) e o formă adverbială și arată Lunea următoare: eŭ plec Lunĭ; cînd e vorba de o repetițiune, se zice Lunea (Marțea, Mercurea, Joĭa, Vinerea, Sîmbăta, Duminica): ședințele se țin Lunea (maĭ rar Lunile pl.), adică „în fiecare Lunĭ”. Se declină așa: Lunea, Luniĭ, pl. Lunile (Marțea, -țiĭ; Mercurea, -riĭ; Joĭa, Joiĭ; Vinerea, -riĭ; Sîmbăta, Sîmbetei; Duminica, -ciĭ). Fără art. se zice o Lunĭ și, maĭ corect, o Lune (Marțe, Mercure, Joĭe, Vinere, Sîmbătă, Dŭminică): într´o lune, la o sărbătoare (NPl. Ceaur, 70).

*maĭór m. (fr. major, d. lat. májor, majóris, maĭ mare; rus. maĭór. V. major). Ofițer superior de gradu cel maĭ mic și însărcinat cu detaliile serviciuluĭ și cu administrațiunea și cu comanda unuĭ batalion saŭ divizion.

ECBATANA, vechi oraș în podișul Iranului. Capitala Mediei (sec. 8-6 î. Hr.), apoi reședință de vară a suveranilor persani și parți. Distrus în 330 î. Hr. de Alexandru cel Mare. Azi Hamadān (Iran).

ELISABETÁN, -Ă (‹ fr.) adj. Stil ~ = stil al Renașterii engleze, dezvoltat în timpul reginei Elisabeta I, caracterizat prin adăugarea anumitor elemente eterogene pe fondul tradiției gotice anterioare. În arhitectură, sub influența artei flamande, au fost reinterpretate modelele Renașterii italiene, creându-se construcții de o simetrie strictă, excesiv ornamentate (Longleat House, Wollaton House ș.a.). În pictură s-au cultivat portretul și arta miniaturii. În mobilier, formele au devenit masive, înregistrându-se o creștere sensibilă a elementelor ornamentale. Teatru ~ = literatura dramatică din epoca Elisabetei I. Reprezentanți: Kyd, Marlowe, Shakespeare.

LAKSHADWEEP [lakʃadwi:p], arhipelag alcătuit din 27 de mici insule coraligene, situat în SE Mării Arabiei, la V de coasta Malabar a pen. India. Ins. pr.: Kavaratti, Amini, Kadamatt, Kilttān, Agatti. Constituie terit. unional indian cu același nume; 32 km2; 56 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv: Kavaratti. Climat subecuatorial musonic. Nuci de cocos, batate, arbori de pâine. Pescuit. Până în 1973 s-a numit Insulele Laccadive, Minicoy și Amῑndῑvi.

mătreáță f., pl. ețe (d. *mătureață, adică „aruncată de mătură”). Necurățenie compusă din pelicule ca o tărîță care se face pe capu omuluĭ. O buruĭană acŭatică (peplis pórtula). Un lichen filamentos care atîrnă de ramurile brazilor și altor copacĭ (úsnea barbáta). Confervă, lîna broașteĭ, matasa broașteĭ (V. lînă).

meteáhnă și (Dos.) beteáhnă f., pl. ehne (d. beteag, după rut. beteha, boală). Cusur, defect (fizic orĭ moral). Vechĭ. Pagubă, vătămare. – La Dos. și teahnă.

LESPEZI 1. Vârf în partea centrală a M-ților Făgăraș, alcătuit din șisturi cristaline. Alt. max.: 2.522 m. Cunoscut și sub numele de Călțun. 2. Com. în jud. Iași, situată pe ambele maluri ale Siretului; 6.140 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Nod rutier. Expl. de balast. Creșterea bovinelor Abator. Centru de ceramică populară. Iarmaroc anual (la 20 iul.). Biserica Sf. Dumitru (sec. 19), în satul Heci.

*mitralióză f., pl. e (fr. mitrailleuse). (Cp. cu batoză). Un fel de tun mic care aruncă gloanțe c´o ĭuțeală extraordinară și cu care e armată infanteria și cavaleria. – Ob. (dar nu maĭ bine) mitralieră. – Curat rom. s´ar putea zice mitraliatoare saŭ împroșcătoare.

MARIANE 1. Insulele ~, arhipelag în V Oc. Pacific, în NV Microneziei, la 2.400 km E de Filipine, extins sub forma unui arc de cerc lung de 900 km; 1.018 km1. Este format din 15 insule vulcanice mari și numeroase insulițe coraligene, dintre care cele mai importante sunt: Guam (541 km2), Saipan (181 km2), Sarigan, Anatahan, Pagan, Guguan, Arihan, Aguijan, Tinian și Rota. Centrul ad-tiv: Susupu (ins. Saipan). Climă tropical-oceanică. Păduri tropicale umede și savane. Cocotieri, bumbac, citrice, banane, trestie de zahăr. Pescuit. Zăcăminte de sulf, de fier și mangan. Descoperit de Magellan în 1521 și numit de acesta Islas de los Ladrones, denumire schimbată în 1668 – Las Mariana – în onoarea reginei Spaniei, Mariana de Austria, văduva lui Filip IV. Vândute de Spania germanilor (1899), au trecut sub mandat japonez. Teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (1947-1975), administrat de S.U.A. (1947-1986), cu excepția ins. Guam (posesiune a S.U.A. din 1898); din 1976, devine stat liber asociat cu S.U.A. În timpul celui de-al doilea război mondial, în apele teritoriale ale M. s-a desfășurat (iun.-iul. 1944) o puternică bătălie navală între flota americană și cea japoneză, încheiată cu victoria celei dintâi. 2. Fosă oceanică în V Oc. Pacific, cu o lungime de 2.550 km; ad. max.: 11.033 m (descoperită în 1951 de nava americană „Challanger” și măsurată ca având această adâncime de către vasul sovietic „Viteaz”, în anul 1957). În 1960, J.L. Picard și D. Walsh, la bordul batiscafului „Trieste”, au atins adâncimea de 11.520 m.

MARSEILLAISE [marsejé:z] (La ~), cântec revoluționar francez, imnul național al Franței. Compus (text și muzică) în 1792 de Claude Joseph Rouget de Lisle sub titlul „Cântec de război pentru armata Rinului”. A primit actuala denumire după un batalion al marsiliezilor, care l-au adoptat drept cântec de luptă.

MARSHALL [má:ʃəl], Insulele ~, Republica Insulelor M. (Republic of the Marshall Islands, Majõl), stat situat în arhipelagul omonim, în Pacificul Central (Micronezia), la SV de arh. Hawaii și la SE de ins. Guam; 181,5 km2; 60,3 mii loc. (1997). Limbi oficiale: engleza și marshalleza. Religia: creștină (protestanți 62,8%, catolici 7,1%, mormoni 3,1%). Capitala: Dalap-Uliga-Darrit (pe atolul Majuro). Localit. pr.: Ebeye, Jahrit. Este împărțit în 26 districte electorale. Cuprinde două lanțuri insulare, totalizând 32 atoli și 867 recifi coraligeni: Ralik în V (cu atolii Kwajalein 29 km2, Eniwetok 27 km2, Jaluit 17 km2, Rongelap) și Ratak în E (atolii Majuro 30 km2, Maloelap, Wotje, Mili, Likiep, Aur, Bikini etc.). Climă tropical-oceanică cu temperaturi medii anuale ridicate și precipitații bogate (până la 4.000 mm/an). Vegetația arborescentă este dominată de palmieri și bananieri. Faună bogată în specii de pești și păsări. Economie slab dezvoltată, bazată pe asistența financiară americană și pe veniturile din înregistrarea de companii navale străine. Agricultura, de subzistență, deține 14,9% din PNB și concentrează 18,7% din populația activă. Se cultivă taro (1.300 t, 1991), batate, manioc, legume (mai ales varză și dovleci), fructe (arborele de pâine, papaya, bananieri, pandanus), palmieri de cocos, arbori de piper și de cacao. Se cresc (mii capete, 1994): porcine (12,35). Pescuit (260 t pește, 1995). Se exploatează fosfați naturali pe atolul Ailinglaplap. Se produce copra (5,55 mii t, 1991), ulei de cocos (7,73 mii t, 1995), bărci de pescuit, confecții și țesături, energie electrică, se prelucrează peștele. Nu are c. f., ci doar o mică infrastructură rutieră. Port și aeroport pe atolul pe atolul Majuro. Turism: c. 8.000 turiști străini anual. Principalele obiective turistice sunt plajele cu nisip fin, umbrite de cocotieri. Moneda: 1 dollar S.U.A. = 100 cents. Export (1995): pește (38,8%), ulei de cocos (18,2%), copra, fructe. Principal partener: S.U.A. (c. 80%). Import (1995): produse alimentare, băuturi și tutun (28,2%), mașini și utilaje de transport (24,6%), combustibili și uleiuri (24%), produse manufacturate (8,9%). Principalii parteneri: S.U.A. (51%), Guam (14,5%), Japonia (7,5%), Australia. – Istoric. Descoperite ]n 1529 de navigatorul spaniol Miguel de Saavedram insulele au fost cercetate de-abia în 1788 de către căpitanul englez John Marshall, de unde provine și denumirea lor. În sec. 17-19, insulele au aparținut Spaniei; în 1885, s-au aflat în stăpânirea Germaniei, iar din 1914 sub cea a Japoniei, care, în 1920, a primit din partea Societății Națiunilor mandat de administrare asupra lor. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost ocupate de S.U.A. și incluse, în 1947, împreună cu insulele Mariane de Nord și insulele Microneziei, în componența Teritoriului sub mandat al insulelor din Oceanul Pacific, administrat de S.U.A. sub tutele O.N.U. În anii 1946-1956, S.U.A. a efectuat în atolii Bikini și Eniwetok 67 de explozii nucleare, iar, ulterior, atolul Kwajalein a fost folosit ca poligon pentru testele cu rachete intercontinentale. La 1 mai 1979, insulele M. adoptă o Constituție, care proclamă Rep. Insulelor M. În oct. 1982, S.U.A. semnează cu aceasta un acord (aprobat prin referendum în 1983 și nitrat în vigoare în 1986), potrivit căruia insulele devin un stat suveran, responsabilitatea pentru relațiile externe și de apărare revenind guvernului american. La 22 dec. 1990, Consiliul de Securitate al O.N.U. a decis abrogarea mandatului de tutelă executat de S.U.A., M. fiind admisă în O.N.U. ca membru cu drepturi depline. Republică prezidențială, potrivit Constituției din mai 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de un cabinet, condus și numit de președinte.

MĂRĂCINEANU, Valter (1840-1877), militar român. Căpitan. Erou al Războiului de Independență. A căzut eroic la 30 aug./11 sept. 1877, în fruntea batalionului său, la asaltul redutei Grivița 2.

mutațiúne f. (lat. mutátio, -ónis). Schimbare, modificare. Înlocuirea unuĭ soldat pintr´altu [!] într´un regiment (batalion ș. a.). Trecerea uneĭ averĭ de la un proprietar la altu (pin [!] moștenire saŭ alt-fel): taxă de mutațiune. – Și -áție și -áre.

MECHITARÍȘTI (‹ n. pr. Mechitar „consolatorul”) s. m. pl. Membrii unei congregații monastice armenești, fondată în 1701 la Pera (Istanbul), de abatele Manuk (zis Mechitar) și aprobată, în 1711, de papa Clement XI. A dus o intensă activitate de misionarism, de salvare și răspândire a culturii și literaturii armene.

* navigațiúne f. (lat. navigátio, -ónis). Acțiunea saŭ arta de a naviga: navigațiune fluvială, maritimă, submarină, aeriană. – Și -áție. Originea navigațiuniĭ se perde în noaptea timpurilor, și istoria progresuluĭ eĭ e tot una cu a civilizațiuniĭ. Din epoca cea maĭ depărtată se găsește trunchiu de copac scobit, de care se servesc chear azĭ indigeniĭ din Oceania. Istoria navigațiuniĭ cuprinde doŭă era distincte, dintre care prima străbate toată antichitatea și se perde în timpurile de barbarie care aŭ urmat imperiu roman. Lipsițĭ de busolă, navigatoriĭ de atuncĭ se depărtaŭ rar de coaste. Cea maĭ mare călătorie pe care o amintește istoria e cea pe care aŭ în prejuru Africiĭ, din ordinu regeluĭ Egiptuluĭ Necao II, corăbiile feniciene. La începutu secululuĭ 14 după Hristos, invențiunea busoleĭ, care permise în fine navigatorilor să străbată oceanu, înseamnă a doŭa eră a navigațiuniĭ. La 1492, Hristofor Columb descoperi America; la 1498, Vasco de Gama trecu Capu Buneĭ Speranțe, și, la 1419, Magellan făcu prima călătorie în prejuru lumiĭ. Întrebuințarea aburuluĭ la navigațiune, suprimînd pînza și permițînd a înfrunta inconstanța vînturilor, a dar naștere uneĭ noĭ dezvoltărĭ a navigațiuniĭ. V. marină.

ogorésc, a și -răsc, a -rî́ v. tr. (vsl. o-gorĭeti, a arde [pin prejur [!]], u-gorĭeti, a te arde, gorĭeti, a arde. V. ogor). Întorc ogoru; îl ar a doua oară după seceriș transversal cu întîĭa arătură ca să-l bată soarele, ploaĭa și zăpada pînă´n primăvară: ĭeși cu plugu să-și ogorască o porumbiște pe care, la primăvară, socotea s´o semene cu grîŭ (Rebr. 104), ogorît (104), să ogorească (105).

MISSISSIPPI [misəsípi] 1. Fluviu în partea central-estică a S.U.A.; 3.779 km supr. bazinului; 3,2 mil km2. Izv. din lacul Itasca, din partea de N a statului Minnesota, de la 450 m alt., străbate S.U.A. de la N la S și se varsă în G. Mexic printr-o deltă digitată, extinsă pe 3,8 mii km2, care înaintează anual cu 50-100 m datorită aluviunilor transportate. Are numeroase meandre, bălți și brațe secundare; Uneori provoacă inundații catastrofale. Pr. afl.: Missouri, Arkansas, Red River, Wisconsin, Illinois și Ohio. Importantă arteră navigabilă (3.000 km), care trece prin Minneapolis, Saint Paul, Davenport, Saint Louis, Memphis, Baton Rouge și New Orleans; legat prin canale de Marile Lacuri. 2. Stat în SSE S.U..A., la E de cursul inf. al fl. Mississippi și la N de G. Mexic; 123,5 mii km2; 2,7 mil. loc. (1997), Centrul ad-tiv: Jackson. Expl. de petrol și gaze naturale. Construcție de aparataj electric; ind. chimică și de prelucr. lemnului. Bumbac; porumb, batate, orez, grâu, soia. Creșterea animalelor.

orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s´a făcut orbete, din al căruĭ plural s´a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor [!]. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.

MONTMARTRE [mõmártr], colină în partea de N a Parisului (128 m alt.), care domină fl. Sena, loc legendar al martiriului Sf. Denis. Așezarea rurală de pe această colină a fost înglobată de Paris în 1860. Aici se află biserica Saint-Pierre (sec. 12) și bazilica Sacré-Cœur (1875). Cartierul tradițional al artiștilor, azi renumit prin cabarete, cafenele, cluburi de noapte etc. Zonă de mare atracție turistică.

MUGENI, com. în jud. Harghita, pe Târnava Mare; 5.994 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satele Dobeni, Porumbenii Mari și Porumbenii Mici). Centru de împletituri din paie și pănuși de porumb (pălării, poșete, papuci etc.). În satul M., menționat documentar în 1333, se află o biserică în stil gotic (sec. 14-15). Conac (sec. 19), în satul Betești.

MUJAHEDÍN (în arabă „luptător în războiul sfânt”) s. m. Denumire dată combatanților încadrați în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor Islamului. Au luptat în Afghanistan împotriva trupelor sovietice.

patalamá, V. batalama.

NABATEI ({s} gr. Nabataioi, lat. nabataei), populație arabă stabilită în sec. 4 î. Hr. în NV Pen. Arabia, pe actualul teritoriu al Iordaniei (Nabathaea). Au întemeiat un regat cu capitala în orașul Petra (din sec. 2 î. Hr.), care va cunoaște apogeul dezvoltării în timpul domniei lui Aretas II (87-62 î. Hr.). În 105 d. Hr., regatul a fost ocupat de guvernatorul roman al Siriei, A. Cornelius Palmea, cea mai mare parte a lui fiind transformată în prov. romană Arabia. Arta și cultura lor au fost puternic influențate de elenism. Au folosit o variantă a scrierii consonantice arameice.

N'DJAMENA [ndʒamína], capitala Rep. Ciad, port pe râul Chari, la confl. cu Logone; 531 mii loc. (1993). Nod rutier. Aeroport. Pr. centru politic, ad-tiv, comercial și ind. al țării. Ind. mat. de constr., încălțămintei și alim. (abatoare și antreprize frigorifice). Egrenarea bumbacului; decorticarea orezului. Export de carne. Universitate (1971). Muzeu național, cu colecția de paleontologie, preistorie și etnografie. Catedrală catolică; Marea moschee. Fundat în 1900 de francezi, a devenit centrul ad-tiv al coloniei franceze Ciad (1920), iar sin 1960 capitala statului independent Ciad. Până la 28 nov. 1973 s-a numit Fort-Lamy.

*perturbatór, -oáre adj. (lat. perturbátor, -óris). Care perturbă, turburător, care cauzează dezordine: perturbatoriĭ ordiniĭ sociale.

1) peteálă (est) și beteálă (vest) f., pl. (inuzitat) elĭ (ngr. petáli [vsl. petálo], foiță. V. petală). Fire lungĭ și turtite de aur saŭ de argint cu care miresele îșĭ împodobesc capu.

neînsurát, -ă adj. Celibatar, holteĭ, care nu s’a însurat.

NINJA (‹ n. pr. Ninja, numele unor broaște din filmele de desen animat; cuv. japonez „mercenar în serviciul împăratului Japoniei”) adj., subst. 1. Adj., subst. (Luptător) agresiv. 2. Adj. (Despre arme albe) Care are o formă specifică (inițial de pumnal, apoi o sabie ușor curbată) și este folosită de luptătorii ninja.

NIRVANA, grup american de rock. Constituit în 1987 de Kurt Cobain (voce, chitară), Chad Channing, apoi Dave Grohl (baterie). Concerte incendiare, forță a scriituri și inteligență a melodiilor. Voce plină de emoție, având capacitatea de a exprima durerea exacerbată, Kurt Cobain a devenit un mit al muzicii rock (s-a sinucis în 1994). Discografie selectivă: „Bleach”, „Nevermind”, „In Utero”, „Unplugged in New York”.

NIUE [niú: e:] (SAVAGE [sævidʒ]), insulă coraligenă în Oc. Pacific (Polinezia), în NE arh. Tonga; 259 km2. Centrul ad-tiv: Alofi. Pescuitul scoicilor pentru sidef. Banane, copra, batate. Aparține Noii Zeelande (din 1901); în oct. 1974 obține autonomie internă. Descoperită în 1774 de James Cook.

*planéz v. intr. (fr. planer, a plana, d. plain, plan). Se zice despre o pasăre cînd plutește în aer cu aripile întinse fără să bată: vulturu planează ore întregĭ la înălțimĭ excepționale. Pin [!] ext. Privesc de sus: ochĭu aeronautuluĭ planează pe pămînt. Fig. Consider dintr´un punct de vedere foarte înalt, dómin cu cugetarea: geniu luĭ Bossuet plana asupra seculelor [!] trecute.

NORMANDIA (NORMANDIE [Normãdi]), provincie istorică în NV Franței. Oraș pr.: Rouen. Expl. de min. de fier. Metalurgie. Șantiere navale. Grâu și porumb. Pomicultură. Creșterea intensivă a animalelor. Veche provincie în Franța, care constituie azi două regiuni: Basse-N. și Haute-N. Populată de liguli, iberi, celți și belgi, regiunea normandă a fost cucerită de romani (56 î. Hr.) și inclusă în Lyonnaise de August. Cucerită de Clovis, înglobată mai târziu în Neustria, a fost un centru al monahismului benedictin (Jumièges, Fécamp ș.a.). Invadată de normanzi la începutul sec. 9, ea le-a fost cedată parțial (Haute-N.) de Carol cel Simplu prin Tratatul de la St. Claire-sur-Epte (911) și în totalitate de Ludovic IV în 933. Fief englez după cucerirea Angliei, în 1066, de ducele William Cuceritorul, N. a fost luată de la Plantageneți (1204) de către Filip II August; ocupată de englezi (1419-1450) în Timpul Războiului de 100 de Ani, N. (1468) de Ludovic XI în domeniul regal. – Debarcarea din N. (cunoscută sub numele codificat „Operațiunea Overlod”) = debarcarea trupelor aliate în timpul celui de-al doilea război mondial, la 6 iun. 1944, între Calais și Cherbourg, care a deschis cel de-al doilea front în Europa. A constituit cea mai mare operație de desant aerian și naval din timpul războiului, condusă de D. Eisenhower.

OLIVARES, Gaspar de Guzmán, conte de ~, duce de Sanlúcar (1587-1645), om politic spaniol. Favorit al regelui Filip IV. Prim-min. (1621-1643); a susținut o campanie internă de combatare a corupției și de asanare a finanțelor. A dus o politică de întărire a centralizării Spaniei și de extindere a granițelor. Centralismul excesiv și măsurile fiscale extreme au provocat insurecții în Țara Bascilor, Catalonia și Portugalia; suveranul a fost constrâns de marii seniori („granzi”) ai Spaniei să-l înlăture de la putere. A încurajat artele și literatura, fiind protectorul unor mari creatori (Velásquez, Murillo, Lope de Vega).

OLONGAPO, oraș în arh. Filipine (ins. Luzon), pe coasta de NV a G. Subic, lângă pen. Bataan; 194,3 mii loc. Port lângă baza navală americană Subic Bay. Ocupat de forțele japoneze (dec. 1941-febr. 1945).

ORBÉTE (‹ orb) s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul Spalax), reprezentat în România prin două specii, orbetele mare (S. microphthalmus) și orbetele mic (S. leucodon); (pop.) cățelul-pământului sau țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în Pod. Transilvaniei.

ORION 1. (În mitologia greacă) Vânător de statură gigantică, de o rară frumusețe, fiul lui Poseidon (sau al regelui Hyrieus din Beoția). Îndrăgostit de zeița Artemis, a fost ucis de aceasta (sau de fratele ei Apolo) și transformat într-o constelație. 2. Constelație situată în regiunea ecuatorului ceresc. Conține șapte stele principale, dintre care patru (Bételgeuse – prima stea căreia i s-a putut măsura diametrul, Bellatrix, Rigel și Saïph) formează un patrulater, iar celelalte trei (Mintako, Alnilam, Alnitak) sunt dispuse în interiorul lui. Vizibilă în România în timpul iernii; este ușor de recunoscut și cea mai frumoasă constelație de pe cer. Cuprinde o nebuloasă obscură („Capul de cal”).

PALEY [péili], Grace (pe numele adevărat Grace Goodside) (1922-2007), scriitoare americană pacifistă. Prof. univ. la New York. Scurte povestiri în care prezintă condiția umană din marile metropole („Micile tulburări ale omului”, „Uriașe schimbări în ultimul minut”, „Ziua neschimbată de mai târziu”, „Plimbări lungi și conversații intime”). Poeme („Înclinație timpurie”).

PARLÁNDO (cuv. it. „vorbind”) adv. (Despre maniera de cânt vocal) Apropiată de vorbire. ◊ P. rubato = sistem ritmic descoperit de C. Brăiloiu, în care valorile ritmice se află în raporturi diferite, specific folclorului românesc (doină).

PARMA, oraș în N Italiei (Emilia-Romagna), situat în Câmpia Padului, la confl. râurilor Parma și Baganza; 163,4 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Ind. alim. (brânzeturi renumite), textilă, a încălțămintei, chimico-farmaceutică, a hârtiei și sticlăriei; mecanică de precizie; prelucr. petrolului și a lemnului; parfumerie și cosmetică. Universitate (1064). Muzeu Național de Antichități (1760). Teatrul Farnese (1618-1619); Teatrul Reggio (1821-1829). Monumente: catedrala romanică/Domul (1046, reconstruită în sec. 12, după avarierea provocată de un cutremur), cu sculpturi de Benedetto Antelami și picturi de Caravaggio; Baptisteriul (1196-1260), construcție octogonală în stil romanico-gotic, cu sculpturi de B. Antelami; bisericile Santa Croce (1211), San Giovanni Evangelista (1498-1510), cu fresce de Caravaggio (ca și mănăstirea San Paolo, 1518), Madonna della Steccata (1521-1539), cu fresce de Fr. Parmigianino, l’Annunziata/Buna Vestire (1566), San Antonio (1712-1766) ș.a.; Palazzo Ducale (1561-1564); Palazzo della Pilotta (1583, restaurat după bombardamentul din 13 mai 1944), azi Galeria Națională. Turism. Veche așezare etruscă și apoi colonie romană (din 183 î. Hr.). P. a fost stăpânită succesiv de ostrogoți, bizantini, longobarzi (570) și franci (774). Filoimperială în timpul luptei pentru învestitură (sec. 11-12), a devenit comună liberă (1149), fiind înglobată în senioriile Gioberto da Gente, Coreggio și Rossi (sec. 12-14). A intrat sub suzeranitatea familiei Visconti (1346) și pentru scurt timp a Papalității (1521). Unită cu Piacenza, P. a fost transformată, în 1545, în ducat și condusă, până în 1731, de ducii din familia Farnese. După Congresul de la Viena (1814-1815), P. și Piacenza au intrat, până în 1847, în stăpânirea Mariei-Luiza (fiica împăratului Austriei și soția lui Napoleon), iar între 1847 și 1859, a Bourbonilor spanioli (ramura Bourbon-P.). Din 1860, în componența Regatului Sardiniei și ulterior a Italiei.

2) *port n., pl. urĭ (lat. portus, fr. port). Loc special unde corăbiile se pot adăposti fără să le bată valurile și unde-s cheĭurĭ de încărcare saŭ descărcare a mărfurilor: portu Constanța, portu Galațĭ. Oraș așezat pe malu măriĭ saŭ fluviuluĭ și care are port. Fig. Liman, loc de adăpost: a ajunge în port. A face naufragiŭ în port, a te îneca ca Țiganu la mal; a face fiasco tocmaĭ cînd era să reușeștĭ.

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter.Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer [!]: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n´o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr´o familie ilustră.

PAȘTELUI, Insula ~ (ISLA DE PASCUA sau RAPA NUI; TE PITO TE HUNUA „Buricul Pământului” în limba băștinașilor), insulă chiliană în E Oc. Pacific, la c. 2.500 km V de țărmul Americii de Sud; 162,5 km; c. 3.000 loc. (pascuani), majoritatea provenind din amestecul populației locale (de origine polineziană) cu imigranți din America și Europa. Localit. pr.: Hanga Roa. Cratere de vulcani stinși (Rano Aroi, 618 m alt.) și numeroase peșteri. Climă tropicală. Cafea, tutun, bananieri, batate. Creșterea ovinelor și bovinelor. Pescuit. Turism. Descoperită de navigatorul olandez Jakob Roggeveen la 6 apr. 1722 (zi de Paști). Anexată de Chile în 1888, care a inclus-o în prov. Valparaíso. Este probabil un rest al ipoteticului continent dispărut, Pacifida. În P. se păstrează un mare număr (c. 900) de statui gigantice monolite din tuf vulcanic (până la 12 m înălțime și unele peste 20 t greutate), reprezentând figuri omenești, păsări, pești etc. (considerate ca aparținând patrimoniului universal). S-au găsit și morminte ale populației Ahu și tăblițe cu inscripții hieroglifice (scrierea rongo-rongo), încă nedescifrate. Ipoteza apartenenței lor la civilizația precolumbiană a format mobilul unei celebre expediții („Aku-Aku”), condusă de etnograful norvegian Thor Heyerdahl. Parc național (din 1968) cu o supr. de 4,6 mii ha.

PETRESCU, Cezar (1892-1961, n. sat Hodora, jud. Iași), prozator român. Acad. (1955). Intensă activitate publicistică; fondator (1921) al revistei „Gândirea”, împreună cu A. Maniu și Gib Mihăescu. Romane și povestiri, menite să configureze, în formulă balzaciană, cronica socială a vieții interbelice. Ele evocă acțiunea alienantă a industrializării capitaliste („Comoara regelui Dromichet”, „Aurul negru”), atmosfera dezolantă a Capitalei („Calea Victoriei”), criza moral[ a combatanților din Primul Război Mondial („Întunecare”), dramele universului rural („Scrisorile unui răzeș”, „Apostol”, „1907”) și ale existenței provinciale („Oraș patriarhal”). Literatură pentru copii („Fram, ursul polar”). Nuvele de coloratură exotică și fantastică („Adevărata moarte a lui Guynemer”, „Aranca, știma lacurilor”). Traduceri. Premiul Național (1930).

PITCAIRN [pítkə:n], mic arhipelag vulcanic în SE Polineziei (Oc. Pacific), format din patru insule: Pitcairn (4,7 km2), Henderson (31 km2), Ducie (1,4 km2) și Oeno (0,4 km2); descoperită (1767) de amiralul P. Cartelet. Ins. P. este locuită (47 loc., 2002) de descendenți ai marinarilor englezi, răzvrătiți, de pe vasul „Bounty”, conduși de Christian Fletcher și ai femeilor tahitiene, care i-au însoțit. Au fost mutați, în 1856, pe ins. Norfolk, dar unii dintre ei s-au reîntors în P. supă șapte ani. Portocali, ananas, batate, pescuit. Posesiune britanică (din 1838). Centrul administrativ: Adamstown.

*probatóriŭ, -ie adj. (lat. probatorius). Care probează. Act probatoriŭ, act pin [!] care se constată capacitatea unuĭ aspirant la un grad universitar.

pustíe f. (vrom. pustinĭe, d. vsl. pustynĭ, și pušta, pustie; pustiti și puštuti, a trimete, a lăsa; bg. pustinĭa, pustie; ung. puszta, pustie). V. năpustesc, opust, otpust). Pustietate, pustiŭ, deșert, regiune nelocuită: pustia Sahareĭ. Fam. Lucru care nu-țĭ place, pacoste: pustia ceĭa de moară, de mașină. În blăstăme [!]: bată-l pustia, mînca-l-ar pustia, ducă-se pe pustiiĭ (V. duc). – Vechĭ și pustiñe. În P. P. (Șez. 1, 110) și puștă (vsl. puša).

noróc și (vest) năróc n., pl. oace (vsl. na-rokŭ, hotărîre, soartă, d. rešti-rekon, a zice, a vorbi; sîrb. narok, soartă; pol. narok, într’adins. V. ob-roc, pro-roc, so-roc). Soartă fericită, fericire: Ce noroc pe el! Noroc să dea Dumnezeu ! Soartă bună saŭ rea: așa ĭ-a fost norocu. La noroc (saŭ și: într’un noroc), la întîmplare, în bobote: am ochit la noroc, și tot am nimerit ! A avea noroc, a avea parte de fericire. bată-te norocu !, formulă de blestem glumeț egală cu: să fii fericit ! V. orînd, ursită.

unilobát adj. m., pl. unilobáți; f. unilobátă, pl. unilobáte

vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți

volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri

șoĭmănésc v. tr. (d. șoĭmane). Vest. Zăpăcesc, betegesc, lovesc pin [!] vre-o boală năprasnică. – La Gor. 88, -ăresc.

șerbetélniță f., pl. e (d. șerbet). Vechĭ. Vas de făcut orĭ de ținut șerbet.

HUBEI, provincie în SE Chinei, în bazinul mijlociu al fl. Yangzi (Changjiang); 187,4 mii km2; 58,3 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Wuhan. Expl. de min. de fier, cupru, mangan și de cărbuni. Ind. dezvoltată (metalurgie, constr. de mașini și navale, ușoară și alim.). Culturi irigate de bumbac. Orez, grâu, soia, tutun, arahide, batate, ceai și susan. Creșterea animalelor. Pescuit.

HONDURAS 1. Republica ~ (República de Honduras), stat în America Centrală istmică, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (M. Caraibilor) și Pacific; 112,1 mii km2; 5,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: spaniola; uzuale: dialectele amerindiene. Religia: creștină (catolici 90%, protestanți etc.). Cap.: Tegucigalpa. Orașe pr.: San Pedro Sula, El Progreso, Choluteca, Danlí, La Ceiba. Este împărțit în 18 departamente. Una dintre cele mai muntoase țări din lume (peste 80% din supr.; alt. max. în vf. Cerro Las Minas, 2.849 m), dar unica din America Centrală fără vulcani activi. Depresiunea centrală străbătută de valea râului Ulua și înguste câmpii litorale. Climă tropical umedă cu precipitații bogate pe coasta caraibiană (peste 2.000 mm anual), modificată de alt. Rețeaua hidrografică bogată, cu râuri scurte și lacuri. Păduri tropicale (35% din terit.) cu esențe prețioase (cedru, mahon) și savană. Resurse min. variate, dar insuficient valorificate (min. auro-argentifere, zinc, plumb, sare, petrol). Economie bazată pe agricultură (60% din populația activă, c. 25% din PNB și 2/3 din exporturi). Terenurile arabile reprezintă 15,8% din terit. țării. Se cultivă porumb (1/3 din supr. cultivată), manioc, sorg, orez, batate, fasole, legume, tutun, trestie de zahăr (2,9 mil. t, 1993); plantații de citrice, mango, Persea americana (fructul avocado), ananas, bananieri (931 mii t, 1993), arbori de cafea, cacao, palmieri de cocos. Creșterea bovinelor pentru carne (2,3 mil. capete, 1993) și a porcinelor (0,6 mil. capete). Industria (15% din populația activă și 17% din PNB) produce bunuri de consum (produse textile și alim., încălț., țigarete, zahăr, bere, lactate), cherestea, ciment, produse petroliere. C. f.: 1,27 mii km. Căi rutiere: 18.629 km (inclusiv autostrada panamericană). Turism dezvoltat: capitala, apoi vestigiile maya de la Copán (al doilea mare oraș al mayașilor), orașul San Pedro Sula, minele maya de la Travesia, lacul Yojoa – sporturi nautice, plajele de la Islas de la Bahía (G. Honduras) și Trujilo (M. Caraibilor). Moneda: 1 lempira = 100 centavos. Export: cafea (40%), banane, lemn, carne, minereuri. Import: mașini și echipament de transport, combustibili, produse manufacturate de bază și chimice etc. În nov. 1998, H. a fost afectat de uraganul Mitch, care a provocat numeroase victime omenești și grave pagube materiale. – Istoric. H. a fost locuit în epoca precolumbiană de triburi amerindiene (lencas, paya, pipila), nordul și vestul terit. aparținând strălucitei civilizații maya. Descoperită în 1502 de Cristofor Columb, care i-a dat actuala denumire, H. a fost cucerit (din 1524), ca urmare a expedițiilor conduse de conchistadorii Cristobal de Olid, Hernán Cortez și Pedro de Alvarado. În 1537 are loc revolta indienilor conduși de Lempira; asasinat în 1538, el va deveni erou național, numele său fiind dat monedei honduriene. În 1539 este inclus în Căpitănia Generală Guatemala. Populația H. va crește numeric după descoperirea zăcămintelor de aur și argint de la Comayagua (1578). În 1579 a fost fundat orașul Tegucigalpa, viitoarea capitală a țării. În sec. 17-18, pe terit. H., cu ajutorul indienilor mosquito, au pătruns englezii. La 15 sept. 1821, s-a declarat independent, dar, între 1822 și 1823, a fost anexat Imperiului Mexican, iar, între 1823 și 1838, a făcut parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de El Salvador, Guatemala, Nicaragua, Costa Rica) care se destramă în 1838, cele cinci state devenind independente. Ca și majoritatea statelor Americii Centrale, H. a cunoscut, până la mijlocul sec. 20, o pronunțată stabilitate politică, soldată cu numeroase lovituri de stat, dictaturi, revolte sociale și armate. Exemplu tipic de „republică bananieră”, controlată de o oligarhie ale cărei interese sunt legate de marile companii nord-americane „United Fruit” și „Standard Fruit”. Instabilitatea politică internă a determinat intervenția S.U.A., care a ocupat H. (1911-1933), fără a reuși să instaureze un regim democratic. Numeroase litigii privind frontierele opun H. țărilor învecinate Nicaragua și El Salvador (războiul declanșat cu acesta în 1969, în urma unei partide de fotbal a fost aplanat sub patronajul Organizației Statelor Americane – O.S.A. – Prin Tratatul de pace încheiat în 1980). Fragilitatea democrației este accentuată de imixtiunea armatei în treburile politice (260 revolte armate în 160 de ani de la proclamarea independenței). Datorită poziției strategice, H. a fost folosit de S.U.A. în încercarea de a pune capăt războaielor din Nicaragua și El Salvador. Ultimii ani sunt dominați de eforturile guvernamentale de a introduce în țară un regim democratic. Republică prezidențială potrivit Constituției din 1982, puterea legislativă este exercitată de un Parlament unicameral, Adunarea Națională, iar cea executivă, de președinte, ales pe patru ani.

ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru [!] guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s.

HISPANIOLA (ESPAÑOLA), insulă în arh. Antilele Mari, despărțită de Cuba prin str. Windward și de ins. Puerto Rico prin str. Mona; 76,2 mii lm2; 13 mil. loc. (1990). În partea de E a ins H. (c. 2/3) se află Rep. Dominicană, iar în cea de V (c. 1/3), Rep. Haiti. Orașe pr.: Santo Domingo, Port-au-Prince, Santiago, Cap-Haïtien. Relieful cuprinde patru culmi muntoase orientate NV-SE, care închid depr. alungite. Alt. max.: 3.175 m (Pico Duarte). Climă tropicală. Expl. de bauxită, platină, cupru, mercur. Plantații de cafea, cacao, trestie de zahăr și culturi de tutun, bumbac, orez, manioc, batate. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (1492), H. a constituit centrul stăpânirii spaniole în Indiile de Vest. Ocuparea de către francezi, în sec. 17, a părții occidentale a insulei a fost recunoscută prin Tratatul de la Ryswick (1697). În urma Tratatului franco-spaniol de la Basel (1795), Franța a primit partea spaniolă din H. Vechea denumire: Haiti.

sacî́z n., pl. urĭ (turc. sakyz). Mastică, rășină de lentisc (care se mestică în gură ca și betelu). Colofoniŭ, rășină de frecat arcușu vioriĭ.

sacát, -ă adj. (turc. sakat, invalid, d. ar. sakyt, prost, josnic; ngr. sakatis; bg. sîrb. alb. sakat). Rar azĭ. Beteag, vătămat, invalid: un boŭ sacat.

HENTEI (CHENTEJN-HURUU), sistem muntos în Mongolia central-nordică, la NE de Ulan Batorm alcătuit din granite. Lungime: 250 km. Alt. max.: 2.800 m. Urme glaciare. Rezervații naturale.

HEBEI, provincie în E Chinei; 190 mii km2; 64,8 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Shijiazhuang. Expl. de cărbune, min. de fier, auro-argentifere și de wolfram. Ind. siderurgică, constr. de mașini, ușoară și alim. Culturi de bumbac, grâu, gaolean, batate, tutun și susan. Legumicultură. Pomicultură. Pescuit. Pe terit. prov. se află municipalitățile autonome Beijing și Tianjin.

2) *sábat n., pl. e (lat. sábbatum, vgr. sábbaton, d. ebr. sâbbâth. V. sâmbătă). Ultima zĭ a săptămăniĭ jidăneștĭ, consacrată repausuluĭ. Adunare nocturnă de fărmăcători și fărmăcătoare care, după credința popoarelor creștineștĭ, era prezidată chear de dracu (fiind-că era impresiunea pe care le-o producea scîrbosu sabat). Fig. Hărmălaĭe grozavă, nuntă jidovească. V. țap.

HAȚEG 1. Depresiunea ~ (Țara Hațegului), depresiune tectono-erozivă cuprinsă între M-ții Retezat, Poiana Ruscăi și Sebeșului, împărțită de dealurile Dumbrava, Ploștina și Poieni în două subunități: Hațeg și Pui. Supr.: c. 380 km2. În compartimentul de V (Hațeg) are un relief de câmpie piemontană străbătută de râuri paralele, colectate de Strei. În SE comunică cu Depr. Petroșani, prin pasul Merișor (756 m), în SV cu culoarul Timișului, prin Poarta de Fier a Transilvaniei (699 m), iar în N cu culoarul Mureșului, prin „poarta” de la Subcetate, pe valea Streiului. Climă răcoroasă (temp. medie anuală: 6-8ºC); precipitații medii anuale în jur de 800 mm. Culturi cerealiere, pomicultură și creșterea animalelor. Menționată în Diploma Ioaniților (1247). Cunoscută și sub denumirea de Hațeg-Pui. 2. Oraș în jud. Hunedoara, în depresiunea omonimă; 12.604 loc. (1998). Ind. textilă (prelucr. lânii), a conf. și de prelucr. a lemnului; produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve din legume și fructe, bere); abator. Centru pomicol. În apropiere, în pădurea Slivuț (40 ha), se află o rezervație naturală de zimbri și cerbi. Importantă zonă etno-folclorică. Muzeu etnografic. Menționat documentar în sec. 15 și apoi oraș grăniceresc în 1764. Biserica Sf. Nicolae (sec. 19). În satul Silvașu se Sus de află mănăstirea Prislop, cu biserica Sf. Evanghelist Ioan (sec. 15).

*régulă f., pl. e ca virgule, maĭ bine de cît ĭ (lat. régula, d. régere, a dirija. V. riglă, răgulă, dirijez). Modu cum trebuĭe să lucrezĭ, să facĭ ceva, să te porțĭ: regulă de purtare, regulă de politeță [!]. Ordine, disciplină: în această școală e mare regulă. Principiŭ, lege, sistemă, metodă, dreptar: după toate regulele arteĭ. Statutele unuĭ ordin religios catolic: regula sfîntuluĭ Francisc. Aritm. Operațiune, mod de a lucra cu numerele: regula adunăriĭ, scăderiĭ, înmulțiriĭ și împărțiriĭ. Regula de treĭ. V. treĭ. Cu regulă, cu rînduĭală, în ordine: a lucra cu regulă (loc. adj. om cu regulă). De regulă, de obiceĭ, de ordinar: acest om se îmbată de regulă. În regulă, de-a binele, realmente: s´aŭ bătut în regulă (loc. adj. bețiv în regulă).

*regimént n., pl. e (lat. regimentum = régimen, guvernare, regim). Trupă de soldațĭ compusă din 2-4 batalioane la infanterie, din 3-6 escadroane la cavalerie și din 4-6 bateriĭ la artilerie. Fig. Mare mulțime: un regiment de calicĭ. – Și reghi- (după germ.). Cp. cu gheneral [!]. V. orta și polc.

PYM [pim], Barbara (pe numele adevărat Mary Crampton) (1913-1980), scriitoare engleză. Proză prezentând avatarurile sentimentale ale păturilor sociale de mijloc („Femei excelente”, „Moartea blândei porumbițe”, „Câteva frunze verzi”, „O dragoste puțin schimbată”).

PURITANÍSM (‹ fr.) s. n. Doctrină calvină desprinsă, între 1562 și 1580, de anglicanism, sub influența ideilor lui Calvin, Zwingli și Bullinger, și caracterizată prin epurarea cultului de orice rămășițe ale catolicismului, printr-o morală rigidă, și printr-o organizare prezbiteriană. A avut un rol important în timpul Elisabetei I a Angliei. Persecutați de Stuarți, adepții p. au emigrat în număr mare în America de Nord, pe terit. actual al S.U.A. ♦ P. ext. Rigorism extrem privind respectarea preceptelor religioase și morale.

PUNJAB (PANJAB) [pandʒáb] (din persană, panj „cinci” + ab „apă”) 1. Regiune naturală în N Câmpiei Indo-Gangetice (India și Pakistan), cuprinsă între m-ții Himalaya (la N), M-ții Suleiman (la V) și râul Yamuna (Junina) la S, străbătută de cinci râuri (Jhelum, Chenab, Ravi, Beas, Sutlej) care, unindu-se, formează râul Panjnad, afl. al Indusului; 256,6 mii km2; alt. sub 200 m. Climă tropicală aridă cu precipitații care scad de la E spre V. În N climă montană. Vegetație de savană și de semideșert. 2. (Punjabi Suba) Stat în NV Indiei; 50,4 mii km2; 24,2 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Chandῑgarh. Parte de N cu relief muntos (Himalaya). În sec. 18, akhii au întemeiat un puternic regat P., care a trecut, în 1849, în stăpânire britanică; în 1947, o mică parte din P. a fost înglobată la India, iar restul la Pakistan. Expl. forestiere. Cereale, bumbac, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. Irigații. 3. Provincie în E Pakistanului; 205,3 mii km2; 73,6 mil. loc. (1998). Centrul ad-tiv: Lahore. Alte orașe: Faisalabad, Rawalpindi.

úimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER).

tomní, tomnesc, (tocmi), vb. tranz. – 1. A repara, a drege: „Și-o bătut mama pe tata / De ce n-o tomnít covata” (Calendar 1980: 16). 2. A aranja, a ordona: „Zină batăr până-n prag / Și-mi tomné cununa-n cap” (Memoria 2001: 108). – Din tocmi „a repara” (< sl. tŭkŭmiti).

șuvéi, șuveie, s.n. – Băț scurt; ciomag, bâtă (Memoria 2001). – Et. nec. (MDA).

șuștác, s.n. – Instrument de măsurat, în lungime totală de 1 metru, confecționat de obicei din 5 segmente, gradate, de 20 cm. fiecare; segmentele sunt rabatabile, prinse între ele cu nituri de fier (Nistor 1977). – Et. nec.

șugắu2, s.n. – Pârâu; apă curgătoare peste care poți trece cu piciorul; vâlcea, vale (ALR 1973: 676): „Pe margine de șugău / Paște drag murguțu meu” (D. Pop 1970: 141). Șugău, vale în hotarul Sighetului (Țiplea 1906). Șugău, localitate rurală, limitrofă orașului Sighet, în prezent cartier al acestui oraș. „Să te bată-atâta rău / Câtă frundză pă Șugău” (Țiplea 1906: 482). – Din magh. sugó (Țiplea).

șopârlíță, -e, (șopârlaiță), s.f. – 1. (med.) Anghină difterică: „Dacă omu are nădușeli și-l strânge la grumaz și de-abia poate răsufla, atunci zicem că-i beteag de șopârlăriță” (Bârlea 1924 II: 379); „Luăm miere de stup și zicem: Șopârlăriță lungariță, / Fugi de la (cutare). / Să mergem, să fugim, / Că iese neagra tomoiagă / De sub pat, / De sub hat...” (Bârlea 1924: 381). 2. Numele a două plante erbacee (Veronica orchidea și Parnasia palustris). – Din șopârlă (termen autohton, cf. alb. shapi) + -iță.

pințălúș, -i, (pânțăluș, pințiluș), s.m. – Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALR 1971: 335): „… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu 1990: 298). – Din magh. penicilus (MDA).

peteá, -ele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu' năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea 1924 II: 120). – Din beteală.

pătrár, -i, s.n. – bâta păcurarului (mai demult, cu vârful despicat în patru și înferecat, pentru a servi ca armă de apărare): „bâta sau pătrarul, făcut din lemn de frasin sau tisă, servește, de asemenea, ca instrument de apărare contra fiarelor” (Morariu 1937: 176). – Din patru (< lat. quattuor) + -ar.

palțắu, -auă, s.n. – 1. bâtă (D. Pop 1978). Botă de chemători. 2. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). – Din magh. pálca „băț, baghetă” (Felecan 1983).

ort, orturi, s.n. – Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop 1971: 98). – Din germ. Ort „loc„.

nahắu, -ăi. s.m. – Nătărău: „Măieran de lângă tău, / bată-te focu, nahău” (Bârlea 1924: 90). – Et. nec.

macắu, (măcău), s.n. – Botă, toiag; obiect ceremonial purtat de chemătorii la nuntă: „Suntem soli împărătești, / De la ‘nălțatu-mpărat trimăși; / La macău cu cipcă de mătasă, / Cum poartă și-nălțata-mpărăteasă” (Bilțiu 1990: 70). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Probabil din același etimon latin *matteuca, din care provine rom. măciucă „bâtă îngroșată la un capăt„; Din magh. mankó (MDA).

lungoáre, s.n. – (med.) Tifos; febră tifoidă (ALR 1969: 156): „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu 1990: 388). – Din lingoare (< lat. languor, -oris).

jolúdă, -e, (joluză, jolună), s.f. – (med.) Bolfă, umflătură în zona gâtului: „La zgaiba care se face la oameni mari, dacă omu-i beteag și are orice joluză, ungi cu unsoare ori oloi...” (Bilțiu 1990: 276). – Probabil din ucr. jolna.

iergán, -e, s.f. – 1. Batoză pentru cereale: „Până la începutul secolului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza („ierganul”) cu tracțiune animală. Ultimul exemplar, ce provine din Preluca Nouă, se găsește la Muzeul Județean Maramureș” (Șainelic 1986: 29). 2. Denumirea locală a crivacului folosit în mină (Șainelic, 1996). – Et. nec.

horíncă, (horilcă), s.f. – Băutură alcoolică din fructe sau cereale, distilată de două ori. Termenul horincă e atestat îndeosebi în satele de pe valea Marei. În zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa – horilcă. În Săpânța – pălincă. În paralel circulă și sin. țuică, cu mențiunea că „e termen mai nou„. După prima distilare se numește șpirt, horincă puturoasă, arcoziță. După a doua distilare se numește horincă. Termenul horincă e neatestat (până în perioada interbelică) în alte regiuni ale țării: în Crișana, Sătmar și Oaș – pălincă; în Trans. – vin ars; în Banat, Muntenia și Moldova – rachiu; în Muntenia – țuică. „bată-te, focu, horilcă, / Tu faci omul de nimnică” (Ștețco 1990: 340; Borșa). Horincean, Horincar, nume de familie. – Termenul horincă se încearcă a fi derivat din a hori (a cânta), dar mai probabil de la gorilca, din limba ucraineană (Dăncuș 2010); Din ucr. horilka „țuică” (Caia 2002); Din ucr. horilka (după holeră) (DEX).

hâșâí, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte (onomatopee) + -îi.

harám, -uri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțé de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit” (Șeineanu, DA, DEX); Srb. haran „gratuit” (DER).

cúpă, -e, s.f. – 1. Blid, vas de lemn: „Merele nu le-om primi / Numai o cupă de nuci” (Antologie 1980: 58). 2. Pahar: „Să-mi dai o cupă de zin” (Papahagi 1925: 187). 3. (bot.) Căldărușă, cinci clopoței (Aquilegia vulgaris) (Borza 1968: 21). 4. Despărțitura din roata morii în care cade apa (Felecan 1983). 5. Sălăriță; solniță (ALR 1971: 309). 6. Mojar; vas în care se pisează sare, piper, zahăr; „cupa e de lemn; mojarul e din alamă” (ALR 1971: 341). 7. Olane; țiglă curbată așezată la coama casei; clop, cornuri, colțare (ALR 1971: 276). 8. Cupa piciorului = rotulă (ALR 1969: 132). 9. Concavitate: „În fața obrazului / În t’eile nasului / Și-n cupele măselelor” (Papahagi 1925: 279). – Lat. cuppa.

cucurbátă, cucurbete, (cuculbată), s.f. – 1. (bot.) Dovleac, bostan (Cucurbita Pepo); harbuz, ludău, pepene. 2. Țeastă, craniu; tidva capului (Țiplea 1906). – Cf. curcubetă (< lat. curcubita).

Cosânzeána, s.f. – (mit.) Personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt-Frumos; Zâna cu cosițe de aur: „Tu, Ileană Cosânzeană / De te-am puté noi d-aprinde / Cosâța țî-o-am ciuta-lu / Și la nori te-am arunca-lu / Să te bată vânturile / Ca pă feciori gândurile, / Gândurile de-nsurat / Pă fete de măritat” (Bilțiu 1996: 328); „Tu, Ileană Cosânzeană / Floare mândră din poiană” (Bârlea 1924: 40). – Probabil din cosiță + zână, contaminat cu sânziană sau cu Sântana.

cordohán, -e, s.n. – Piele de capră tăbăcită: „Făr’ de cordohan / Să țâie batăr un an” (Papahagi 1925: 225). – Cf. it. cordovano, magh. kordovány (sec. XVIII) (DER).

brấglă, -e, s.f. – Partea mobilă de la războiul de țesut care susține spata: „Brâglele cuprind între ele spata, cu care se bate bătătura. Brâglele sunt atârnate de jugul stativelor prin două brațe; iar ițele de niște sfori care sunt atârnate pe bâta de pe jugul stativelor” (Bârlea 1924 II: 469). – Et. nec. (MDA).

beteșíg, -uri, (beteșâg, beteșug), s.n. – (med.) 1. Boală. 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).

betegós, -oasă, adj. – Bolnăvicios. – Din magh. beteges „bolnăvicios„.

betejí, betejesc, (betejî), vb. refl. – A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria 2001: 102). – Din beteag „bolnav„.

beteág, -ă, adj. – Bolnav, suferind: „O floare aflai, / În sân o-aruncai, / Beteagă ptícai” (Calendar 1980: 7). – Din magh. beteg „bolnav„.

bătáie, bătăi, s.f. – Război, bătălie (ALR 1973: 723). – Lat. battalia, der. regr. de la battualia (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA), cf. it. battaglia, port. batalha, sbatalla, alb. bëtajë.

băndúră, -e, s.f. – Năframă, bandaj; cârpă (Papahagi 1925): „Cu unsoare îl ungem la grumaz și-l legăm cu o băndură” (Bârlea 1924 II: 380). – Din germ. (Ver)band „baieră, bantă, betelie” (Țurcanu 2005).

băcuiéț, -e, (băcueț), s.n. – 1. Sac mic, desagă: „Vara o sapi cu hârlețu, / Toamna-o cari cu băcuiețu” (Papahagi 1925: 228). 2. (fig.) Mic de statură, pitic: „Stau feciorii să să bată / De la-un băcuieț de fată” (Papahagi 1925: 219). – Contaminare dintre magh. bacó și săcuieț (MDA).

bátăr, (batâr), adv. – Măcar, chiar, cu toate că, cel puțin; berem, barim: „Batăr cât el s-ar ruga” (Calendar 1980: 16). – Din magh. bátor „îndrăzneț, curajos” (NDU).

barșoní, -esc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) îmbrăca cu haine confecționate din catifea, purpură. 2. A oferi cuiva zgărdane cu panglici din catifea: „Mândrulucu meu Ion, / Da' mă poartă cu barșon. / Batăr cât m-ar barșoni / Eu nevastă nu i-oi fi” (Bârlea 1924, I: 250). – Din barșon „catifea„.

bái, -uri, s.n. – Necaz, supărare: „Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor” (Papahagi 1925: 197); „Nu te bucura de baiul altuia” (Lenghel 1979: 214). ♦ (med.) Baiul cel mare, baiu cel rău = epilepsie; beteșâg (ALR 1969: 167). – Din magh. baj „necaz” (< sl. boj „calamitate„).

armurár, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie híert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.

arấndă, -e, s.f. – (pop.) Arendă. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți: „Batori a dat în arândă minele din Groapa Mare baronului Herberstein...” (Dariu Pop 1938: 15). – Din rus. arenda.

abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere.

ștubécĭ n. (turc. istubec, pop. üstübec, cerusă [d. pers. isfidag], supt [!] infl. luĭ ștubeĭ). Vechĭ. Cerusă. – Și stĭubecĭ, stĭubicĭ, ștubeț, ștubete.

șúșăniță (est) și șúșeniță (vest) f., pl. e (bg. sušenica, pastramă, adică „fășie”, d. suh, uscat; rus. susanica, pastramă, batog, rut. „poame uscate”. V. suhat). Fășie de slănină (Ban.). Fășie de pele [!], de moșie ș. a. V. șurină.

IAȘI 1. Municipiu în NE României, situat în lunca și pe terasele râului Bahlui, reșed. jud. cu același nume; 349.544 loc. (1998). Nod de comunicații. Aeroport. Important centru industrial, cu numeroase întreprinderi, care produc: energie electrică și termică, țevi sudate, laminate de diferite profile, uTilaj greu, mașini și utilaje agricole, utilaje pentru ind. lemnului, chimică și a mat. de constr., aparate radio, mase plastice, fibre sintetice, fire de bumbac, tricotaje, țesături de bumbac, in și cânepă, mătase artificială, conf., mobilă, medicamente, preparate din carne și lapte, conserve de legume și fructe, ulei, alcool etc. Centrul unei importante zone pomiviticole. Ape minerale sulfuroase, iodurate, clorurate, bromurate sodice, bicarbonatate (în cartierul Nicolina), indicate în tratarea afecțiunilor reumatice, ginecologice, dermatologice, etc. Centru cultural-artistic, științific și de învățământ cu vechi tradiții. Aici a luat naștere, în 1640, Academia Vasiliană, școală superioară de limbă greacă și slavonă, întemeiată de Vasile Lupu la mănăstirea Trei ierarhi, iar în sec. 19 s-au înființat mai multe instituții culturale: Societatea de Medici și Naturaliști (1834), Academia Mihăileană (1835), Conservatorul Filarmonic-Dramatic (1836), Universitatea (1860). În aceeași perioadă au început să apară la I. reviste și ziare de mare însemnătate: „Albina românească” (1829), „Dacia literară” (1840), „Propășirea” (1844), „România literară” (1855), „Convorbiri literare” (1867), „Contemporanul” (1881), „Viața românească” (1906) ș.a. În I. azi există numeroase instituții de învățământ superior (politehnic, agronomic, medico-farmaceutic, de informatică, conservator), o filială a Academiei Române, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” (întemeiat în 1840), Teatrul de Operă și Balet (1956), o orchestră simfonică (Filarmonica „Moldova”), Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie a municipiului Iași, Muzeul de Științe Naturale, Muzeul Teatrului, biblioteci, edituri, stații de radio-emisie publice (postul „Moldova” emite din 2 nov. 1941) și particulare, șase posturi locale de televiziune, Grădina publică „Copou” (1834) etc. Valoroase monumente de arhitectură, obiective arheologice și istorice: Curtea Domnească (1434), pe locul căreia s-a ridicat în anii 1906-1921 Palatul Administrativ, azi Palatul Culturii, construit în stil neogotic după planurile arhitectului I.D. Berindei; biserica Sf. Nicolae-Domnesc, ctitorie a lui Ștefan cel Mare din 1491-1492 (cu adăugiri din sec. 16); biserica Înălțarea Domnului a Mănăstirii Galata, ctitorie din 1579 a lui Petru Șchiopul, terminată în 1584; complexul Mănăstirii Golia, cu biserica Înălțarea Domnului, rezidită în 1650-1653 de Vasile Lupu; biserica Trei Ierarhi, ctitorie a lui Vasile Lupu, construită între 1635 și 1639 și refăcută după planurile lui Lecomte de Noüy (cu paramentul sculptat în întregime). Aici se află mormintele lui Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza; biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1668-1672); biserica Frumoasa, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1818-1819), în stil neoclasic; Catedrala Mitropoliei, cu hramul Întâmpinarea Domnului, construită în etape (1833-1839 și 1881-1886), cu picturi interioare de Gh. Tattarescu (1887). Aici se află moaștele Sfintei Parascheva, aduse de Vasile Lupu, în 1641, de la Constantinopol și depuse inițial în biserica Trei Ierarhi. Arhitectura civilă este reprezentată prin: Casa Dosoftei (1677), palatul D. Sturdza (sec. 19), palatul Cantacuzino-Pașcanu (sec. 17, cu modificări din sec. 19), casa Alecu Balș (sec. 19) etc. Numeroase case memoriale: bojdeuca lui Ion Creangă din cartierul Țicău, casele în care au locuit Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Vasile Alecsandri, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol, Emil Racoviță ș.a. Săpăturile arheologice au identificat pe terit. I. o suprapunere de culturi materiale din neolitic (cultura Cucuteni) și perioada dacică (sec. 3). Prima mențiune documentară a orașului datează din perioada 1387-1392, dar existența sa este anterioară întemeierii Moldovei. Punct de vamă, reședință a Curții Domnești, important centru meșteșugăresc și comercial (sec. 16-17). Capitală a Moldovei începând din a doua jumătate a sec. 16 până în 1862. La 29 dec. 1791/9 ian. 1792, la I. a fost semnat un tratat de pace ce punea capăt Războiului ruso-turc, izbucnit în 1787, și care prevedea revenirea Principatelor Române sub suzeranitatea Porții Otomane, iar Rusia primea Oceakovul și terit. dintre Bug și Nistru, devenind astfel, pentru prima oară, vecină cu Moldova, granița aflându-se pe Nistru. La I. s-a desfășurat mișcarea revoluționară din mart. 1848, iar în perioada luptei pentru unirea Principatelor (1859), orașul a fost un puternic centru al mișcării unioniste. În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1918, în I. s-a aflat sediul guvernului român. – Iași-Chișinău, operațiune strategică (aug. 1944), desfășurată la aripa de sud a frontului sovieto-german, în partea de est a României, pe un front de 634 km, și executată de fronturile 1 și 2 ucrainiene, comandate de generalii R.I. Malinovski și F.I. Tolbuhin, soldată cu ruperea frontului și înaintarea trupelor sovietice până în apropierea aliniamentului fortificat Focșani-Nămoloasa. 2. Județ în NE României, în partea central-estică a Moldovei, în zona bazinelor mijlocii ale râurilor Prut și Siret, la granița cu Rep. Moldova; 5.476 km2 (2,30% din supr. țării); 826.307 loc. (1998), din care 51% în mediul urban; densitatea: 150,9 loc./km2. Reșed.: municipiul Iași. Orașe: Hârlău, Pașcani (municipiu), Târgu Frumos. Relief deluros cu aspect de podiș înalt (Pod. Moldovei), fragmentat, cu înălțimi ce depășesc 500 m, străbătut de văi largi. Climă temperat-continentală cu ierni aspre și veri călduroase; precipitații medii (550-650 mm/an); vânturi predominante dinspre N și NE. Rețeaua hidrografică majoră aparține sectoarelor Prutului (care colectează majoritatea afl. de pe terit. jud. I. prin intermediul Jijiei) și Siretului. Resurse naturale: roci de constr. (calcare și gresii exploatate la Pietrăria, Șcheia, Ipatele ș.a., argile la Ciurea, Vlădiceni). Izv. minerale cu ape bicarbonatate, sulfatate, magneziene la Strunga și ape sulfuroase, cloruro-sodice, iodurate, cu proprietăți radioactive și caracter artezian la Nicolina. Pr. ramuri cu ponderi mari în realizarea prod. globale ind. a jud, sunt: ind. constr. de mașini și prelucr. metalelor, producătoare de mașini și unelte agricole, utilaj greu, utilaje pentru ind. lemnului, chimică și a mat. de constr. (Iași), material rulant feroviar (Iași, Pașcani), apoi ind. chimică, în cadrul căreia se produc mase plastice, fibre sintetice, antibiotice (Iași), ind. textilă, metalurgică (țevi de oțel, benzi de oțel, laminate) etc. În cadrul altor întreprinderi ind. se mai produc: aparate de radio, țesături de bumbac, in și cânepă, confecții, tricotaje, mobilă curbată, articole din piele și blană, articole de sticlă și porțelan, cărămidă și țiglă, produse alim etc. În 1996, din totalul supr. agricole (275.881 ha), 248.664 ha reveneau terenurilor arabile, 105.465 ha pășunilor și fânețelor naturale, 12.678 ha viilor și pepinierelor viticole și 9.074 ha livezilor și pepinierelor pomicole. În același an, pe terenurile arabile se cultivau: porumb (117.107 ha), grâu și secară (25.345 ha), plante de nutreț (38.969 ha), plante oleaginoase (11.703 ha), sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, soia, cartofi ș.a. Legumicultură în luncile râurilor. Pomicultură (bazinele Aroneanu, Cotnari, Strunga, Bivolari, Iași); viticultură (Cotnari, Iași, Bucium). Creșterea animalelor (1997): 126.000 capete bovine, 235.000 capete porcine, 421.000 capete ovine; avicultură (2.842.000 capete); apicultură (21.000 familii albine). C. f. (1996): 289 km (132 km electrificate); drumuri: 3.337 km (415 km modernizate). În 1996, în jud. I. existau 511 școli generale, 36 licee, 23 școli profesionale, 481 grădinițe pentru copii, o universitate și cinci instituții de învățământ superior cu un total de 49 de facultăți și 38.774 studenți (1996/1997), trei teatre (dramatic, de operă și balet, de păpuși), o filarmonică („Moldova”), șase case de cultură, 606 biblioteci, cu 8,4 mil. volume, 13 cinematografe, numeroase muzee, formații artistice de amatori, grupuri folclorice etc. La I. apar revistele „Convorbiri literare” și „Cronica” și mai multe ziare. Numeroase obiective turistice de prim rang în municipiul Iași și în Hârlău; rezervația paleontologică de pe Dealul Repedea, palatul lui Al. I. Cuza de la Ruginoasa, stațiunea balneoclimaterică Strunga etc. Indicativ auto: IS.

tăĭetór, -oáre s. Acela care taĭe: tăĭetor de lemne. S. f., pl. orĭ. Locu unde se taĭe vitele (zalhana, abator).

INDONEZIA, Republica ~ (Republik Indonesia), stat insular în SE Asiei, ocupând o parte a Arh. Malaez, ce face legătura între Asia și Australia și separă Oc. Indian (la V) de Oc. Pacific (la E); 1,9 mil. km2; 194,4 mil. loc. (1996). Limba oficială: bahasa indonezia (indoneziana). Religia: islamică 87%, creștină 10%, hindusă 2%, budistă 1%. Cap.: Jakarta. Orașe pr.: Surabaja, Medan, Bandung, Semarang, Palembang, Ujung Pandang (fost Makasar) ș.a. Este împărțit în 24 de prov., un district urban (capitala) și două districte autonome. Cu cele 13.677 insule, I. reprezintă cel mai mare arhipelag de pe glob, desfășurat de la V la E pe c. 5.500 km lungime. Cuprinde arh. Moluce, Sondele Mari și Sondele Mici și partea vestică a ins. Noua Guinee (Irian Jaya). Cele mai mari insule sunt Borneo (în care I. ocupă c. 2/3 din supr. sa, respectiv cele patru provincii: Kalimantan Barat, Kalimantan Selatan, Kalimantan Tengah și Kalimantan Timur), Sumatera, Sulawesi, Java, Sunbawa, Flores, Sumba, Seram, Halmahera, Timor ș.a. Relieful este în general muntos, cu peste 100 de vulcani activi (Krakatau, Semeru) și alt. ce trec de 3.500 m în Sumatera și Java și de 5.000 m în Noua Guinee (vf. Jaya, 5.030 m alt. max. din țară). Înguste câmpii litorale. Puternică zonă de fracturi tectonice, cu seisme frecvente. Climă ecuatorială, cu temp. ridicate (26-27ºC) și precipitații bogate (2.500-4.000 mm/an) ce cad tot timpul anului. Râuri în general scurte (Indragiri, Kapuas, Hari, Musi ș.a.). Vegetație luxuriantă de pădure umedă ecuatorială, ce ocupă 64% din terit., cu arbori de lemn prețios (teck, santal), palmieri, bambuși; vegetație de mangrove și savane. Numeroase parcuri naționale și rezervații naturale ocrotesc o faună cu multe endemisme (rinoceul javanez, varanul uriaș din ins. Komodo, porcul javanez, urangutanul, șoarecele uriaș ș.a.). Însemnate resurse minerale: petrol (73,7 mil. t. 1992; rezerve 0,8 miliarde t, 1994), gaze naturale (51,8 miliarde m3, 1992, locul 6 pe glob), huilă (31 mil. t, 1994), min. de mangan, nichel (2,3 mil. t, 1994), cupru (1,1 mil. t, 1994), bauxită (1,3 mil. t, 1994), staniu (30 mii t, 1994, locul 3 pe glob), aur, argint, diamante, sulf, fosfați, sare, cuarț ș.a. Mari expl. forestiere (mahon, santal, teck, bambus), 188,1 mil. m3, 1993. Agricultura, diversificată, cuprinde c. 50% din populația activă și contribuie cu 25% la realizarea PNB. Se cultivă 10% din supr. țării, în special cereale (53,81 mil. t, 1994, locul 5 pe glob), mai ales orez (46,86 mil. t, 50% din suprafața cultivată), dar și porumb (6,95 mil. t), sorg, apoi batate, manioc, soia, susan, tutun (85 mii t), ricin, legume. Există întinse plantații de arbori de cauciuc (1,3 mil. t cauciuc natural, 1994, locul 2 pe glob), cocotieri (14,8 mil. t nuci de cocos, locul 2 pe glob), copra (1,4 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), arbori de cafea (400 mii t, 1994, locul 3 pe glob) și cacao, ceai (174 mii t, 1994, locul 5 pe glob), bananieri (2,3 mil. t banane, 1994), trestie de zahăr (31,5 mil. t, 1994), papaya, mango, Persea americana (fructul avocado), citrice, abaca, sisal, chenaf, arahide. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (11,6), porcine (8,72), ovine (6,4), caprine (12,3), bubaline (3,5), cabaline (0,7). Pescuit (3,2 mil t, 1994). Vânătoare. Ind. prelucrătoare antrenează 9% din populația activă și contribuie cu 15% la PNB. Se produc (1992): energie electrică (45,8 miliarde kWh), staniu (locul 3 pe glob), nichel, aluminiu, oțel, produse petroliere, gaze naturale lichefiate, autoturisme asamblate, motociclete și scutere, nave, aparate radio și televizoare, becuri, acumulatoare auto, fire sintetice, îngrășăminte chimice (2,7 mil. t), sodă caustică, anvelope (8,4 mil. buc.), ciment (15 mil. t), cherestea, celuloză și hârtie, sticlă, fire și țesături din bumbac, încălț., produse alim. (zahăr 2,55 mi. t, 1994, conserve de fructe, ulei de palmier, locul 3 pe glob, ulei de palmist, margarină, țigarete, lapte și produse lactate, carne, bere), chinină, piei brute. Transporturi maritime dezvoltate (peste 300 de porturi). Flota comercială maritimă: 4,1 mil. t. r. b. C. f.: 6,5 mii km. Căi rutiere: 143 mii km. Turism cu un potențial remarcabil: 3,9 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: ins. Java, cu vulcanii Merapi, Semeru, cu temple budiste și hinduse, între care renumitul templu budist de la Borobudur (sec. 7 d. Hr.), cel mai mare monument arhitectonic din emisfera sudică, complexul hindus de la Prambanam (sec. 10), ins. Bali, cu folclor renumit și templele Pejeng, Tanahlot, Tampaksiring, parcurile naționale din ins. Java și Borneo. Moneda: 1 rupiah = 100 sen. Export: petrol și derivate petroliere, gaze naturale lichefiate, lemn și produse din lemn, cauciuc natural, bauxită, cositor, mirodenii, pește, produse alim. (copra, cafea, ceia, zahăr, ulei de palmier, tutun ș.a.). Import: utilaje ind. și mijloace de transport, materii prime și semifabricate ind., combustibili, produse chimice și alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Pe actualul terit. al I. s-au găsit resturi osteologice din Paleoliticul Inferior (Java). În Java, Sumatera și Borneo (Kalimantan) iau ființă o serie de mici principate, influențate de civilizațiile indiană și chineză (c. 500 d. Hr.). Concomitent, se răspândesc brahmanismul și budismul. În sec. 6-7, s-a format în S ins. Sumatera prima mare formațiune statală din I., Srῑvijaya. Statului Mataram din ins. Java îi aparține o civilizație (sec. 8-10) remarcabil ilustrată de celebrele monumente religioase de la Borobudur (budist) și Prambaran (hinduist). Un nou stat, Majapahit, cu centrul în Java, și-a afirmat (sec. 13-16) hegemonia asupra spațiului indonezian și malaeizian. O dată cu dispariția acestuia, are loc o largă răspândire a islamului, care elimină în mare parte vechile culte. Datorită creșterii schimburilor comerciale (sec. 15-17), unele orașe-state (Aceh, Bantem, Demak, Makassoi etc.) se dezvoltă ca sultanate prospere. Al doilea regat Mataram, islamic de data asta, a fost acum fundat în Java. După primele apariții ale portughezilor (1511, în Malacca), I. a intrat (din 1595) sub stăpânirea, de lungă durată, a olandezilor (în 1602 a luat ființă Compania olandeză a Indiilor Orientale) care și-au fixat centrul (1619) la Batavia (azi Jakarta). În 1799, I. a devenit colonie a statului olandez. Dominația colonială, care s-a extins în sec. 19, a provocat o puternică reacție a autohtonilor, ce s-a manifestat prin apariția unor mișcări naționaliste (Budi Utomo și Sarekat Islam). În 1920 a fost creat Partidul Comunist, cel dintâi partid comunist din Asia, iar apoi Partidul Naționalist Indonezian, fundat în 1927. Ocupația japoneză (1942-1945) a încurajat, prin dispariția structurilor coloniale, curentul de emancipare antiolandez, astfel că, la 17 aug. 1945, liderii Partidului Naționalist, Ahmed Sukarno și M. Hata, au proclamat independența țării. Încercările Olandei de a-și restabili controlul au eșuat, ea fiind constrânsă (27 dec. 1949) să recunoască independența I., devenită, la 17 aug. 1950, republică unitară (în locul structurii federale). I. a ocupat Irianul de Vest (1963) și Timorul Oriental (1976) și s-a afirmat ca una dintre principalele puteri ale mișcării țărilor nealiniate (Conferința de la Bandung, 1955). O încercare a comuniștilor de a-și asigura controlul puterii (30 sept. 1965) a generat o sângeroasă ripostă a armatei, în cursul căreia au fost ucise circa 300.000 de persoane, între care și lideri ai Partidului Comunist. Cu simpatii de stânga, A. Sukarno a fost înlăturat progresiv de la conducerea I și, în final, înlocuit cu generalul Suharto, învestit cu puteri depline (1966) și ales președinte al statului (1968). Acesta a introdus un regim autoritar, bazat pe ideologia Pancasila și sprijinit de armată (care a devenit principala putere în stat, controlând activitatea administrativă și guvernamentală). Confruntat cu mișcări studențești, sociale, de emancipare și separatiste, Suharto a promis o mai mare transparență (Keterbukaan), dar tensiunile interne provocate de creșterea corupției și a privilegiilor acordate unor apropiați ai președintelui s-au menținut, provocând înlăturarea sa de la putere (mai 1998), în urma unor mari manifestații populare, uneori și cu o tentă etnică și religioasă. Nerezolvarea, în fapt, a problemelor a determinat o nouă escaladare a violențelor de stradă (nov. 1998), soldată cu promisiunea noului președinte, Habibi, de a efectua alegeri în 1999 și de a-l deferi justiției pe fostul președinte. Republică prezidențială, conform Constituției din 7 aug. 1945. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, Adunarea Consultativă a Poporului și Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un guvern, numit și condus de președinte.

INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km2; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km2), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m3 lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î.Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus ba