Am găsit 178 de definiții care conțin toate cuvintele auric sau forme flexionare ale acestora:

AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.


AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

MITRÁL, -Ă adj. 1. în formă de mitră. 2. referitor la valvulele orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii. (< fr. mitral)

INTERSÍSTOLĂ, intersistole, s. f. (Med.) Timpul dintre sistola auriculelor și cea a ventriculelor inimii. – Din fr. intersystole.

URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

REPTÍLĂ, reptile, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, de obicei terestre, târâtoare, cu temperatura corpului variabilă, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima formată din două auricule și un ventricul (Reptilia); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. reptile, germ. Reptile.

SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Fază de contractare fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole.

ÁTRIU s. n. (Anat.) auricul. [Pr.: -tri-u] – Din fr. atrium, lat. atrium.

OPINTÍC, opintici, s. m. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina păroasă, cu frunze albăstrui-verzi, lucioase și cu flori galbene, reunite câte două sau câte cinci într-o inflorescență în vârful tulpinii (Hieracium auricula). 2. (Bot.) Ghebe. – Et. nec.

ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.

INTERSÍSTOLĂ s. f. timpul scurs între sistola auriculelor și cea a ventriculelor inimii. (< fr. intersystole)

MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica).Cf. ucr. drehli.

GOELÉTĂ s. f. veche navă de transport cu doi-trei arbori și vele aurice. (< fr. goélette)

AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

AURICULÁR, -Ă adj. 1. Referitor la ureche ; al urechii. 2. Care aparține auriculului ; al auriculului, de (la) auricul. // s.n. Accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. [Cf. fr. auriculaire, it. auricolare < lat. auricula – ureche].

AURICULÁR s.m. Degetul mic de la mână. [Pron. a-u-. / < fr. auriculaire].

AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

BARC s.n. (Mar.) Velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. [Pl. -uri. / < engl., fr. barque, it. barco, germ. Barca].

BARCHENTÍNĂ s.f. (Mar.) Velier cu trei până la cinci arbori și cu velatură aurică, în afară de arborele trinchet, prevăzut cu vele pătrate. [< engl. barquentine, fr. barquentin].

BRIC s.n. Corabie cu două catarge, echipată cu pânze pătrate și uneori cu motor. ◊ Bric-goeletă = bric al cărui arbore trinchet poartă vele pătrate, iar celălalt arbore vele aurice. [Pl. -curi. / < fr. brick, cf. engl. brig].

MAURITIÁN, -Ă, mauritiéni, -e, s.m. și f., adj. Persoană care face parte din populația de bază a insulei Mauritius sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține insulei Mauritius sau mauritienilor (1.), privitor la insula Mauritius sau la mauritieni, originar din Mauritius. (cf. fr. mauricien)

INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].

ÓSTIE2 s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

BINAURICULÁR, -Ă adj. referitor la ambele urechi; binaural. (< fr. binauriculaire)

BINAURÁL, -Ă adj. binauricular. (< engl. binaural)

BARC s. n. velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. (<engl., fr. barque, it. barco)

BARCHETÍNĂ s. f. velier cu trei, patru sau cinci arbori și vele aurice, în afară de arborele trinchet, cu vele pătrate. (<it. barchetinna)

AURÍCUL s.n. Fiecare dintre cele două despărțituri superioare ale atriului inimii. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula].

AURÍCULĂ s.f. Pavilionul urechii, urechea externă. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula – ureche].

áur, s. m. – Metal prețios de culoare galbenă strălucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Pușcariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s. m. (meșter care lucrează obiecte de aur; țigan care caută pepite de aur; odinioară munceau sub supravegherea marelui armaș, și plăteau soției domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contribuție anuală), pe care Pușcariu 171 și DAR îl derivă direct din lat. aurārius (atrăgînd atenția apoi că rezultatul normal ar fi *arar, Pușcariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. internă în rom., cu suf. de agent -ar); aurăreasă, s. f. (nevasta căutătorului de aur); aurărie, s. f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s. n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subțire de aur), pe care Pușcariu 172 și DAR îl consideră drept reprezentant direct al lat. aurire; aurică, s. f. (pătlagină, Lantana Camara); auritură, s. f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s. m.

INTERSÍSTOLĂ s.f. (Med.) Timpul scurs între sistola auriculelor și cea a ventriculelor inimii. [Cf. fr. intersystole].

MITRÁL, -Ă adj. 1. Care este în formă de mitră. 2. Referitor la valvulele orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii. [< fr. mitral].

scânteíță, scânteíțe, s.f. (înv.) 1. (în forma: schinteiță) scânteie mică; scânteiuță. 2. (reg.) rostopască. 3. plantă erbacee, cu tulpină ramificată și cu flori roșii, albastre sau albe; scânteioară, aurică, focșor, poperină. 4. (la pl.; în forma: schinteițe) gușa-porumbului (plante). 5. cocoșei de câmp (plante). 6. (în forma: schintiță) scrântitoare (plantă).

chíngă (chíngi), s. f.1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auriculaureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinganapol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge.

AURICULOTOMÍE s. f. deschidere a unui auricul al inimii, pentru a remedia o malformație cardiacă; atriotomie. (< fr. auriculotomie)

AURICULOTERAPÍE s. f. ramură a medicinei care folosește pavilionul urechii pentru diagnostic și tratament. (< fr. auriculothérapie)

AURÍCULĂ s. f. pavilionul urechii. (< fr. auricule, lat. auricula)

AURICULÁT, -Ă adj. prevăzut cu auricule, cu urechiușe. (< fr. auriculé, lat. auriculatus)

AURÍCULÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la ureche. 2. care aparține auriculului. II. s. m. degetul mic de la mână. III. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. (< fr. auriculaire, lat. auricularius)

auricul2(O)- elem. „auriculă”. (< fr. auricul/o/-, lat. auricula)

AURÍCUL1 s. n. fiecare dintre cele două compartimente superioare ale inimii; atrium (3). (< fr. auricule, lat. auricula)

ATRIOTOMÍE s. f. auriculotomie. (< fr. atriotomie)

ATRIOMEGALÍE s. f. dilatare patologică a unui auricul al inimii. (< fr. atriomégalie)

ÁTRIUM/ÁTRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

TRICUSPÍD, -Ă adj. Care are trei vârfuri, trei ascuțișuri. ♦ Valvulă tricuspidă = valvulă care se află în partea dreaptă a inimii, la orificiul auriculo-ventricular. [< fr. tricuspide, cf. lat. tres – trei, cuspis – vârf].

drîglu (-li), s. m.1. (Trans.) Vătrai. – 2. Dărăcitor, scărmănător. – Var. drîgl. Probabil der. cu suf. -lo de la sl. drŭgati „a tremura”; caz în care sensul său primar ar fi fost cel de „agitator”, cf. bg. drăglec (Candrea, Scriban). Dacă această teză este sigură, este dublet de la drehlă (var. drelă), s. f. (ciupercă comestibilă, Auricularia tremelloides), cf. rut. drjachlij, ucr. drachlij „care tremură” (Tiktin), numită astfel datorită consistenței sale, cf. numele științific și posibil de aici drîglă, s. f. (mîrțoagă), cf. bg. draglă (Conev 57; Scriban). – Der. drîgîi, vb. (Mold., a scutura, a agita), cf. rut. drygaty (Candrea); drîgla, vb. (Olt., Banat, Trans., a scărmăna, a dărăci); drîglat, s. n. (scărmănare, dărăcit).

AÚRIC, -Ă adj. (despre vele) în formă de trapez, în axa navei. (< fr. aurique, it. aurica)

ÓSTIUM s. n. 1. (anat.) orificiu. ◊ orificiu care face să comunice între ele cele două auricule ale inimii. 2. deschidere asemănătoare gurii, la spongieri. (< lat., fr. ostium)

PRESISTÓLIC, -Ă adj. (despre un zgomot al inimii) care coincide cu contracția auriculelor și precedă sistola ventriculară. (< fr. pésystolique)

RÁNDĂ s. f. velă aurică arborată la catargul de la pupă. (< it. randa)

TAHIARITMÍE s. f. aritmie, însoțită de tahicardie, datorată fibrilației auriculare. (< fr. tachyarythmie)

TRICUSPÍD, -Ă I. adj. cu trei vârfuri. ♦ valvulă ~ă = valvulă în partea dreaptă a inimii, la orificiul auriculo-ventricular. II. s. n. măsea cu trei rădăcini. (< fr. tricuspide)

púșche s. f. – Veziculă dureroasă (pe limbă). – Var. pușcheà, puște(a), puscea. Mr. pușcl’e „ciumă”. Lat. pŭstŭla (Pușcariu 1412; Candrea-Dens., 1486; REW 6867). Rezultatul pușche, normal (ca aurĭcŭlaureche), a fost indicat de Candrea ca formă ipotetică, dar circulă în mod curent în Munt. (nu apare în ALR, II, 39, care menționează cuvîntul numai în Trans. și Mold.). Necesitatea unui lat. *pŭstĕlla (Pușcariu, Dimin., 172), *pŭstŭlĕlla (Tiktin) sau *pŭstŭlilla (Iordan, Dift., 59) nu este evidentă.

toámnă (-ne), s. f. – Anotimpul de după vară. – Mr., megl. toamnă, istr. tomne. Lat. autumnus (REW 812), cf. fr. automne, sp. otoño, port. outono; schimbul de gen ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară (Tiktin; Iordan, Dift., 189; Pascu, Beiträge, 8). Ipoteza unui lat. *autumnĭum (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 688; Pușcariu 1743) nu pare necesară. Explicația trecerii lui uo(a) prin intermediul unei forme der., cu u aton (Graur, BL, V, 78) nu este suficientă. Probabil trebuie să se pornească de la un lat. *otumna, cu diftongul redus ca în orĭclaaurĭcŭla; și de aici uo, prin asimilare, cf. rezultatele din fr. și sp. Der. tomna, vb. ( a petrece toamna); tomnat, s. n. (sezon de toamnă; cheltuiala pazei sau a pășunatului unei turme în timpul toamnei); tomnatic (var. tomnatec), adj. (autumnal); întomna, vb. refl. (a sosi toamna); tomniu, adj. (autumnal).

uréche (-chi), s. f.1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides).

BEJART [bejar], Maurice (pseud. lui Maurice Jean de Berger) (1927-2007), dansator și coregraf francez. Promotor al baletului modern („Simfonie pentru un om singur”, „Simfonia IX” de Beethoven).

ALLAIS [alé], Maurice (n. 1911), economist francez. Contribuții în dezvoltarea economiei matematice și în studiul echilibrului economic al monedei și al creditului („Crearea monedei și puterea de cumpărare prin mecanismele de credit”, „Conceptul surplusului și pierderii și reformularea teoriei stabilității echilibrului economic general și eficacitatea maximă”). Premiul Nobel (1988).

ANGERS [ãje], oraș în V Franței (Anjou), pe Maine; 195,9 mii loc. (1982, cu suburbiile). Centru comercial. Metalurgie, textile, încălț., constr. de mașini (cabluri, echipament electric). Universitate. Monumente: Catedrala Saint Maurice (sec. 12-13), cetate (sec. 13); muzee.

auric [oríc], Georges (1899-1983), compozitor francez. Elev al lui V. d’Indy. Membru al Grupului celor șase. Balete, muzică de scenă, muzică de film (pentru „Moulin Rouge”, „Legenda îndrăgostiților”, „Notre-Dame”).

BARRÈS [barés], Maurice (1862-1923), romancier, eseist și om politic francez. Scrieri cu implicații naționaliste, dominate de cultul eului, al morților și al pămîntului (trilogiile „Cultul eului” și „Romanul energiei naționale”). Proză eseistică („Despre sînge, voluptate și moarte”).

BLANCHOT [blãșó], Maurice (1907-2003), scriitor francez. Opera sa critică stabilește raporturile dintre activitatea creatoare și experiența absenței și a vidului („Spațiul literar”).

BLONDEL [blõdél], Maurice (1861-1949), filozof francez. Autorul unei teorii a acțiunii în sens larg în care ideea transcendenței divine apare ca singura capabilă să confere certitudine omului („Acțiunea”, „Ființa și ființele”).

AURÍCĂ s. f. Arbust ornamental originar din America, cu tulpina ghimpoasă, cu flori galbene-portocalii, cu frunze ovale (Lontana camara). [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ică.

AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. Al urechii, privitor la ureche. [Pr.: a-u-] – După fr. auriculaire.

AURÍCULĂ, auricule, s. f. Partea externă a urechii; pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

CAULLERY [colrí], Maurice (1868-1958), biolog evoluționist francez. Lucrări în domeniul zoologiei, privind în special nevertebratele. M. de onoare al Acad. Române (1928).

CHERSONES 1. C. Tracic, denumire antică a reg. situate în N bazinului M. Egee, în actuala Pen. Gallipoli. Colonizat de ionieni la sfîrșitul sec. 8 î. Hr., a constituit un important punct de contact între civilizația greacă și cea sud-tracică. 2. C. Tauric, denumire antică a Pen. Crimeea. Cetățile grecești ale C.T. au creat în sec. 5 î. Hr. Regatul Bosporan sau Bosporul Cimmerian, cu reșed. la Panticapaion (azi Kerci). Cucerit de Regatul Pont, condus de Mithridates VI Eupator. C.T. a fost anexat apoi de către Roma (63 î. Hr.). 3. Colonie grecească în Pen. Crimeea, în apropierea actualului oraș Sevastopol, fundată în sec. 5 î. Hr. A întreținut legături comerciale cu orașele grecești din Dobrogea, Histria, Tomis și Callatis.

CHEVALIER [șəvalié], Maurice (1888-1972), șansonetist francez. Roluri în filme muzicale („Parada dragostei”, „Văduva veselă”, „Tăcerea e de aur”, „Can-Can”).

RAVEL, Maurice (1875-1937), compozitor francez. Scriitură excelând prin limpezime și puritate, prin perfecțiunea orchestrației, lirismul profund și inventivitate. A adus modificări majore în limbajul armonic al epocii, fără a se rupe de sistemul tonal. Muzică de un mare rafinament, plină de poezie, dar de o mare claritate formală. A compus în toate genurile, de la lucrări camerale (vocale sau instrumentale, în mod deosebit pentru pian), până la piese simfonice („Bolero”, „Valsul”, „Rapsodia spaniolă”), balet („Daphnis și Chloé”) și operă („Ora spaniolă”).

ORGANIZAȚIA COMUNĂ AFRICANĂ ȘI MAURITIANĂ (O.C.A.M.; în fr.: Organisation Commune Africaine et Mauricienne – O.C.A.M.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Bangui (Rep. Centrafricană), creată în 12 febr. 1965, în scopul întăririi cooperării și solidarității africane, accelerării dezvoltării lor economice, sociale și culturale și facilitării consultărilor reciproce în domeniul politicii externe. Între 1965 și 1971 s-a numit Organizația Comună Africană și Malgașă, iar între 1971 și 1974, Organizația Comună Africană, Malgașă și Mauritană. A funcționat până în 1985. Din O.C.A.M. au făcut parte: Benin, Republica Centrafricană, Côte d’Ivoire, Mauritius, Niger, Rwanda, Senegal, Seychelles, Togo și Burkina Faso.

*auriculár, -ă adj. (lat. auricularius). Relativ la urechĭ. Martur [!] auricular, care a auzit chear el; deget auricular, cel maĭ mic, cu care te scobeștĭ în ureche.

*aurículă f., pl. e (auricula, de unde vine și ureche). Anat. Lobu urechiĭ. Despărțitură a inimiĭ.

HALBWACHS [albváʃ], Maurice (1877-1945), sociolog și statistician francez. Adept și continuator al lui E. Durkheim. A studiat îndeosebi mediile muncitorești („Cauzele sinuciderii”, „Clasa muncitoare și nivelurile de trai”). Și-a bazat cercetările pe noțiunea de conștiință socială, manifestată prin intermediul memoriei colective („Cadrele sociale ale memoriei”, „Psihologie colectivă”, „Memoria colectivă”). A murit în lagărul de la Buchenwald.

*cav, -ă adj. (lat. cavus). Găunos, scobit, gol pin ăuntru [!]: trunchĭ cav. Scobit, înfundat, scofîlcit: obrajĭ cavĭ. Anat. Vinele cave, cele care se termină la auricula dreaptă a inimiĭ.

RẤIE (lat. aranea „păianjen”) s. f. (Pop.) 1. Boală provocată la om și la animale de diverși acarieni, paraziți, la suprafața sau în profunzimea epidermei; se manifestă prin mâncărimi, leziuni ale pielii, frecvent cu formarea de cruste iar la mamifere și prin căderea părului. Printre cele mai frecvente forme se numără r. sarcoptică (v. scabie), r. psoroptică (produsă de acarieni din genul Psoroptes, care afectează îndeosebi caii, bovinele și ovinele), r. notoedrică (afectează pisicile, câinii și iepurii, fiind localizată în special pe cap, gât și membre, produsă de acarieni din genul Notoedres), r. auriculară (localizată la urechi, produsă la câini și pisici de acarianul Otodectes). 2. Fig. Termen depreciativ pentru cineva sau pentru ceva de care nu poți scăpa; năpastă, pacoste. 3. (FITOPAT.) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de ciuperca Synchytrium endobioticum, manifestată prin apariția unor excrescențe moi, brune-negricioase pe părțile subterane ale plantei. ◊ Râia comună a cartofului = actinomicoza cartofului.

CRIMEEA, pen. în S Ucrainei (C.S.I.), legată de continent prin istmul Perekop, care, înaintează în Marea Neagră și închide M. Azov; 27 mii km2; c. 2,4 mil. loc. Relief muntos în S (alt. max.: 1.545 m – vf. Roman Koš), iar spre interior de platou. Expl. de min. de fier. Pomicultură. Cereale, tutun. Viticultură. Floricultură. Creșterea animalelor. Pescuit. Stațiuni balneoclimaterice: Ialta, Evpatoria, Alușta, Artek etc. Cunoscută în antic. sub numele de Chersonul Tauric sau Taurida și colonizată de greci începînd din sec. 7 î. Hr.; din sec. 5 î. Hr. în C. s-a dezvoltat Regatul Bosporan; stăpînită succesiv de goți, huni, alani și tătari și colonizată, în parte, de genovezi (sec. 13); în sec. 15 tătarii au întemeiat aici Hanatul C., vasal Imp. Otoman; în 1783 a fost alipită Rusiei. În 1853-1856 a fost teatrul Războiului Crimeii.

HÁMBURGER (n. pr. Hamburg) s. m. Chiftea din carne de vită condimentată, pusă, împreună cu diverse garnituri, într-o chiflă tăiată și a cărei denumiri provine de la o specialitate de carne tocată din orașul Hamburg. Preparat și răspândit în S.U.A. de frații Maurice și Richard McDonald (1948).

LUNCAVIȚA 1. Com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele de E ale M-ților Semenic, pe cursul superior al râului Mehadica; 2.913 loc. (2000). Pomicultură (meri, pruni, peri). Satul L. apare menționat documentar în 1440. 2. Com. în jud. Tulcea, pe dr. Dunării, pe malul de S al L. Crapina, la poalele de NNV ale M-ților Măcin și ale pod. Niculițel; 7.146 loc. (2000). Nod rutier. Cherhana (în satul Văcăreni). Centru viticol și de vinificație. Olărit. Vestigii neolitice, aparținând culturii Gumelnița (milen. 4-3 î. Hr.). Rezervația forestieră Valea Fagilor (154,2 ha), alcătuită predominant din fag (Fagus orientalis, Fagus taurica – varietate meridională, Fagus sylvatica).

LACHENAL [laʃná], Louis (1921-1955), alpinist francez. Membru al expediției franceze, care, împreună cu Maurice Herzog, a escaladat cf. Annapurna (3 iun. 1950), primul vârf de peste 8.000 m cucerit de om. A murit într-un accident în masivul Mont-Blanc, în zona Vallée Blanche.

SAATCHI and SAATCHI, agenție britanică de publicitate, creată la Londra (1970), de către frații Maurice (n. 1946) și Charles (n. 1943). Este implicată în viața politică, sprijinind partide sau oameni politici (Margaret Thatcher, Boris Elțin ș.a.).

ROHMER [romér], Eric (pseud. lui Jean-Marie Maurice Schérer) (1920-2010), regizor și critic francez de film. În anii '50 ai sec. 20, ca redactor-șef al revistei „Cahiers du cinema” susține Noul Val și politica filmului de autor. Filmele sale grupate pe cicluri („Povestiri morale”, „Comedii și proverbe”, „Povestirile celor patru anotimpuri”) constituie un fel de Comedie umană a societății contemporane franceze („Noaptea mea cu Maud”, „Pauline la plajă”, „Raza verde”, „Poveste de primăvară”).

SAXONIA2 (germ. Sachsen), denumirea unei reg. istorice și a unei formațiuni statale care de-a lungul timpului a acoperit realități istorice diferite. Nucleul statului S. l-a constituit amrca Meissen, întemeiată pe un terit. situat pe cursul mijlociu al fl. Elba, cucerit de franci de la slavii sorbi (sec. 10) și care în 1089 a intrat în stăpânirea familiei saxone de Wettin prin Henric de Ellenburg, conte de Wettin, numit markgraf (1089-1103) de împăratul german Henric IV. În 1247 (definitiv în 1264), Henric III cel Ilustru, markgraf (1221-1288) a primit la moartea unchiului său Henric Raspe, ultimul landgraf al Thuringiei, ca moștenire, Thuringia și comitatul palatin de Saxonia (situat în partea de S a Ducatului saxonilor, care, din 1180, aparținea Thuringiei). Din 1423, ca răsplată pentru participarea la luptele împotriva husiților, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit Saxonia-Wittenberg (o parte din Ducatul saxonilor), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din această epocă, pentru stăpânirile familiei de Wettin a început să fie folosită denumirea de S., Electoratul de S. sau S. Superioară (spre a o deosebi de reg. din N, locuită din Antic. de saxoni, numită S. Inferioară). Prin înțelegerea de la Leipzig (26 aug. 1485), Ernst și Albrecht, fiii și succesorii principelui-elector Frederic II cel Blând de Wettin (1428-1464), au hotărât să-și împartă moștenirea: Ernst a păstrat partea de N a S. (S.-Wittenberg), o mare parte din Thuringia, precum și titlul de principe-elector, întemeind linia Ernestină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Wittenberg, în timp ce Albrecht a primit markgrafiatul Meissen, părți din ținutul Osterland (situate în jurul Leipzigului), precum și N Thuringiei, având titlul de duce, întemeind linia Albertină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Dresda. Orașul Wittenberg a avut un rol important în introducerea Reformei în Germania, aici desfășurându-și activitatea Martin Luther și Philipp Melanchthon, iar principele-elector Johann cel Ferm (1525-1532), îmbrățișează luteranismul în 1528, făcând din principatul său un bastion al noii confesiuni. Un succesor lipsit de noroc, principele-elector Johann Frederic I cel Mărinimos (1532-1547), alăturându-se celorlalți principi luterani din „Uniunea de la Schmalkalden”, a luptat împotriva împăratului Carol V, dar a fost înfrânt și luat prizonier în lupta de la Mühlberg (24 apr. 1547); mare parte din stăpânirile sale au au revenit vărului primar – Mauriciu, duce aparținând liniei Albertine, aflat în tabăra Habsburgilor catolici, care a reușit în acest fel să supună autorității sale aproape toate stăpânirile saxone, dobândind și titlul de principe-elector (24 febr. 1548). Participând la Războiul de 30 de Ani, principele-elector Johann Georg I (1611-1656), a primit din partea împăratului Ferdinand II de Habsburg Lusatia (Lausitz) Superioară și Inferioară, precum și o parte din terit. stăpânite de Magdeburg. Mai târziu, Frederic August I cel Puternic, principe-elector (1694-1733), a fost ales rege al Poloniei (ca August II, 1697-1706 și 1709-1733), întemeind Dinastia Saxonă în Regatul Poloniei (1697-1763). În cursul sec. 18, S. a participat la majoritatea războaielor de pe continent: în timpul Războiului de 7 Ani (1756-1763) s-a aflat în luptă cu Regatul Prusiei, suferind o serie de înfrângeri, fiind obligată la plata unor importante despăgubiri și cunoscând regimul de ocupație militară (1756) a oștilor regelui Frederic II cel Mare. În 1792-1796 S., sub cârmuirea principelui-elector Frederic August III cel Drept (1763-1827), a participat, alături de coaliția a IV-a, împreună cu Prusia, împotriva lui Napoleon I Bonaparte, dar după înfrângerea armatei prusace în luptele de la Jena și Auerstädt (14 oct. 1806), trecea de partea învingătorului de la care primește titlul de rege (11 dec. 1806) și intră în Confederația Rinului, aflată sub protectoratul lui Napoleon I. În 1807 i s-a acordat titlul de arhiduce al Marelui Ducat al Varșoviei. Regatul S., cu capitala la Dresda, a participat, ca aliat al Franței, la Războaiele napoleoniene până la lupta de la Leipzig (16-19 oct. 1813), când trupele saxone au trecut de partea coaliției antifranceze, iar Frederic August a fost luat prizonier; între 1813 și 1815, Regatul S. s-a aflat sub administrație rusească și apoi prusacă. Congresul de Pace de la Viena a hotărât (la 8 iun. 1815) ca mai mult de jumătate din terit. Regatului S. (așa-numita S. prusacă, de c. 20.000 km2) să intre în stăpânirea Prusiei, Regatul S. păstrând un terit. de c. 15.000 km2. În oct. 1866, Regatul S. a intrat în Confederația Germană de Nord, aflată sub egida Prusiei, iar din 18 ian. 1871 în Imp. German; ultimul rege al S. a fost Frederic August III (1904-1918); la 10 nov. 1918 s-a proclamat Republica saxonă de la Dresda, iar la 11 aug. 1919, prin Constituția de la Weimar, S. a intrat în componența Germaniei, ca land (1920-1945). În 1945, după capitularea Germaniei naziste, S. s-a aflat în zona sovietică de ocupație, iar din 1949 a făcut parte din Republica Democrată Germană; prin legea din iul. 1952, pe terit. s-au constituit districtele Leipzig, Karl-Marx-Stadt și Dresda. După reunificarea Germaniei (3 oct. 1990), a fost reînființat landul S., având aproximativ același terit. cu cel dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

OCAGNE [okáñ], Maurice d' (1862-1938), matematician francez. Prof. la Școala de Poduri și Șosele și al Politehnica din Paris. Inventatorul nomografiei (1884).

OLDENBARNEVELT, Johan van (1547-1619), om de stat olandez. Părinte al independenței Țărilor de Jos. Participant la revolta împotriva Spaniei. A negociat (1578-1579) Uniunea de la Utrecht, obținând recunoașterea republicii de către Anglia, Franța și Spania (1596). Partizan al ereziei lui Arminius, a fost combătut de Mauriciu de Nassau, din ordinul căruia a fost arestat (1618) și decapitat.

curculéz m., pl. (rudă cu lat. curculio, gărgăriță, cucullio, glugă, și rom. cucuruz, cocolesc, corcolesc, cocoț, gurguț ș. a. D. rom. vine bg. kokolĭĕza și kukulĕaza, urechelniță [forficula auricularia]. V. cucuĭ). Sud ? Gărgăriță (calandra granaria).

OHANA [oána], Maurice (1914-1992), compozitor francez. Limbaj personal, atras de vechea tradiție spaniolă („Studii coregrafice”), de ritmurile africane, respingând intelectualismul excesiv. Lucrări pentru scenă („Autodafé”), vocal-simfonice, concertante („Inelul din Tamarit”), camerale („Omagiu lui Fr. Chopin”).

ROLLINAT, Maurice (1846-1903), poet francez. Autor al unei poezii delicate și muzicale. A înnoit genul baladei. Sub influența lui Baudelaire și a lui E.A. Poe, a scris lirică morbidă („Nevroze”) pe care o vor relua unii simboliști. La cabaretul „Chat noir” interpreta propriile cântece.

LÉAUTAUD [leotó], Paul (1872-1956), scriitor francez. Eseist („Poeții de azi”) și critic literar cu pseudonimul Maurice Boissard. Autor al unui roman cu caracter biografic („Micul prieten”) și al unui monumental „Jurnal literar 1893-1956”.

LEBLANC [ləblã], Maurice (Marie-Émile) (1864-1941), scriitor și ziarist francez. Autor de romane polițiste, creator al celebrului personaj Arsène Lupin („Arsène Lupin, gentlemanul hoț”, „Dopul de cristal”, „Dinții tigrului”).

LEENHARD [lenár], Maurice (1878-1954), etnolog francez. Misionar în ins. Loyauté și în Nou a Caledonie, unde, timp de 20 de ani, a strâns numeroase documente despre viața, limba, miturile și credințele melanezienilor („Documente neocaledoniene”, „Note de etnologie caledoniană”, „Do Kamo”).

MAETERLINCK [meterlẽ:k], Maurice, conte (1862-1949), scriitor belgian de limbă franceză. Cel mai de seamă dramaturg al simbolismului. Piesele sale sunt axate pe tema morții, a iubirii și a fericirii („Prințesa Maleine”, „Intrusa”, „Orbii”, „Monna Vanna”, „Pasărea albastră” – capodopera sa, „Lelléas și Mélisande”). Versuri simboliste („Serele calde”, „Douăsprezece cântece”). Eseuri filozofice („Tezaurul celor umili”, „Înțelepciunea și destinul”); lucrări științifice („Viața albinelor”, „Inteligența florilor”). Premiul Nobel pentru literatură (1911).

SAINT LAWRENCE [sənt lórəns] (SFÂNTUL LAURENȚIU) 1. Fl. navigabil în E și SE Canadei, axat pe o vale glaciară, prin care se scurg apele din sistemul Marilor Lacuri în Oc. Atlantic; 1.225 km; supr. bazinului hidrografic; 1,3 mil. km2. Izv. din lacul Ontario, curge pe direcție SV-NE, formează granița între Canada (prov. Ontario) și S.U.A. (statul New York) pe 195 km lungime, respectiv între orașele Kingston și Cornwall, trece prin Montréal și Quebéc și se varsă în golful omonim printr-un estuar. La ieșirea din lacul Ontario are 4 km lățime, iar la vărsare (în dreptul orașului Quebéc) are 16 km lățime. Este o importantă arteră hidroenergetică și de navigație, prin intermediul căreia se asigură legăturile între Oc. Atlantic și interiorul continentului nord-american. De-a lungul sistemului Marilor Lacuri și al fl. S.L. s-au construit progresiv de către S.U.A. și Canada, începând din 1783 numeroase canale și ecluze pentru crearea unei căi de navigație de la Lacul Superior și până la Oc. Atlantic, lungă de 3.790 km,. Între 1912 și 1932 a fost construit canalul Welland, unul dintre cele mai importante din acest sistem (23 km). În anii 1954-1959 s-a construit barajul Moses-Saunders, între orașele Cornwell (Canada) și Massena (S.U.A.), în urma căruia s-a format un lac ale cărui ape pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere instalată de 1.800 MW. La ieșirea din L. Ontario se află Parcul Național Insulele S.L. (400 ha), care cuprinde o porțiune din malul canadian al fluviului și 13 ins. mici, renumită arie recreațională. Fl. S.L. a fost descoperit de navigatorul francez Jacques Cartier (1534-1535). Afl. pr.: Ottawa, Saint-Maurice, Saguenay, Manicouagan, Richelieu, Yamaska, Saint-Francis, Chaudière. 2. Estuar al fl. S.L., extins pe 650 km lungime, între orașul Quebéc la SV și ins. Anticosti la NE, cu o lățime max. de 125 km și una minimă de 20 km. 3. Golf în NV Oc. Atlantic, mărginit de țărmul estic al Canadei, situat între pen. Labrador (la N și NV), ins. Newfoundland (E și NE), pen. Nova Scotia (S și SV) și pen. Gaspé (V); 155 mii km2; ad. max.: 530 m. Maree max.: 2 m. Comunică cu Oc. Atlantic prin str. Belle Isle (în N) și str. Cabot (în E). În el se varsă fl. S.L. În interiorul acestui golf se află ins. Anticosti, Prince Edward și Madeleine. Îngheață în iernile foarte friguroase. Descoperit de Jacques Cartier în cea de-a doua călătorie (1534-1535). 4. Ins. americană locuită de inuiți, în M. Bering, la 190 km V de țărmul pen. Alaska și 241 km S de str. Bering; 4,4 mii km2; 153 km lungime; 16-56 km lățime. Alt. max.: 672 m. Orașe: Savoonga, Gambell. Vegetație de tundră. Vânătoare de foci. Descoperită în 1728 de exploratorul rus Vitus Bering.

LOEWY [lö:ví], Maurice (1833-1907), astronom francez de origine austriacă. Director al Observatorului astronomic din Paris (din 1896). Studii asupra stelelor, meteoriților și cometelor, precum și influenței planetelor asupra fotosferei solare. A inventat un tip de telescop ecuatorial. Împreună cu V. Puiseux, a realizat un atlas fotografic al Lunii (1894).

LUGEON [lüʒeõ], Maurice (1870-1953), geolog elvețian. Prov. univ. la Luassane. A studiat Alpii occidentali și Carpații septentrionali, emițând noi concepții cu privire la structura Pământului („Baraje și geologie. Metodă de cercetare. Terasament și impermeabilizare”, „Aluviunea Ronului valesan. Studii de determinare a grosimii prin metodă electrică”). M. de onoare al Acad. Române (1934).

MACMILLAN [məkmílən], Sir (Maurice) Harold, duce de Stockton (1894-1986), om politic britanic. Lider al Partidului Conservator. De mai multe ori ministru și prim-min. (1957-1963). Ca urmare a unui scandal în care a fost implicat ministrul de Război, a demisionat și s-a retras din viața politică.

EPINAL, oraș în NE Franței (Lorena), pe Moselle, la S de Nancy; 51,5 mii loc. (1982). Expl. de marmură. Metalurgie. Mecanică de precizie; marochinărie, poligrafie. Confecții. Manufacturi de ceramică (din sec. 18). Biserica Saint-Maurice (sec. 11-14), locuințe din sec. 16. Muzee.

ESTÈVE [estév], Maurice (1904-2001), pictor francez. Influențat de Cézanne, Van Gogh și cubism, a evoluat către o pictură nonfigurativă în culori fluide și ardente („Femeie citind”, „Acvariu”).

FARMAN [farmã], Henri (1874-1958), pilot și constructor de avioane francez. Unul dintre pionierii aviației. A efectuat primul zbor în circuit închis (de o milă, 1908). A organizat (1911, la Issy-les-Moulineaux, lângă Paris)o școală de pilotaj. În 1912, a fundat (împreună cu fratele său Maurice) firma ce-i poartă numele, în cadrul căreia s-au construit peste 30 de tipuri de avioane militare și civile.

ínimă f., pl. ĭ (lat. ánima și ánimus, suflare, suflet, vgr. ánemos, vînt; it. ánima și álma, suflet, sic. arma, pv. cat. sp. pg. alma, vfr. alme, nfr. âme. V. animal, unanim, anemonă). Organ care împinge sîngele´n vine și-l face să circule. (Inima e situată în pept [!], puțin la stînga, e împărțită în patru cavitățĭ [V. auriculă și ventricul], se mișcă perpetuŭ, și cînd se oprește, animalu moare). Fig. Parte centrală saŭ principală: Bucureștiĭ îs inima Româniĭ. Mijloc, parte interioară importantă: inima unuĭ arbore, inima unuĭ car (bîrna care unește osiile între ele), inima pămîntuluĭ, inima ĭerniĭ (timpu din mijloc, timpu mareluĭ ger). Inimoșie, dispozițiune a sufletuluĭ, avînt, brio, foc, curaj: a lucra, a cînta, a lupta cu inimă. Afecțiune, ĭubire: inimă de tată. Pop. Stomah [!]: mă doare inima. Durere de stomah (saŭ chear diareĭe): l-a apucat inima. Inimă rea saŭ neagră, caracter veninos, fără milă. Inimă rea, întristare, supărare: a murit de inimă rea, nu-țĭ face inimă rea (nu te întrista!). Inimă albastră, melancolie: un cîntec de inimă albastră. Om de inimă, inimos, entusiast [!], generos. Tragere de inimă, bună-voință, dispozițiune de a face ceva. Inimă de aur, inimă bună, miloasă. Inimă de peatră [!], de fer [!] saŭ de gheață, fără sentiment. A prinde inimă, a prinde curaj. A ți se rupe inima de milă, a-țĭ fi foarte milă. A-țĭ deschide inima, 1. a spune cuĭva secretele tăle [!], 2. a arăta cuĭva toată simpatia. A te durea inima, 1. a fi întristat, 2. (pop.) a te durea stomahu. A fi bun (saŭ răŭ) la inimă, 1. a nu avea sentiment, 2. a nu avea curaj. A avea ceva pe inimă, a avea o supărare, o întristare. A pune la inimă, a te întrista, a te supăra. Din (saŭ cu) toată inima, cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea (dorința). Din inimă, din adîncu inimiĭ, cu tot sentimentu, cu toată durerea orĭ doru. Nu mă lasă inima să-l părăsesc, n´am curaj, nu mă îndur să-l părăsesc. A-țĭ sări inima din loc, a tresări. A fi cu inima sărită, a fi plin de neliniște, a fi foarte îngrijorat. A fi cu inima friptă, a fi întristat. Fam. A-țĭ da inima brîncĭ, a te îndemna inima. A-țĭ merge ceva la inimă, a te unge ceva la inimă, a-țĭ plăcea mult. A ți se pune un lucru, o vorbă pe inimă, a-țĭ fi foarte greață (scîrbă) de ĭa [!]. A-țĭ sfîrîi inima după ceva, a dori foarte mult. A-țĭ cădea cineva tronc (saŭ maĭ urît cu tronc), a-țĭ plăcea dintr´o dată foarte mult. A nu-țĭ fi inima la loc, a fi neliniștit, îngrijat [!]. A-țĭ veni inima la loc, a te liniști, a nu maĭ fi îngrijorat. A-țĭ răcori inima, a-țĭ lua satisfacțiune (răzbunîndu-te, mărturisind un păcat ș. a.). A-țĭ rîde (saŭ a-țĭ crește) inima (de bucurie), a te bucura foarte mult. A-țĭ plînge inima (de întristare), a te întrista foarte mult. A-țĭ lua inima´n dințĭ, a îndrăzni în fine, a te hotărî în fine să înfrunțĭ periculu [!]. (Pop.) A ți se pune soarele drept inimă, a ți se face foame, a flămînzi.

FITZMAURICE [fițmɔris], Edmond George, baron (1846-1935), diplomat și om politic liberal britanic. Filoromân. A sprijinit prin publicistică și prin activitatea sa lupta poporului român pentru desăvârșirea unității sale politice.

FOCAS, împărat bizantin (602-610), proclamat de garnizoanele răsculate împotriva lui Mauriciu. În timpul domniei lui, perșii au cucerit unele posesiuni imperiale din Anatolia (605-609).

dreáhlă și dreálă f., pl. drehle și drele (cp. cu zdreală și cu rut. dregli, id.). Est. Un fel de hribĭ comestibilĭ care cresc pe ulmĭ și pe trunchiurile copacilor căzuți (auricularia mesenterica); drele pe podele și burețĭ pe părețĭ (blestemu colindătorilor cînd nu le daĭ nimica). – Și zdrele, pl. (rev. I. Crg. 4, 80). V. urechĭușă.

FRECHÉT [freșé], René Maurice (1878-1973), matematician francez. Creatorul tipologiei moderne. Lucrări în domeniul analizei funcționale și al calculului probabilităților („Spații abstracte”, „Matematicile și concretul”).

GAMELIN [gamlẽ], Maurice-Gustave (1872-1958), general francez. Comandant suprem al forțelor aliate din Franța (1939-1940).

GRUPUL CELOR ȘASE, grupare fundată, în 1918, de compozitorii francezi G. auric, A. Honegger, D. Milhaud, F. Poulenc, L. Durey și G. Tailleferre, cu caracter antitradiționalist, promovând înnoirea limbajului muzical prin reinstaurarea unui spirit clasic, de esență franceză, și prin sinceritatea și puritatea expresiei. Gruparea a jucat un rol important în dezvoltarea artei moderne franceze.

GREEMENT (‹ fr.) s. n. 1. Ansamblu format din arborii (catargele), velele și parâmele (manevrele) unei nave sau ale unei ambarcații cu pânze. După forma velelor, navele pot fi: cu g. pătrat (când pânza este pătrată), g. auric (când pânza este aurică sau trapezoidală), cu g. mixt (când au velă pătrată și velă aurică). 2. Ansamblul arboradei, velaturii și manevrelor fixe și curente ale unei nave.

GRECO, El ~ (Domenikos Theotokúpulos, zis ~) (1541-1614), pictor spaniol de origine greacă. A studiat în Italia. Influențat mai ales de Tintoretto. În 1577 s-a stabilit în Spania, la Toledo. Sub înrâurirea artei bizantine și a misticismului Contrareformei, se depărtează de de realismul Renașterii și se apropie de preocupările formale și de spiritul manierismului. Caracteristica operelor sale este transfigurarea realului prin coloritul rece, intens și strălucitor, ritmul ascensional și expresivitatea dramatică a personajelor alungite, simțul ascuțit al observației, darul de a scruta și caracteriza în adâncime o fizionomie („Înmormântarea contelui de Orgaz”, „Sf. Mauriciu sau Martiriul celor 10.000 de tebani”, „Apostolii Petru și Pavel”, „Laocoon”, „Adorația păstorilor”, „Logodna fecioarei” – ultimele două aflate în Muzeul Național de Artă al României).

GRAMMONT [gramõ], Maurice (1866-1964), lingvist francez. Lucrări de fonetică generală („Tratat de fonetică”) și comparată a limbilor indo-europene („Disimilația consonantică în limbile indo-europene și în limbile romanice”).

DIRAC [diræc], Paul Adrien Maurice (1902-1984), fizician și matematician britanic. Prof. univ. la Cambridge. Unul dintre fondatorii mecanicii și electrodinamicii cuantice. Autor al teoriei cuantice relativiste pe baza căreia a prevăzut (1928) existența pozitronului. A pus bazele statisticii cuantice ale particulelor cu spin impar (statistica Fermi-D.) și a introdus funcția pentru distribuții punctuale (funcția D.). A postulat existența monopolului magnetic, a elaborat teoria relativistă a mișcării electronului (ecuația D.). Premiul Nobrl pentru fizică (1933), împreună cu E, Schrödinger.

DRUON [drüõ], Maurice (pe numele adevărat Druon Samuel) (1918-2009), scriitor francez. Romane de factură socială („Marile familii”) și istorice, de mari proporții („Regii blestemați”).

EDELMAN [édəlmən], Gerald Maurice (n. 1929), biochimist american. Prof. la univ. Rockefeller (New York). Lucrări privind structura imunoglobulinelor. Autor al unei teorii privind funcțiile creierului. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1972), împreună cu R.R. Porter.

mártur, -ă s. (lat. pop. mártur, márturis, cl. martyr, saŭ direct din vgr. mártyr și mártys, „martur”, apoĭ, la creștinĭ, „martur al divinitățiĭ luĭ Hristos, cel ce mărturisea că e creștin și era chinuit pentru aceasta”, adică „martir”; vit. mártore, martur. V. martir). Cel ce a văzut orĭ auzit ceva și declară pe urmă p. restabilirea adevăruluĭ. Cel ce e chemat să asiste la îndeplinirea unor acte: a fi martur la cununia cuĭva, la duel. Cel ce a văzut saŭ auzit ceva: a fi marturu uneĭ scene emoționante. Probă, semn: columna luĭ Traĭan e marturu cuceririĭ Daciiĭ. Martur ocular saŭ auricular, care a văzut chear [!] cu ochiĭ saŭ a auzit cu urechile luĭ. A lua pe cineva martur (de saŭ ca martur), a invoca mărturia luĭ. – Și mártor (vest).

LA TOUR [la tur], Maurice Quentin DELATOUR, zis Maurice Quentin de (1704-1788), pictor francez. Pictor de curte în timpul lui Ludovi XV. Portrete de o remarcabilă prospețime și autenticitate („Ludovic XV”, „Mauriciu de Saxa”, „Doamna de Pompadour”, „Diderot”, „Voltaire”, „Autoportret”).

LEROUX [lerú], Maurice (1923-1992), dirijor și compozitor francez. Studii cu O. Messiaen și R. Leibowitz. Carieră internațională de dirijor, axată pe muzica veche, rar cântată, și pe cea contemporană. Lucrări camerale, orchestrale, balete, muzică de scenă și, mai ales, de film. Susține muzica nouă și ca producător de emisiuni de televiziune („Arcana”). Lucrări de muzicologie.

LILLE [lil], oraș în N Franței (Nord-Las-de-Calais), la 218 km NNE de Paris; 178,3 mii loc. (1990). Nod de comunicații. Centru al ind. textile (filaturi de bumbac și lână, țesătorii). Metalurgie. Constr. de mașini agricole și aparate electrocasnice; prelucr. tutunului; tananți, încălțăminte, produse chimice și alim. (zahăr, băuturi etc.). Academie. Universitate (1560). Monumente: bisericile Saint-Maurice (sec. 14), Sainte-Catherine (1538), Saint-Medelaine (1675, în stil baroc), Notre Dame de la Treille (1854), clădirea Bursei (1652), Citadela (1667), „Poarta Parisului” (1682-1695), construită în cinstea lui Ludovic XIV, fortificații (sec. 17). Muzee de artă și etnografie. Fundat în sec. 11. Cucerit de francezi. (1214), cedat Spaniei (1556), a revenit definitv Franței prin Tratatul de la Utrecht (1713).

MARINESCU, Șerban (n. 1956, Pitești), regizor și scenarist român. Ecranizări inspirate din literatura română, care se disting prin vigoarea epică, frumusețea plastică a imaginii, analiza psihologică susținută de arta unor mari actori („Moara lui Călifar”, „Ci care plătesc cu viața”, „Domnișoara aurica”, „Cel mai iubit dintre pământeni”).

MAURICIU (Flavius Tiberius Mauricius), împărat bizantin (582-602). A urmărit consolidarea stăpânirii bizantine în Occident prin crearea exarhatelor de Ravenna și de Cartagina. A reluat cu succes ofensiva împotriva perșilor (din 583), punând apoi capăt îndelungatului război cu aceștia (572-591). Generalul său, Priscus, a luptat la Dunăre în 593 și 601 împotriva avarilor, slavilor ș.a. Detronat și ucis de centurionul Focas. I se atribuie tratatul de tactică militară „Strateghikon”.

MAURICIU, duce al Saxoniei (1541-1553). Deși luteran, se aliază cu Carol Quintul, luptând împotriva principilor protestanți la Mühlberg (24 apr. 1547); principe-elector (din 1548). Modul absolutism de guvernare al lui Carol Quintul îl determină să se îndepărteze de Habsburgi și să se alieze cu principii protestanți și cu regele Franței, participând la războiul din 1552-1556. Cu toate că a fost victorios în lupta de la Sievershausen (9 iul. 1553), rănit grav, a murit după două zile.

MAURICIU, CONTE DE Saxa (1696-1750), mareșal francez de origine germană. Fiul electorului de Saxa, Frederic-August. A servit în armata polonă și cea rusă, trecând în 1720 în serviciul Franței. S-a remarcat ca tactician în Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748). Autor al unui celebru tratat de istorie militară.

MAURICIU DE NASSAU (1567-1625), stathuder (1585-1625) al Provinciilor Unite (Olanda) din dinastia de Orania; comandant suprem al forțelor armate în războiul împotriva spaniolilor. A obținut victoriile de la Turnhout (1597) și Nieuport (1600), încheind eliberarea părții de S a Olandei de sub stăpânirea și obligând Spania să recunoască, prin armistițiul din 1609, încheiat pe 12 ani, independența Republicii Provinciilor Unite. În 1621, a reluat războiul împotriva Spaniei.

2) murg, -ă adj. (cp. cu lat. mauricus, máŭric, al Maurilor, al Marocanilor, popor cu pelea [!] întunecată, d. vgr. maŭros, ngr. mávros, negru; it. sp. Moro, Maur [REW. 5438]. D. rom. vine ngr. Epir múrgkos, alb. murk, art. murgu; sîrb. murgast, bg. múrg [av], rus. murúgiĭ, murg). Între roĭb și negru: cal murg, ĭapă murgă. Subst. Un murg. Paște, murgule, ĭarbă verde (Iron.), mîngîĭe-te c´o nădejde zădarnică! [!] V. costișă.

MERLEAU-PONTY [merló-põtí], Maurice (19081-1961), filozof francez. Prof. la Sorbona și Collège de France. Editor, împreună cu Sartre, al revistei „Les temps modernes”. Aplicând metodele fenomenologiei lui Husserl în studiul relației dintre conștiință și lume, M.-P. a respins atât teoriile dualiste despre suflet și corp, cât și dihotomia tradițională între elementele obiective și subiective ale experienței umane, preconizând o „filozofie a ambiguității”: obiectele experienței noastre sunt prin natura lor enigmatice („Fenomenologia percepției”, „Vizibilul și invizibilul”, „Structura comportamentului”).

MITTERRAND [miterã], François Maurice (1916-1996), om politic francez. Prim-secretar al Partidului Socialist Francez (1971-1981). Președinte al Republicii Franceze (1981-1995). Vicepreședinte al Internaționalei Socialiste (1972-1981). De mai multe ori ministru. Ca președinte, a dus o politică economică de austeritate în perioadei crizei din anii '80, de diminuare a șomajului și de relansare a situației social-economice din țară. Memorii și eseuri politice.

NASSAU [ná:sau], dinastie de duci, principi și regi originară din Germania. Din ramura Nassau Orania a acestei dinastii mai importanți au fost: 1. Wilhelm I, Taciturnul, unul dintre conducătorii Revoluției din Țările de Jos împotriva dominației spaniole, stathuder al Provinciilor Unite (din 1572). 2. Mariciu de N., fiul precedentului. V. Mauriciu. 3. Wilhelm II de N., stathuder (din 1647). A negociat pacea cu Spania (1648), prin care era recunoscută independența Provinciilor Unite. 4. Wilhelm III, fiul postum al precedentului; stathuder (1672-1702) și rege, sub numele de William III, al Angliei, Scoției și Irlandei (1689-1702).

NEW KIDS ON THE BLOCK [nju: kids on ðə blok], grup american de pop și rap. Constituit în 1985 de Maurice Starr și Mary Alford. Grupul se destramă în 1994. Discografie selectivă: „Step by Step”, „No More Games”.

NOGUÈS [nogüé], Maurice (1889-1934), aviator francez. În timpul primului război mondial a luptat într-o escadrilă de bombardament. În 1922 a inaugurat prima linie comercială București-Istanbul-Ankara, iar în 1931 primul serviciu poștal Franța-Indochina. A murit în timpul unui zbor Paris-Saigon-Paris.

NOTRE-DAME [notr-dam], catedrală (biserică mitropolitană cu hramul Sfânta Fecioară), situată pe Île de la Cité din centrul Parisului, construită în anii 1170-1250, pe locul unui sanctuar ridicat de arhiepiscopul Maurice de Sully în perioada 1160-1163. A suferit deteriorări în timpul Revoluției Franceze, fiind restaurată în 1845-1864 de Viollet-le-Duc. Este un monument reprezentativ pentru arhitectură gotică medievală franceză, cu splendide decorațiuni sculptate pe fațade și cu vitralii din sec. 13. Restaurată de mai multe ori de-a lungul secolelor.

PASSAU, oraș în SE Germaniei (Bavaria), situat în zona de confl. a râurilor Inn și Ilz cu fl. Dunărea, la 150 km NE de München, la granița cu Austria; 57,4 mii loc. (2002). Port fluvial. Ind. chimico-farmaceutică, electronică, a instrumentelor optice, textilă, de prelucr. a lemnului și tutunului, alim. (zahăr). Teatru (1783, renovat în 1960-1961). Universitate (1978). Monumente: fortăreața Oberhaus (1219, restaurată în sec. 160; Domul (1668-1678), în stil baroc, cu una dintre cele mai mari orgi din lume (17.000 tuburi), instalată în 1928; Salvatorkirche (1479, renovată în 1860); Biserica iezuiților – Sankt Michael (1665-1677), în stil baroc; Biserica Capucinilor (1624-1627); biserica Sankt Paul (1662-1678); Primăria (1298-1389), în stil gotic; castel (sec. 18); Palat episcopal (1712-1730). Aici s-a încheiat, la 2 aug. 1552, un tratat între Carol V și Mauriciu de Saxa împreună cu principii protestanți, prin care li se recunoștea libertatea cultului și li se acorda o largă amnistie.

PETRESCU, Gică (1915-2006), cântăreț român de muzică ușoară. Studii de drept. Activitate prolifică, în majoritatea genurilor muzicii de divertisment (ușoară și populară), cântece de pahar, spectacole de revistă. Turnee în Europa și America de Nord. Repertoriu bogat, în mai multe limbi. A fost numit „Maurice Chevalier al României”. Discografie selectivă: „Cu păhărelul după mine”, „Eternul Gică”.

PIALAT, Maurice (1925-2003), cineast francez. Realizator al unor filme în care veridicitatea sentimentelor, a pasiunilor este prezentată cu o intensitate violentă a limbajului și comportamentului („Copilărie chinuită”, „Pentru iubirile noastre”, „Sub soarele Satanei”, „Van Gogh”, „Țâncul”).

PIGALLE [pigál], Jean-Baptiste (1714-1785), sculptor francez. A marcat perioada de trecere de la rococo la clasicism („Monumentul lui Ludovic al XV-lea” de la Reims, „Mormântul lui Henry d'Harcourt”, în biserica Notre Dame din Paris și mai ales „Mausoleul mareșalului Mauriciu de Saxa” – capodoperă a sculpturii funerare franceze, în biserica Saint-Thomas din Strasbourg); scene mitologice („Mercur legănându-și sandaua”); busturi în bronz („Diderot”, „Frederic cel Mare”), statuia în marmură a lui Voltaire ș.a.

PONTE, Maurice (1902-1983), savant francez. Realizator al primului detector de obstacole (1935) folosit de pachebotul Normandia; a construit (1940) un radar pentru reglarea tirului pe mare. Organizatorul și primul director (1963) al Agenției Naționale de Valorificare a Cercetării din Franța.

POULENC [pulẽk], Francis (1899-1963), compozitor francez. Membru al Grupului celor șase, reunit în jurul lui Cocteau. Influențe ale lui E. Satie, G. auric, E. Chabrier. Calități specifice muzicienilor francezi: claritate, simț al măsurii, senzualitate, umor etc. Simț înnăscut al melodiei. Carieră structurată în jurul muzicii vocale și dramatice, îmbinând inspirația profană și religioasă („Stabat mater”, „Gloria”). Gust de un eclectism natural. Lucrări simfonice și lirice („Dialogurile carmelitelor”, „Vocea umană”), balete („Căprioarele”), concerte, muzică pentru pian, melodii.

HERZOG [hértsog], Maurice (1919-2012), explorator și alpinist francez. Împreună cu Louis Lachenal, a escaladat vf. Annapurna (3 iun. 1950), primul vârf de peste 8.000 m cucerit de om.

IONESCU, Alexandru-Sadi (1873-1926, n. Saint-Maurice, Franța), bibliotecar și bibliograf român. A introdus la Biblioteca Academiei și la alte biblioteci importante, cataloage sistematice, organizate pe principiul clasificării zecimale. Or. pr.: „Publicațiunile periodice românești (ziare, gazete, reviste)”, în colab., „Bibliografia economică română”.

ISÈRE [izé:r], râu în SE Franței, afl. stg. al Ronului, la N de Valence; 290 km. Izv. din Alpii Graici și trece prin Grenoble. Regim torențial, neregulat. Hidrocentrale. În partea superioară a bazinului se află centre de turism și de sporturi de iarnă (Val-d’Isère, Bourg-Saint-Maurice ș.a.).

JARRE [ʒar] 1. Maurice J. (1924-2009), compozitor francez. Muzică de scenă și de film („Moarte la Madrid”, „Doctor Jivago”, „Lawrence al Arabiei”, „Iisus din Nazaret”, „Fantoma”). 2. Jean-Michel J. (n. 1948), compozitor francez. Fiul lui J. (1). Piese instrumentale inspirate de muzica electronică („Echinocțiu”, „Oxigen”). Impune un stil pregnant (ample piese orchestrale realizate cu ajutorul sintetizatoarelor) în „concerte-mamut” („Rendez-vous”, „Révolutions”, „Waiting for Cousteau”) în aer liber.

JAUBERT [ʒobér], Maurice (1900-1940), compozitor francez. Opere simfonice („Ioana d’Arc” după Ch. Péguy, „Concert flamand”). Muzică de film („14 iulie”, „Carnetul de bal”) și de scenă („Războiul Troiei nu va avea loc”).

uréche f. (lat. auricula, pop. orĭcla [dim. d. auris, ureche], de unde s´a făcut *ureclĭe, *ureache, ureche, it. orecchio, fr. oreille, sp. oreja, pg. orelha). Organu auzuluĭ, cîte unu la dreapta și la stînga capuluĭ la om: calu cĭulește urechile cînd aude zgomot. Auz, calitatea de a auzi bine și de a ține minte cîntecele: acest copil are ureche. Pin [!] anal. Toartă (cînd îs doŭă): urechile uneĭ căldărĭ (ob. toarte). Atîrnătoare, bucată de pînză saŭ de pele [!] la ghete orĭ la cizme ca să aĭ de unde să le tragĭ la încălțat. Urechea (saŭ urechile) aculuĭ, gaura pin [!] care bagĭ ața. A scăpa ca pin urechile aculuĭ, a scăpa de primejdie ca pin minune. A fi într´o ureche, a fi cam nebun, țicnit. A ți se lungi urechile așteptînd orĭ de foame, a te plictisi pînă să vie cel așteptat orĭ bucatele. A-țĭ ajunge gura la urechĭ răcnind, a răcni tare și mult. A nu duce la ureche, a nu te preface că beĭ vărsînd vinu după ureche, ci a bea serios. Nume de plante: urechea babeĭ, o cĭupercă (peziza aurantia); urechea ĭepureluĭ, o buruĭană umbeliferă (bupleurum rotundifólium), numită și urechelniță; urechea porculuĭ (Buc.), jaleș; urechea șoriceluluĭ, o plantă boraginee ale căreĭ florĭ, micĭ și albastre, îs simbolu neuĭtăriĭ și care se numește și ochĭu șarpeluĭ, nu mă-uĭta și myosótis (myosotis silvatica); urechea ursuluĭ, o plantă primulacee sălbatică și cultivată (primula auricula).

urechélniță și -érniță f., pl. e (d. ureche, fiind-că poporu crede că intră pin [!] urechĭ). Un insect [!] lung de vre-o doĭ centimetri și cu doŭă antene (ca un foarfece) la coadă (forficula auriculária). O plantă umbeliferă numită și urechea ĭepureluĭ (bupleurum rotundifolium). O plantă care crește pe stîncile văroase și acoperișurĭ (sempervívum tectórum), cu care poporu tratează boalele de urechĭ.

KAGEL [kahél], Mauricio Raúl (1931-2008), compozitor și dirijor argentinian. Stabilit în Germania (1957). Fondator al Institutului pentru muzica nouă (1957) și al Cursurilor de muzică nouă din Köln (1969). Interes pentru sursele de sunet neconvenționale și pentru aspectul vizual al interpretării. Impune o concepție muzicală străină europenilor, bogată în fantezie, provocatoare („Heterofanie”, „Pe scenă”, „Antiteză”). Muzică concretă, lărgire a sensului sonor cu elemente de gestică și imagine („Traummusik”).

*ventrícul n., pl. e (lat. ventriculus, dim. d. venter, pîntece. V. ventral, vintre). Anat. Cavitate la diferite organe: ventriculele inimiĭ. V. auriculă.

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auriculă f. 1. pavilionul urechii; 2. una din despărțiturile inimei.

auricular a. privitor la urechi: boală auriculară; martur auricular, care a auzit cele ce povestește.

baier n. 1. împletitură de lână de care se prinde sau se leagă ceva: cămașa țărănească are la guler două baiere; 2. legătură sau nod: baierile pungii; 3. fig. auriculele inimii, măruntaie: mi se rup baierile inimii de milă ISP.; 4. împletituri descântate ce se pun la grumazul copiilor bolnavi: acest copil avea un baier atârnat de gât ISP. [Origină necunoscută].

drele f. pl. Mold. ciuperci ce cresc pe lemnul uscat când e pus la umezeală (Auricularia mesenterica): drele pe podele și bureți pe pereți CR. [Origină necunoscută].

ureche f. 1. organul auzului, așezat de fiecare lăture a capului: într’o ureche, cam țicnit; 2. auzul: are urechea delicată; 3. prin analogie: urechea acului, lancei, proțapului, cismei; 4. mâner, toartă de vas; 5. nume de plante: urechea babei, ciupercă în forma unei cupe răsucite, având oarecare asemănare cu o ureche (Peziza aurantia); urechea iepurelui, plantă cu frunzele ovale și florile galbene (Bupleurum rotundifolium); urechea porcului, Buc. jaleș; urechea șoarecelui, miozotis; urechea ursului, plantă cu florile galbene dispuse într’un buchet la vârful tulpinei, adesea cultivată ca plantă decorativă (Primula auricula). [Lat. AURICULA].

Chersones n. numele vechiu al unor peninsule: Chersonesul Tauric, azi Crimea; Chersonesul Cimbric, azi Iutlanda.

Leon m. nume a 6 împărați de Orient: LEON I (Tracul), zelos pentru credința ortodoxă (457-474); LEON III (Izauricul), atacă cel dintâi cultul icoanelor (718-741): LEON VI (Filozoful), termina colecțiunea Bazilicalelor (886-911).

Mauriciu m. împărat roman din Orient (582), asasinat de Phoca (602).

Mauriciu (de Nassau) m. fiul lui Gulielm Taciturnul, stathuder al Olandei, luptă vitejește în contra Spaniolilor (1567-1625).

Mauriciu (de Saxa) m. mareșal francez si unul din cei mai mari căpitani ai secolului XVIII (1696-1750).

Mauricin (Insula) m. insulă engleză în marea Indiilor: 380.000 loc.

Nassau n. V. Hessa, Gulielm și Mauriciu.

Saxa f. numele mai multor ducate germane: Saxa-Altenburg: 295.000 loc. cu cap. Altenburg; Saxa-Coburg-Gotha: 230 000 loc. cu cap. Gotha; Saxa-Meiningen: 269.700 loc. cu cap. Meiningen și Saxa-Weimar: 466.000 loc, cu cap. Weimar. V. Mauriciu.

Tauric (Chersonesul) n. anticul nume al Crimeii.

Teodosiu I (cel Mare) m. împărat roman, opri invaziunea barbarilor, ocroti creștinismul și la moarte împărți imperiul între cei doi fii ai săi, Honoriu și Arcadiu (379-395); TEODOSIU II, împărat din Orient, fiul lui Arcadiu, autorul Codicelui Teodosian (408-450); TEODOSIU III, împărat din Orient, abdică în favoarea lui Leon Izauricul (716-777).

Zenon m. 1. (din Elea), filozof grec, creatorul dialecticei (sec. V a. Cr.); 2. filozof grec, instrui la Atena în Portic și fundă școala stoică (mort 260 a. Cr.); 3. (Izauricul), împărat din Orient, avu să lupte în contra familiei sale spre a se menține pe tron, fu ajutat de Goții din Italia (474-491).

URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în. treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă Ioitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

ÁTRIU, atrii, s. n. (Anat.) auricul. [Pr.: -tri-u.Var.: átrium s. n.] – Din fr. atrium, lat. atrium.

AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole.

REPTÍLĂ, reptile, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate (șerpi, șopârle, broaște țestoase, crocodili) ovipare, de obicei terestre, târâtoare, cu temperatura corpului variabilă, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima formată din două auricule și un ventricul (Reptilia); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. reptile, germ. Reptile.

INTERSÍSTOLĂ, intersistole, s. f. (Med.) Timpul dintre sistola auriculelor și cea a ventriculelor inimii. – Din fr. intersystole.

DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica).Cf. ucr. drehli.

MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.