TÓPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziție sau a propozițiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].
Sursa: Dicționar de neologisme
tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópiciiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ȚOPÍCĂ, țopici, s. f. (Fam.) Țopișoară. – Țoapă + suf. -ică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȚOPÍCĂ, țopici, s. f. (Fam.) Țopișoară.- Țoapă + suf. -ică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
topica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul topic
topică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul topic