ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.; depr.) Copil, țânc. – Ținc2 + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țincár (reg.) s. m., pl. țincáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
țincar m. Mold. fam. băiețandru: să te mărite cu țincarul ei AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚINCÁR, țincari, s. m. (Reg.) Copil, țânc. – Ține2 + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țîncár m. (d. țînc). Nord. Iron. Țingăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești