ȚÍCĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țícă2 s.f. (reg.) neam, viță, soi, fel, țicanie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
țícă s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.Sursa: Dicționarul etimologic român țícă (fam.) s. m., pl. țicăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică ? CR. [Scurtat din băiețicâ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚÍCĂ, țică s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țî́că f. (d. țîc). Țîc (epitet unuĭ copil): măĭ țîcă !
Sursa: Dicționaru limbii românești