ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țândără s. f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țándără (țắndări), s. f. – Așchie, bucățică. – Var. Mold. țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui țundră, țoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander ‹ germ. Zunder „meșă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări); țăndărică, s. f. (așchie; s. m., Pinocchio, personaj celebru al lui C. Collodi); țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).Sursa: Dicționarul etimologic român
țándără s. f., g.-d. art. țắndării; pl. țắndăriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țándără (vest) și țándură (est) f., pl. ĭ (sas. zander, așchie de ațîțat focu; germ. zunder, ĭască de ațîțat focu. Cp. cu maldăr, -ur. Dac. 3. 709). Sfărămătură de sticlă, de porțelan, de lut, de spijă, de lemn (cînd loveștĭ cu toporu): paharuluĭ ĭ-a sărit țandura. Fig. A-țĭ sări țandura, a te formaliza, a te înfuria. V. așchie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țandără f. 1. așchie de lemn; 2. fig. pricină de ceartă: din ceva atuncia țandăra îmi sare PANN. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țấndără s. f.] – Din săs. zänder (<germ. Zunder), magh. candra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚÂNDĂRĂ s. f. v. țandără.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ȚẤNDĂRĂ s. f. v. țandără.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)