șuruí, pers. 3 sg. șuruiéște, vb. IV (reg., despre frunze) a fâșâi, a susura, a murmura.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
șúruĭ v. intr. V. cĭuruĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șuruì v. a curge în șiroaie: îi șurue sângele. [Onomatopee (v. șiroiu)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a