SAS1, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
Sursa: Dicționar de neologisme
SAS s. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).Sursa: Dicționarul etimologic român SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.Sursa: Dicționar enciclopedic SAS1 (‹ fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.Sursa: Dicționar enciclopedic
SAS2 (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.Sursa: Dicționar enciclopedic sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
sas1 (persoană) s. m., pl. sașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SAS1, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
Sursa: Dicționar de neologisme
SAS s. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).Sursa: Dicționarul etimologic român SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.Sursa: Dicționar enciclopedic SAS1 (‹ fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.Sursa: Dicționar enciclopedic
SAS2 (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.Sursa: Dicționar enciclopedic sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
sas1 (persoană) s. m., pl. sașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SAS1, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
Sursa: Dicționar de neologisme
SAS s. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).Sursa: Dicționarul etimologic român SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.Sursa: Dicționar enciclopedic SAS1 (‹ fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.Sursa: Dicționar enciclopedic
SAS2 (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.Sursa: Dicționar enciclopedic sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
sas1 (persoană) s. m., pl. sașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
șaș adv. V. așașĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești