INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INTONÁRE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona].
Sursa: Dicționar de neologisme
intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÎNTONÁRE s.f. v. intonare.
Sursa: Dicționar de neologisme
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
intonare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul intona
întonare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul întona