ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 'însuși1 adj. pr. m. (el, lui, pe el ~); f. 'însăși (ea, pe ea ~), g.-d. 'înseși (a fetei ei ~, ei ~)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
'însuși2 (înv.) pr. m.; f. 'însăși, g.-d. 'înseșiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-șiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
'însuși1 adj. pr. m. (el, lui, pe el ~); f. 'însăși (ea, pe ea ~), g.-d. 'înseși (a fetei ei ~, ei ~)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 'însuși2 (înv.) pr. m.; f. 'însăși, g.-d. 'înseșiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-șiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)