ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a înmulțíre f. Acțiunea de a saŭ de a se înmulți. Aritm. Operațiunea care înmulțește saŭ care din doŭă numere numite înmulțit și înmulțitor formează alt număr numit produs, care e format cu înmulțitu cum e format înmulțitoru cu unitatea. Tabla înmulțiriĭ saŭ a luĭ Pitagora (atribuită acestuĭ matematic Grec), o tablă pătrată1 care arată produsele a doŭă numere înmulțite: / 1 2 3 4 5 6 7 8 9 / 2 4 6 8 10 12 14 16 18 / 3 6 9 12 15 18 21 24 27 / 4 8 12 16 20 24 28 32 36 / 5 10 15 20 25 30 35 40 45 / 6 12 18 24 30 36 42 48 54 / 7 14 21 28 35 42 49 56 63 / 8 16 24 32 40 48 56 64 72 / 9 18 27 36 45 54 63 72 81 /.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ÎNMULȚÍRE (‹ înmulți) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. 2. (MAT.) Operație algebrică prin care un număr este mărit de un număr de ori; multiplicare. ♦ Operație algebrică definită pe o mulțime, nu neapărat comutativă. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține rezultatele înmulțirii între ele a primelor zece numere naturale. 3. (BIOL.) Fenomen biologic generalizat la toate organismele vii, prin care se realizează sporirea numărului de indivizi, putându-se efectua cu sau fără intervenția reproducerii (sau a fecundării), fiind sau un o consecință a acesteia. Poate fi: amictică, amfimictică, apomictică. Î. este una dintre condițiile necesare continuării existenței speciilor și a continuității vieții; pentru fiecare specie este caracteristică o anumită intensitate a î., care se schimbă în funcție de condițiile de mediu.Sursa: Dicționar enciclopedic înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită înmulțire f. 1. acțiunea de a (se) înmulți: înmulțirea dărilor; 2. operațiune aritmetică prin care se repetă un număr de atâtea ori câte unități se află într’un al doilea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
înmulțire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul înmulți