ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl. recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúrăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
înjurà v. 1. a ofensa cu vorba; 2. a spune înjurături, a blestema. [Lat. INJURIARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)