ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a înecăcĭúne f. (d. înecat saŭ d. lat. necatio, înecare). Inundațiune. Sufocare, asfixiere.
Sursa: Dicționaru limbii românești
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)