ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a îndărắtnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant [!], tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită îndărătnic a. 1. care dă îndărăt (primitiv despre cal), încăpățânaț; 2. fig. stăruitor, rezistent: muncă îndărătnică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)