índe, V. unde.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ÎNDE prep. (Înv. și reg.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. – În + de4.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
1) î́nde adv. (var. din înde 2). Vechî́. Pe cînd, în timp ce.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) î́nde sau în de prep. Vechĭ. Rar azĭ. Între: în de eĭ, în de sine (pl.). În: în de sine (în gîndu luĭ). În de alalt, între eĭ, unu pe altu. Spre: în de seară. – Și ande și aden (din a în de, a de în) corect scris a´nde, a den (ceĭa ce astăzĭ ar fi a din): ande voĭ, aden voĭ (între voĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
'înde (înv., pop.) prep.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită înde prep. 1. exprimă un raport intern mai energic decât în: au început a vorbi înde ele CR.; 2. intră în compozițiunea unor vorbe, ca: îndemână, îndeplini, îndupleca, etc. [Lat. INDU].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNDE prep. (Înv. și pop.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. – În + de.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)