ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. (Înv.) Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a îndatoríre f. Acțiunea de a saŭ de a te îndatori [!]. Obligațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ÎNDATORÍRE (‹ îndatori) s. f. Obligație (morală). ◊ (Dr.) Îndatoriri fundamentale = obligații ale tuturor cetățenilor, stabilite prin Constituție, destinate apărării, consolidării și dezvoltării sistemului economic și social al statului, îndeplinirea lor permițând acestuia garantarea mai eficientă a drepturilor.Sursa: Dicționar enciclopedic îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită îndatorire f. 1. acțiunea de a îndatora și rezultatul ei; 2. fig. obligațiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
îndatorire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul îndatori