ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a !încuibá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încuibeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
încuibà v. 1. a-și face cuibul; 2. fig. a se așeza, a prinde rădăcină: cu amărăciunea vie ’n suflet încuibată AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a !încuibá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încuibeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încuibà v. 1. a-și face cuibul; 2. fig. a se așeza, a prinde rădăcină: cu amărăciunea vie ’n suflet încuibată AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)