ÎNCONDEIÁT1 s. n. Faptul de a încondeia. – V. încondeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paști, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
încondeiát s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încondeiat a. 1. desenat cu condeiul: sprâncene încondeiate; 2. fig. discreditat. ║ n. acțiunea de a încondeia: încondeiatul ouălor de Paști.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCONDEIÁT1 s. n. Faptul de a încondeia. – V. încondeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
încondeiat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul încondeia