ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a împroșcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împroșcăriĭ, salvă, canonadă: împroșcăturile mitralierelor. Fig. Aruncăturĭ de vorbe urîte, mincĭunĭ, ocărĭ: împroșcăturile ziarelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită împroșcătură f. rezultatul împroșcării, canonadă: împroșcaturile dușmanului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)