ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a împrejuríme f. Locurile din prejur [!]: împrejurimile unuĭ oraș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurímiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită împrejurime f. 1. locul de împrejur; 2. cei din jurul cuiva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)