ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.Sursa: Dicționarul etimologic român
î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
îmbi (înv.) adj. m., f. 'îmbeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)