ZĂDĂRÍ vb. IV. v. zădărî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂDĂRÍ vb. IV. v. zădărî.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
zădărì v. 1. a întărâta, a ațâța: animalul zădărit de haita OD.; 2. a tachina: te învăț eu a zădări fetele AL. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZĂDĂRÍ vb. IV v. zădărî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ZĂDĂRÎ́, zădărắsc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi; sens modern (ijderi 2) din bg.)Sursa: Dicționarul etimologic român zădărî (- rắsc, -ît), vb. – A întărîta, a incita, a ațîța. – Var. zădări. Sb. zadirati „a împinge”, bg. zadiram; sau, după Tiktin și Candrea, de la un sl. *zadrati, certificat de sb. și bg. Cf. sl. zadorŭ „acțiunea de a irita”.Sursa: Dicționarul etimologic român
zădăr'î (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărắsc, imperf. 3 sg. zădărá, perf. s. 3 sg. zădăr'î 3 pl. zădăr'âră; conj. prez. 3 să zădăráscă; ger. zădăr'ând; part. zădărâ't
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji pe cineva. ♦ A răscoli, a tulbura. ♦ A ataca pe neașteptate, a hărțui. 2. Fig. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Bg. zadirjam, sb. zadirati.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)