ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurba + suf. -giu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a zurbagíu (iam.) adj. m., s. m., i. zurbagíe; pl. m. și f.. zurbagíi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, s. m. și f. (Adesea adjectival) Om căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Din zurba + suf. -giu.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zurbagíŭ m. (din maĭ vechĭu zorbagiŭ, rebel, d. zorba, zurba. V. zurba). Fam. Beligiŭ, volintir, scandalagiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zurbagiu m. 1. od. rebel; 2. (sens modern) gâlcevitor, cată-cearta: ori că-i un mare zurbagiu, ori că-i bețiu POP. [Formațiune analogică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care caută ceartă, zâzanie; scandalagiu. ♦ (înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurbă + suf. -giu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)