Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele zorit:

ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZORÍT1, zoríturi, s. n. ~ ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. 2. (Trans.) Obicei folcloric care constă în interpretarea unei alborade proaspăt căsătoriților. (din zori) [și DLRLC]
Sursa: Dicționarul etimologic român

zorít (rar) s. n., pl. zoríturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZORÍT1, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) zorít n., pl. urĭ (d. zoresc 2). Trans. Rar. Răsărit. Colindă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) zorít, -ă adj. (d. a zori). Grăbit: era zorit s´ajungă acasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

zorit a. foarte grăbit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

zorit n. (poetic) răsărit: din Zorit și din Apus COȘBUC. [V. zorì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZORÍT1, zoríturi, s. n. ~ ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. 2. (Trans.) Obicei folcloric care constă în interpretarea unei alborade proaspăt căsătoriților. (din zori) [și DLRLC]
Sursa: Dicționarul etimologic român

zorít (rar) s. n., pl. zoríturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZORÍT1, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) zorít n., pl. urĭ (d. zoresc 2). Trans. Rar. Răsărit. Colindă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) zorít, -ă adj. (d. a zori). Grăbit: era zorit s´ajungă acasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

zorit a. foarte grăbit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

zorit n. (poetic) răsărit: din Zorit și din Apus COȘBUC. [V. zorì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

zorit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul zori