Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele zis:

ZIS, ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ZIS, -Ă, ziși, -se, adj. 1. ~ ◊ (Substantivat) Zisul Dillon, după ce l-a luat deoparte.... ♦ Care are pretenția că este într-un anumit fel. 2. s.f. (mai ales la pl.) ~.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

zis1 adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

zis2 s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

zis adv. (reg.) adică.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ZIS, ZÍSĂ, ziși, zise, adj. Numit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis = pe nedrept numit astfel; fals; aparent. – V. zice.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

zis, -ă adj. Numit, supranumit: Ștefan cel Mare, zis și cel Sfînt. Menționat: procesu cu zisu vecin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

zis a. 1. rostit: vorbe zise în vânt; 2. supranumit: Mircea cel Mare, zis și cel Bătrân. [V. zice].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ZIS1 s. n. Faptul de a zice.V. zice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZIS2, ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

zis - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul zice