ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare. 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)tură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zicătúră f., pl. ĭ. Zicătoare. Vechĭ. Cîntec dintr´un instrument). Felu de a cînta (dintr´un instrument): halal zicătură !
Sursa: Dicționaru limbii românești
zicătură f. Buc. cântare de instrumente muzicale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)