Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele zbor:

ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Mod de planare și de mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor și a căror sustentație poate fi realizată fie cu consum de energie din interior (la păsări, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fără consum de energie sau prin mișcare balistică; p. ext. deplasarea în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. ♦ Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ZBOR2, zboruri, s. n. (Înv. și reg.) Bâlci, târg anual, iarmaroc; p. ext. piață publică. – Din sl. sŭborŭ, bg. sbor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ZBOR2, zbóruri, s. n. ~ 2. Adunare, reuniune. 3. (Banat) Colecție, mulțime (de obiecte). 4. (Mold.) Șezătoare (v. șezător (2). (din sl., cf. bg., sb., rus. sbor, pol. zbor, dublet al s. n. sobor < sl. sŭborŭ)
Sursa: Dicționarul etimologic român

zbor s. n., pl. zbóruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ZBOR2, zboruri, s. n. (Înv. și reg.) Bâlci, târg anual; p. ext. piață publică. – Slav (v. sl. sŭborŭ, bg. sbor).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Planare și mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte etc. cu ajutorul aripilor; p. ext. deplasare în atmosferă a unui corp care se menține în aer (cu sau fără consum de energie). ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. ♦ Avânt, elan. – Postverbal al lui zbura.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) zbor n., pl. urĭ (d. a zbura; it. volo, pv. fr. cat. vol., sp. vuelo, pg. vôo). Acțiunea de a zbura: zboru vulturuluĭ e măreț. Fig. Avînt, prosperitate: zboru uneĭ societățĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) zbor n., pl. urĭ și oare (sîrb. bg. zbor, adunare, bîlcĭ, sărbare [!], convorbire, rus. zbor, sobór, sobor, adunare. Cp. cu cuvînt, vorbă, taĭfas). Vechĭ. Sobor, adunare. Azĭ. Vest. Bîlcĭ. Horă, dans public (și´n Mold. sud). Șezătoare, furcărie. V. clacă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) zbor, a zbura v. intr. (lat. *éx-volo, ex-volare, d. volare, a zbura; it. volare, svolare, sard. bolare, fr. voler, pv. cat. sp. volar, pg. voar). Mă mișc pin [!] aer cu ajutoru aripilor, cum fac păsările, lĭlieciĭ, unele insecte și aeroplanele: vulturu zboară planind [!] la marĭ înălțimĭ. Trec pin [!] aer fiind aruncat cu forță: zburaŭ petrele, săgețile, boambele. Fig. Mă răped [!], pornesc grabnic, fug răpede [!]: zburăm la luptă cruntă (Al. Peneș), acest cal zboară. Trec repede: timpu zboară. Circul, îs transmis: numele luĭ zbura din gură´n gură. Cad, dispar: un semn, și capu-țĭ zboară (Al. Dan), averea ĭ-a zburat. V. tr. Ĭaŭ (taĭ, fac să cadă) repede: îĭ zbură (balauruluĭ) un cap cu o săgeată (Isp.). Hrănesc pînă să maĭ crească puțin: să-mĭ zbor puțin copiiĭ. V. refl. Cresc răpede: un boușor în 2-3 anĭ se zboară și se face de jug (Neam. Rom. Lit. 2, 812). A-țĭ zbura creĭeriĭ (după fr. se brûler la cervelle), a te sinucide împușcîndu-te în cap.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Mod de planare și de mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor și a căror sustentație poate fi realizată fie cu consum de energie din interior (la păsări, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fară consum de energie sau prin mișcare balistică; p. ext. deplasarea în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ZBOR2, zboruri, s. n. (înv. și reg.) Bâlci, târg anual, iarmaroc; p. ext. piață publică. – Din sl. sŭborŭ, bg. sbor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

zbor - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul zbura

zbor - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul zbura