ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg și adânc de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar. – Cf. rus. zanoga, ucr. zanoha.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a zănoágă (-ge), s. f. – Căldare, depresiune între doi munți. Sl. za noga „la picior”, rut. zanoga (Tiktin; Conev 39), bg. za(d)noga › megl. zănoagă.Sursa: Dicționarul etimologic român
zănoágă s. f., g.-d. art. zănoágei; pl. zănoáge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg de apă adâncă, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. – Slav (comp. rus zanoga, ucr. zanoha).Sursa: Dicționarul limbii române moderne zănoágă f., pl. e (vsl. zanogŭ, d. noga, picĭor, adică „la picĭoru, la poalele munteluĭ”). Vale ca o strachină cu fundu întins și verde la munte. (CL. 1912, 122). – În Cov. zăgănuță (din *zănoguță), vălcea (rev. I. Crg. 3, 346). V. padină, zăpodie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
zănoagă f. pl. mai multe văi adânci dispuse în jurul piscurilor muntoase: zănoagele Retezatului cele pline de zăpadă perpetuă. [Slav. ZANOGŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg și adânc de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar. – Cf. rus. zanoga, ucr. zanoha.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Zănoagă f. culme a Paringului, separă basinul Jiului de al Oltului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a