ZAHEREÁ, zaherele, s. f. (Înv.) Provizii alimentare pe care țările române erau obligate să le pună la dispoziția oștilor otomane. ♦ (Reg.) Tain pentru vite, preparat din tărâțe, sfeclă de zahăr, sare etc.; p. ext. nutreț, furaj. [Var.: zahareá s. f.] – Din tc. zahire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a zahereá (-éle), s. f. – Provizii alimentare, tain. – Var. zahar(e)a. Mr. zaire. Tc. (arab.) zahire (Roesler 592; Șeineanu, II, 381; Lokotsch 2181), cf. ngr. ζαχερέ, alb. zaire, bg. zahare. Sec. XVIII.Sursa: Dicționarul etimologic român
zahereá / zahareá (înv., reg.) s. f., art. zahereáua / zahareáua, g.-d. art. zaherélei / zaharélei; pl. zaheréle / zaharéle, art. zaherélele / zaharélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ZAHEREÁ s. f. v. zaharea.Sursa: Dicționarul limbii române moderne zahereá f., pl. ele, și zahará f. (în doc. și zahare, zahrea și zahirea, turc. [d. ar.] zahire, zehire, și [maĭ des] zahre). Vechĭ. Proviziunĭ, merinde (p. armată ș. a.): hambare, care de zaharea1. Azĭ, Est (zahará). Mîncare preparată p. vite (tărîță cu apă, sare ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
zaherea f. 1. od. proviziune (de primăvară și toamnă): jicnița cu toată zahereaua OD.; 2. od. trimiterea obligatorie a unei proviziuni de grâne la Cons- tantinopole: strânge zaherea de prin satele vecine GHICA; 3. azi, în Mold., tain pentru vite: zahereaua este de popușoiu de câte patru dimerlii pe zi. [Turc. ZAHIRÈ, proviant].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ZAHEREÁ, zaherele, s. f. (înv.) Denumire dată proviziilor (faină, unt, miere etc.) pe care Țările Române erau obligate să le dea oștilor otomane. ♦ (Reg.) Tain pentru vite, preparat din tărâțe, sfeclă de zahăr, sare etc.; p. ext. nutreț, furaj. [Var.: zahareá s. f.] – Din tc. zahire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)