vânturătór s. m., pl. vânturătóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
vânturător m. 1. cel ce vântură grâul; fig. vânturător de fraze; 2. aventurier.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a