VẤLFĂ s. f. v. vâlvă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a vấlfă, -e, #s. f.# – (mag.) 1. Duh, zână, stimă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din #sl.# vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac #cf.# DER); #Sl.# vluhvu, #bg.# vlahva (DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
vâlfă f. fala v. vâlvă: Vodă de a mea vâlfă m’a desbrăcat AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VẤLFĂ s. f. v. vâlvă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)