Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele vultur:

VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


vúltur (-ri), s. m.1. Acvilă (Aquila). – 2. Vultan, zăgan (Vultur). – Var. vulture, hultur(e). Mr. vultur, megl. văltur. Lat. vŭltŭr (Pușcariu 1923; REW 9466), cf. v. fr. voutre, sp. buitre, port. abutre. Dubla der., de la vultur și de la vulturius, pentru a explica diferența de accent (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 738; REW 9467; Byck-Graur 22) nu pare convingătoare. – Der. vultan (var. Mold. hultan), s. m. (vultur), a cărui der. nu este clară; vulturariu, adj. (rapace), rar; vulturesc adj. (de vultur); vulturește, adv. (ca vulturul); vulturică (var. vulturoancă, hultenioară), s. f. (plantă, Hieracium pilosella). Din rom. provine bg. vúntur (Capidan, Raporturile, 218).
Sursa: Dicționarul etimologic român

vultur, vulturi s. m. (intl.) 1. (înv.) pardesiu. 2. procuror.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

vúltur s. m., pl. vúlturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

vúltur și (vest) -ure m. (lat. vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr. voutre, sp. buitre, pg. abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă du Eŭropa. (E maĭ mare de cît [!] pajura saŭ áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ [!] și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura). Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și șoim). Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr. aigle orĭ germ. adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest vultúr (lat. vŭltúrius, it. avoltojo, ĭar it. avoltóre și fr. vautour, d. lat. *vultor, -óris). În est și húltur, la Moxa vîltur. V. ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vultur m. 1. cea mai mare și mai puternică dintre păsările răpitoare (Aquila): ochi de vultur, ageri și pătrunzători; 2. nume de decorațiune: alb (rus și sârb), negru și roș (prusian); 3. fig. om superior, erou: un vultur de a Lehiei AL. [Lat. VULTUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaetus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaetus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

vúltur (-ri), s. m.1. Acvilă (Aquila). – 2. Vultan, zăgan (Vultur). – Var. vulture, hultur(e). Mr. vultur, megl. văltur. Lat. vŭltŭr (Pușcariu 1923; REW 9466), cf. v. fr. voutre, sp. buitre, port. abutre. Dubla der., de la vultur și de la vulturius, pentru a explica diferența de accent (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 738; REW 9467; Byck-Graur 22) nu pare convingătoare. – Der. vultan (var. Mold. hultan), s. m. (vultur), a cărui der. nu este clară; vulturariu, adj. (rapace), rar; vulturesc adj. (de vultur); vulturește, adv. (ca vulturul); vulturică (var. vulturoancă, hultenioară), s. f. (plantă, Hieracium pilosella). Din rom. provine bg. vúntur (Capidan, Raporturile, 218).
Sursa: Dicționarul etimologic român

vultur, vulturi s. m. (intl.) 1. (înv.) pardesiu. 2. procuror.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

vúltur s. m., pl. vúlturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

vúltur și (vest) -ure m. (lat. vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr. voutre, sp. buitre, pg. abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă du Eŭropa. (E maĭ mare de cît [!] pajura saŭ áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ [!] și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura). Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și șoim). Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr. aigle orĭ germ. adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest vultúr (lat. vŭltúrius, it. avoltojo, ĭar it. avoltóre și fr. vautour, d. lat. *vultor, -óris). În est și húltur, la Moxa vîltur. V. ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vultur m. 1. cea mai mare și mai puternică dintre păsările răpitoare (Aquila): ochi de vultur, ageri și pătrunzători; 2. nume de decorațiune: alb (rus și sârb), negru și roș (prusian); 3. fig. om superior, erou: un vultur de a Lehiei AL. [Lat. VULTUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaetus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaetus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)