VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1) 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, placere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
vrére f. Voință: cu vrerea luĭ Dumnezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
vrere f. 1. voință: cu vrerea lui D-zeu ISP.; 2. dorință: în plin să-ți meargă vrerile tale ! AL. [V. vrea].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
vrere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul vrea