VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, curgător, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își înfășoară tulpina mlădioasă în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VOLÚBIL, -Ă adj. 1. Care vorbește mult și ușor, fluent, curgător; locvace; (despre manifestări ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (Despre plante) Care își poate înfășura tulpina pe un arac, pe o sfoară etc. [Cf. fr. volubile, lat. volubilis].
Sursa: Dicționar de neologisme
VOLÚBIL, -Ă adj. 1. care vorbește cu ușurință și rapiditate, fluent; locvace; (despre manifestări ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (despre plante) care își răsucește tulpina în spirală pe un suport. (< fr. volubile, lat. volubilis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *volúbil, -ă adj. (lat. volúbilis, d. vólvere, a rostogoli). Bot. Care se învălătucește în prejuru [!] unuĭ băț (cotor, trunchĭ), ca volbura, fasolea ș. a. Fig. Pronunțat cu ușurință: vorbă volubilă. Adv. Cu volubilitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești
volubil a. 1. care se învârtește lesne; 2. fig. care vorbește repede.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)