VÓLTA s.f. (Muz.) Semn de repetiție care arată măsurile finale ce trebuie să fie executate prima oară (prima volta) sau a doua oară (secunda volta); voltă (3) [în DN]. [< it. volta].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA1 s. f. 1. vechi dans de origine provensală, vioi, cu întoarceri. 2. (muz.) indicație, sub acolade drepte, care arată că măsurile finale trebuie să fie repetate prima oară (prima ~) sau a doua oară (secunda ~); voltă (5). (< it. volta)Sursa: Marele dicționar de neologisme VOLTÁ2 vb. intr. (mar.) a executa, a face să execute o voltă (3). (< it. voltare, fr. volter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
VÓLTA3 interj. (mar.) comandă pentru a opri virarea. (< voltă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
volta, voltez v. t., v. i. (cart.) a trișa la jocul de cărți prin procedeul „voltei”.Sursa: Dicționar de argou al limbii române vólta1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
vólta2 (muz.) (it.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Volta m. fizician italian, celebru prin lucrările sale asupra electricității, inventator (1799) al pilei voltaice (1745-1827).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÓLTA s.f. (Muz.) Semn de repetiție care arată măsurile finale ce trebuie să fie executate prima oară (prima volta) sau a doua oară (secunda volta); voltă (3) [în DN]. [< it. volta].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA1 s. f. 1. vechi dans de origine provensală, vioi, cu întoarceri. 2. (muz.) indicație, sub acolade drepte, care arată că măsurile finale trebuie să fie repetate prima oară (prima ~) sau a doua oară (secunda ~); voltă (5). (< it. volta)Sursa: Marele dicționar de neologisme VOLTÁ2 vb. intr. (mar.) a executa, a face să execute o voltă (3). (< it. voltare, fr. volter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
VÓLTA3 interj. (mar.) comandă pentru a opri virarea. (< voltă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
volta, voltez v. t., v. i. (cart.) a trișa la jocul de cărți prin procedeul „voltei”.Sursa: Dicționar de argou al limbii române vólta1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită vólta2 (muz.) (it.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Volta m. fizician italian, celebru prin lucrările sale asupra electricității, inventator (1799) al pilei voltaice (1745-1827).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÓLTA s.f. (Muz.) Semn de repetiție care arată măsurile finale ce trebuie să fie executate prima oară (prima volta) sau a doua oară (secunda volta); voltă (3) [în DN]. [< it. volta].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTA1 s. f. 1. vechi dans de origine provensală, vioi, cu întoarceri. 2. (muz.) indicație, sub acolade drepte, care arată că măsurile finale trebuie să fie repetate prima oară (prima ~) sau a doua oară (secunda ~); voltă (5). (< it. volta)Sursa: Marele dicționar de neologisme
VOLTÁ2 vb. intr. (mar.) a executa, a face să execute o voltă (3). (< it. voltare, fr. volter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
VÓLTA3 interj. (mar.) comandă pentru a opri virarea. (< voltă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
volta, voltez v. t., v. i. (cart.) a trișa la jocul de cărți prin procedeul „voltei”.Sursa: Dicționar de argou al limbii române vólta1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită vólta2 (muz.) (it.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Volta m. fizician italian, celebru prin lucrările sale asupra electricității, inventator (1799) al pilei voltaice (1745-1827).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepție la alta. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație făcută de o ambarcație sau de o navă cu pânze pentru schimbarea bordului din care primește vântul. ◊ Voltă în vânt = manevră pentru schimbarea direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = manevră pentru schimbarea direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
VÓLTĂ s.f. 1. Mișcare în formă de cerc (făcută mai ales de un călăreț cu calul într-un manej). ♦ Mișcare făcută pentru a para o lovitură a adversarului la scrimă. 2. Schimbare de direcție a unei nave, astfel ca vântul să treacă dintr-un bord în celălalt. 3. (Muz.) Volta. ♦ (Lit.) Diviziune a canțonei. [< it. volta, cf. fr. volte].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÓLTĂ s. f. 1. mișcare în cerc făcută de un călăreț cu calul într-un manej. 2. (fig.) schimbare (bruscă) de atitudine. ◊ (scrimă) mișcare pentru a para o lovitură a adversarului. 3. schimbare de direcție a unei nave. 4. buclă de fixare a capătului unei parâme. 5. (muz.) volta. ◊ diviziune a canțonei. (< fr. volte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
voltă, volte s. f. (cart.) tehnică de trișat constând în amestecarea normală a cărților, cu păstrarea deasupra ori dedesubt a unei informații, cunoscută doar de cel care dă cărțile, introdusă în joc la schimbarea cărților.Sursa: Dicționar de argou al limbii române vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *vóltă f., pl. e (fr. volte, d. it. volta. V. volută, boltă, volbură, vultoare, revoltă). Învîrtire a caluluĭ în fugă așa în cît [!] să descrie un cerc. În scrimă, întorsătură p. a para o lovitură. Fig. Schimbare subită în părerĭ, în atitudine: o voltă politică. V. viraj.
Sursa: Dicționaru limbii românești
voltă f. 1. mișcare în cerc a cailor într´un manej; 2. în scrimă: mișcare spre a para loviturile; 3. fig. schimbare completă și subită: a face volte politice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)