Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele volintir:

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir.Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

volintír m. (rus. volontér, pron. volontĕór, d. germ. volontär, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vechĭ. Voluntar (maĭ ales de ceĭ înrolațĭ în armata grecească a luĭ Ipsilante, în timpu zavereĭ, la 1821): tocmaĭ din vremea volintirilor. Azĭ. Fig. Fam. Zurbagiŭ, scandalagiŭ: aista-ĭ cam volintir. V. zavergiŭ, joĭmir.
Sursa: Dicționaru limbii românești

volintir m. 1. voluntar, în special înrolat în armata greacă a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, c’ăsta e volintir ! AL. [Rus. VOLONTĬORŬ, voluntar].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)