VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop. 2. (Înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din sl. vladika.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a vlădícă (înv.) s. m., g.-d. art. vlădícăi/vlădícii/vlădíchii; pl. vlădíci Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
vlădícă m., pl. ĭ (vsl. vladyka, domn, duce, d. vlasti-vladon, a porunci, a guverna; rus. vladýka, domn și titlu onorific dat episcopilor; bg. sîrb. vladika. V. vladnic, oblăduĭesc). Vechĭ. Guvernator, principe. Dela vlădică pînă la opincă, dela domn pînă la țăran, tot poporu (V. isop). Azĭ. Fam. Episcop saŭ arhiereŭ. – Vechĭ și vlădic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
vlădică m. episcop ortodox, arhiereu; dela vlădică până la opincă (locuțiune proverbială), dela rangul cel mai înalt până la cel mai de jos din ierarhia socială a trecutului. [Rus. VLADYKA, Domn (titlu onorific dat episcopilor)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop. 2. (înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din sl. vladika.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)