VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care preconizează un ideal și îl trăiește ca pe o realitate vie, care se lasă condus de utopii. – Visa + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
visătór, -oáre adj. Care visează. Contemplativ, preocupat de himere, gînditor, distrat: o minte visătoare. S. m. și f. Ideolog.
Sursa: Dicționaru limbii românești
visător a. 1. care visează; 2. preocupat de reverii: în mintea'ți visătoare AL. ║ m. 1. cel ce visează; 2. om distrat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)