Vesta, fiica lui Saturnus, era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a căminului în general și identificată de timpuriu cu Hestia din mitologia greacă (v. Hestia).
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
Vesta f. Mit. zeița tocului domestic la Romani: cu focul albei Veste aprinde al meu sân EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Vesta, fiica lui Saturnus, era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a căminului în general și identificată de timpuriu cu Hestia din mitologia greacă (v. Hestia).
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
Vesta f. Mit. zeița tocului domestic la Romani: cu focul albei Veste aprinde al meu sân EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VÉSTĂ s.f. Obiect de îmbrăcăminte fără mâneci, care acoperă pieptul și spatele până la talie și este purtat (de bărbați) sub haină. [< fr. veste, it. vesta].
Sursa: Dicționar de neologisme
VÉSTĂ s. f. jachetă scurtă, fără guler și fără mâneci. (< fr. veste)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. vésteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *véstă f., pl. e (germ. weste, d. fr. veste, vestă cu mînicĭ p. scrimă, care vine d. it. veste, lat. vestis, haĭnă, veșmînt; ngr. vésta. V. veșmînt). Jiletcă, haĭna scurtă și fără mînicĭ [!] care se poartă pe supt [!] surtuc. V. ilic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
vestă f. jiletcă. [Nemț. WESTE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)