Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele vergură:

vérgură (-re), s. f. – Virgină. – Mr. virghiră. Lat. virgo, virgĭnis (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Pușcariu propune să se pornească de la un lat. *virgŭla și Capidan, Raporturile, 553, explică mr. prin alb. virgir. Tiktin se gîndește la un paralelism cu țărm(uri), care nu pare posibil, căci în acest caz nu s-ar aplica o terminație n. -uri. Înv., este dubletul lui virgin, adj. neol., de la același cuvînt lat. Der. virginal, adj., din fr. virginal; virginitate, s. f., din fr. virginité.
Sursa: Dicționarul etimologic român


VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Înv.) Fecioară. – Lat. *virgula (= virgo, -inis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

vérgură, -e, s.f. – Virgină, neprihănită. – Lat. virgo, virginis (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

vérgură și vă- f., pl. ĭ (lat. *vĭrgula, îld. virgo, virginis; it. vergine, pv. verge[ne], fr. vièrge, cat. verge, sp. virgen, pv. virgem). Vechĭ. Virgină. Adj. Vérgur, -ă, virginal.
Sursa: Dicționaru limbii românești

vergură f. 1. fecioară: o cunună de vergură BOL.; 2. Bot. vergură învălită, chimion negru. [Lat. *VIRGULA = VIRGO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Forme flexionare:

vergura - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul vergur

vergură - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul vergur